Curs nr.

Evenimentele din Decembrie 1989 și

impactul lor asupra societății românești

Prof. univ. Petre Otu

Planul cursului
I.Criza și căderea regimului Ceaușescu
II. Evoluția României în primele luni ale
anului 1990.
III.Politica externă a României la
începutul anului 1990.
IV. Concluzii.
 I.Criza și căderea regimului Ceaușescu
În anul 1989, denumit și „anul națiunilor”, criza regimului Ceaușescu s-a accentuat, iar izolarea sa internațională era din ce în ce mai evidentă.
Principalele evenimente au fost:
1.Scrisoarea celor 6 comuniști veterani către Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român,
președintele Republicii Socialiste România.Semnatari: Gheorghe Apostol, fost membru al Biroului Politic şi fost preşedinte
al Uniunii Generale a Sindicatelor; Alexandru Bârlădeanu, fost membru al Biroului Politic şi fost preşedinte al Comitetului
de Stat al Planificării;Corneliu Mănescu, fost ministru de Externe şi fost preşedinte al sesiunii Adunării Generale a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (1967), Constantin Pârvulescu, membru fondator al Partidului Comunist Român, Grigore
Răceanu, veteran al Partidului Comunist Român, Silviu Brucan, fost redactor-şef ad-interim al Scânteii.
Printre cei şase semnatari ai scrisorii se găsesc doi foşti secretari generali ai partidului, trei foşti membri ai Biroului
Politic, fostul ministru de Externe etc. Textul îl acuza pe actualul lider, aflat la putere de 24 de ani, de modul dictatorial de
conducere fără nici o urmă de respect faţă de Constituţie şi de a fi împins ţara într-un dezastru. Scrisoarea a fost difuzată de
programele în limba română ale posturilor de radio BBC, Europa Liberă şi Vocea Americii, care au o largă audienţă,
provocând o enormă senzaţie în ţară.
2.Tentativa a trei ziarişti ( Anton Uncu şi Petre Mihai Băcanu de la popularul cotidian România Liberă şi Mihai Creangă de
la România Pitorească) asistaţi de tipograful Alexandru Chivoiu, de a tipări şi distribui un manifest anti - Ceauşescu. Arestaţi
spre sfârşitul lunii ianuarie 1989, acuzaţii urmau să fie judecaţi la sfârşitul lui martie, pentru „propagandă împotriva
societăţii socialiste”. Manifestul urma să fie distribuit în 26 ianuarie, ziua de naştere a lui Ceauşescu, pe care puterea încerca
să o transforme în sărbătoare naţională. Arestarea ziariştilor în ianuarie 1989 nu a devenit publică decât în martie, după
apariţia scrisorii celor şase veterani, fiind, însă, uitată imediat după aceea de mediile oficiale româneşti.
3. La Iaşi, în Moldova, scriitorii Dan Petrescu şi Liviu Cangiopol au făcut declaraţii
publice incendiare. Urmare a interviului publicat la Paris, cel dintâi a fost arestat
pentru ca apoi, mulţumită presiunilor internaţionale, să fie pus în condiţii de libertate
supravegheată.
4. În iulie 1988 poetul Dan Deşliu i-a trimis lui Ceauşescu o scrisoare prin care
protesta împotriva planului de distrugere a peste jumătate din satele ţării; nu mult
după aceea, la Bucureşti, scriitorul Aurel Dragoş Munteanu demisiona din P.C.R sub
motivul că nu poate renunţa la libertatea sa de a gândi şi că nu vrea să fie asociat sub
nici o formă cu demolarea satelor.
5.La 17 martie, ziarul parizian Libération publica interviul luat la Bucureşti poetului
Mircea Dinescu. Sub aspect politic poetul mergea mai departe decât veteranii
comunişti, cerând deschis alinierea României la perestroika şi glasnost şi apreciindu-l
pozitiv pe Gorbaciov.
6.Către sfârşitul lui martie, şapte prestigioşi scriitori ( Geo Bogza, Ştefan Augustin
Doinaş, Dan Hăulică, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Octavian Paler şi Mihai Şora) i-
au adresat preşedintelui Uniunii Scriitorilor o scrisoare de protest împotriva măsurilor
abuzive la care erau supuşi colegii lor Dan Deşliu şi Mircea Dinescu.
