TULBURĂRI POLIMORFE DE LIMBAJ

AFAZIA
Ursu Raluca
 a
 = fără
  phazis
 = vorbire
 Afazia
 ,„
 tulburare de natură central organică a vorbirii, în diferitele ei aspecte, forme
şi grade, de la o totală lipsă de înţelegere a vorbirii sau a reproducerii ei, până la
dificultăţi dearticulaţie, în înţelegerea nuanţelor mai subtile ale gândirii sau în
aducerea aminte a unor cuvinte şi expresii”
 este o tulburare destul de severă.
 Cauze.
 Afazia este provocată de diferite tulburări organice (în perioada vorbirii deja formate)
alesistemelor verbale ale creierului mai ales la adulţi şi în special la bătrâni.
 Afazia provine în urma arteriosclerozei vaselor sangvine şi a hemoragiilor,
tumorilor cerebrale, tulburărilor de nutriţie ale creierului, traumatismelor craniene închise
sau deschise.Leziunile pot cuprinde zone limitate ale creierului sau regiuni vaste
ale creierului.Substanţa cerebrală afectată este înlocuită printr-o cicatrice şi prin urmare
funcţia ei se pierde pentru totdeauna. Afară de aceasta, leziunea de focar a substanţei
cerebrale provoacă, maiales în cazul rănilor creierului, diferite modificări în jurul
focarului, câteodată la distanţe destulde mari (edeme, tulburări de articulaţie) şi tulburări în
funcţionarea normală a sectoarelor sănătoase ale creierului care sunt în legătură cu focarul.
În jurul focarului se produce inhibareasistemelor cerebrale. Gravitatea tulburărilor de
vorbire şi mentale este în funcţie de localizarealeziunii, calitatea creierului determinată de
vârstă, structură, diferenţele individuale din structuralor, gradul de dezvoltare al
personalităţii (cultură, instrucţie).La copii, afecţiunile au un caracter mai puţin persistent
însă mai difuz. Se tulbură înacelaşi timp atât sistemul motor, cât şi senzorial al funcţiei
verbale. Restabilirea se realizeazămai rapid din cauza unei labilităţi mai mari a creierului.
Revenirea vorbirii la afazici sedesfăşoară pe un fond patologic, care se echilibrează doar
treptat. La început au dureri de cap,ameţeli, slăbirea şi excluderi parţiale ale memoriei,
fatigabilitate rapidă, degradare fizică şiintelectuală.
 Evoluţia tulburărilor afazice.
 În primele ore, zile şi săptămâni după afectarea creierului, afaziile se manifestă
de celemai multe ori sub formă de tulburări vaste ale vorbirii, iradiate, totale,
până la tulburarea profundă a celor mai simple forme ale vorbirii. Afazicul nu
înţelege şi nu vorbeşte, reacţioneazăinert la tot ce-l înconjoară. Deseori însă, la
început se manifestă o tulburare mai mare a uneia dinlaturile vorbirii (motoare
sau senzorială, orală sau scrisă). Uneori se restabileşte foarte curând, peste
câteva ore, zile, săptămâni, mai ales la tinerii traumatizaţi. De cele mai multe ori
revenireaevoluează lent şi treptat. Cele mai puternice sunt afaziile determinate
de traumatizarea
zonelor verbale fundamentale (frontale, temporale, parietale). La copii sunt mari
 posibilităţi decompensare. Restabilirea verbală se realizează mai repede şi
uneori ajunge la normal, dar leziunea aduce modificări mai largi ale psihicului,
limitând dezvoltarea psihicului în ansamblu.Se deosebesc două tipuri principale
de afazie: motoare şi senzorială.
 Afazia motoare.
 Indiciul principal al afaziei motoare este
imposibilitatea totală sau limitată a vorbiriiexpresive
articulate, cu toată integritatea vorbirii impresive.
Afazicul motor aude şi înţelegevorbirea, dar el nu
vorbeşte
deşi stăpâneşte funcţia motoare elementară a organel
or de vorbire(poate să mişte limba, buzele etc). El
nu poate articula, nu-şi poate aminti aceste mişcări
deşimişcările organelor periferice sunt păstrate la el.
În cazul afaziei motoare se slăbeşte în mod însemnat întreaga funcţie superioară a
encefalului. Se adaptează mai greu la condiţiile vieţii, îndeplineşte mai greu chiar şi acţiunile
obişnuite, legate de viaţa de toate zilele. În cazurile grave se constată o emotivitate crescută,
43 exagerată, explozii afective acute, emoţii chinuitoare. În cazurile uşoare se constată o
labilitate a excitaţiei nervoase, tendinţa de epuizare rapidă, slăbiciune, irascibilitate,
fatigabilitate, dificultăţi de concentrare şi alte fenomene neurastenice. Afazia senzorială.
Indiciul principal al acestei afazii este disocierea sunetului de înţeles. Sunt păstrate frânturi de
vorbire expresivă care au de obicei caracter de cuvinte şi expresii introductive şi de înlocuire.
La început sunt frecvente denaturările de cuvinte prin confundarea sunetelor sau silabelor
asemănătoare din punct de vedere acustic, prin intercalări sau omisiuni ale acestora. Nu
înţeleg sensul cuvintelor. Se constată de asemenea o pronunţată contradicţie între vorbirea
interioară şi cea orală. Spun ceea ce gândesc şi fac, ştiu aceasta şi se enervează. În funcţie de
gradul şi localizarea leziunii cerebrale, manifestările vorbirii tulburate sunt foarte variate: -
nu reacţionează deloc la vorbire, o recepţionează ca pe un zgomot; - deosebesc vorbirea de
alte sunete; - percepe vorbirea ca vorbire, dar nu înţelege; - repetă voit un cuvânt fără să-l
înţeleagă; - înţelege cuvinte dacă de faţă sunt obiectele; - unii nu recunosc nici limbajul
gesturilor. La ei este tulburată şi citirea şi întreg psihicul.
