FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ

Fluide biologice stimulate.

Acoperiri biomimetice
 

Realizat de:
Ramona Florentina RUSU
CUPRINS
• Introducere

• Scopul lucrării

• Principiul metodei

• Rezultate

• Concluzii

• Bibliografie
 Introducere

Biomimetica sau biomimetismul este imitarea de modele, sisteme și elemente ale naturii în scopul de a rezolva probleme umane
complexe.

Termenii de "biomimetică" și "biomimetism" derivă din greacă veche βίος (bios), viata, imitație, (mīmeisthai), a imita, de la (mimos), actor.
Strâns înrudită cu biomimetica este bionica.

Organismele vii au structuri și materiale evoluate bine adaptate la mediu, de-a lungul erelor geologice, prin selecție naturală.

Biomimetica a dat naștere la noi tehnologii inspirate de soluții biologice atât la nivel macro cât și la nivel nano.

Oamenii s-au uitat la natură pentru a găsi răspunsuri la problemele existenței noastre.
Natura a rezolvat probleme de inginerie, cum ar fi abilități de autovindecare, de toleranță la expunerea la mediul înconjurător și de
rezistență, hidrofobicitate, autoasamblare, precum și valorificarea energiei solare.
 Bibliografie selectivă
• 1. Vincent, Julian F. V. (22 august 2006). Biomimetics: its practice and theory”. doi:10.1098/rsif.2006.0127.
Accesat în 7 aprilie 2015. Mai multe valori specificate ^ a b Romei, Francesca (2008). Leonardo Da Vinci. The Oliver
Press. p. 56. ISBN 978-1-934545-00-3.
• 2. Howard, Fred (1998). Wilbur and Orville: A Biography of the Wright Brothers. Dober Publications. p. 33. ISBN 
978-0-486-40297-0.
• 3. Vincent, Julian F.V.; Bogatyreva, Olga A.; Bogatyrev, Nikolaj R.; Bowyer, Adrian; Pahl, Anja-Karina (21 august 2006).
„Biomimetics: its practice and theory”. Journal of The Royal Society Interface. 3 (9): 471–482. 
 
Acoperi biomimetice
Tehnica de acoperire biomimetică poate fi
utilizată pentru depunerea straturilor de fosfat
de calciu (CaP) pe dispozitivele medicale pentru
a îmbunătăți osteoconductivitatea și
osteointegrarea lor. Tehnica de acoperire
biomimetică implică nucleația și creșterea
cristalelor asemănătoare oaselor pe un substrat
pretratat prin scufundarea acestuia într-o soluție
suprasaturată de CaP în condiții fiziologice de
temperatură (37 ° C) și pH (7,4). Metoda,
dezvoltată inițial de Kokubo și colegii săi în 1990,
a suferit de atunci îmbunătățiri și rafinări de
către mai multe grupuri de anchetatori.
Acoperirile biomimetice sunt valoroase prin
faptul că pot servi drept vehicul pentru
eliberarea lentă și susținută de agenți osteogeni
la locul implantării.Acest atribut este posibil
datorită condițiilor aproape fiziologice în care
sunt preparate aceste acoperiri, ceea ce permite
încorporarea agenților bioactivi în rețeaua
cristalină anorganică, mai degrabă decât
adsorbția superficială a acestora pe straturi
preformate.
 În plus, tehnica de acoperire biomimetică
poate fi aplicată implanturilor de natură
organică și metalică și celor cu geometrii
neregulate ale suprafeței, ceea ce nu este
posibil folosind metodologii convenționale.
Funcționalizarea acoperirilor biomimetice
de către agenți bioactivi
Frumusețea așa-numitei tehnici de
acoperire biomimetică este că poate fi făcută
osteoinductivă prin coprecipitarea unui agent
osteogen și, în consecință, este încorporată în
rețeaua cristalină a unui înveliș biomimetic
.Deoarece astfel de agenți sunt proteinați și
atât de inactivați la temperaturi ridicate,
anterior aceștia puteau fi adsorbiți doar
superficial pe un strat preformat de fosfat de
calciu biomimetic.
Atunci când este expus la un mediu fiziologic,
un astfel de depozit adsorbit superficial al unui
agent osteogen este eliberat atât de rapid încât
să fie epuizat în câteva ore, iar concentrația
locală ridicată tranzitorie a medicamentului care
este astfel generată poate compromite
activitatea osteogenă .În schimb, un depozit
încorporat de acoperire a unui astfel de agent
este eliberat treptat și într-o manieră mediată
celular pe o perioadă de câteva săptămâni . În
aceste condiții, activitatea osteogenă poate fi
indusă și susținută în mod eficient atât la
locurile ectopice, cât și la cele ortotopice la
modelele animale .
 1. Nanoparticule pe bază de CS
şi HA s-au obținut având la bază
un proces de gelifiere ionică în
emulsie, între grupările amino din
structura CS şi grupările carboxil
ale HA, în prezenţa unui agent de
reticulare specific chitosanului,
tripolifosfatul de sodiu (TPP).

3. Valorile mari ale lucrului mecanic
de adeziune clasifică nanoparticulele
studiate ca materiale mucoadezive și
le recomandă pentru realizarea unor
sisteme de eliberare controlată
utilizate în tratamentul unor afecțiuni
ale tractului gastro-intestinal, în
special pentru afecțiuni intestinale.
Lucrarea a avut ca
obiectiv obținerea și
testarea unor sisteme
nanoparticulate pe bază
de chitosan si acid
hialuronic pe țesuturile
tractului gastro intestinal
pentru a evalua
potențialul acestor
materiale ca sisteme
mucoadezive pentru
eliberarea controlată de
medicamente
2. Pentru evaluarea
potențialului de utilizare ca sistem
de eliberare controlată de
medicamente s-au evaluat
caracteristicile de bioadeziune ale
nanoparticulelor la țesuturi
biologice de pe tractul gastro-
intestinal, pregătite în condiții de
pH similare funcționării in vivo.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
TIMPUL ACORDAT !