Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMUNICAŢII RADIO
În anii 1950-1960 când au fost modelate pentru prima dată mecanismele canalelor cu
fading (fluctuaţii), aceste idei au fost aplicate iniţial comunicaţiilor dincolo de orizont, care
cuprind o gama largă de benzi de frecvenţă. Pentru comunicaţiile ionosferice se utilizează banda
de frecvenţe înalte HF (high frequency) de la 3-30 Mhz iar pentru împrăştierea troposferică se
folosesc benzile 300-3Ghz UHF (Ultra High Frequency) respectiv 3-30 Ghz SHF (Super High
Frequency).
În studiul sistemelor de comunicaţii, punctul uzual de pornire, pentru înţelegerea relaţiilor
referitoare la performanţele de bază ale acestora îl reprezintă canalul clasic cu zgomot gaussian
alb aditiv AWGN (Additive White Gaussian Noise), cu eşantioane de zgomot gaussian statistic
independente care afectează eşantioanele de date, neafectate de interferenţa intersimbol ISI (Inter
Symbol Interference), zgomotul termic din receptor reprezentând motivul principal al degradării
performanţelor. De nenumărate ori însă, interferenţa externă recepţionată de antenă este mai
importantă decât zgomotul termic. Această interferenţă externă poate fi uneori, caracterizată ca
având un spectru larg şi se cuantifică printr-un parametru numit temperatura antenei.
În sistemele de comunicaţii mobile fără fir, un semnal ajunge de la transmiţător la
receptor prin canal radio având căi de reflexie multiple (fig. 8.1), fenomen denumit propagare
multicăi. Acest fenomen poate cauza fluctuaţii ale semnalului recepţionat ca amplitudine, fază şi
unghi de sosire, dând naştere terminologiei de fading multicăi (multipath fading).
1
- demodularea,
- prelucrarea semnalului demodulat.
Figura 1.2.
Figura 1.3.
Figura 1.4.
Figura 1.5.
3
3. Nivelul semnalului de intrare se evaluează în două moduri funcţie de tipul antenei de recepţie:
a. RR care folosesc antenă exterioară (deci care vor folosi antena artificială standard pentru
măsurători): valoarea efectivă a t.e.m. a generatorului echivalent antenei artificiale la care s-a
conectat un generator de semnal standard. Nivelul se exprimă în µV sau
dBµ=20logEa/Ear.Er=1µV.
b. RR care folosesc antenă cu ferită: valoarea efectivă a componentei electrice a undei plane
echivalente generală de către antena generatorului de semnal standard. Se exprimă în µV/m sau
dBµV/
4. Frecvenţe de măsură standardizate;
5. Puterea de ieşire maximă, utilizabilă; se defineşte la o frecvenţă dată şi reprezintă puterea la
care factorul de distorsiuni este sub o anumită valoare limită. Această limită nu poate fi mai mare
de 10%.
6. Puterea de ieşire nominală se defineşte ca fiind puterea de ieşire realizată fm=1000Hz, astfel
încât d≤10% (sau altă valoare dată de fabricant).
7.Puterea de ieşire standard este o putere de măsură; depinde de puterea nominală dar nu foarte
strâns:
1mW 5 mW 50mW 500mW.
Acest parametru este menţionat de fabricant
8.Reglajul de ton în poziţie normalã (egalizor) corespunde poziţiei acestor reglaje care asigură
banda maximă cu neuniformităţi minime.
9. Sarcina artificială reprezintă o rezistenţă de valoare egală cu modulul impedanţei sistemului
acustic al amplificator de joasă frecvenţă la fm=1000Hz.
10. Acordul radioreceptorului reprezintă reglarea comenzilor manuale ale RR pentru a obţine
puterea de ieşire maximă. Se foloseşte semnal de intrare suficient de mic pentru a nu se intra în
zona neliniară: Uin=34dBµ sau 54dBµV/m.
RR cu amplificare directă
Figura 1.6
4
AAF- Amplificatorul de joasã frecvenţă; aduce semnalul demodulat la un nivel adecvat aplicaţiei
pentru care este destinat;
R.R. cu reacþie
Figura 1.7
Figura 1.8
Formele de undă: la intrarea receptorului, după oscilator şi după un demodulator fără un filtru
trece jos cu frecvenţa de tăiere aleas numai pentru a elimina frecvenţa purtătoare, pot fi observate
în figura 1.9
Figura 1.9
5
Figura 1.10
Figura 1.11
7
EDGE şi E-GPRS: de la GSM la UMTS
În faza intermediară înainte de implementarea UMTS au mai fost dezvoltate două
standarde (EDGE şi E-GPRS). Aceste standarde pot fi implementate în cadrul reţelelor GSM
actuale. Ele suportă viteze de transmitere a datelor superioare celor din reţelele standard GSM,
dar inferioare celor din reţelele UMTS. Totuşi este incert dacă aceste standarde se vor extinde
sau se va lua decizia trecerii direct la UMTS.
