Tema 1.

Statul şi Biserica în tradiţia

creştină

Conf.univ., dr. Octavian MOŞIN,

Universitatea de Stat din Moldova

1
 Unităţi de conţinut

• Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate;

• Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat” şi
identificarea privilegiilor de care beneficiază locuitorii din cadrul
unui stat;
• Biserica şi statul. Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi
biserică.
 (1) Biserica. Trăsăturile acțiunii creștine în societate

Necesară clarificarea modului în care se utilizează termenii „biserică”

şi „stat”.
Învăţătura dată de Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Biserica - este neamul omenesc mântuit în Hristos”.
Prin „biserică” astfel înţelegem pe toţi cei ce au aceeaşi credinţă
(acelaşi set de valori) şi care se comportă sau acţionează într-un
anumit fel. Creştinul poate fi recunoscut nu după haine, după
mers sau după auto-caracterizare („sunt creştin”) ci după modul
în care acţionează sau se comportă.
 (1) Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate

Din perspectiva temei studiate, delimităm trei planuri/ perspective

relevante în care acţionează creştinul:
• planul dumnezeiesc (relaţia cu Sfânta Treime),
• planul bisericii (relaţia cu cei de aceeaşi credinţă)
• planul societăţii (relaţia cu oamenii din lume, cu cei din afara
bisericii).
 (1) Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate

Constrângerea fundamentală impusă acţiunii creştinului este dată de

conceptul de dreptate. Nimic nu iubeşte creştinul mai mult decât
lucrarea dreptăţii, aceasta fiind realitatea care îl uneşte cu
Dumnezeu şi cu oamenii. Dreptatea (acţiunea dreaptă, justă) are
două sensuri după Sfinţii Părinţi:
a) „să nu iei dreptul altuia”, adică respectarea „cu sfinţenie” a
proprietăţii (sens restrâns);
b) „să lucrezi toată virtutea” (sensul larg).
 (1) Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate

Deşi termenii de „etică” şi „morală” sunt consideraţi a fi sinonimi,

vom face aici diferenţa între comportamentul (acţiunea) etic(ă)
(sensul restrâns al dreptăţii) şi comportamentul moral (sensul
larg al dreptăţii). Aceste două concepte sunt indispensabile
pentru a înţelege viziunea creştină despe societate.
Biserica pentru creştin este prin excelenţă spaţiul relaţiilor sau
acţiunilor morale, spaţiul în care se lucrează „toată virtutea”.
Biserica este şi a fost întotdeauna o uşă deschisă pentru toţi cu
condiţia să lucreze virtutea. Biserica este laboratorul în care omul
lucrează dobândirea nemuririi.
 (1) Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate

Cu referire la acesata Sfântul Atanasie spunea:

• „Dumnezeu s-a făcut om – pentru ca omul să se
îndumnezeiască”.
• Biserica a căutat întotdeauna să păstreze deschise cele două căi,
să păstreze, altfel spus, intactă posibilitatea îndumnezeirii
omului. Ereziile nu sunt altceva decât anularea legăturii
mântuitoare cu Sfânta Treime şi a legăturilor cu semenii prin
blocarea (mai întâi intelectuală şi apoi la nivelul acţiunii) a uneia
din cele două căi. Atât despre relaţiile (morale) din cadrul
bisericii.
 (1) Biserica. Trăsăturile acţiunii creştine în societate

Trăsăturile acţiunii creştine în societate sunt derivate din două surse:

• din Scriptură şi din operele Sfinţilor Părinţi;
• din modul în care s-au comportat creştinii în istorie.
(2) Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat”

STAT, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument

principal de organizare politică și administrativă prin intermediul
căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt
reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația
asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. -
Sursa: DEX09 (2009)
 (2) Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat”