 Restabilirea vorbirii la afazici se face numai atunci când fenomenele acute ale bolii care a provocat afazia încetează şi
bolnavul se află într-o stare de linişte relativă. Dacă afazia este de provenienţă pur mecanică, trebuie să se aştepte
vindecarea completă a rănii şi dispariţia durerilor de cap şi spasmele. Este indicat ca terapia să înceapă cât mai repede.
Primele exerciţii vor fi scurte (câteva minute) ca să nu provoace oboseală şi complicaţii ale creierului şi să fie făcute sub
supravegherea medicului. Durata activităţilor să fie de 30’-45’, cel puţin de trei ori pe săptămână însă cu calculul
individual al fatigabilităţii. De pregătit şi un material verbal corespunzător. Metodica restabilirii vorbirii implică un vast
complex de procedee. În terapia afaziei senzoriale, obiectivul principal este consolidarea laturii semantice, de a fixa
pentru fiecare cuvânt un înţeles corespunzător, permanent şi stabil, cu toată forma lui schimbătoare. Cuvintele să fie date
în propoziţii, nu izolat şi în forme schimbătoare. După însuşirea vocabularului se va urmări înlăturarea agramatismelor,
folosindu-se metoda raţionamentelor, a însuşirii conştiente a sensurilor categoriilor gramaticale. Se va urmări în
continuare dezvoltarea generală a vorbirii, scrierea (dictare, copiere creatoare, citire cu voce tare şi în gând, povestiri,
compuneri). Afazia senzorială trece mai uşor şi uneori dispare fără o muncă specială. La afazicii motori, după ordin,
mişcările se îndeplinesc mai greu sau sunt imposibil de realizat. În condiţii naturale se efectuează normal. La aceştia, toate
articulaţiile se transformă în mişcări conştiente, la început fără oglindă, apoi în faţa oglinzii. Pentru formarea articulaţiilor
necesare se porneşte de la acţiunile directe păstrate. I se cere să observe în faţa oglinzii forma şi consecvenţa fiecărei
mişcări în parte. Dacă mişcările nu se pot realiza se ajută de degete. În general se porneşte de la mişcările păstrate şi se
formează treptat articulaţiile sunetelor, începând cu vocalele. Sunetul reprodus se consolidează şi se generalizează. Se
face legătura cu litera, după literă se pronunţă. Se trece apoi la asocierea conştientă a sunetelor (vocalelor) cu
demonstraţii, ilustraţii. La fel se formează şi consoanele, începând cu articulaţii mai simple, care se văd bine în oglindă şi
care se pot pipăi (p, b, m, n, v). Este inutil să-l obligăm să pronunţe sunetul după auz pentru că structurile vechi sunt
distruse (obţinem doar oboseală, disperare). În procesul însuşirii cuvintelor se face analiza lor pentru înţelegerea rolului
semantic al fonemelor, mai ales a celor opozante. Tot acum se înlătură şi confundarea persistentă şi penibilă a
articulaţiilor asemănătoare (t-d, l-r) printr-o analiză amănunţită a deosebirilor lor fiziologice.
 Deoarece în afazia motoare apar greutăţi în integrarea sunetelor în silabe şi a silabelor în
cuvinte, din cauza inerţiei patologice a proceselor de articulaţie şi a dezintegrării vorbirii
interioare, care frânează comutarea de la un sunet la altul, se va împrumuta silabelor un anumit
înţeles (muuu = mugetul vacii). El va pronunţa îmbinarea necesară, după care se va lega de
înţelesul corespunzător. Obligatorie este analiza fonetică semantică a cuvintelor. Pentru că nu
poate lega cuvintele în propoziţii, după restabilirea cuvintelor trebuie să se formeze deprinderile
de alcătuire a propoziţiilor, care să cuprindă obligatoriu predicate, eliminându-se stilul
telegrafic. În acest scop se vor verbaliza imagini, tablouri, acţiuni. Dacă se menţine stilul
telegrafic, se vor alcătui propoziţii după cuvinte de sprijin. Se va urmări şi la ei eliminarea
agramatismelor şi embolofraziilor. O sarcină importantă a restabilirii vorbirii este şi
dezinhibarea vorbirii, adică reînvierea imaginii motoare corespunzătoare a cuvintelor prin
reproducerea imaginilor care-i sunt bine cunoscute. Acestea trezesc interesul, provoacă amintiri
despre ceva drag, apropiat de viaţă şi profesie. Cerându-i să denumească, cuvintele pot să apară
spontan (30-40 la o şedinţă). Tot pentru dezinhibare se va folosi numărarea directă, zilele
săptămânii, lunile anului, alfabetul, versuri învăţate înainte. Prognostic În cazurile uşoare,
vorbirea se restabileşte pe deplin, uneori spontan în 1-3 luni. În cazurile grele sunt necesari 2-3
ani şi de obicei nu total. Vorbirea nouă se deosebeşte de cea veche prin încetineală, caracter
concret, stil primitiv, greutăţi în înţelegerea vorbirii, agramatisme.
 8. Afazia. Carte păunescu 263