Sunteți pe pagina 1din 13

Lucru Individual

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării


Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea de Drept

TEMA: Anularea procedurii de achiziții publice sau


atribuirea contractului de achiziții publice.

A realizat: Proca Tudor


masternad anul I, grupa 6
A verificat: Rusu Viorel
doctor în drept, lector universitar
În conformitate cu prevederile pct. 18 al Hotărârii Guvernului nr. 667/2016 cu privire la
aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziții,
autoritatea contractantă, în decizia specială de creare a grupului de lucru pentru achiziții,
urmează să stabilească expres atribuţiile fiecărui grup de lucru în cazul dacă sunt create
două sau mai multe şi funcţiile fiecărui membru al grupului în parte, necesare pentru a fi
exercitate în cadrul procedurilor de achiziţii publice.
Grupul de lucru reprezintă un grup de specialişti în cadrul autorităţii contractante
care iniţiază şi desfăşoară proceduri de achiziţie publică pentru satisfacerea
necesităţilor autorităţii contractante sau asociaţiei de autorităţi contractante.

Grupul de lucru se creează printr-o decizie specială (ordin) sau dispoziţie, din cel
puţin 5 membri, iar în cazuri temeinic justificate, din cel puţin 3 membri, inclusiv
conducătorul grupului de lucru – persoana care deţine dreptul de prima semnătură în
instituţia corespunzătoare sau persoana numită de aceasta şi secretarul grupului de
lucru. Autoritatea contractantă poate crea mai multe grupuri de lucru pentru achiziţii,
în funcţie de domeniul în care se efectuează achiziţia.
În funcție de rezultatul evaluării ofertelor depuse pentru respectiva procedură de
achiziție publică, precum şi de clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire
ofertelor admisibile, grupul de lucru ia decizia cu privire la:

 atribuirea contractului de achiziție


publică, respectiv încheierea
contractului cu ofertantul a cărui
ofertă a fost declarată ca fiind
câştigătoare sau,
 anularea procedurii de atribuire, numai
în cazurile prevăzute de legislația în
domeniul achizițiilor publice.
Autoritatea contractantă, dispune de dreptul ca din proprie inițiativă, să
anuleze procedura de atribuire a contractului de achiziții publice, dacă ia
această decizie înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul
aplicării procedurii de achiziție publică, în următoarele cazuri:

 nu a fost depusă nicio ofertă, fapt ce presupune că nu au fost înregistrate oferte de


participare din partea candidaților;
 numărul de ofertanţi/candidaţi care întrunesc cerințele de calificare și selecție este
mai mic decît numărul minim prevăzut pentru fiecare procedură, iar autoritatea nu a
optat, conform prevederilor specifice, pentru continuarea procedurii de atribuire;
 niciunul dintre ofertanţi nu a întrunit condiţiile de calificare prevăzute în documentaţia
de atribuire;
 au fost depuse numai oferte care:
– sînt neadecvate, inacceptabile sau neconforme;

– sînt prezentate după data-limită de depunere a ofertelor;

– nu au fost elaborate şi prezentate în conformitate cu cerinţele cuprinse în documentaţia


de atribuire;

– conţin, în propunerea financiară, preţuri care nu sînt un rezultat al liberei concurenţe şi


care nu sînt justificate temeinic;
– conţin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sînt, în mod
evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;

– depăşesc cu 30% valoarea estimată a achiziţiei, calculată conform prezentei legi;

– au o valoare ce depăşeşte pragul prevăzut de prezenta lege pentru procedura de achiziţie


publică desfăşurată;

– prin valoarea inclusă în propunerea financiară, depăşesc valoarea fondurilor alocate


pentru îndeplinirea contractului de achiziţii publice;
 s-a constatat comiterea unui act de corupţie, unor acte conexe actelor de corupţie sau
fapte coruptibile confirmate prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată;

 ofertele depuse, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din


cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare;

 există abateri grave de la prevederile legale care afectează rezultatul


procedurii de atribuire sau face imposibilă încheierea contractului.
Prin abateri grave de la prevederile legale se înțelege faptul că pe parcursul
analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori
sau omisiuni, autoritatea contractantă aflîndu-se în imposibilitatea de a
adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor
prevăzute la art. 7.

