Instalatia de radioreceptie reprezinta un complex de circuite electronice destinate receptionari

semnalelor de radiofrecventa si prelucrarii lor (selectie, amplificare, decodare, demodulare) în scopul

extragerea semnalelor electrice purtatoare de informatii.

Clasificarea radioreceptoarelor:
1. dupa principiul functionarii
-amplificare directa – se extrage informatia direct din semnalul de radiofrecventa cu care aceasta s-a
transmis
-cu conversie directa – se extrage informatia prin mixarea semnalului de radiofrecventa cu un semnal
intern de frecventa apropiata din care rezulta direct semnalul de audiofrecventa
-superheterodina – extrage informatia dintr-o frecventa intermediate fixa obtinuta prin mixarea
semnalului de radiofrecventa cu frecventa unui oscillator local. Pot avea una sau mai multe frecvente
intermediare, dupa cum au o singura schimbare de frecventa sau mai multe schimbari de frecventa
2. dupa domeniul de frecvente receptionat: unde lungi UL, unde medii UM, unde scurte US (HF), unde
ultrascurte UUS (VHF), cu una sau mai multe benzi (receptoare de radiodifuziune) sau cu domenii de
frecventa limitate (receptoare cu destinatie speciala)
3. dupa tipul de semnale receptionate (MA, MF): radioreceptoarele cu schimbare de frecventa pot fi:
-radioreceptoare MA – pentru receptia emisiunilor modulate in amplitudine
-radioreceptoare MF – pentru receptia emisiunilor modulate in frecventa, monofonice
-radioreceptoare pentru MF, stereofonice
-radioreceptoare pentru MA/MF, monofonice
-radioreceptoare pentru MA/MF, stereofonice
4. dupa valorile unora dintre parametrii caracteristici: sensibilitatea, selectivitatea, stabilitatea,
atenuarea frecventei imagine etc. se stabilesc 4 clase de radioreceptoare:
-receptoare de clasa I - au cele mai bune performante, sunt complexe si prevazute cu dispositive si
circuite auxiliare de reglaj cu ajutorul carora se obtine o auditie de inalta calitate, la o putere maxima de
5-10W sau mai mult. Sensibilitatea la intrare este in jur de 50μV
-receptoare de clasa II – sunt receptoare de buna calitate, prezinta o auditie satisfacatoare. Puterea
maxima este de 2-4W, iar sensibilitatea in jur de 100 μV
-receptoare clasa III – au o constructive mai simpla, auditie satisfacatoare, dimensiuni mici. Puterea
maxima este de 0.5-1.5W, iar sensibilitatea este in jur de 200 μV.
-receptoare de clasa IV – sunt receptoare simple, cu detective sau cu amplificare directa, denumite de tip
popular. Puterea maxima audio este in jur de 0.5W, iar sensibilitatea este in jur de 500 Μv.
Receptoare cu amplificare directa – sunt receptoare cu cea mai simpla construcie, au performante
acceptabile si sunt destinate receptionarii semnalelor modulate in amplitudine, emise de statii apropiate.
Schema bloc:
-A = antenna – circuit electric care realizeaza captarea undelor electromagnetice dintr-o anumita gama de
frecvente
-CI=circuitul de intrare – contine circuite selective, cu accord variabil sau reglabil pe frecventa postului
de emisie; asigura transferal de la antenna de receptie la etajele receptorului numai a benzii de frecventa
in care se afla semnalul droit
-ARF=amplificatory de radiofrecventa – asigura amplificarea semnalelor de radiofrecventa selectate,
pentru a putea fi prelucrate de celelalte etaje ale receptorului.
-D = demodulator – etajul care asigura extragerea din semnalul de radiofrecventa modulat a semnalului
purtator de informatii
-AAF = amplificator de audiofrecventa – sau AJF (amplificatory de joasa frecventa: 30-20000Hz) - un
bloc functional format din unul sau mai multe etaje. Asigura amplificarea in tensiune si putere a
semnalului de joasa frecventa pentru a putea fi redat cu ajutorul difuzorului.
-Df = difuzor – dispozitiv magnetoelectronic sau piezoelectronic, care asigura transformarea semnalelor
de joasa frecventa in semnale sonore.
Functionarea unui receptor cu amplificare directa consta in amplificarea semnalelor furnizate de antenna
pana la o valoare sufficienta pentru a se putea extrage informatia utila din semnalul de radiofrecventa.
Avantajul receptoarelor cu amplificare directa consta in simplificarea schemei si in lipsa unor reglaje
complicate.
Receptoarele cu amplificare directa se pot utiliza pentru receptionarea semnalelor transmise in gama
undelor lungi UL si a undelor medii UM. Sunt utilizate pentru sistemele de telecomenzi sau aparatura de
receptie de radioamatori in gama undelor scurte US. Dpdv al performantelor, receptoarele cu amplificare
directa se plaseaza la nivel inferior receptoarelor superheterodina deoarece este dificil sa se asigure o
amplificare si o selectivitate constanta in intreaga gama de frecvente receptionate. Astfel, receptia este
insotita de zgomot, sensibilitatea fiind influentata de caracteristicile etajului amplificatory de
radiofrecventa si de domeniul de frecventa receptionat.