Deci, termenul „stat” are două sensuri fundamentale, care nu trebuie

confundate: primul este acela de „guvern”, „aparat guvernamental”,
„sector public”; al doilea este sinonim cu întreaga societate. Statul ca
„acţiune guvernamentală” va fi abordat în continuare.
Criteriul fundamental după care recunoaştem un anumit lucru, este
modul în care se comportă sau acţionează, tipul de relaţie în care se
angajează. În afara relaţiei nu există nici un fel de societate sau grup,
ci doar indivizi izolaţi.
 (2) Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat”

Ce este guvernul - puterea publică? Nici clădirea în care lucrează şi nici

hainele pe care le poartă o persoană nu ne dau marca distinctivă a
apartenenţei ei la structurile puterii. „Guvernul” este un grup de
oameni dintre cei ce trăiesc pe un anumit teritoriu, grup care
beneficiază de următoarele privilegii (monopoluri sau drepturi
exclusive):
a. privilegiul de a impozita. Statul îşi derivă veniturile din sumele cedate
de producătorii privaţi obligatoriu.
 (2) Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat”

b. privilegiul de a reglementa. Statul are puterea de a hotărî în mod

arbitrar tot felul de constrângeri asupra diferitor acţiuni ale
oamenilor. Acestea sunt ordine a căror respectare este obligatorie
Generaţia actuală este considerată a fi una din cele mai non-
conformiste din câte au trăit în istorie; fiecare vrea – cel puţin aşa se
afirmă – să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră de cuviinţă. Dogmele
„învechite”, poruncile arbitrare, „predicile moralizatoare”, iar postul,
rugăciunea, milostenia ar trebui să dispară în această epocă a
libertăţii absolute. S-ar părea, într-adevăr, că trăim o epocă
înălţătoare, că niciodată nu a mai existat pe pământ o asemenea
dragoste de libertate. Însă „dogmele”, predicile şi biserica ştiu
respectul faţă de persoană şi lasă acesteia un spaţiu al libertăţii (poţi
alege oricând să rămâi în afara lor), iar statul modern şi legile sale, nu.
 (2) Statul. Sensurile fundamentale ale termenului „stat”

c. privilegiul constrângerii. Colectarea impozitelor şi aplicarea

reglementărilor sunt asigurate prin recurgerea la constrângere; în
plus, fiecare cetăţean este obligat să plătească guvernului pentru
serviciile de securitate pe care acesta i le oferă.
Statul desemnează teritoriul asupra căruia se extinde activitatea unui
guvern (cele trei privilegii). Prin urmare, orice stat în acest sens
cuprinde două tipuri extrem de diferite de relaţii: cele
guvernamentale şi cele ce alcătuiesc societatea.
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică

În statele majoritar ortodoxe, relaţia Stat-Biserică a urmat iniţial

principiul bizantin al simfoniei, adică al armoniei, al înţelegerii şi
cooperării dintre două instituţii distincte, care sunt unite de viaţa
socială comună a oamenilor în dubla lor calitate de cetăţeni ai
Statului şi de credincioşi ai Bisericii.
În concepţia bizantină despre societate existau două sisteme
ierarhice, cel al Bisericii şi cel al Imperiului, care coexistau în
acelaşi spaţiu, mărturiseau o singură credinţă în Domnul Iisus
Hristos, Mântuitorul lumii şi urmăreau acelaşi final: unirea lumii
văzute cu Dumnezeu cel nevăzut.
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică
• Cu toate acestea, cele două sisteme ierarhice, statal şi eclezial, au fost
concepute şi înţelese ca diferite şi distincte, iar orice tentativă de a le
amesteca s-a dovedit a fi nefastă. În acest sens, un bun exemplu de raport
între cele două sisteme ierarhice a fost oferit de către Epanagoga sau
Eisagoga (o codificare a dreptului bizantin, promulgată în anul 886), în care
legislatorii au juxtapus distinct cele două sisteme, neamestecându-le.
Aşadar, în Imperiul bizantin, Biserica, deşi a cooperat strâns cu autoritatea
imperială, şi-a păstrat totuşi autonomia sa în raport cu aceasta în ceea ce
priveşte activităţile ecleziastice. Totuşi, simfonia Biserică-Stat n-a fost
niciodată simetrică, în sensul de egalitate între cele două instituţii, ci
aproape mereu asimetrică, deoarece Biserica s-a organizat şi funcţionat
întotdeauna în Stat şi se ruga permanent pentru autorităţile Statului.
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică
• Acest fapt istoric ilustrează învăţătura ortodoxă potrivit căreia Biserica
se manifestă în cadrul societăţii umane, care este organizată într-o
comunitate politică, adică locul Bisericii este întotdeauna în interiorul
Statului. Acest mod de relaţionare între Biserică şi Stat este
fundamentat pe învăţătura ortodoxă potrivit căreia Biserica este atât o
realitate duhovnicească, sacramentală sau mistică, cât şi o realitate
instituţională, socială, iar omul – ca subiect al istoriei –  aparţine atât
Împărăţiei Cerurilor, cât şi împărăţiei Cezarului (cf. Matei 22, 21).
• Din punct de vedere practic, acest mod de relaţionare se desfăşoară
între anumite limite şi se fundamentează pe baza unor condiţii invocate
reciproc. Aşadar, modelul ortodox de relaţie Biserică-Stat include atât
autonomia Bisericii faţă de Stat, cât şi o cooperare distinctă şi limitată
a acestora în spirit de respect reciproc.
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică
• Potrivit ecleziologiei ortodoxe, Biserica universală se defineşte ca fiind
comuniune de Biserici autocefale care se află în unitate dogmatică,
sacramentală şi canonică unele faţă de altele. În practică, autocefalia
reprezintă statutul canonic al unei Biserici locale care beneficiază de
autonomie bisericească maximă şi care are dreptul de a-şi alege
întâistătătorul (πρῶτος – primus) de către propriul său Sinod de
episcopi fără nicio ingerinţă externă. Astfel, autocefalia unei Biserici
locale este şi o expresie a concepţiei despre libertate în comuniune,
adică libertatea Bisericilor locale unele faţă de celelalte, păstrând
totodată unitatea de credinţă, de viaţă sacramentală şi de disciplină
canonică.
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică
• Această concepţie ecleziologică se fundamentează pe experienţa
profundă pe care Ortodoxia o are în raport cu Taina Preasfintei
Treimi, înţeleasă ca fiind comuniunea supremă de viaţă şi iubire
veşnică între Persoane divine egale şi distincte. Prin urmare,
unitatea Bisericii este comuniunea vieţii harice trinitare
comunicată prin Duhul Sfânt celor care cred în Hristos pentru a
ajunge la comuniunea cu Tatăl. În acest sens, viaţa trinitară este
în acelaşi timp izvor şi model pentru comuniunea eclezială (cf.
Ioan 17, 21-22).
 (3) Biserica şi statul.
Viziunea ortodoxă asupra relaţiei dintre stat şi biserică
• După cum în Preasfânta Treime Persoanele sunt egale, distincte
şi consubstanţiale, tot astfel şi Biserica se înţelege ca fiind o
comuniune de Biserici locale autocefale, egale, distincte şi
consubstanţiale, adică fiecare în parte şi toate împreună au
aceeaşi plenitudine în adevărul de credinţă, în viaţa sacramentală
şi în disciplina eclezială. Prin urmare, fiecare Biserică autocefală
are dreptul de a-şi stabili modul de relaţionare cu Statul în care
se organizează şi funcţionează. În context european, însă, fiecare
Biserică autocefală trebuie să cultive cooperarea practică şi
solidaritatea creştină pentru a uni astfel libertatea naţională cu
coresponsabilitatea europeană a Bisericii.
 Întrebări de control pentru Tema 1:

• Modul în care se utilizează termenii de „biserică” şi „stat”;

• Viziunea proprie asupra relaţiei dintre stat şi biserică.