EDGE (Enhanced Data Rates for GSM Evolution), cunoscută uneori şi sub denumirea de
„2.5G”, suportă viteze de transmitere a datelor mai ridicate decât cele din reţeaua GSM. EGPRS
(Enhanced GPRS) este încă o extindere a standardului GPRS. Combinaţia de EDGE şi E-GPRS
oferă utilizatorului o viteză de până la 384 kbits/s.
EDGE utilizează o altă metodă de modulare, dar lucrează în cadrul spectrului de
frecvenţe alocat pentru GSM. De aceea, EDGE poate deveni o soluţie alternativă pentru
regularizarea capacităţii de transmisie în cadrul standardelor GSM. Cu toate acestea, EDGE şi E-
GPRS necesită utilizarea unui terminal deosebit de cele folosite în mod curent în reţele GSM sau
UMTS.
În următorul tabel sunt prezentate sunt prezentate diferenţele si caracteristicile celor mai
importante protocoale de comunicaţii.
Protocoale Ethernet
Reţeaua Ethernet foloseşte protocolul numit CSMA/CD (Carrier Sense Multiple Access with
Collision Detect). Termenul de acces multiplu ("Multiple Access") provine de la faptul cã fiecare
staţie este conectatã la acelaşi mediu de comunicaţie. "Carrier Sense" – înainte de a transmite
date, o staţie verificã linia pentru a vedea dacã nu existã nici o altã staţie care transmite ceva.
Dacã se constatã cã linia nu este ocupatã, staţia poate începe sã transmită date cu o vitezã de 10
Mbps, adică câte un bit la 100 ns. Viteza luminii si a semnalului electric fiind de 300000 Km/s,
înseamnă cã electronii vor parcurge 0.3 m într-o ns. Astfel cã, după ce semnalul electric pentru
primul bit a parcurs aproximativ 30 m, staţia începe transmisia celui de-al doilea bit. Însă, un
8
cablu Ethernet poate avea mai mult de 30 m. Dacã douã staţii se aflã la o distantã de 100 m
legate la acelaşi cablu de reţea, si ambele încep transmisia în acelaşi timp (găsind ambele linia
liberã), atunci fiecare va fi în mijlocul transmiterii celui de-al treilea bit când semnalul de la
fiecare staţie ajunge la cealaltă. Acest exemplu explicã necesitatea părţii de "Collision Detect".
Douã staţii pot începe transmiterea datelor în acelaşi timp, însă semnalele fiecăruia vor coliziona
doar după câteva nanosecunde. Când apar astfel de coliziuni cele douã staţii încetează transmisia
si încearcă mai târziu după o perioadã de timp aleasã aleator.
Figura 1.12
Prin folosirea comutatoarelor se şi pot lega mai multe reţele Ethernet distincte.
O reţea Ethernet poate fi constituitã doar dintr-un singur cablu (coaxial) legând un număr de
calculatoare sau chiar dintr-un repetor conectând fiecare calculator printr-un segment de cablu
(torsadat) sau dintr-un segment conţinând mai multe calculatoare Mai multe astfel de reţele
Ethernet pot forma o reţea extinsã prin utilizarea unui comutator de pachete. În timp ce o reţea
Ethernet simplã poate suporta un număr de câteva zeci de staţii, o reţea extinsã poate lega câteva
sute sau mii de staţii.
Comutatoarele examinează fiecare pachet recepţionat pe fiecare port, îl procesează si îl
transmite (dacã este cazul), pe baza unei baze de date iniţiale sau create dinamic, către portul ce
corespunde staţiei destinaţie. Pe când repetorul retransmite fiecare cadru primit pe toate
porturile, fãrã nici un fel de prelucrare a pachetului.
10
Timpul de răspuns si întârzieri in tehnologia Ethernet
Standardul Ethernet specificã lungimea minimã pentru un pachet la 512 biţi. Astfel cã
întârzierea introdusã de reţea trebuie sã fie mai micã decât timpul de transmisie al celor 512 biţi.
