REFERAT

 
BIOGRAFIA SF. IOAN GURĂ DE AUR-PREZENTARE
GENERALĂ

Coordonator ştiinţific: Masterand:

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile GORDON Dăianu Marian-George
 În teologie, Sfântul Ioan Gură de Aur este, înainte de toate,
un moralist care extrage din învăţătura curentă consecinţe
practice. El cunoaşte, de altfel, foarte bine doctrina creştină şi,
în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod
savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăşi, nici nu s-a
amestecat în discuţii teologice. S-a spus, adeseori, că Sfântul
Ioan Gură de Aur a fost mai puţin preocupat de problemele
dogmatice şi mai mult de cele morale. O astfel de disociere este
neavenită, deoarece învăţăturile sale morale sunt mereu
ancorate în structurile doctrinare biblice şi ale tradiţiei Bisericii.
Putem înţelege mai bine pasionanta lui  preocupare faţă de
morală, dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat înainte
de toate păstor de suflete şi abia apoi învăţător.
 • Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia în jurul anului 349 într-o familie
de rang înalt avându-i ca părinți pe Secundus, ofițer în armata imperială și pe
Antuza. Tatăl moare imediat după nașterea sa iar mama rămasă văduvă la vârsta
de douăzeci de ani avea să nu se mai recăsătorească, pentru a se dedica creșterii și
educației tânărului Ioan. La fel ca și mama episcopului Augustin, Sfânta Monica,

VIAȚA SF. Antuza este cea care iși călăuzește fiul pe calea credinței creștine.
• Este botezat în anul 370 și hirotesit citeț. Își începe educația alături de învățătorul
IOAN GURĂ păgân Libaniu, apoi studiază teologia cu Diodor din Tars întemeietorul Școlii din
Antiohia.
DE AUR • Iubitor de asceză, în jurul anului 375 d. Hr. se retrage în pustie în munţii Silpios
din apropiere și ucenicește 4 ani sub ascultarea unui bătrân siriac şi apoi trăiește 2
ani ca pustnic, într-o peşteră. Se dăruiește unei vieți de liniște, tăcere și rugăciune,
priveghere și post aspru în așa măsură încât după o vreme, datorită sănătății
șubrede, e nevoit să se întoarcă în Antiohia.
• Își reia slujba de citeț vreme de trei ani și este hirotonit diacon în anul 381 de către Sfântul Meletie al
Antiohiei, iar în anul 386 preot de către episcopul Flavian I al Antiohiei.

• Acum începe lucrarea sa de predicator, timp de 12 ani ține cuvântări în fiecare duminică şi sărbătoare, iar
în timpul postului mare în fiecare zi. Se duce vestea despre frumusețea și profunzimea cuvântărilor sale
încât faima lui ajunge până în capitala imperiului, la Constantinopol.

• Sunt vestite Omiliile sale la multe din cărțile Sfântei Scripturi, mai ales la epistolele Sfântului Apostol
Pavel. Dacă sfântul Vasile cel Mare a rămas in memoria Bisericii ca cel ce a alcătuit Rânduielile vieţii
monahale, sfântul Ioan rămâne în conştiinţa credincioşilor, dar mai ales a clericilor şi predi­catorilor, ca
cel ce a învăţat, prin întreaga sa operă, rânduielile vieţii familiale și sociale.

