UNDE ELECTROMAGNETICE

PROPAGAREA UNDELOR ELECTROMAGNETICE

 Undele electromagnetice
Undele electromagnetice reprezintă o formă deosebită a materiei,
ce totalizează câmpurile electrice și magnetice care se propagă în
spațiu cu viteza luminii.
O undă electromagnetică este compusă din două câmpuri perpendiculare,
variabile în timp:
- câmpul electric - E (roșu)
- câmpul magnetic – B (albastru) Valorile maxime și minime a celor
două câmpuri coincid între ele în timp.
 Câmpul electric
Câmpul electric - - -
reprezintă starea specială a
materiei care se stabileşte în
jurul corpurilor electrizate şi
prin care aceste corpuri îşi + + +
transmit acţiunea lor asupra
E = U/d
corpurilor din jurul lor. E – intensitatea câmpului electric
Corp electrizat = corpurile care au surplus sau deficit de electroni
 Câmpul magnetic
Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce
caracterizează spațiul din vecinătatea unui magnet,
electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare.
 Conform primei ecuații
a lui Maxwell în jurul unui
câmp electric variabil în
timp ia naștere un câmp
magnetic ale cărui linii de
câmp sunt închise.
A doua ecuație arată ca
variația în timp a câmpului
magnetic produce în spațiul
înconjurător un câmp
electric ale cărui linii de
câmp sunt închise.
• Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de ecuațiile
lui Maxwell și apoi descoperite experimental de Heinrich
Hertz.
• Variația unui câmp electric produce un câmp
magnetic variabil, căruia îi transferă în același timp și energia.
• La rândul ei, energia câmpului magnetic variabil creat,
generează un câmp electric care preia această energie.
• În acest fel energia inițială este transformată alternativ și
permanent dintr-o formă în cealaltă (electrică în magnetică și
invers), iar procesul se repetă ducând la propagarea
acestui cuplu de câmpuri.
• Ansamblul format din câmpul electric și magnetic, care
oscilează și se generează reciproc, se numește câmp
electromagnetic.
 +

Un câmp electric variabil (o sarcină

electrică în mișcare) produce un Un câmp magnetic variabil
câmp magnetic variabil produce un câmp electric variabil
 ANTENA

Un câmp electric variabil produce un câmp magnetic variabil

Un câmp magnetic variabil produce un câmp electric variabil
Câmpul magnetic și câmpul electric sunt cele două componente
ale câmpului electromagnetic. Prin variația lor, cele două
câmpuri se influențează reciproc și astfel undele electrice și
magnetice se pot propaga liber în spațiu sub formă de unde
electromagnetice.

Oscilațiile celor două câmpuri sunt perpendiculare între ele și

perpendiculare pe direcția propagării undelor, formând o undă
transversală care se propagă (în vid) cu viteza luminii.
 Caracteristile
undelor electromagnetice

• Amplitudinea – A  este un număr χ

scalar pozitiv ce reprezintă jumătatea dintre
valorile (măsurate) maximă și minimă atinse de A T
o mărime sinusoidală alternativă simetrică.

• Perioada – T timpul in care se ϕ

efectuează o oscilatie completă

• Frecvența – f numărul de oscilaţii

complete efectuate în unitatea de timp f=1/T f = c/ λ
• Lungimea de undă – λ distanța λ = c / f = c x T
dintre două puncte din spațiu între care
defazaul relativ al oscilațiilor este de 2π
radiani.

• Faza – ϕ
Spectrul de frecvență a undelor electromagnetice
Raze UNDE RADIO
Röntgen

CE SUNT FILTRELE?
DE CE VEDEM COLORAT?

Microundele sunt undele Herțiene a căror lungime de undă este cuprinsă

între 1 mm (300 GHz) și 1 m (300 MHz).
Aplicațiile microundelor (în Rd.Lc.) prezintă interes în legătură cu propagarea
acestora în linie dreaptă.

