TEMA 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STATISTICĂ.

OBIECTUL ŞI METODA
STATISTICII

1. Principalele momente ale apariţiei şi evoluţiei

statisticii
2. Obiectul şi metoda statisticii
3. Noţiunile şi categoriile statisticii
4. Organizarea cercetării statistice
1. Principalele momente ale apariţiei şi evoluţiei
statisticii

 În cadrul ştiinţelor economice şi sociale, aspectele cantitativ- numerice ale fenomenelor şi

proceselor din natură, tehnologie şi societate în interdependenţă cu aspectul loc calitativ nu pot fi
studiate fără ajutorul statisticii.
 Toate fenomenele şi procesele pot fi exprimate prin parametri cantitativi. Datele numerice ale
fenomenelor sunt studiate de statistică.
 Statistica în sens larg de evidenţă a fenomenelor şi proceselor sociale şi economice a apărut cu
mult înaintea utilizării termenului. Termenul de „statistică” apare în secolul al XVIII-lea şi are
originea în latinescul „status”, cu sens de situaţie, stare, sau cu cuvântul italian
 „stato”, care are aceeaşi rădăcină cu înţelesul de stat. Deci, iniţial noţiunea de statistică nu includea
decât în linii foarte generale ceea ce se înţelege astăzi prin termenul statistică, atât ca disciplină
ştiinţifică, cât şi ca activitate practică.
 Statistica studiază parametrii cantitativi ai fenomenelor şi proceselor social-economice,
exprimarea cantitativă a legalităţilor lor.
 Statistica reprezintă totalitatea parametrilor cantitativi ai proceselor şi
fenomenelor sociale, valoarea cărora se formează sub influenţa mulţimilor de
factori, care acţionează în diferite combinaţii, cu diferită intensitate şi de
multe ori în diferite direcţii.
Folosirea statisticii ca metodă de cunoaştere a vieţii social- economice nu
este atât de recentă. Statistica a apărut odată cu apariţia statelor. Era nevoie să
se ştie numărul populaţiei, ostaşilor, numărul vitelor, cantitatea bunurilor
materiale care pot fi folosite. De exemplu, recensământul populaţiei în Egipt
se efectua încă cu 3500 ani până la era noastră. Romanii duceau evidenţa
veniturilor de gospodărire. În secolul XII în Rusia se efectuau diferite
recensăminte pentru colectarea impozitelor.
Statistica, ca ştiinţă, a apărut odată cu economia politică. Astfel,
dezvoltarea rapidă a statisticii ca ştiinţă de sine stătătoare începe abia în
secolele XVII şi XVIII, când în Germania s-a format o adevărată şcoală,
cunoscută sub denumirea de şcoală descriptivă germană.
Termenul de statistică derivă din latinescul „status”, cu sensul de stare politică. Se
atribuie profesorului german Gottfried Achenwall crearea şi introducerea (1746)
termenului de „statistică” pentru a desemna o ştiinţă a descrierii statului.
Statistica, ca ştiinţă, a apărut în urmă cu aproximativ trei secole. În secolele al
XVII-lea şi al XVIII-lea s-a creat şi dezvoltat, în Germania şi Anglia, un curent de
gândire care îşi propunea să descrie într-o formă sistematică situaţia diferitelor state
constituite în acea epocă, prin prisma unor caracteristici precum: populaţia, industria,
comerţul, finanţele. Acesta s-a manifestat prin şcoala descriptivă germană şi şcoala
engleză a aritmeticii politice.
În cadrul şcolii descriptive germane statistica a apărut ca o ştiinţă menită să
descrie statul feudal prin intermediul datelor. Ea era orientată spre întocmirea de
monografii şi spre compararea resurselor statelor. Principalii reprezentanţi ai acestui
curent de gândire sunt profesorii universitari germani Herman Conring (1606-1681),
Gottfried Achenwall (1719-1772) şi A. L. Schloser (1735-1809).
În spiritul şcolii descriptive au fost întocmite şi în ţările române, în secolele al
XVIII-lea şi al XIX-lea, o serie de lucrări care reprezintă contribuţii valoroase la
dezvoltarea statisticii.
