Sunteți pe pagina 1din 12

STRESUL PĂRINȚILOR ȘI BUNĂSTAREA EMOȚIONALĂ A

COPIILOR

Tatiana TURCHINĂ, psiholog


Lector universitar
Universitatea de Stat din Moldova
Misiunea educatorului parental:
 Formarea competențelor parentale privind gestionare
adecvată a stresului.
 Dezvoltarea abilităților de coping a părinților pentru a
face față situațiilor stresante.
Ce este STRES?

SOLICITĂ
RI
CREDINTA
ÎN
PRESIUNI CAPACITATE
A DE A FACE
FAȚĂ

STR
ES
MESAJE DE BAZĂ
 Stresul face parte din viața de zi cu zi. În doze mici stresul mobilizează
resursele noastre pentru atingera scopurilor. În doze mari, stresul ne ruinează
abilitatea de a-i face faţă într-un mod pozitiv.
 Oricare ar fi modalitatea de reacție la stres, părinții stresați sunt mai puțin
sensibili la nevoile emoționale ale copiilor, care nu primesc destul sprijin în a
face față trăirilor intense.
 Stresul nu este monopolizat de adulți. Copiii trăiesc în felul său stresul, diferit de
adulți. Părinții trebuie să fie în stare să accepte că starea lor inevitabil afectează
copii.
 Atuncți când părinții sunt într-o stare intensă de stres, este firesc, ca o parte din
acea supraîncărcare emoțională, să afecteze copiii. Chiar și atunci când părinții
încearcă să-și camufleze starea emoțională negativă, copiii preiau tensiunea și
se simt îngrijorați, înfricoșați, speriați.
 Părinții trebuie să-și asume responsabilitatea de a identifica cele mai potrivite
strategii de a face față stresului, astfel devenind un model pentru copii.
Cercul vicios
Părinte
stresat

Copiii dezvoltă Copil agitat,


comportamente
nedecvate/
supărat,
somatizare neliniștit etc.

Părinții Crește
acționează iritabilitatea
indezirabil/ părinților
neadecvat dezechilibrați
Algoritmul comunicării cu părinții:
 Inițiați discuții în baza întrebărilor:
 Ce înseamnă pentru dvs a fi stresat? Care sunt situațiile sau
lucrurile care vă stresează?
 Ce faceți, de obicei, atunci când suteți stresați? Cât de
eficiente sunt strategiile la care recurgeți?
 Cum ați descrie legătura dintre starea dvs emoțională și a
copiilor?
 Cât de important este pentru dvs. să fiți capabili să depăși ți
situațiile stresante?
 Ce părere aveți, copiii au stres?
ACȚIUNI
 Prioritizare
 Regim, planificare
 Pauze și flexibilitate
 Exerciții de relaxare
 Evitarea influențelor negative
 Momente distractive, umor
 Exprimarea asertivă a gândurilor, emoțiilor
 Acceptarea schimbărilor ca parte inevitabilă a vieții
 Ancorarea în realitate
 Problema/ situația/ evenimentul nu este catastrofă. Modul în care oamenii
percep problema/ situația/ evenimentul, ce semnificație acordă – determină
starea emoțională, fiziologică și comportamentală.
Important!

Dați-vă voie să învățați să faceți


față stresului.
Schimbări în stilul de viață este
primul pas pentru combaterea
stresului.
Este important să aveți
încredere că puteți să depășiți
situațiile stresante și dificile.
Concluzie

„Există lucruri pe care le


ştiţi, dar nu ştiţi că le
ştiţi. Când veţi şti ceea
ce nu ştiţi, atunci vă veţi
schimba” M. Erickson

S-ar putea să vă placă și