 7.La 29 aprilie, The Spectator din Londra publica o nouă scrisoare trimisă lui Ceauşescu de Doina Cornea, profesor
la Universitatea din Cluj- Napoca, unul dintre fruntaşii disidenţei din România, care protesta față de reținerea
ziariștilor și măsurile luate împotriva veteranilor comuniști.
În ultimele luni ale anului 1989 s-a accentuat criza internă și externă a regimului Ceaușescu
În perioada 6-8 octombrie 1989 Nicolae Ceauşescu participă la festivităţile de la Berlin  consacrate împlinirii a 40
de ani de la înfiinţarea R.D. Germane (dată la care începe degringolada regimului comunist din această ţară).
În intervalul 20-24 noiembrie 1989 se desfăşoară la Bucureşti lucrările Congresului al XIV-lea. al P.C.R.; congresul
realege pe N. Ceauşescu secretar general al P.C.R., continuând cu intensitate cultul personalităţii acestuia şi al soţiei
lui.
În ziua de 4 decembrie 1989 are loc, la Moscova, întâlnirea dintre N. Ceauşescu şi M. Gorbaciov, cu prilejul
participării şefului statului român la întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor participante la Tratatul de la
Varşovia; cu acest prilej are loc un schimb dur de replici între cei doi, încheiat cu o ameninţare din partea lui
Gorbaciov.
La 11 decembrie 1989, C.P. Ex. al C.C. al P.C.R. aprobă trecerea unităţilor de grăniceri în subordinea Ministerului de
Interne. Trei zile mai târziu, la 14 decembrie 1989, un grup de oponenţi ai regimului dictatorial au încercat să
organizeze o acţiune restrânsă la Iaşi, prin adunarea în Piaţa Unirii a unor intelectuali, studenţi şi muncitori, sub egida
Frontului Popular Român; mitingul a fost preîntâmpinat de autorităţi.
În ziua de 16 decembrie 1989 izbucnesc manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste de la Timişoara, însă,
pentru a evita aflarea adevărului despre evenimentele de la Timişoara de către presa străină şi diplomaţii acreditaţi la
Bucureşti, în perioada 18-20 decembrie 1989 preşedintele României, Nicolae Ceauşescu, efectuează o vizită oficială
de prietenie în Republica Islamică Iran. La înapoierea din vizită     (20 decembrie 1989), Nicolae Ceauşescu se
adresează populaţiei prin intermediul televiziunii în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea
sunt opera unor huligani.
 La 21 decembrie 1989 s-a organizat un miting la Bucureşti, în faţa sediului Comitetului Central, N.
Ceaușescu apreciind că va putea reedita performanţa din 21 august 1968. Nicolae Ceauşescu a fost
întrerupt și huiduit de grupurile de protestatari, care s-au regrupează în faţa Hotelului Intercontinental
şi a ambasadei S.U.A. În cursul nopţii, în faţa Sălii Dalles, câteva sute de manifestanţi, mulţi dintre ei
tineri au organizat o baricadă, încercând să reziste forţelor de represiune.
22 decembrie 1989 a fost ultima zi de existenţă a regimului comunist în România. În cursul dimineţii
a avut loc o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în care s-a hotărât „să se meargă până la capăt”,
instituindu-se starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării, întrucât izbucniseră revolte şi în alte oraşe
mari ale ţării (Sibiu, Arad, Braşov, Cluj-Napoca etc). Concomitent, către ora 10.00, centrul Bucureştiului
a fost ocupat de sute de mii de cetăţeni, cerându-se plecarea lui Ceauşescu. În același timp s-a
anunțat ştirea sinuciderii lui Vasile Milea, ministrul apărării naţionale, declarat trădător de ţară. Într-o
ultimă încercare de a întoarce roata istoriei, Nicolae Ceauşescu a luat iniţiativa de a se adresa, din nou,
mulţimii, dar a fost huiduit puternic.
La ora 12.06, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu şi Emil Bobu şi alţi apropiaţi,
au fugit cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Fuga celor
doi este considerată de cei mai mulţi dintre cercetători, ca fiind sfârşitul regimului comunist din
România. Către ora 15.30 ei sunt arestaţi la Târgovişte, închişi la o unitate militară. La 25 decembrie s-a
desfăşurat procesul fostului cuplu dictatorial, Nicolae şi Elena Ceauşescu fiind condamnaţi la moarte.
Sentinţa a fost executată imediat de un pluton de execuţie, format din paraşutişti.