• El arată prin exemplul vieţii sale personale, conformitatea creştinismului cu însăşi firea umană, cu
necesitatea aplicării principiilor creştine în viaţa personală, familială și socială.
• Sfântul Ioan insistă mult asupra milosteniei, a iubirii de vrăjmași, a prieteniei, a dragostei și ajutorului
dintre soți, a grijii față de creșterea și educația copiilor. De asemenea, se îngrijește atât de nevoile
duhovnicești cât și de cele materiale ale săracilor. Predică împotriva abuzurilor celor bogați și a celor
ce dețineau puterea față de cei săraci și neajutorați. El dă o interpretare directă (literală) Scripturilor
(diferită de interpretarea alegorică alexandrină) majoritatea temelor abordate în cuvântările lui fiind
prin excelență sociale, explicând cum trebuie să trăiască creștinii conform învățăturii Evangheliei.
• Sfântul Ioan scrie şi vorbește pe înțelesul tuturor, îi însuflețește pe toți, de aceea, credincioşii îl
numesc „gură de aur / hrisostomos", iar Biserica îl laudă până astăzi: „din gura ta ca o lumină de foc
strălucind harul, toată lumea a luminat”.
• O întâmplare din vremea slujirii sale în Antiohia ne arată cel mai bine puterea și roadele predicilor
sale. În urma unei revolte populare în care statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră profanate,
episcopul e nevoit să intervină pe lângă împăratul Teodosie I. În Postul Mare din anul 397, Sfântul
Ioan rostește cele 21 de cuvântări în care arată greșelile poporului. Cuvintele sale au o asemenea
înrâurire asupra celor mulți încât mulți se căiesc, mulți păgâni se convertesc la creștinism și însuși
împăratul Teodosie renunță la pedeapsa hotărâtă inițial și se mulțumește doar cu retrogradarea
statutului cetății.
• În același an, după moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului este adus (oarecum
împotriva voinței sale) la Constantinopol unde este hirotonit arhiepiscop în data de 15 decembrie 397
de către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei.
• Ca arhiepiscop refuză viața rafinată a capitalei, deși statutul său în vremea aceea era superior în rang multor
oameni influenți ai imperiului. Refuză să ia parte la petrecerile luxoase, ceea ce îl apropie de poporul sărac
dar nu și de cercurile bogaților și clerului. Reorganizarea bisericească pe care o inițiază deranjează pe cei
comozi și învățați cu luxul capitalei.
• Continuă să predice, să scrie comentarii biblice și să organizeze misiuni, trimițând misionari la goții de la
Marea Neagră și Dunăre. Totodată, încearcă să rezolve tensiunile prezente în diverse dioceze, ca cele din
Tracia și Asia Mica și convoacă un sinod la Efes în 401, pentru a clarifica neregulile de aici.
• Predică în continuare cu mai mare însuflețire, temele sale fiind cu precădere sociale, împotriva bogăției, a
nedreptăților sociale, a abuzurilor imperiale, dar și despre virtuți, despre calea Împărăției, despre Hristos și
lucrarea Sa mântuitoare.
• În curând cuvintele sale ating orgoliul bogaților și chiar al împărătesei Eudoxia căreia îi reproșa
extravaganța și luxul pe care îl afișa, ceea ce îi atrage dușmănia acestora și în final exilul. De
asemenea Teofil, arhiepiscopul Alexandriei dornic să își întindă influența și asupra
Constantinopolului îl învinuiește pe Sfântul Ioan de complicitate la erezie, pentru că a găzduit
câțiva călugări acuzați de origenism.
• În scurt timp Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi se aliază împotriva lui și convoacă un
sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sfântul Ioan de origenism. Ca urmare a acestui sinod,
este depus din treaptă și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat, din cauza
nemulțumirii poporului și a „cutremurului“ interpretat ca un semn al mâniei lui Dumnezeu.
• Sfântul Ioan își reia predicile, din care nu lipsesc cuvintele usturătoare la adresa stăpânitorilor. O
statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea catedralei. Sfântul Ioan
critică atunci ceremoniile de consacrare a acesteia. Vorbește împotriva împărătesei pe un ton
dur: „Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși se tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui
Ioan“. Este din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia.
• Papa Romei, Inochentie I, protestează împotriva surghiunirii Sfântului Ioan,
dar fără folos. Sfântul Ioan scrie o serie de scrisori care au un mare răsunet
în Constantinopol, așa încât este exilat și mai departe, la Pityus (pe malul
răsăritean al Mării Negre).

• Dacă din primul exil a revenit triumfal, în timp ce episcopii acuzatori care îl
caterisiseră la Sinodul de la Stejar fugeau în grabă din capitală de teama
populaţiei, din cel de-al doilea nu a mai revenit decât pe 27 ianuarie 438
când sfintele sale moaşte au fost aduse triumfal la Constantinopol.

