CRESTINISMUL

-Urs Paul-
CARACTERISTICA RELIGIEI CREȘTINE

 La baza religiei creștine stă relația dintre natura lui

Dumnezeu, păcatul și omul.
 Pentru creștini, omul se mântuie prin moartea și învierea
lui Iisus Hristos. Potrivit teologiei temeliilor, Iisus moare
pe cruce pentru a plăti Tatălui prețul de răscumpărare a
păcatelor omenirii, apoi învie, urmând ca toți oamenii să
învie la sfârșitul istoriei. Potrivit, însă, teologiei liberale,
omul se mântuie doar prin aderarea la Hristos.
[necesită citare]
 În creștinism, fundamentală este și referința la
dimensiunea comunitară: într-adevăr, cei care cred în Iisus
Hristos sunt chemați să participe direct la viața
comunității.
CREȘTINISMUL PRIMAR

 Primelor comunități creștine de origine ebraică ivite ca

urmare a predicii lui Iisus Hristos și a apostolilor săi,
foarte curând, li s-au alăturat și comunitățile de origine
păgână născute (mai ales) din apostolatul lui Saul din
Tars, care a purtat, a inserat creștinismul într-un context
mai amplu, atât geografic, cât și cultural. Acest fenomen
n-a întârziat să provoace conflicte delicate în interiorul
diferitelor comunități, conflicte despre care vorbesc
Faptele Apostolilor și chiar Scrisorile lui Pavel.
CREȘTINISMUL ÎN EVUL MEDIU

 Integrarea între creștinism și puterea imperială se

întrerupe în Occident odată cu invaziile popoarelor
barbare, supraviețuind, însă, în Imperiul Bizantin, în
forme și conținuturi care denotau tendințele unei
sacralizări crescânde a figurii împăratului, deținător al
puterii politice și religioase.
 Chiar și popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul,
erau deja creștine, dar în formă ariană. De aici efortul
intens al Bisericii romane – care, în lipsa puterii
provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o
crescută relevanță și civilă – pentru convertirea acestor
popoare la ortodoxia trinitară.
CREȘTINISMUL ÎN EPOCA MODERNĂ

 Începând din sec. al XVI-lea diviziunile creștinismului occidental s-au intersectat cu confruntările
politico-militare între statele naționale și imperiu, dând astfel o conotație aparte întregii istorii
europene: epoca „războaielor religioase” sau „Războiul de 30 de ani”. Aceste sângeroase confruntări
s-au încheiat cu Pacea de la Westfalia (1648).
 După Pacea de la Westfalia dezvoltarea creștinismului a fost tot mai puternic influențată de două
elemente:
 expansiunea misionară în America și Asia;

 afirmarea, în secolul al XVIII-lea, a curentelor culturale, precum iluminismul, care tindea spre o

reconsiderare critică a întregului fenomen religios creștin, independent de diferențele dintre
confesiunile religioase.
 a) Cât privește activitatea misionară, îndată trebuie remarcat că încreștinarea Americii s-a înfăptuit
strict dependent de echilibrul politic pe care statele europene l-au impus pe acest „pământ nou”. În
pământurile colonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (răspândit cu precădere în
America Centrală și Meridională), iar în teritoriile dependente de suveranii protestanți s-a răspândit
protestantismul (creștinismul în forma lui reformată, preponderent în America de Nord).
 Răspândirea creștinismului spre Asia (coroborată numai foarte târziu cu cuceriri teritoriale) s-a
dovedit, dimpotrivă, foarte dificilă. Continentul asiatic a rămas, în mod substanțial, impermeabil
penetrării creștinismului.
 b) Cât privește, însă, noua cultură iluministă, ea a contribuit la începerea unui proces de
descreștinare („secularizare”), care, mai întâi, a atins clasele culte, apoi, burghezia, nobilimea și, în
sfârșit, clasele populare.