În legătură cu evenimentele din România s-au conturat trei teze mari:
-lovitură de stat organizată de segmente ale armatei şi ale serviciilor secrete româneşti cu sprijinul
serviciilor secrete străine (sovietice, ungare, iugoslave, franceze etc) şi cu aprobarea Moscovei;
-revoluţie, idee adoptată de conducerea care a urmat lui Ceauşescu; aceasta se considera ca o
emanație a revoluției;
-lovitură de stat, combinată şi eventual, camuflată de o revoltă a maselor (teoria hibridării
revoluţiei sau loviluție)
Dezbaterile de până acum sunt departe de a aduce clarificările necesare, astfel că nu există prea
multe certitudini privind modul exact de derulare a evenimentelor.
Căderea regimului Ceaușescu din România a făcut parte din parte din revoluţiile europene al acelui
an care au dus la prăbuşirea regimului comunist. Oamenii au trăit în momentul respectiv o euforie
neîntâlnită, care a generat multe iluzii privind evoluția viitoare a României. Dar ea a fost foarte
complicată.
Înlăturarea regimului s-a făcut pe cale violentă spre deosebire de situația din restul țarilor aflate îm
sfere de influență a Uniunii Sovietice.
În evenimentele din decembrie 1989 au murit 1 104 de persoane (160 înainte de 22 decembrie, 944
după această dată) şi au fost răniţi 3 321 (până la 22 decembrie-1107; după 22 decembrie -2 124)
II. Evoluția României în primele luni ale anului 1990
Pe 22 decembrie 1989, puterea a fost preluată de Frontul Salvării Naţionale (FSN) care a
anunţat un program în zece puncte care orienta România către valorile occidentale, atât pe
plan intern, cât şi pe plan extern.
26 decembrie; printr-un decret lege au fost anulate mai multe acte normative ale vechiului
regim (acordarea de titluri și ordine date cuplului Ceaușescu, programul de alimentație
științifică a populației, sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, întreruperea
cursului sarcinilor, restabilirea cultului greco-catolic, regimul aparatelor de multiplicat etc)
27 decembrie are loc prima plenară a Consiliului FSN. Se adoptă decretul lege privind
constituirea, organizarea și funcționarea CFSN și a consiliilor locale. Se aleg structurile de
conducere ale CFSN, președinte fiind desemnat Ion Iliescu, prim vicepreședinte Dumitru
Mazilu; vicepreședinți-Cazimir Ionescu, Király Károly. Anterior, la 26 decembrie Petre Roman a
fost numit prin ministru, iar generalul Nicolae Militaru, ministru al Apărării Naționale La 31
decembrie 1989 a apărut decretul lege pentru organizarea și funcționarea guvernului
României.
 Comunicatul în zece puncte al Consiliului FSN (22 decembrie 1989)
Cetățeni și cetățene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceaușescu, care a dus țara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toții știm și recunoaștem că victoria de care se bucură
întreaga țară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naționalitățile și, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu prețul
sângelui, sentimentul demnității naționale. Un merit deosebit îl au cei care ani de zile și-au pus în pericol viața, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină
nouă în viața politică și economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naționale care se sprijină pe armata română
și care grupează toate forțele sănătoase ale țării, fără deosebire de naționalitate, toate organizațiile și grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertății și
demnității în anii tiraniei totalitare. Scopul Frontului Salvării Naționale este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român. Din acest moment, se
dizolvă toate structurile de putere ale clanu lui Ceaușescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat și instituțiile sale își încetează activitatea. Întreaga putere de stat este
preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale. Ca program, Frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.
2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu
mai poate pretinde puterea pe viață. Consiliul Frontului Salvării Naționale propune ca țara să se numească pe viitor România (...)
4. Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică
centralizată și promovarea liberei inițiative și a competenței în conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restructurarea agriculturii și sprijinirea micii proprietăți țărănești. Oprirea distrugerii satelor.
6. Reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane. Reașezarea structurilor învățământului pe baze democratice și umaniste. Eliminarea
dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciuni și a imposturii și
statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate. Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale. Trecerea presei, radioului,
televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.
7. Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi cu românii.
8. Organizarea întregului comerț al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. (…..)
9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite,
casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.