Receptoarele superheterodina sunt variante perfectionate ale receptoarelor cu amplificare directa.

Perfectionarea consta in aceea ca semnalul amplificat in radiofrecventa se aplica unui schimbator de
frecvente (convertor), format dintr-un etaj de amestec (mixer) si dintr-un oscillator local. Convertorul de
frecventa numit si heterodina translateaza frecventa semnalului de intrare fs intr-o frecventa fixa, numita
frecventa intermediara fi sau medie frecventa. Aceasta prelucrare a semnalului receptionat prin procesul
de heterodina da denumirea receptorului (superheterodina)
Amplificatorul de frecventa intermediara amplifica semnalul de frecventa fixa fi fara a-i modifica forma
sau frecventa. Prin mixarea semnalului receptionat cu un semnal generat local (f osc) rezulta un semnal de
frecventa constanta (fi), denumit semnal de frecventa intermediara.
Pentru a se mentine constanta valoarea frecventei intermediare fi, este necesar ca frecventa semnalului
generat local f osc sa se modifice odata cu frecventa semnalului util (semnalul receptionat). Rezolvarea
acestei probleme se asigura prin reglajul simultan al circuitului de intrare si cel al oscilatorului , folosind
condensatoare sau bobine variabile cu mai multe sectiuni. Mentinerea diferentei de frecventa la valoarea
constanta impune alinierea circuitului de intrare al receptorului si a circuitului de accord al oscilatorului
OL. Prin aliniere se intelege stabiliarea cu precizie a tuturor componentelor din circuitul de intrare si din
oscillator pentru a realiza cat mai correct schimbarea de frecventa. Echiparea cu schimbatoare de
frecventa asigura performante superioare receptoarelor superheterodina.
Avantajele schimbarii de frecventa sunt:

- Cresterea sensibilitatii
- Imbunatatirea selectivitatii si stabilitatii
- Reducerea dependentei performantelor de frecventa receptionata.

Alegerea valorii frecventei fi este conditionata de:

- Valorea utilizata la frecventa intermediara din receptor sa nu fie destinata altor utilizari
- Sa permita obtinerea selectivitatii necesare si atenuarea frecventei imagine

