POVESTEA

IEPURAȘULUI
PETER
 Au fost odată ca niciodată patru iepuri mici, care se numeau Flopsy,
Mopsy, Pufoșica și Peter. Ei trăiau împreună cu mama lor într-un banc de nisip,
sub rădăcina unui brad foarte mare.
 - Așadar, dragii mei, a spus bătrâna doamnă Rabbit într-o dimineață,
puteți să mergeți pe câmp ori pe potecă în jos, dat nu cumva să intrați în
grădina domnului McGregor: acolo tatăl vostru a avut un accident și a fost
pus într-o plăcintă de către doamna McGregor. Acum puteți pleca, dar
nu intrați în vreo încurcătură! Eu am să ies cu treburi pe afară.
 Apoi, bătrâna doamnă Rabbit și-a luat umbrela și un coș de cumpărături
și a plecat către brutărie, trecând prin pădure. Ea a cumpărat o bucată de pâine
intermediară și cinci chifle cu coacăze.
 Pufoșica, Flopsy și Mopsy, care erau niște iepurițe ascultătoare, au mers
pe cărare în jos să adune merișoare. Dar Peter, care era foarte năstrușnic, a alergat
direct spre grădina domnului McGregor și s-a strecurat pe sub poartă!
 Mai întâi, a mâncat niște lăptuci și ceva păstăi de fasole verde, apoi a
înfulecat niște ridichi.
 După aceasta, simțindu-se destul de rău, s-a dus să caute niște pătrunjel.
Dar după colțul unui strat de castraveți n-a întâlnit pe nimeni altcineva decât pe
însuși domnul McGregor!
 Domnul McGregor stătea în genunchi plantând răsaduri de varză, dar
cum l-a zărit pe iepuraș, a sărit imediat în sus și a început să alerge după Peter,
fluturând o greblă și strigând tare:

- Opriți, hoțul!
 Peter s-a speriat îngrozitor; a alergat prin toată grădina pentru că a uitat
drumul către poartă. Și-a pierdut unul dintre pantofi printre verze, iar pe celălalt
printre cartofi.
 După ce și-a pierdut pantofii, a alergat atât de repede încât ar fi scăpat
dacă, din nefericire, n-ar fi intrat într-o plasă pentru coacăze și
n-ar fi rămas încurcat acolo din cauza nastrurilor mari de la jacheta sa.

Era o jachetă albastră cu nasturi din alamă, aproape nouă.

 Peter s-a dat bătut și a început să plângă cu hohote; suspinele lui au fost
auzite de niște vrăbii prietenoase care au zburat către el cu mare grabă și l-au
implorat să se liniștească.
 Domnul McGregor a apărut cu o sită în mâini și avea de gând să îl prindă
pe Peter, dar Peter a scăpat tocmai la timp și, lăsându-și jacheta în urmă, s-a
repezit în magazia de scule și a sărit direct într-o stropitoare. Ar fi fost așa de
frumos să se poată ascunde în ea, dacă n-ar fi fost plină cu apă!
 Domnul McGregor a fost aproape sigur că Peter era undeva prin
magazie, ascunzându-se probabil pe sub un ghiveci de flori. A început să răstoarne
pe rând ghivecele cu mare grijă, uitându-se sub fiecare. Peter a strănutat
„Hapciu!”, iar domnul McGregor a fost lângă el într-o clipită.
 Domnul McGregor a încercat să-și pună piciorul peste Peter, care a
zbughit-o sub o fereastră micuță unde domnul McGregor nu-l putea ajunge.
Domnul McGregor era prea obosit ca să mai alerge după Peter așa că s-a întors la
lucrul lui. Peter s-a așezat să se odihnească, cu răsuflarea tăiată și tremurând de
frică, neavând nicio idee în ce direcție s-o mai apuce. În plus, era ud de-a binelea
de la șederea în stropitoarea aceea.

După un timp, a început să bâjbâie împrejur, încetișor, privind în toate părțile.

 El a găsit o ușă în perete, dar era închisă și nu era destul spațiu sub ea
prin care să se strecoare un ieșuraș așa grăsuț cum era el. O bătrână șoriceoaică
alerga înăuntru și afară peste treapta de piatră din fața ușii, ducând mazăre și fasole
familiei sale în pădure. Peter a întrebat-o de drumul spre poartă, dar ea purta o
mazăre așa de mare în gură încât nu
i-a putut răspunde. Ea doar și-a clătinat capul spre el, iar Peter a început să plângă.
 Apoi, el a încercat să-și găsească drumul înapoi prin grădină, dar mai
tare s-a încurcat. Deodată, el a ajuns la iazul unde domnul McGregor venea să-și
umple stropitoarea cu apă.
 O pisică albă pândea peștișorii aurii. Stătea încremenită, dar din când în
când vârful cozii ei se răsucea arătând că este vie. Peter se gândi că ar fi cel mai
bine să treacă pe lângă ea fără să-i vorbească, deoarece auzise despre pisici de la
vărul lui, micul Benjamin Bunny.
 Se întoarse înapoi spre magazia de scule, când deodată, aproape de el
auzi zgomotul unei unelte: haaarș, harș, harș. Peter a pășit pe sub tufișuri, dar
pentru că nu se vedea nimic, el a ieșit, s-a urcat pe o roabă și a privit dincolo de ea.
 Prima dată l-a văzut pe domnul McGregor prășind straturile de ceapă.
Stătea cu spatele spre Peter, iar dincolo de el era poarta!
 Peter s-a dat jos în tăcere de pe roabă și a început să alerge cât de tare a
putut de-a dreptul prin spatele unor tufișuri de coacăze negre. Domnul McGregor
la zărit când era chiar la colț, dar lui Peter nu i-a păsat. El a alunecat pe sub poartă
și a ajuns în siguranță în pădurea din afara grădinii.
 Domnul McGregor a agățat micuța jachetă a lui Peter și pantofii pe un
băț, făcând din ele o sperietoare pentru mierle.
 Peter nu s-a oprit deloc din alergare, nici nu s-a uitat înapoi până ce nu a
ajuns acasă, sub bradul cel mare. Era așa de obosit încât a alunecat pe nisipul
moale al podelei din vizuină și a închis ochii. Mama lui, tare ocupată cu gătitul, se
întrebă ce se întâmplase oare cu hainele lui.
 Ne pare rău s-o spunem, dar Peter nu s-a simțit prea bine în timpul serii.
Mama lui l-a așezat în pat, a făcut ceai de mușețel și i-a adus o ceașcă lui Peter!
- Se ia o lingură plină la culcare.
Dar Flopsy, Mopsy, și Pufoșica au avut pâine cu lapte și mure la cină.