Deoarece acest timp este foarte important în instalarea corectã a unei reţele Fast Ethernet, este
necesar a planifica reţeaua pe baza lui:
În primul pas se localizează cele douã noduri mai îndepărtate unul de celãlalt;
În pasul doi se determinã locul unde se va plasa hub-ul (sau hub-urile);
Se însumează întârzierile introduse de fiecare dispozitiv si cablu (pe calea cea mai lungã) si
se comparã cu 512. Dacã valoarea este mai micã reţeaua este validã din punct de vedere teoretic.
Durata de propagare este măsurată în timp pe bit. Un timp bit este definit ca durata unui bit
de date pe reţea (pentru Fast Ethernet 10-8 s). Deoarece protocolul CSMA/CD cere ca primul bit
al oricărei transmisii sã ajungă în cel mai îndepărtat punct al reţelei înainte ca ultimul bit sã fie
trimis, si dacã cel mai mic pachet are dimensiunea de 512 biţi, rezultã cã reţeaua trebuie
proiectatã astfel încât în cel mai rău caz sã avem întârzierea sub 512 timp bit.
Fiecare cablu si dispozitiv prin care trece semnalul de la un capăt la celãlalt va introduce o
anumitã întârziere:
Element Întârzierea pe metru Întârzierea maximã
Repetor de clasã II – T4 67
Convertor TX – FX 50-100
11
rata de utilizare – procentajul traficului total fatã de maximul teoretic pentru tipul de reţea
(10 Mbps).
Pentru determinarea acestor parametrii se pot folosi diferite utilitare de reţea, luându-se în
calcul atât valorile medii cât si cele maxime. O reţea Ethernet funcţionează la parametrii optimi
dacã rata coliziunilor nu depăşeşte 10% si dacã rata de utilizare este sub 35%.
Timpul de răspuns al reţelei (performanta reţelei transpusã în termenii utilizatorului) suferă
pe măsura ce creste încărcarea acesteia, iar la creşteri nesemnificative ale traficului (din punctul
de vedere al utilizatorului) performanta descreşte foarte mult. Aceasta deoarece în Ethernet,
numărul de coliziuni creste odată cu creşterea încărcării reţelei, cauzând retransmisii ce încarcă
si mai mult reţeaua, producând mai multe coliziuni. Supraîncărcarea reţelei îngreunând traficul
considerabil.
Soluţii pentru creşterea performantelor reţelei:
împărţirea reţelei în mai multe segmente ce întrã într-un repetor:
amplificarea semnalului;
înlocuirea repetorului central cu un comutator:
conexiuni mai rapide la server(e);
izolarea traficului irelevant la fiecare segment de reţea;
adăugarea de comutatoare la backbone switched network – congestia unei reţele comutate
poate fi rezolvatã prin adăugarea de noi porturi de comutare si prin creşterea vitezei
acestor porturi. Segmentele cu performantã scăzută sunt identificate prin măsurători de
performantã si soluţiile posibile sunt:
segmentarea în continuare a respectivei porţiuni de reţea;
conexiuni mai rapide (Fast Ethernet).
Modificările aduse unei reţele sunt de cele mai multe ori evolutive si nu revoluţionare;
acestea făcându-se încet si încercând a se păstra cât mai mult din structura si echipamentele
curente, înlocuindu-se doar cele învechite sau cele pentru care nu mai existã nici o altã soluţie.
Fast Ethernet este foarte uşor de adăugat la cele mai multe dintre reţele. Un comutator sau o
punte (bridge) permite conectarea unui Fast Ethernet la infrastructura Ethernet existentã pentru a
îmbunătăţi viteza pe porţiunile critice. Tehnologia mai rapidã este folositã pentru a conecta
comutatoarele între ele pentru a se evita gâtuirile.
12
CAPITOLUL 2. SEMNALE MODULATE
În procesul de modulare de tip analogic se acţionează asupra unuia din cei trei parametrii
caracteristici ai semnalului RF. Dacă semnalul care conţine informaţia are o variaţie continuă se
obţine o modulaţie analogică continuă.
Tipul modulaţiei este dat de parametrul asupra căreia se acţionează, astfel:
- asupra amplitudinii Ap pentru modulaţia de amplitudine (MA);
ω
- asupra frecvenţei f = pentru modulaţia de frecvenţă (MF);
2π
- asupra fazei Φ(t) pentru modulaţia de fază (MP).
