Sunteți pe pagina 1din 8

Razboaiele Punice

Stefan Radvan
Un mic Istoric
Războaiele Punice au fost o serie de trei
războaie purtate între Roma și Cartagina în
perioada 264-146 î.Hr. Au purtat această
denumire după numele de puni pe care
romanii îl dădeau cartaginezilor. Limba
vorbită era punica, o limbă semită, derivată
din feniciană.

2
Perioadele Razboaielor

✣ Primul Razboi Punic (264-241 i.Hr)


✣ Al doilea Razboi Punic (218-201 i.Hr)
✣ Al treile Razboi Punic (149-146 i.Hr)

3
Primul Razboi Punic
Primul război punic a fost primul dintre 
Războaiele Punice care au avut loc între 
Republica Romană și Cartagina. Timp de
23 de ani cele două puteri și-au disputat
supremația în bazinul vestic al Mării
Mediterane. Cartagina, aflată în Tunisia 
de azi, era cea mai puternică putere
maritimă din vestul Mării Mediterane la
începutul conflictului. De asemenea,
Roma domina Peninsula Italică și își
dorea victoria, dar era greu de obținut
o victorie decisivă.
Cele două state au avut trei războaie
unul contra celuilalt, războaie care le-au
marcat existența. Aceste războaie au fost
numite Războaiele punice, după numele
de „puni” pe care romanii îl dădeau cartaginezilor.

4
Al Doilea Razboi Punic
Al Doilea Război Punic a fost conflictul dintre Roma 
și Cartagina ce a durat între anii 218 î.Hr. și 202 î.Hr.,
purtat timp de șaisprezece ani în Europa și în Africa.
Războiul a fost pornit de cartaginezi, care au dorit
să se răzbune pentru înfrângerea pricinuită în primul
război punic. Ca urmare, războiul a avut o amploare
mai mare în ceea ce privește persoanele implicate,
costurile economice și umane, impactul decisiv istoric,
politic, social în întreagă lume mediteraneană.
Spre deosebire de Primul Război Punic, care a cuprins
doar lupte navale, al doilea război punic a fost o
succesiune continuă de lupte terestre prin dispunerea
infanteriei, cavaleriei și elefanților. S-a făcut uz și de
forțe navale, dar pentru a menține pozițiile armatelor
și a susține acțiunile sau pentru a trimite diplomați
dintr-un loc în altul. Deși războiul a fost perceput ca fiind doar invazia lui Hannibal în peninsula italică, de fapt,
întreagă Mediterană a fost implicată direct și indirect în disputa dintre Roma și Cartagina, fiind scena unor confruntări în Iberia,
Gallia, Gallia Cisalpină, Italia și nordul Africii, iar diplomații celor două tabere beligerante porneau spre Numidia, Grecia,
Macedonia, Siria, Asia Mică și Egipt. Al doilea război punic este considerat a fi războiul desfășurat la cea mai mare scară din
antichitate.
Al Treilea Razboi Punic
Al treilea război punic a fost al treilea și ultimul Război punic care a avut loc între
colonia feniciană Cartagina și Republicii Romane. Aceste războaie au fost numite Războaiele punice după
numele de puni pe care romanii îl dădeau cartaginezilor.
A fost un conflict mult mai mic decât primele două războaie punice, fiind constituit de fapt dintr-o singură
bătălie: Bătălia pentru Cartagina. Bătălia s-a încheiat cu distrugerea totală a orașului Cartagina și cu
anexarea teritoriului deținut de aceasta de către romani. De asemenea populația Cartaginei a fost omorâtă
sau transformată în sclavi, existența independentă a Cartaginei luând astfel sfârșit.
Sfarsitul Razboaielor
Toate cele trei războaie s-au terminat cu victoria Romei,
în cele din urmă Cartagina fiind cucerită de către romani.
Primele două războaie au fost foarte echilibrate, Roma fiind
foarte aproape de fiecare dată de a pierde războiul. Al
treilea război a fost mai mult o expediție de pedepsire,
raportul dintre cele două puteri fiind clar în favoarea
Romei.
Va multumesc!

S-ar putea să vă placă și