 Astfel, Dimitrie Cantemir (1673-1723) a scris „Descrierea Moldovei”, monografie
cu caracter geografic, economic, social, politic şi cultural, a cărei valoare ştiinţifică l-a
impus printre cei mai de seamă reprezentanţi ai statisticii descriptive europene şi i-a
conferit titlul de membru al Academiei din Berlin.
Nicolae Şuţu (1798-1871), datorită lucrărilor „Notions statistiques sur la Moldavie”
şi „Quelques observations sur la statistique de la Roumanie”, în care a descris situaţia
economică cu ajutorul datelor statistice, este considerat printre fondatorii statisticii
româneşti.
George Bariţiu (1812-1893) a descris cu ajutorul cifrelor starea social-economică a
populaţiei din Transilvania. El a publicat numeroase articole în acest domeniu în revistele
„Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Profesorul
universitar Alexandru Bărbat l-a considerat drept întemeietorul unei adevărate şcoli
statistice în Transilvania.
Spre deosebire de şcoala descriptivă germană, şcoală tradiţională, care punea accentul
pe descrierea fenomenelor cu ajutorul cifrelor, în Anglia celei de a doua jumătăţi a
secolului al XVII-lea a apărut şi s-a dezvoltat o concepţie modernă, prin şcoala aritmeticii
politice, orientată spre analiza fenomenelor social-politice şi căutarea legităţilor care le
determină manifestarea, pe baza datelor şi calculelor matematice.
Principalii reprezentanţi ai şcolii aritmeticii politice sunt John Graunt (1620-1674),
William Petty (1623-1687), considerat părintele economiei politice şi întemeietorul
statisticii ca ştiinţă şi Edmund Halley (1662-1742).
 Savantul englez W. Petty (1623-1687) a întemeiat şcoala
„aritmetica politică”. Adepţii lui considerau că statistica are ca sarcină principală stabilirea – pe baza unui
mare număr de observări – a legităţilor fenomenelor pe care le studiază.
Statistica a fost studiată şi de către savanţii ruşi V.N. Tatişcev (1686-1750), M.V. Lomonosov (1711-
1765), A.N. Radişcev (1749-
1802), S.G. Strumilin (1877-1974), V.S. Nemcinov (1894-1964), T.V.
Riabuşkin şi alţii.
Pe linia şcolii engleze a aritmeticii politice se înscrie şi activitatea statistică desfăşurată de Ion Ionescu de la
Brad şi Dionisie Pop Marţian.
Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) este un pionier al cercetării monografice româneşti, prin cele trei
monografii de judeţe pe care le-a realizat: Agricultura română din judeţul Dorohoi, Agricultura română din
judeţul Mehedinţi şi Agricultura română din judeţul Putna. De asemenea, el este organizatorul primului
recensământ modern al populaţiei din Moldova (1859) şi autorul primului curs de statistică în limba română.
Dionisie Pop Marţian (1829-1865) este primul director al Oficiului Central al Statisticii din România,
organizatorul primului recensământ modern al populaţiei din Ţara Românească (1860) şi întemeietorul primei
reviste româneşti de statistică (Analele statistice).
O dezvoltare deosebită a înregistrat statistica datorită progreselor din domeniul matematicii, în general, şi al
calculului probabilităţilor, în special. Contribuţii remarcabile la progresul statisticii au avut savanţi precum:
Pascal (1623-1662) şi Fermat (1601-1667), creatorii teoriei probabilităţilor; Jacques Bernoulli (1654-1705),
autorul legii numerelor mari; Pierre-Simon Laplace (1749-1827) şi Carl Friedrich Gauss (1777-1855), autorii
legii normale a repartiţiei, a metodei celor mai mici pătrate şi a teoriei erorii probabile a mediei.
În timp, statistica a devenit un instrument indispensabil tuturor ştiinţelor sociale. Un eveniment
deosebit în această direcţie îl constituie contribuţia remarcabilă adusă de matematicianul,
statisticianul şi demograful belgian Adolphe Quetelet (1796-1874) prin ceea ce el a numit