10. Promovarea unei politici interne și externe subordonate nevoilor și intereselor dezvoltării ființei umane, respectul deplin al drepturilor și libertăților omului,
inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest Front, suntem ferm hotărâți să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în
România, garantând triumful democrației, libertății și demnității tuturor locuitorilor țării .
- 29 decembrie s-a desființat Departamentul Securității Statului. Structurile fostei
Securități au fost preluate de armată, rămasă singura instituție funcțională. În aceeași zi s-a
adoptat un decret lege ce permitea urmărirea și judecarea unor infracțiuni, sporirea
pedepselor pentru acte de vandalism, furturi, tâlhărie, și violență.
-În discursul de Anul Nou 1990, Ion Iliescu a anunțat o serie de măsuri de ordin economic și
politic:
• abolirea pedepsei cu moartea;
• sistarea exportului de alimente;
• realizarea unor importuri de alimente;
• încetarea lucrărilor de investiții considerate aberante și constisitoare ( canalul București-
Dunăre, Centrala termoelectrică de la Anina, zona liberă din portul Constanța, Casa
Poporului etc);
• acordarea unor loturi de folosință personală de până la 0,50 ha țăranilor cooperatori;
• declararea terenului afectat casei de locuit, anexelor gospodărești și curții drept
proprietate privată; acestea puteau să fie vândute;
• În general, măsurile luate imediat după înlăturarea regimului Ceaușescu au urmărit
eliminarea unor măsuri care afectau direct viața și drepturile cetățenilor.
 - Pe plan politic după căderea regimului Ceușescu se înregistrează o efervescență politică.
-Partidul Comunist Român, care număra peste 4 milioane de membri, s-a autodizolvat și nu a
apărut nici o formațiune care să se revendice de la el.
- S-a revenit la sistemul democratic, pluripartidist, întrerupt în 1938. Prin decretul nr. 8/31
decembrie 1989, s-a creat posibilitatea creării partidelor;articolul l prevedea: În
România este liberă constituirea partidelor politice, cu excepția partidelor fasciste sau a celor care
propagă concepții contrare ordinii de stat și de drept. Nici o altă îngradire pe motive de
rasă, naționalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate impiedica
constituirea și funcționarea partidelor politice
-Activitatea partidelor politice trebuia să se bazeze pe "respectul suveranității, independenței și
integrității naționale, al democrației, în vederea asigurării libertăților și drepturilor cetățenilor și
afirmării demnității națiunii române‘’.
-Pentru a fi înregistrat, un partid trebuia să-și prezinte statutele de organizare si functionare,
programul politic, să-și declare sediul și mijloacele financiare de care dispunea și să facă dovada că
avea cel puțin 251 de membri; nu puteau fi membri de partid cadrele militare și personalul civil din
Ministerul Apărarii Naționale si Ministerul de Interne, judecătorii, procurorii și diplomații, precum
și personalul operativ al Radio-Televiziunii Române.
 -în perioada imediat următoare s-a înregistrat o adevărată „inflație” de partide politice .
Au reapărut partidele istorice, interzise de regimul totalitar: Partidul Național-Țărănesc (PNT), Partidul Național-
Liberal (PNL) și Partidul Social-Democrat din România (PSDR); acest fenomen s-a întâlnit în mai toate țările foste
socialiste: Cehia (Partidul Popular, Uniunea Democrat-Creștină); Bulgaria (Uniunea Națională Agrariană "Nicola
Petkov , Partidul Democrat- 1896); Ungaria (Partidul Micilor Proprietari) etc.
La 11 ianuarie 1990 s-a înregistrat Partidul Național-Țărănesc Creștin-Democrat (PNTCD), avandu-l ca lider pe Corneliu
Coposu (1990-1995), unul dintre colaboratorii apropiați ai lui luliu Maniu. Programul său prevedea:
-instaurarea unui regim politic constituțional bazat pe democrația pluralistă;
- descentralizarea administrativă;
- alegeri libere;
-impiedicarea instaurării unui regim de dictatură de tip fascist sau comunist,
-separarea puterilor în stat și instaurarea unui stat de drept;
-libertatea presei, a cuvântului și a informației;
- garantarea drepturilor si libertatilor politice si sociale pentru toti cetatenii, indiferent de naționalitate ori
credință religioasă, in conformitate cu Carta drepturilor omului, Actul final de la Helsinki,
-forma de guvernământ-monarhia constituțională.