Dacă semnalul care conţine informaţia este un semnal care ia valori discrete în timp se
obţine o modulaţie analogică discretă, astfel:
- MA devine ASK (Amplitude Shift Keying);
- MF devine FSK (Frequency Shift Keying);
- MP devine PSK (Phase Shift Keying)
13
Modalitatea de obţinere a unui semnal cu amplitudine variabilă dependentă de semnalul ce
conţine informaţia, constă în multiplicarea purtătoarei p(t) cu semnalul de modulatie s(t) (figura
2.1)
14
În mod frecvent se utilizează o modulaţie cu deplasare de frecvenţă (FSK -Frequency
Shift Keying), frecvenţa instantanee a semnalului modulat corespunzând stării semnificative
a semnalului modulator, semnalul de date în banda de bază. Astfel, pentru una din cele două stări
semnificative ale semnalului de date modulator, x(t) notată Z, semnalul modulat s(t) va avea
frecvenţa instantanee f1, iar pentru cealaltă stare semnificativă, notată A, frecvenţa instantanee
fe. Cele două valori ale frecvenţei instantanee sunt numite frecvenţe caracteristice. Dacă
semnalul modulat este s(t)=A0cos^(t), frecvenţa unghiulară instantanee este, în cazul unei
modulaţii de tip FSK, co(t) = d(p/dt =«, sau a>2, trecerea de la o valoare la alta făcându-se prin
salt. Se iau în consideraţie două cazuri: faza q>(t) continuă şi faza q<p(t) discontinuă. în ambele
cazuri spectrul de frecvenţe al semnalului FSK este, teoretic, infinit de larg. Din punct de vedere
practic însă, semnalul FSK cu faza continuă are un spectru mai îngust decât cel al semnalului cu
faza discontinuă. Lărgimea spectrului de frecvenţe al semnalului FSK cu faza contiuă, din
punct de vedere practic, este dependentă de viteza de modulaţie \\ = l/r şi de diferenţa dintre
cele două frecvenţe caracteristice f1 şi f2. se demonstrează că spectrul cel mai îngust se
obţine atunci când raportul (/2-/l)/v s =m, numit raport de deviaţie, este egal, aproximativ,
cu 2/3.
Figura 2.4. a) semnalul de date în banda de fază; b)semnalul modulat (MF); c)frecvenţa instantanee
a purtătorului
15
PC cu Modem
Cablurile PC la modem cer 9 fire daca software-ul sau prezintă Rl ( Ring Indicator), 8 fire
in caz contrar. Modemurile cu 25 de pini D - sub conectori sunt majoritatea standardizaţi in
conexiunea seriala si pot fi gasiti.
PC la PC "Nuli "cabluri modem
PC la PC "Nuli "cabluri modem sunt folosite pentru a conecta doua calculatoare intr-o
reţea seriala si de comunicaţii generale. Daca ele folosesc hardware-ul semnalelor legăturii, 7 fire
sunt normal cerute cu opţiunea DCD. software-ul ca Microsoft's Interlink, cer 7 fire conectoare.
Trei fire "Nuli "cabluri modem
Daca avem de făcut o alegere, aceasta este o idee nu tocmai buna. Folosim liniile
legăturii daca software-ul si hardware-ul nostru suporta aceasata. Cu aceste cabluri, software-ul
control este singura obtiune de când liniile hardware nu sunt conectate la alt capăt. In schimb
ei au sărit inapoi sa poată utiliza software-ul pe un capăt care nu lucrează cu acesta .
PC la cablurile terminale
Majoritatea terminalelor sunt familiare cu folosirea DTR - ului pentru hardul control de
când majoritatea softului PC este orientat pe modem si lipsind CTS pentru a alaege hardul
control. Aceste cabluri sunt pentru acele situaţii. Liniile dotate sunt opţional conectate şi pot fi
utilizate .
16
2.3 Modulaţia de faza PSK
Este o modulaţie de fază care implică modificarea fazei unui semnal purtător, la începutul
fiecărei perioade de simbol, cu o valoare ce depinde de combinaţia de biţi de date (multibit) ce
trebuie transmis.
Modulaţia de fază este, în funcţie de referinţa utilizată, de două tipuri:
- modulaţie de fază absolută - Absolute PSK (APSK) - în care salturile de fază ale
semnalului modulat, specifice fiecărei perioade de simbol, se fac în raport cu faza unui
semnal de referinţă; de obicei,semnalul de referinţă este semnalul purtător nemodulat.
- modulaţie diferenţială de fază -Differential PSK (DPSK)- în care salturile de fază ale
semnalului modulat, specifice fiecărei perioade de simbol, se fac în raport cu faza
semnalului modulat pe durata simbolului anterior.