La receptoarele de radiodifuziune valorea frecventei intermediare s-a stability prin conventie la valoarea
fiMA = 455kHz sau 465 kHz pentru receptia programelor de radiodifuziune modulate in amplitudine (MA)
si la valoarea fiMF=10.7 MHz pentru receptia programelor modulate in frecventa (MF).
Receptorul de superheterodina contine in plus, fata de receptorul cu amplificare directa, urmatoarele etaje:
-OL = oscilatorul local – genereaza semnalul de radiofrecventa necesar realizarii schimbarii frecventei.
Frecventa de oscilatie fOSC depinde de frecventa semnalului receptionat (util) fs si de frecventa
intermediara fi, conform relatiilor.
-EA = etaj de amestec (mixer) – realizeaza amestecul semnalului receptionat (fs) cu semnalul
oscilatorului local (fOSC), in vederea extragerii componentei de frecventa intermediara (fi = f OSC-fs) cu
ajutorul unui filtru trece banda acordat pe frecventa intermediara.
-AFI = amplificator de frecventa intermediara este un amplificatory selectiv, care asigura amplificarea de
baza a receptorului, fiind format din mai multe etaje de amplificare selective conectate in cascada,
acordate pe frecventa intermediara fv.
-Circuite auxiliare de reglaj CAF – controlul automat al amplificarii – circuit pentru mentinerea acordului
stabil pe frecventa postului selectat; RAA – reglarea automata a amplificarii – circuit specializat pentru
mentinerea constanta a nivelului semnalului la iesirea demodulatorului.
Performatele radioceptoarelor sunt puse in evidenta prin indici de calitate dintre care cei mai
uzuali sunt: sensibilitatea, selectivitatea, rejectia semnalului pe frecventa imagine, stabilitatea si siguranta
in functionare.
a) Sensibilitatea reprezinta capacitatea receptorului de a asigura o auditie satisfacatoare pentru
semnalele antena de valoare minima. Sensibilitatea depinde, in mare parte, de valoarea amplificarii
totale a receptorului. Pentru a Evita subiectivismul in aprecierea valorii minime a tensiunii, s-a
introdus in mod conventional o anumita valoarea a puterii de iesire, numita putere standard.
Avand in vedere particularitatile prelucrarii semnalului receptor se folosesc doua moduri de
definire a sensibilitatii.
 - Sensibilitatea limitata de amplificare este egala cu nivelul minim al semnalului de
radiofrecventa de intrare (tensiune [μV], putere [pW, μV], camp electric[μV/m], in
functie de tipul receptorului, necesar pentru a produce la iesire puterea standard);
- Sensibilitatea limitata de zgomot este egala cu nivelul minim al semnalului de
radiofrecventa de intrare ( tensiune [μV], putere [pW, μV], camp electric[μV/m], in
functie de tipul receptorului, necesar pentru a produce la iesire un anumit raport
semnal-zgomot (RSZ), respective 20dB pentru semnale MA si 26 dB pentru semnale
MF;
- Sensibilitatea maxima utilizata reprezinta maximul dintre sensibilitatea limitata de
amplificare si cea limitata de zgomot care corespunde semnalului de intrare minim
necesar asigurarii simultane la iesire a raportului semnal-zgomot si a unei puteri audio
mai mari sau egale cu puterea standard.
Valorile puterii standard la care se determina sensibiliatea sunt urmatoarele>

 500mW la receptoarele cu putere de iesire mare (receptoarele de clasa I);

 50 mW la majoritatea receptoarelor;
 1 mW la receptoarele cu auditie in casca.