-economia de piață, bazată pe proprietatea și inițiativa particulară, pe libera concurență; -restaurarea
proprietății asupra terenurilor agricole, nucleul urmând să-l constituie gospodăria individuală, care urma sa devină o
fermă de tip occidental.
 - la 15 ianuarie 1990 s-a înregistrat Partidul National-Liberal (PNL), condus de un
comitet de initiațivă format din Radu Campeanu, I.V.Săndulescu și Dan Amedeo
Lăzărescu.El promova principiile liberalismului (politic, economic, cultural). Se
pronunța pentru   instaurarea unei reale democratii și structurarea unui sistem
economic viabil, având ca bază economia de piață liberă și ca element activ,
dinamic - libera concurență PNL era adeptul libertății economice și al proprietății
particulare.
Partidul Social-Democrat din România (PSDR) s-a legalizat la 18 ianuarie
1990, avându-i in frunte pe Adrian Dimitriu și Sergiu Cunescu. Partidul se declara
pentru realizarea unei societăți funda­mentate pe Demnitate, libertate, justiție
socială, egalitate în drepturi, solida­ritate și bunăstare,  crearea unui stat de drept
sprijinit pe sufragiul universal si pe pluralism.
-La 28 ianuarie s-a înregistrat Uniunea Democrată a Maghiarilor din România
(U.D.M.R.), care se constituise încă de la 25 decembrie 1989.
 
 -În cursul lunii ianuarie 1990 s-au constituit încă 21 de partide și formațiuni politice între
care reținem: Mișcarea Ecologistă din România, Partidul Socialist Democratic Român, Uniunea
Democrat-Creștină, Partidul Democrat, Partidul Ecologist Român, Partidul Unității Democratice,
Partidul Uniunii Creștine din România, Partidul Progresist, Partidul Național-Democrat, Partidul
Liberal (al Libertății) din Romînia, Partidul Ecologist-Umanist din România, Partidul Unității
Democratice din Moldova, Partidul Socialist-Liberal, Partidul Țărănesc Român, Partidul Liberal
Democrat, Partidul Social Democrat-Creștin Român, Partidul Libertății și Democrației Române,
Partidul Democrat Agrar din România și Partidul Republican.
-Un moment controversat a avut loc la la 6 februarie 1990. Frontul Salvării Naționale (FSN)
s-a transformat în partid politic, presedinte fiind desemnat Ion Iliescu. De la început FSN a
avut un mare avantaj, întrucât el avea structuri în toate județele țării. Platforma-program,
reitera ideea că FSN era „o miscare de centru-stânga, adresată oamenilor muncii, celor mai
largi categorii sociale, orientare ce-l apropie de valorile si obiectivele social-democrației
europene”. Telul fundamental al FSN era crearea "unui stat de drept, întemeiat pe justiție și
echitate socială, pe supremația legii. Noul partid se pronunța pentru  descentralizare,
privatizare, liberalizare și rentabilizare, introducerea mecanismelor economiei de piață, măsuri
de protecție socială, asigurarea stabilității politico-sociale, economia mixtă de piață, prin
coexistența proprietății publice si a celei particulare.
 -Un moment foarte important al vieții politice interne l-a reprezentat înființarea, la 9 februarie
1990, după ample dispute, a Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) El a funcționat,
până la alegerile din 20 mai 1990, ca organul legislativ al țării. El era compus
din 105 reprezentanți ai partidelor si formațiunilor politice nou create, 106 reprezentanți ai
Consiliului FSN, 27 reprezentanți ai uniunilor minorităților naționale și trei reprezentanti ai
Asociatiei Foștilor Detinuți Politici (în total - 241 membri). Partidele ce se constituiau ulterior
aveau calitatea de observatori. În perioada cât a funcționat CPUN a adoptat 68 de decrete legi.
- În primele luni ale anului 1990, pe lângă inflația de partide, s-a înregistrat o luptă politică
foarte dură. Deși funcționau multe partide (1 februarie 1990 - 30;16 februarie 1990 – 44), ce
teoretic aveau viziuni diferite, axul confruntării l-a constituit polarizarea între adepții și opozanții
FSN, disputa între ideologia „fesenistă” și cea „antifesenistă”.
-28 ianuarie 1990. Miting organizat de PNȚ CD, PNL și PSD,prin care se protesta împotriva
participării FSN la alegeri. Are loc , concomitent, și o contramanifestație a susținătorilor FSN,
Sunt scandate lozinci violente de ambele părți. A doua zi s-a desfășurat o contra manifestație a
sprijinitorilor FSN, la care s-au adăugat și 5.000 de mineri, aduși în Capitală. Era prima
descindere a acestora. Sediile partidelor de opoziție au fost devastate.