În Figura 2.6. sunt prezentate formele de undă ale unui semnal purtător cosinusoidal, cu
modulaţie PSK în ambele variante, pentru salturile de fază de π/2, π, π/2, 3π/2 şi 0 “înainte”.
Semnalul de referinţă pentru APSK este semnalul purtător nemodulat.
Biţii de date sunt grupaţi câte p, formând un multibit; fiecare multibit este transmis într-o
perioada de simbol, Ts. Astfel, relaţiile între perioadele de simbol şi de bit respectiv între
frecvenţele de semnalizare (simbol) şi de date (bit) sunt date de următoarele relaţii:
T s=T bit ∙ p,
f bit
f s=
p
17
simboluri biţi biţi
D=v s ∙ p [ s
∙
simbol
=
s ]
În tabelul 2 sunt prezentate numărul de fază M, numărul de biţi/simbol p, frecvenţa de
semnalizare fs şi cea de bit f bit (fbit este numeric egal cu debitul binar D), ale transmisiilor
standardizate ce utilizează modulaţia PSK pe canalul telefonic vocal.
Tabelul 2
M p [bit/simb] fs [Hz] fb [Hz] Constelaţie
2 1 1200 1200 A2;B2
4 2 2400 1200 A4;B4
8 3 4800 1600 A8
Mulţimea fazorilor rezultaţi prin modularea PSK a tuturor multibiţilor posibili de p biţi
este reprezentată în planul 0XY sub forma unor constelaţii de semnale (Figura 2.7 şi Tabel 2).
Dacă fazorii sunt priviţi în coordonate polare, atunci raza lor este unitară, ei fiind
diferenţiaţi de saltul de fază, ∆φk, specific fiecărui multibit transmis pe durata unui simbol.
Pentru p=1 şi p=2, există două tipuri de constelaţii:
- constelaţiile de tip A, ce conţin saltul de fază ∆φk = 0º
- constelaţiile de tip B, care nu conţin acest salt de fază.
În fig. 2.7 fiecare fazor este notat cu o etichetă zecimală, k ={0,1,2,...,7}.
Alocarea multibiţilor la fazorii constelaţiei, pentru constelaţiile cu 4 sau 8 fazori, se face
în conformitate cu codul binar Gray, asigurându-se o distanţă Hamming de 1 bit între multibiţii
alocaţi la doi fazori învecinaţi. Distanţa Hamming maximă apare între fazorii defazaţi cu π
pentru constelaţiile cu patru fazori şi, respectiv la 3π/4 pentru cea cu 8 fazori.
18
Maparea Gray reduce probabilitatea medie de eroare de bit, pentru o probabilitate de de
eroare de simbol dată. Dacă considerăm în constelaţia A4, că eronarea fazorului 0 în fazorii 1 şi
3 are loc cu aceeaşi probabilitate p1, iar eronarea fazorului 0 în fazorul 2 are loc cu probabilitatea
p2, atunci p1 > p2. La o mapare Gray, probabilitatea medie de eronare a unui bit este dată de:
PbG=2p1∙1 + p2 ∙2
Iar probabilitatea de eronare a uni bit în cazul mapării binar-natural (0 ↔ 00; 1 ↔ 01; 2 ↔ 10; 3
↔ 11) este:
Pbn= p1∙1+p1 ∙2 + p2 ∙1
Modul de alocare multibit-fazor poate conduce la scăderea, uneori considerabilă, a probabilităţii
medii de eroare de bit, în condiţiile aceleasi complexităţi de realizare a echipamentului.
Expresia semnalului modulat PSK este
k
s PSK ( t )= A ∑ cos (ω p t +∆ Φ n) ∙u T (t−n T s)
s
n=0
19
Figura 2.8. Schema de principiu a modulatorului APSK cu sumator şi numărător
20
• limitarea benzii de frecvenţe a semnalului modulat, şi
• anularea ISI în momentele de sondare.
- pentru a analiza efectele filtrării semnalului modulat asupra fazei, frecvenţei instantanee şi
amplitudinii sale, vom considera că faza semnalului suferă un salt de la faza simbolului anterior
0º, la ∆Φn. Notând cu Θ(t) saltul de fază introdus de modulator, semnalul modulat va fi de
forma:
s ( t ) =Acos ( ω p t+θ ( t ) )
- în momentul principal de sondare faza F(t) atinge valoarea nominală a saltului de fază al
simbolului respectiv, ∆Φn. Aceasta arată că s-a eliminat ISI în domeniul fazei, deci că, în fiecare
moment de sondare şi numai atunci, faza instantanee are valoarea saltului de fază al unui simbol
şi nu e afectată de "dilatarea" în timp a variaţiei de fază introduse în alte perioade de simbol.
