Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae

Testemițanu” din Republica Moldova

TEMA: BAZELE KINETOTERAPIEI

Continuare partea II
• Osteologie - situarea osului, tipul său, orientarea lui, elemente descriptive
insistându-se pe suprafeţele articulare şi pe elementele articulare ce servesc
ca inserţie de origine sau terminaţie pentru muşchi, raporturile vasculo-
nervoase importante în traumatisme.
• Miologie - regiunea din care face parte muşchiul, inserţia de origine, direcţia
fibrelor musculare faţă de principalele axe de mişcare, articulaţia sau
articulaţiile peste care trece, inserţia terminală, acţiunile muşchiului
rezultate din direcţia sa faţă de axe cu întocmirea schemei de acţiune şi
analiza pârghiei, inervaţia muşchilor (nerv, plex, neuromer). Se specifică
raporturile cele mai importante.
• Artrologie - cuprinde denumirea articulaţiei şi ce oase sunt articulate. Tipul
articulaţiei din punct de vedere funcţional (sinartroze, amfiartroze sau
diartroze precum şi după ţesutul de legătură în cazul sinartrozelor).
Angiologie şi nervi - considerăm utilă cunoaşterea arterelor şi venelor ce nutresc muşchii şi articulaţiile, iar în ceea
ce priveşte inervaţia este esenţială cunoaşterea organizării sistemului nervos periferic: plexurile (cervical, brahial,
lombar şi sacral - sub aspectul modului de constituire), a ramurilor colaterale şi terminale cu teritoriu motor şi
senzitiv mergându-se retrograd de la un muşchi la neuromerele de origine a nervilor. Astfel se pot identifica şi
nivelul medular al posibilei leziuni şi se pot explica modificările particulare din parezele periferice şi eventualele
variante de suplinire a muşchilor paralizaţi
cunoscându-se muşchii sinergici.
Analiza biomecanica a mersului
Deşi obişnuită pentru om, această mişcare este foarte complexă, realizându-se cu un randament maxim şi cu un
consum energetic minim.
Mersul, ca „bipedalism alternativ", este o mişcare ciclică, realizată prin ducerea succesivă a unui picior înaintea
celuilalt, fiecare dintre cele 2 membre inferioare având pe rând funcţia de propulsor şi de suport (există un sprijin
permanent al corpului pe sol, fie prin intermediul unui picior - perioada sprijinului unilateral - fie cu ambele
picioare- perioada sprijinului bilateral). În timpul sprijinului unilateral, un picior susţine greutatea corpului şi este
numit picior de sprijin, iar celălalt se numeşte picior oscilant sau pendulant. În mersul normal, pentru un membru,
60% din durata unui ciclu de mers este reprezentată de sprijin şi 40% de balans.
Momentul în care piciorul oscilant se află în dreptul celui de sprijin se numeşte momentul verticalei şi el împarte
pasul în: pas posterior şi pas anterior.
Unitatea funcţională în mers este reprezentată de pasul dublu (ciclu de paşi) -totalitatea mişcărilor efectuate între
două sprijiniri succesive ale aceluiaşi picior; el este alcătuit din 2 paşi simpli. Lungimea pasului dublu se măsoară de
la călcâiul primului pas la vârful celui de al doilea pas, iar cea a pasului simplu de la călcâiul piciorului de contact cu
solul la vârful piciorului de impulsie. Numărul de paşi executaţi pe unitatea de timp (minut) se numeşte cadenţă
(frecvenţă).
Kinematica mersului este în strânsă corelaţie cu consumul energetic; acesta determină apariţia oboselii în mers,
fiind în raport de proporţionalitate directă cu amplitudinea mişcărilor centrului de greutate pe verticală şi pe
orizontală.
Mişcările determinante ale mersului sunt: rotaţia pelvisului, înclinarea pelvisului, flexia genunchiului, mişcarea
piciorului, deplasarea laterală a pelvisului. Desigur că în mers se produc şi alte mişcări, ale trunchiului, capului,
balansul braţelor, dar acestea nu determină kinematica mersului, ci doar o urmează.
În funcţie de momentele de sprijin şi balans se disting 4 faze ale mersului (în fiecare din ele analizându-se situaţia
unghiurilor articulare în care se află ambele membre inferioare):
- Faza 1: faza de amortizare compusă din contactul iniţial (atacul cu talonul) şi încărcarea ţine până la
momentul verticalei.
- Faza 2: momentul verticalei piciorului de sprijin sau sprijinul median; durează foarte puţin; centrul de
greutate are poziţia cea mai înaltă şi se deplasează uşor spre piciorul de sprijin.
- Faza 3: desprinderea de pe sol a piciorului sau faza de impulsie; durează până la ridicarea piciorului de
pe sol; centrul de greutate este la nivelul cel mai coborât; spre sfârşitul fazei, datorită impulsului dat de piciorul de
sprijin, corpul este împins spre înainte şi în sus, iar membrul de sprijin va deveni picior oscilant.
- Faza 4: oscilaţia sau balansarea; cunoscută şi sub denumirea de al doilea sprijin unilateral este
subîmpărţită în oscilaţia iniţială (posterioară), oscilaţia de mijloc şi cea terminală (anterioară).
Kinetica mersului - studiază forţele musculare care realizează mişcările corpului necesare acestei activităţi.