• După trei ani de obositoare călătorii, aprige ierni şi neîndurătoare chinuri

suferite, avea să treacă la cele veşnice, la 14 septembrie 407, in biserica
sfântului Vasilisc din Comane, rostind memorabilele cuvinte: ”Slavă lui
Dumnezeu pentru toate!”
• Sfântul Ioan își datorează popularitatea și importanța sa în istoria Bisericii și a gândirii creștine,
nu numai datorită calităților sale administrative sau politice, cât mai ales operei sale literare.
• Moștenirea literară a Sfântului Ioan Gură de Aur este deosebit de bogată, nici unul dintre Părinții
greci nu a lăsat o operă atât de vastă, cuprinzând omilii, tratate și scrisori.
• Prezenţa Sfântului Ioan în spiritualitatea românească rezultă și din săvârşirea cu regularitate a
Sfintei Liturghii alcătuită de el, stabilirea hramului a numeroase biserici care îi poartă numele;
chipul care apare în mai toate lăcaşurile de rugăciune.
GÂNDIREA TEOLOGICĂ A SF. IOAN GURĂ DE
AUR
• Unul dintre cele mai importante sfaturi ale Sf. Ioan Gură de Aur este acela că fiecare credincios ar
trebui să citească și să aprofundeze Sf. Scriptură, ea fiind o necesitate naturală a sufletului omenesc.
El era un excelent cunoscător al Sf. Scripturi.
• Sfântul Ioan Gură de Aur și-a împlinit datoria de a-i îndemna și a-i sfătui pe credincioși să cerceteze
cuvintele lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului Iisus Hristos, Care a zis: „Cercetați Scripturile,
că socotiți că în ele aveți viața veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39).
Această dorință-îndemn divin avea să fie transpusă în faptă și de creștinii din vremea Sfântului
Apostol Pavel: „Ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele
sunt așa” (Fapte 17, 11). Firește că Sfântul Ioan îi îndemna și el pe credincioși la lectură, pentru ca
această tradiție apostolică să nu se stingă.
• În gândirea teologică a Sfântului Ioan Gură de
Aur toate cele cuprinse în Sfânta Scriptură,
scrise sub înrâurirea Sfântului Duh, se
adresează credincioşilor nu numai pentru a-i
determina să ia cunoştinţă de ele, ci mai ales
pentru a-i conduce la mântuire, sporindu-le
neîncetat progresul lor duhovnicesc. De aceea,
după aflarea sensului fiecărei pericope
evanghelice, exegetul este dator să descopere şi
să înfăţişeze şi urmările acesteia pentru viaţa
practică, insistând asupra datoriei de a ne
conforma totdeauna gândurile, vorbele şi
faptele cu învăţăturile cuprinse în Sfânta
Scriptură.
 TEMATICA PREDICILOR

• O asemenea expunere exegetică, îmbinată cu sfaturi practice, a îmbrăcat în opera Sfântului Ioan Gură de Aur
forma de omilii, care au atestat autoritatea şi popularitatea acordate marelui ierarh şi predicator nu numai de
auditorii sau de cititorii din timpul vieţii sale, ci şi de cititorii operelor sale de-a lungul secolelor.
• Neegalat ca orator bisericesc, Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a dedicat întreaga viaţă explicării cărţilor sfinte, dar nu
de la masa de lucru, ca alţi scriitori şi cercetători, ci din faţa altarului, omiliile sale fiind rodul cercetării şi trăirii
neîntrerupte a textelor sfinte şi în acelaşi timp al lucrării pastorale în mijlocul credincioşilor săi.
• Pe parcursul activităţii sale pastorale, Sfântul Ioan Hrisostom a fost preocupat de teme cum ar fi: cunoaşterea lui
Dumnezeu, Sfintele Taine, Biserica, iubirea creştină. Referindu-se la cunoaşterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan
Hrisostom îi combate pe anomei, susţinând că fiinţa lui Dumnezeu este incognoscibilă şi incomprehensibilă.
Sfintele Taine pe care le dezbate Sfântul Ioan sunt: Sfântul Botez, Pocăinţa, Căsătoria, Sfânta Euharistie şi Preoţia.
 CONCLUZII

• Din cele arătate mai sus tragem concluzia că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un neobosit atlet în cursa pentru înveşnicirea
întru fericire a omului. A fost primul reprezentant al epocii patristice timpurii care prin pagini de neegalat a adus teologia
paulină privind unitatea ontologică ce trebuie să subziste între membrii unei familii, pe aceeaşi treaptă cu unitatea fiinţială a
Sfintei Treimi, precum şi cu unitatea dintre Hristos şi Biserica Sa. Grija sa deosebită pentru sănătatea morală a familiei a ramas
până azi drept punct de reper în pastoraţia creştină.
• Sfântul Ioan Gură de Aur a fost deschizător de drum şi în ceea ce priveşte pastoraţia din mediul urban, nimeni înaintea lui nu a
prezentat cu atâta acurateţe si grijă cu totul deosebită vocaţia de a fi creştin trăitor în faptă în tumultul unei metropole.
Experienţa sa de ierarh al Constantinipolului a făcut ca Sfântul Părinte să caute şi să găsească răspunsuri împotriva laxismului
moral ce stăpânea curtea imperială şi capitala bizantină de la sfârşitul secolului patru creştin, iar această sîrguinţă i-a atras
pămă la urmă martiriul exilării.
• Jertfa sa nu a rămas nerăsplătită, cinstea pe care întreaga creştinătate i-a arătat-o în cele şaptesprezece secole recompensând
râvna sa dumnezeiască în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.