Figura 2.8. prezintă variaţia fazei instantanee pentru ∆Φn = k2π/8, pentru k variază între 1,…,4.
Pentru ∆Φn = π, variaţia fazei instantanee e aproape rectangulară, iar pentru ∆Φn = 0, aceasta e
nulă.
21
În sistemele clasice de transmisiuni digitale, care folosesc coduri detectoare sau
corectoare de erori, operaţia de codare efectuată în transmiţător este independentă de modulaţie
şi, la fel, în receptor, operaţie de decodare este independentă de demodulaţie.
22
extindă setul de semnale aşa încât să se asigure o redundanţă pentru codare, iar codarea să se facă
aşa încât să rezulte maximizarea distanţei euclidiene minime între secvenţele de semnale
modulate posibile la emisie. Această tehnică de combinare a funcţiunilor de codare şi de modulaţie
este numită modulaţie codată.
unde, considerând cercul de rază unitate, xk, yk, pot lua valorile 0 şi +/-1, pentru constelaţia (a) sau
+/-V2/2, pentru constelaţia (b), iar g(t) este impulsul rectangular de amplitudine unitate şi durata
T, egala cu de două ori intervalul de bit. Evident, amplitudinea acestui semnal este constantă şi
spectrul de frecvenţe este infinit de larg, determinat de forma impulsului modulator g(t). Dacă
pentru limitarea spectrului de frecvenţe, se utilizează o altă formă de impuls, va apărea o
modulaţie de amplitudine, cele mai mari variaţii ale anvelopei semnalului QPSK astfel format, cu
trecere prin zero, corespunzând salturilor de fază de n radiani. în aceste caz orice limitare adâncă
sau amplificare neliniară a semnalului QPSK va lărgi iarăşi spectrul de frecvenţă. Pentru a
preveni această extindere a spectrului de frecvenţe ar trebui să se folosească amplificatoare
liniare dar acestea au un randament scăzut în ceea ce priveşte utilizarea surselor de alimentare.
O formă modificată a tehnicii QPSK, care evită salturile de n radiani ale fazei, ale
purtătorului modulat şi, prin urmare, cu variaţii mai mici ale anvelopei semnalului format spectral,
este QPSK decalată (OQPSK). Tehnica OQPSK este similară tehnicii QPSK, utilizează o
constelaţie ca cea din figura 13 dar cele două componente din banda de bază ale semnalului
modulator se decalează cu T/2 (un interval de bit), evitându-se astfel salturile de faza de 180°. Din
constelaţia semnalului modulat din figura 13 se poate observa că salturile de 180° ale fazei
semnalului modulat apar atunci când se schimbă simultan semnele celor două componente xk şi
yk,. Prin decalarea acestor componente cu T/2 faza purtătorului se schimbă la intervale de bit,
variaţia sa fiind limitată la +/-900. Spectrul de frecvenţe ale semnalelor OQPSK este identic cu
cel al semnalelor QPSK, decalarea semnalelor în banda de bază, modulatoare, neafectând
natura spectrului. însă, deoarece nu apar salturi de fază de 180°, limitarea spectrului de frecvenţe
al semnalelor OQPSK nu va mai determina zerouri în anvelopa acestora, variaţiile anvelopei vor
fi mult mai micii amplificare neliniară nu va regenera lobii laterali de înaltă frecvenţă în acea
măsură ca şi la semnalele QPSK. Pentru aceste avantaje tehnica OQPSK este atractivă pentru
sistemele de comunicaţii mobile, unde eficienţa spectrală şi amplificatoarele neliniare eficiente
sunt criterii foarte importante pentru alegerea unei metode de modulaţie.
O altă metodă de modulaţie, de asemenea atractivă pentru sistemele de comunicaţii
mobile, care reprezintă un compromis între QPSK şi OQPSK în ceea ce priveşte valorile
maxime ale salturilor fazei, este modulaţia de fază în cuadratură diferenţială, cu salturi de
fază de +/-45° şi +/-135°, notată şi %I4 QPSK. Un mare avantaj al modulaţiei n/4 QPSK
constă în faptul că permite detecţia necoerentă, ceea ce simplifică considerabil receptorul.
24