HERȚIENE - au fost descoperite experimental de Heinrich Hertz

 MICROUNDELE
f=c/χ
c = 300.000.000 m/s

1m 30 cm 1 cm 1 mm
300 MHz 1 GHz 30 GHz 300 GHz
 Benzile de frecvenţă
• Spectrul electromagnetic cuprinde frecvenţe de până la 1024 Hz.
El este împărţit în mai multe domenii de frecvenţă numite benzi,
în funcţie de aplicaţiile specifice fiecărui domeniu.
• Împărţirea spectrului electromagnetic în benzi de frecvenţă este
realizată de diferite organizaţii internaţionale.
• În prezent există mai multe standarde în uz, în funcţie de
organizaţiile emitente.
• Cele mai utilizate sunt cele stabilite de IEEE, ITU şi NATO.
În prezent în tehnica radar sunt utilizate două standarde de benzi de
frecvenţă
– IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) susţine un sistem
istoric, apărut în al doilea război mondial, ce foloseşte o serie de denumiri
fără o logică aparentă. Aceasta reprezenta un avantaj în timpul războiului,
când denumirile erau folosite în locul exprimării frecvenţelor în clar din
motive de secretizare.
– În cadrul NATO este utilizat un standard mai nou. Frecvenţele sunt distribuite
aproximativ logaritmic pe benzi, iar domeniul este deschis în partea
superioară, putând fi definite noi benzi, pe măsura apariţiei de noi aplicaţii.
 Benzile A şi B (benzile HF şi VHF)
frecvenţă < 300 MHz
Radarele utilizate în al doilea război mondial lucrau pe frecvenţe din
aceste benzi.
În prezent pe aceste frecvenţe lucrează radarele de avertizare timpurie şi
radarele peste orizont OTH (Over The Horizon).
Folosind aceste frecvenţe se obţin mai uşor emiţătoare cu putere foarte
mare.
Pe de altă parte, precizia este limitată, deoarece frecvenţele joase
necesită antene de dimensiuni foarte.
Folosirea acestor benzi cunoaşte în prezent o revenire în domeniul militar,
deoarece sunt slab influenţate de tehnicile „stealth” („invizibilitate” radar).
 Banda C (banda UHF)
frecvenţă 300 MHz -1 GHz
Aceste frecvenţe sunt optime pentru radarele de avertizare timpurie,
pentru detecţia şi urmărirea sateliţilor şi a rachetelor balistice la distanţe
foarte mari.
Undele electromagnetice cu astfel de frecvenţe sunt slab atenuate de
atmosferă.
De asemenea, sunt folosite într-o serie de radare meteo, cum ar fi cele
de detecţie a vântului, undele cu frecvenţe din această bandă fiind puţin
afectate de nori şi precipitaţii.
 Banda D (banda L)
Frecvenţă 1 - 2 GHz
Este preferată pentru radarele de supraveghere aeriană de distanţă mare
(long-range), cu bătaia de peste 400 km.
În această bandă lucrează şi o serie de radare utilizate în managementul
traficului aerian ATM (Air Traffic Management).
Acest radar foloseşte o antenă de dimensiuni mari, ce se roteşte cu viteză
redusă.
 Benzile E/F (banda S)
Frecvenţă 2 - 4 GHz
Influenţa fenomenelor meteo începe să fie semnificativă în
această bandă. O serie de radare meteo lucrează în benzile E/F, în
special în zonele cu climat tropical şi subtropical.

În aceste benzi se întâlnesc o serie de radare pentru controlul

traficului aerian ASR (Airport Surveillance Radar), cu distanţe medii de
descoperire de 100 km (50 – 69 nm).
Radarele ASR sunt folosite pentru detecţia şi localizarea avioanelor
şi a formaţiunilor meteo din jurul aeroporturilor militare sau civile.
 Banda G (banda C)
Frecvenţă 4 - 6 GHz
În banda G există o serie de radare militare mobile pentru distanţe
mici şi medii, folosite pentru supravegherea câmpului de luptă, dirijarea
rachetelor sau supravegherea terestră.
Antenele sunt suficient de mici pentru a fi utilizate în sisteme
mobile, asigurând în acelaşi timp precizia şi rezoluţia necesare.
Influenţa condiţiilor meteo este semnificativă.
În această bandă lucrează majoritatea radarelor meteo, cum sunt
cele utilizate pentru descoperirea precipitaţiilor din zonele temperate
cum este Europa.
 Benzile I/J (benzile X şi Ku)
Frecvenţă 8 - 12 GHz
Aceste radare sunt utilizate pentru supravegherea aeriană
şi/sau terestră şi pentru dirijarea focului.
Dimensiunile mici ale antenelor nu împiedică obţinerea unor
precizii şi rezoluţii unghiulare ridicate. De asemenea, în această
bandă lucrează o serie de radare mobile pentru dirijarea rachetelor.
Această bandă este utilizată şi de radarele pentru navigaţia
maritimă. Ele folosesc antene ieftine şi de dimensiuni reduse, cu
viteză mare de rotire, care permit obţinerea unor distanţe maxime
acceptabile şi a unor precizii ridicate. Antenele sunt de tip fantă sau
„plasture”, acoperite de un radom.
 Banda K (benzile K şi Ka)
Pe măsura creşterii frecvenţei creşte şi precizia şi rezoluţia.
Aplicaţiile radar în această bandă sunt sisteme de distanţă mică
(aeroporturi, porturi, canale) ce asigură o rezoluție ridicată şi o rată de
împrospătare a informaţiilor rapidă.
Banda L (banda V)
În această bandă de frecvenţă undele sunt puternic atenuate din cauza
dispersiei moleculare (dispersia de la moleculele de vapori de apă).
Aplicaţiile radar sunt limitate pentru distanţe scurte, de câţiva metri sau zeci
de metri.
Banda M (banda W)
Se folosește în industria auto, la radare de dimensiuni mici pe frecvenţe de
75…76 GHz sunt folosite pentru asistenţa la parcare, observarea unghiurilor
oarbe sau asistenţa la frânare. Atenuarea puternică (din cauza moleculelor de

oxigen) reduce interferenţele cu alte sisteme .

PROPAGAREA UNDELOR
ELECTROMAGNETICE
• Undele electromagnetice se propagă (ca și
lumina) în general rectiliniu.
d

d  3,58 ( h1  h2 ) în km

d  1,93 ( h1  h2 ) în Mm

h1 = h2 = 9 m
d = 3,58 x 6 = 21,54 km
d = 1,93 x 6 = 11,58 Mm