MATERIALE COMPOZITE

Prof.Dr.Ing. Ioan VIDA-SIMITI

 Materiale compozite
Definitii
 Sunt materiale constituite dintr-o masă de bază numită matrice

armată cu elemente de rezistenţă sub formă de fibre, sau

particule de diferite marimi numite elemente de armare;

 amestec de două sau mai multe componente, a căror structură şi

proprietăţi, diferite (discrete), se completează reciproc, rezultând
un material cu structură diferită şi proprietăţi superioare celor
specifice fiecărui component în parte;

 Sunt create artificial prin combinarea voită şi raţională a

diferitelor componente. Componentele sunt în general deosebite
din punct de vedere chimic, între ele există o suprafaţă de
separaţie distinctă (interfaţă). Prezintă proprietăţi de ansamblu
pe care componenţii iniţiali nu le posedă.
Bibliografie
1. C. Dumitraş, C. Opran, Prelucrarea materialelor compozite,
ceramice şi minerale, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994.
2. S. Ispas, Materiale compozite, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
3. S. Ionescu, ş.a., Neomateriale inginereşti, Institutul Politehnic,
Bucureşti, 1990.
4. M. Reyne, Tehnologie des compozites, Ed. Herme, Franţa.
5. D. Gay, Materiale compozite, Ed. Hermes, Franţa.
6. F. Ştefănescu, Materiaux compozite, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1996.
7. V. Iancău, Materiale metalice compozite şi tratamente termice,
Ed. Dacia, 1999.
8. ***ASM Handbook, Composites, Vol. 21, 2001.
 Materiale compozite
 proprietăţi fizico-mecanice deosebite
 bună comportare în exploatare, în condiţii extreme

Caracteristicile, prelucrabilitatea şi procedeele de prelucrare ale

materialelor compozite sunt determinate de:
 natura şi structura matricei
 natura şi structura elementului de armare (armăturii)
 modul de dispunere a elementelor de armare în matrice
 procedeul de elaborare a matricei şi armăturii
continutul procentual al materialului de armare in structura
compozitului
 Clasificarea materialelor compozite
 după natura matricei:
materialele compozite cu matrice metalică (MCMM)

materialele compozite cu matrice organică – polimerică- (MCMO);

materialele compozite cu matrice ceramică (MCMC)

materialele compozite Carbon-Carbon

 după configuratia componentei de armare:

 materialele compozite armate cu fibre

 materialele compozite armate cu particule

 Reprezentarea schematică a structurii materialelor
compozite

fibraj continuu fibraj continuu fibre scurte particule

unidirecţional multidirecţional (whiskers)
 Avantaje
posibilitatea modulării componentelor şi proprietăţilor pentru obţinerea unei game
variate de materiale cu utilizări în multe domenii
conceperea unui material compozit  îmbunătăţirea următoarelor proprietăţi:
 rezistenţa la rupere
 rezistenţa la uzare
 densitatea
 rezistenţa la temperaturi înalte
 duritatea superficială
 stabilitatea dimensională (coeficient de dilatare termică redus)
 capacitatea de amortizare a vibraţiilor
 rezistenţă la şocuri termice
 rezistenţă la oboseală şi fisurare (compozitele cu fibre), rigiditate ridicată,
etc.
 rezistenţă la fluaj (compozitele metalice cu armare ceramică);
 fisura produsă de ruperea unei fibre nu se propagă în material datorită
structurii discontinue.
 se pot obţine materiale cu grade de anizotropie prin modificarea orientării
materialului de armare - avantaj util în cazul unor piese solicitate puternic pe
anumite direcţii;
 se pot obţine piese din materiale compozite cu gradient structural şi
funcţional
 Dezavantaje
costul ridicat al materialelor de armare, fiind necesare
procedee tehnologice speciale pentru fabricarea lor (ex.
pulverizare din stare topită, extracţie din topitură, depunere
din stare de vapori), obţinerea filamentelor monocristaline şi a
fibrelor în general;
costul ridicat, în general, al compozitelor;
prelucrabilitatea prin aşchiere este scăzută, necesită scule şi
procedee costisitoare la materialele compozite dure;
controlul calităţii compozitelor implică metode speciale de
investigare;
tendinţa de segregare a materialului de armare la înglobarea în
matricea de bază;
 sunt necesare măsuri de prevenire a desfăşurării reacţiilor
excesive de la interfaţă componentelor;
utilizarea compozitelor în diverse aplicaţii industriale necesită
efectuarea în prealabil a unor teste laborioase.
 Materiale utilizate pentru matricea materialelor compozite
Funcţiile matricei:
 asigurarea formei de ansamblu a piesei;
 legarea (lierea) fibrelor, respectiv a elementelor de armare în
compozit;
 protejează fibrele/particulelor împotriva acţiunii unor solicitări
exterioare cum ar fi: oxidare, coroziune, lovire, etc.;
 repartizarea şi transmiterea sarcinilor exterioare (forţelor) în
masa compozitului;
 asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice: conductivitate
termică, conductivitate electrică, rezistenţă la coroziune,
stabilitatea termică, deformabilitatea etc.
Matricea materialelor compozite trebuie să îndeplinească condiţia de a
nu descompune componenta dispersă de armare prin dizolvare,
topire, reacţie chimică sau acţiune mecanică, în timpul procesării sau
exploatării.
Domeniul temperaturilor de utilizare a materialelor compozite în funcţie
de natura matricei.
 1. Matrice metalice
 proprietăţi mecanice bune
 conductivitate termică şi electrică mare
 capacitate de prelucrare bună
 densităţi relativ ridicate în comparaţie cu celelalte tipuri de matrice
 pentru compozitele rezistente la temperaturi înalte nu se vor folosi
elemente de armare organice, ci numai de natură ceramică sau metalică

