Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae

Testemițanu” din Republica Moldova

TEMA: BAZELE KINETOTERAPIEI

Continuare partea VI
Digestia - realizată la nivelul tubului digestiv, constă în descompunerea substanţelor
alimentare complexe în unele mai simple (care pot fi metabolizate de organism), prin
acţiunea mecanică şi chimică asupra alimentelor.
Metabolismul - asigură schimbul permanent de materie şi energie între organism şi mediul
înconjurător. Are 2 laturi (care în organismul sănătos sunt în echilibru):
descompunerea şi degradarea substanţelor complexe până la „pietrele de constituţie", simple
(dezasimilaţie sau catabolism);
asimilaţia/anabolismul, orientat spre sinteze complexe, care duc la compuşi macromoleculari
proprii organismului uman.
Excreţia - funcţia prin care se elimină din organism produsele de dezasimilaţie, substanţele în
exces şi cele străine organismului (medicamentele, etc.). Se realizează cu ajutorul rinichilor
care sunt organele principale de epurare a organismului şi menţinere a homeostaziei mediului
intern. Unitatea morfologică şi funcţională a rinichiului este nefronul, alcătuit din glomerulul
renal (realizează filtrarea) şi tubul urinifer (unde au loc secreţia şi reabsorbţia selectivă a apei,
glucozei, clorurii de sodiu). În urma acestor procese se formeaza urina care este depozitată în
vezica urinară şi eliminată din organism prin procesul micţiunii.
Glandele cu secreţie internă - secretă în fluxul sanguin substanţe cu acţiune specifică (hormoni) care accelerează sau
frânează ritmul activităţii majorităţii organelor corpului.
La nivelul hipofizei se secretă:
în adenohipofiză - hormonii de creştere (somatotrop), de stimulare a producţiei de hormoni corticosuprarenali (ACTH -
adrenocorticotrop), de stimulare a secreţiei hormonului tireotrop (TRH), de stimulare a secreţiei de hormoni gonadotropi;
în lobul posterior (neurohipofiză) - ocitocina şi vasopresina (adiuretina - ADH).
Glanda tiroidă secretă hormoni care intervin în stimularea proceselor metabolice din organism.
Glandele paratiroide secretă parathormonul, cu rol în metabolismul calciului şi al vitaminei D.
Glandele suprarenale secretă:
în corticosuprarenală: mineralocorticoizi (menţin echilibrul hidromineral), glicocorticoizi (acţionează asupra
metabolismului glucidic), androgeni sau steroizi (conferă caracterele sexuale secundare).
în medulosuprarenală: adrenelina (epinefrina), noradrenalina (norepinefrina) şi izopropilnoradrenalina, toate acţionând
asupra muşchilor netezi ai pereţilor vaselor (produc constricţie), asupra inimii (cresc forţa, amplitudinea şi frecvenţa
contracţiilor), asupra plămânilor (inhibă musculatura bronhiilor şi măresc diametrul căilor respiratorii), asupra glicemiei (o
cresc), asupra nivelul muşchilor scheletici (prelungesc contracţia), asupra centrilor vegetativi superiori (măresc tonusul).
Pancreasul endocrin secretă insulina (efect hipoglicemiant) şi glucagonul (efect hiperglicemiant).
Timusul (glanda copilăriei) are rol în imunitatea organismului.
Activitatea tuturor glandelor cu secreţie internă se afla sub controlul SNC, respectiv al hipotalamusului.
Muşchii - din punct de vedere al funcţiei pot fi
clasificaţi în 3 categorii:
scheletici sau striaţi (asigură configuraţia externă a
organismului, menţinerea posturii normale şi
deplasarea lui);
netezi (asigură motricitatea organelor interne);
miocardul (muşchiul inimii) este o formă
intermediară, asemănătoare structural cu muşchii
scheletici şi funcţional cu cei netezi.
Sistemul nervos - are două funcţii fundamentale: reflexă şi de conducere.
Excitaţia apărută la nivelul receptorilor se transformă în influx nervos, care este apoi transmis ca informaţie spre
centrii nervoşi, unde va fi prelucrată şi analizată pentru a se reîntoarce la organele efectoare sub formă de comandă.
Fenomenele electrice ale activităţii nervoase - activitatea nervilor este însoţită de modificări ale potenţialului electric
de la suprafaţa externă şi internă a membranei celulare. Astfel, în timpul repausului există o diferenţă de potenţial
permanentă denumită potenţial de repaus (PR). Prezenţa lui se explică prin faptul că, la nivelul celulelor, membrana
are o permeabilitate selectivă pentru diverşi ioni, fiind chiar impermeabilă pentru unii dintre ei. În timpul activităţii
neuronului, suprafaţa care se găseşte în stare de excitaţie este electronegativă, faţă de restul celulei aflate în repaus.
În acest caz diferenţa de potenţial între cele două suprafeţe se numeşte potenţial de actiune (PA).
Sinapsele (legăturile între neuroni), după locul de contact, sunt: axosomatice (axon - corp celular), axodendritice (axon
- dendrite), axoaxonale (axon - axon).
Reflexul este un răspuns involuntar şi stereotip la un stimul particular.
Efectele complexe ale reflexelor polisinaptice produse de stimuli exteroceptivi au fost demonstrate de Fluger şi poartă
numele de «Legile reflexelor exteroceptive».
Legea unilateralităţii reprezentată de flexia homolaterală;
Legea iradierii reprezentate de: - extensia heterolaterală, flexia homolaterală;
Legea iradierii longitudinale: reacţia în oglindă a membrelor superioare la răspunsul celor inferioare prin încrucişare;
Legea generalizării: contracţia tuturor grupelor musculare.