După data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de


achiziţie publică, anularea procedurii, în cazurile prevăzute la alin.(1), se
efectuează doar de către Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor,
inclusiv în cazul în care a fost depusă o ofertă după data-limită de depunere a
ofertelor, iar imposibilitatea depunerii în termen se datorează exclusiv acţiunilor
sau inacţiunilor autorităţii contractante.

Decizia de anulare a procedurii de achiziție publică nu generează vreo


obligaţie a autorităţii contractante sau a Agenției Naționale pentru
Soluționarea Contestațiilor faţă de participanții la procedura respectivă, cu
excepţia returnării garanţiei pentru ofertă şi a garanţiei de bună execuţie a
contractului.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la
procedura de achiziţie publică, în cel mult 3 zile de la data anulării procedurii, atît
încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cît şi motivul
anulării.
În cauza curentă, SRL „Plai Mereni” a înanintat o contestație împotriva Școlii Profesionale
din com. Bubuieci, al cărui obiect îl formează achiziționarea produselor alimentare pentru
semestrul II an. 2020, contestația se referă în partea ce ține de documentația de atribuire
a procedurii de achiziție publică nr. MD-1576497106326, inițiată de către Școala
Profesională din com. Bubuieci.

În calitatea sa de persoană interesată în cadrul procedurii de achiziție publică nr. MD-


1576497106326 din 01.01.2020, „Plai Mereni” SRL, contestă cerințele documentației de
atribuire în partea ce ține de lotul nr. 7 „Produse de panificație” și susține că produsele
solicitate în acest lot urmau a fi divizate în loturi separate.
Calculând termenul în care contestatorul avea deschisă calea de atac împotriva
documentației de atribuire la procedura de achiziție publică în cauză, în considerarea
prevederilor legale menționate supra, având în vedere că anunțul de participare (care
cuprinde detaliat cerințele față de lotul nr. 7 „Produse de panificație”) s-a publicat pe
portalul: https://mtender.gov.md/tenders/ocds-b3wdp1-MD1576497106326?tab=contract-
notice, la data de 17.12.2019, Agenția constată că acesta s-a împlinit la data de
22.12.2019. Totuși, din considerentul că, potrivit prevederilor art. 389 din Codul Civil al
Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002, dacă ultima zi a termenului este o zi de
duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării
obligației este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare și luând în
considerare că data de 22.12.2019 a fost o zi de odihnă, respectiv, data de 23.12.2019 a
fost ultima zi în care contestația putea fi considerată ca depusă în termen, or, conform art.
83 alin. (3) din Legea nr. 131/15, în cazul în care contestația se referă la documente
publicate în mod electronic, data luării la cunoștință se consideră data publicării acestora.
La acest aspect, se atestă faptul că, contestatorul la data de 17.12.2019 a luat
cunoștință despre eventuala încălcare a drepturilor sale, contestația însă, fiind depusă la
Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 26.12.2019.

Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor


decide:
Se respinge ca tardivă contestația nr. 02/1022/19 din 26.12.2019, depusă de către „Plai
Mereni” SRL, pe marginea procedurii de achiziție publică nr. MD-1576497106326 din 01.01.2020
privind achiziționarea produselor alimentare, pentru semestrul II an. 2020, inițiată de către
Școala Profesională din com. Bubuieci.

În ce privește speța în ansamblul ei, putem remarca faptul că SRL „Plai Mereni” nu a fost lipsit
în mod arbitrar de dreptul legal de a contesta un act cu al cărui conținut nu este de acord, însă
este de analizat factorul procedurii ce ține de termenul înanintării contestației, care la rândul
său nu a fost respectat, sau conform art. 83 alin. (1) și alin. (6), din Legea 131/15,nerespectarea
acestuia constituie un temei de decădere din dreptul de a contesta actele procedurale ale
autorității contractante, fiind incidentă excepția de tardivitate, care împiedică examinarea în
fond a contestației.
Prin urmare, contatăm că Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, în conformitate
cu prevederile, art. 80 alin. (1), art. 82, art. 83 alin. (1) și alin. (6), art. 86 alin. (2) din Legea
nr. 131/15, a luat o decizie absolut corectă, care s-a axat strict pe buchia prevederilor legale.
Vă mulțumesc pentru atenție!!!

S-ar putea să vă placă și