Principalele metale şi aliaje folosite ca materiale pentru matrice de

compozite sunt:
 aluminiu şi aliajele de aluminiu;
 cuprul şi aliajele de cupru;
 titanul şi aliajele de titan;
 cobaltul;
 aliaje pe bază de magneziu;
 superaliaje;
 oţelurile inoxidabile;
 plumbul şi aliajele de plumb;
 compuşi intermetalici: Ni3Al, NiAl, Ti3Al, MoSi2
matrice pe bază de aluminiu
cost relativ redus, densitate mica, conductivitate mare,
fluiditate bună şi prelucrabilitate uşoara
destinate funcţionării la temperaturi sub 450°C
utilizarea titanului ca element de aliere (aliaj Al-Ti)  faza
precipitată TiAl3 (compus intermetalic)  măreşte stabilitatea
termică şi măreşte temperatura de topire (1330°C)

matricele pe bază de titan

ductilitate bună, interacţiune chimică controlabilă cu elementul
de armare, densităţi reduse, rezistenţă la rupere bună (aliajele
de titan cu aluminiu, vandiu, molibden crom), fragilitate la rece
redusă
stabilitate dimensională la temperaturi înalte (datorită
coeficientului de dilatare termică mai mic decât al fierului (de
1,4 ori) şi al aluminiului (de 2,8 ori mai mic)
 2. Matrici ceramice
 rezistenţă mecanică mare la temperaturi înalte;
 valori mari ale rezistenţei la rupere;
 rezistenţă la oxidare şi la agenţi chimici;
 densitate redusă (în comparaţie cu a oţelurilor);
 modul de elasticitate superior celor ale oţelurilor;
 duritate mare;
 stabilitate termică a proprietăţilor şi dimensiunilor la creşterea
temperaturii.

Cele mai utilizate matrice ceramice sunt:

 alumina (Al2O3);
 Carbura de siliciu: SiC;
 Nitrura de siliciu: Si3N4;
 Oxidul de zirconiu ZrO2;
 Amestecuri şi compuşi complecşi ai materialelor enumerate anterior;
3Al2O3∙2SiO2; Al2O3∙MgO
 3. Matrici organice (polimerice)

 proprietăţile sunt dependente de temperatură

A. Materiale termoplastice
 prezintă tenacitate mai bună şi au un ciclu de fabricaţie mai scurt
 se deformează uşor cu creşterea temperaturii, peste 200°C se
degradează termic.
Dezavantaje:
 rezistenţa mecanică redusă la temperaturi ridicate;
durată scurtă de menţinere în stare lichidă după preparare;
 conductivitate termică scăzută;

 coeficient mare de dilatare termică;

 rezistenţă mică la şocuri mecanice.

Principalele materiale termoplastice

 Răşinile poliesterice; Polietilena densă; Polistirenul; Polipropilena;
Policlorura de vinil; Poliamidele

Răşinile poliesterice  proprietăţi mecanice şi electrice bune până la 120°C, stabilitate

dimensională, dar au slabă rezistenţă la coroziune.
Polimerii de tipul politetrafluoretilenei (teflonul) se pot utiliza în domeniul de
temperaturi de 80…200°C în condiţii de solicitare mecanică mică şi medie.
B. Materiale plastice termorigide

Sunt caracterizate de creşterea densităţii reţelei lanţurilor de monomeri cu

temperatura, conducând la micşorarea plasticităţii

La obtinerea compozitelor organice se folosesc:

 Răşinile epoxidice;
 Răşinile fenolice;
 Răşinile poliesterice nesaturate.

Răşinile epoxidice se caracterizează prin stabilitate termică, rezistenţă mare la

coroziune, contracţie mică, proprietăţi izolatoare foarte bune, rezistenţă la
rupere de 80…90 MPa; coeficientul de deformare de 2…8%, modul de
elasticitate de 2…4GPa.
În răşinile epoxidice dacă se adaugă cauciuc sau uretan se măreşte tenacitatea
acestor.
Răşinile epoxidice sunt cele mai utilizate ca matrice în compozitele armate cu
fibre continue de carbon sau aramidice. Matricea se obţine prin amestecarea
răşinii cu un întăritor (amine aromatice, acizi anhidri) timp de 1…8 ore la
temperaturi de 160…180°C, cu scopul realizării unei structuri dure.
Compozitele cu răşini epoxidice pot fi utilizate în funcţionare până la 160°C.
Răşinile fenolice obţinute prin condensarea fenolilor cu formaldehidă se
caracterizează prin rezistenţă mecanică bună, stabilitate dimensională,
rezistenţă bună la coroziune şi la temperaturi înalte. Utilizate împreună
cu fibrele de carbon se obţin compozite cu caracteristici mecanice
îmbunătăţite (rezistenţă la rupere, rezistenţă la şocuri şi la încovoiere).

Matricele din poliamide permit folosirea compozitelor la temperaturi de

peste 300°C, având stabilitate termică dimensională; se comportă bine în
condiţii de umiditate. Pe durată scurtă suportă temperaturi până la
475°C. La 20°C posedă o rezistenţă la rupere de 90 MPa iar la 230°C,
rezistenţa la rupere este de 12 MPa.