- 18-19 februarie 1990 are loc o nouă manifestație cetățenească în Piața Victoriei din
București. Elemente turbulente au pătruns în sediul guvernului, devastând clădirea, distrugând
documente și comițând violențe fizice asupra personalului de pază. Pe 19 februarie, are loc o
nouă deplasare a minerilor în Capitală.
 -11 martie 1990, la Timișoara, mai multe societăți organizează o mare
manifestație, în care se adoptă o proclamație. Punctul 8 al documentului interzicea
accesul pentru funcțiile publice înalte și la alegeri a foștilor demnitari comuniști și
a ofițerilor de securitate. El nu a fost adoptat, dar pe marginea lui s-a discutat
foarte mult.
-15-20 martie 1990. Au loc manifestații în diferite orașe din Transilvania
(Sovata, Satu Mare, Târgu Mureș) ale maghiarilor prilejuite de împlinirea a 142 de
ani de la revoluția din 1848. Se arborează drapelul ungar pe diferite instituții
publice, la Sovata este dată jos statuia lui N. Bălcescu, iar la Târgu Mureș este
profanată statuia lui Avram Iancu.În zilele de 19-20 martie au loc confruntări între
români și maghiari, soldate cu morți și răniți. Cazul „Mihăilă Cofariu”. Incidentele
sunt larg mediatizate pe plan internațional. Se instituie o comisie de anchetă la
care participă membri ai guvernului și ai C.P.U.N.
-22 aprilie 1990- Începutul fenomenului „Piața Universității”. După un miting al
PNȚCD, manifestanții ocupă Piața Universității, unde au rămas până la 13 iunie
1990. Au avut loc mitinguri de protest, iar unii manifestanți au intrat în greva
foamei. Toate încercările de dialog au eșuat.
 III.Politica externă a României la începutul anului 1990
Schimbarea de regim politic din România a fost salutată pe plan internațional,
multe oficialități străine vizitând țara. Numai în luna ianuarie 1990 s-au aflat în
România, între alții, Laurent Fabius, președintele Adunării Naționale a Franței, Gh.
Pirinski, vicepremier al Bulgariei, delegația parlamentară ungară, E. Șevardnadze,
ministrul de externe sovietic, Roland Dumas, ministrul de externe al Franței, Hans
Dietrich Genscher, vicecancelar și ministrul de externe al R.F.Germania, Sten Anderson ,
ministrul de externe al Suediei, Antonio Samaras, ministrul grec de externe etc.
Dar după momentele de euforie, a urmat treptat, o izolare internațională, România
ratând startul către Europa, așa cum vor face alte țări- Cehia,Ungaria, Polonia etc. La
acest lucru a contat atât faptul că sistemul internațional a trecut la unul bipolar la unul
unipolar, cât și ritmul reformelor interne care a fost mult mai lent. Unele acțiuni, cum
ar fi venirea minerilor au generat multe întrebări pe plan extern asupra conduitei
regimului de la București.
IV. Concluzii
- România a fost singura țară din fostul bloc sovietic în care schimbarea de regim a fost violentă.
- Evenimentele din decembrie 1989 sunt, în continuare, controversate- unii apreciază că ele au
îmbrăcat caracterul de revoluție, alții apreciază că a fost, în realitate, o lovitură de stat. În
sfârșit, există și opinia hibridării revoluției.
- Puterea de după 22 decembrie 1989 și până la 20 mai 1990 ( Consiliul Frontului Salvarii
Nationale și, ulterior, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională) a fost de natură revoluționară.
A fost lipsită de legitimitate, întrucât nu era expresia unei consultări populare
- P.C.R s-a autodizolvat, iar viața politică a trecut la pluripartidism, înființându-se zeci de
formațiuni politice. La 18 mai 1990 existau 80 de partide. Fenomenul are mai multe explicații:
cadrul legislativ larg, ce facilita crearea partidelor; lipsa de experiență a electoratului;
veleitarismul unor persoane etc.
- În primele luni ale anului 1990 au avut loc confruntări dure, în care s-a utilizat uneori și
violența fizică. Marea majoritate a populației a acționat în virtutea unor reflexe, moștenite de
la fostul regim.