b) Selectivitatea este proprietatea receptorului de a separa semnalul util din domeniul de frecvente
furnizate de antenna. Se poate define si ca proprietatea receptorului de a separa postul receptionat
de un post invecinat situate la o anumita diferenta (ecart).
Ecartul de freventa dintre posture este stability prin regulamente international in functie de tipul
modulatiei si de domeniul de frevente utilizat. Selectivitatea receptoarelor depinde de carcatersitica
amplificare-frecventa a amplificatoarelor folosite in schema receptorului. La receptoarele
superheterodina, caracteristica de selectivitate a receptorului este determinate, in cea mai mare parte,
de selectivitatea amplificatorului de freventa intermediara (AFI) care lucrand pe frecventa fixa permite
realizarea unie carcateristici apropiate de cea a unui filtru trece banda ideal.
c) Rejectia semnalului pe frecventa imagine a imag corespunde atenuarii introduce de circuitele de
intrare ale receptorului pentru un semnal U in(fimag) avand frecventa fimag=fs+2fi , in raport cu
semnalul Uin (fs), pentru a obtine in ambele cazuri putere de iesire standard. Atenuarea frecventei
imagine se realizeaza prin caracteristica de selectivitate a circuitelor de intrare si a circuitelor
amplificatorului de radio frecventa. Asa cum s-a aratat la receptia in UL si UM rejectia frecventei
imagine la receptoarele superheterodina cu simpla schimbare de frecventa este suficient de buna,
insa pe benzile de US este scazuta. In acest caz, se poate imbunatatii atenuarea frecventei imagine
prin introducerea a inca unei schimbari de frecventa. Receptorul devine astfel cu dubla schimbare
de frecventa.
d) Rejectia semnalului pe freventa intermediara corespunde atenuarii introduce de circuitele de
intrare ale receptorului pentru un semnal U in (fi) avand frecventa fi in raport cu semnalul Uin(fs) de
frecventa utila fs pentru a obtine in ambele cazuri puterea de iesire standard.
e) Eficacitatea reglajului automat al amplificarii (RAA) corespunde domeniului de variatie a
nivelului semnalului de intrare pentru care la iesire puterea variaza cu mai putin de 10 dB fata de
puterea standard. Receptoarele sunt prevazute cu o bucla de reglaj automat al amplificarii in
scopul cresterii amplificarii pentru semnale RF de nivel mic si de reducere a amplificarii pentru
semnale cu nivel mare. Datorita acestui reglaj este posibila utilizarea receptorului atat la receptia
unor posture indepartate cat si a posturilor apropriate, unde in lipsa RAA receptorul s-ar bloca.
 Bucla RAA funcioneaza prin preluarea componentei continue de la iesirea demodulatorului ,
proportional cu nvelul purtatoarei si comandand cu aceasta amplificarea etajelor AFI si ARF.
f) Puterea de iesire este puterea amplificata aplicata dispozitivului final (difuzorului), se masoara in
W , este data de amplificarea intregului lant de amplificatoare si depinde ca marime de clasa
aparatului. Puterea de iesire variaza in functie de destinatia receptorului si de etajul final, fiind
stabilita in conditiile unor distoriuni mai mici de 10%.
g) Stabilirea si siguranta in functionare. Receptorul se considera ca lucreaza stabil si are sigunata in
functionare daca nu oscileaza si nu are tendinta de a oscila, iar paramaterii sai variaza in limite
admisibile. Stabiliatea receptorului este conferita de circuitele de reglare automata si se poate
exprimia prin eficacitatea reglajului automat al amplificarii, definit ca raportul dintre semnalul
minim si semnalul maxim aplicat la intrare pentru care la iesire se obtine o variatie a semnalului de
10- dB, (in cazul sistemelor cu modulatie in amplitudine).
h) Fidelitatea este capacitatea receptorului de a reproduce semnalele sonore sau imaginile cat mai
aproape de forma lor reala. Gama de frecvente audio este considerata intre 30 Hz – 16 kHz, asa
incat limitarile de frecventa sunt introduce de etajul AFI, care pentru MA are o banda de 4,5kHz,
precum si de etajul AAF.
i) Distorsiunile de neliniaritate se refera la etajele de amplificare finala (de audio frecventa-AAF sau
de video frecventa AVF) ale caror componente finale ( dispozitivele de amplificare de putere si
difuzoarele ) introduce distorsiuni prin aparitia de componente electrice suplimentare ale
semnalelor prelucrate.
j) Diafonia intre canale se refera la receptoarele sterofonice si reprezinta raportul in dB dintre puterea
de iesire a primului canal si a celui de al doilea canal, in situatia in care semnal se aplica numai la
intrarea primului canal. Prin aceasta carcateristica se indica interdependenta canalelor.
k) Egalitatea stereofonica se refera la receptoarele stereofonica si reprezeinta diferenta dintre puterea
de iesire a celor doua canale, in situiata in care se aplica semnal unic la intarea ambelor canale.