„statistica morală”, adică aplicarea teoriei probabilităţilor la studiul fenomenelor sociale. Alături
de contribuţia sa la teoria statisticii, amintim că este iniţiatorul, în 1853, a primului Congres
Internaţional de Statistică.
Adevăratul început al statisticii moderne poate fi localizat la sfârşitul secolului al XIX-lea
şi începutul secolului al XX-lea şi se datorează în mod deosebit lucrărilor lui Karl Pearson
(1857-1936), care a pus bazele statisticii internaţionale prin elaborarea testelor privitoare la
semnificaţia diferenţelor dintre valorile calculate şi cele empirice şi a lui Ronald A. Fischer
(1890-1962), care a elaborat teoria riguroasă a tragerii concluziilor din datele observate.
A doua jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată prin diversificarea domeniilor de
aplicaţie ale metodelor statistice şi prin contribuţia unor savanţi precum Neyman şi Egon
Pearson.
De asemenea, merită amintiţi pentru contribuţia lor la dezvoltarea statisticii româneşti din
secolul XX: academician Octav Onicescu (1892-1983), doctor Sabin Manuilă (1894-1964),
Anton Golopenţia (1909-1951), Gheorghe Mihoc (1906-1981), Nicolae Georgescu-Roegen
(1906-1994).
Statistica a evoluat şi continuă să evolueze sub impulsul necesităţilor practicii, ale dezvoltării
forţelor de producţie, al cuceririlor ştiinţei şi tehnicii. Ea şi-a lărgit continuu sfera de aplicaţie,
constituindu-se în statistici specializate, aplicate: statistica demografică, statistica economică,
statistica matematică, statistica medicală, statistica juridică, statistica informaţională etc. Dar,
indiferent de gradul de diversificare al statisticii în viitor, baza ei a rămâne statistica teoretică, care
oferă posibilitatea de descriere într-o formă concentrată a principalelor relaţii şi tendinţe ce se
manifestă în colectivităţile studiate.
În urma succintei prezentări a evoluţiei statisticii rezultă că drumul parcurs de aceasta este
similar cu al tuturor ştiinţelor, de la activităţile practice la elaborările teoretice ştiinţifice.
Astăzi, în literatura de specialitate există mai multe moduri de concepere şi definire a
statisticii. Toate acestea însă nu au făcut decât să stimuleze elaborarea şi perfecţionarea
metodologiei de cunoaştere a fenomenelor, de lărgire continuă a ariei sale, de aplicabilitate,
de cuprindere a ei în cadrul ştiinţelor ce abordează sistemic fenomenele şi procesele pe care
le studiază.
Lărgirea sferei de cuprindere a fenomenelor cercetate sub raport statistic are loc atât în
plan teoretic, cât şi metodologic. Din ce în ce mai mult, statistica nu este înţeleasă numai ca o
tehnică de colectare a unor date individuale numeroase şi de prelucrare a acestora, ci mai ales
ca o metodă ştiinţifică cu largă aplicabilitate în cercetările concrete.
Dezvoltarea statisticii ca activitate practică are loc în interdependenţă de perfecţionarea
actului de conducere şi decizie, care necesită o informaţie vastă şi operativă, ce se poate
obţine numai în strânsă corelaţie cu progresele înregistrate în domeniul tehnicii de prelucrare
a datelor.
 
2. Obiectul şi metoda statisticii

După cum se ştie, metoda de cercetare a unei ştiinţe depinde, pe de o

parte, de baza sa teoretică, iar pe de altă parte, de particularităţile
obiectului său de studiu.
Potrivit bazei sale teoretice, statistica foloseşte în procesul de
cunoaştere metoda dialectică. Dar ca orice cunoaştere ştiinţifică statistica
se evidenţiază prin alternanţă „inductiv-deductiv”, dar calea specifică este
cea inductivă, cerută de particularităţile obiectului său de studiu.
Obiectul statisticii este societatea, fenomenele şi procesele vieţii
sociale, studierea cărora este legată de caracterizarea cantitativă şi de
stabilirea legalităţilor ce le sunt caracteristice.
 Metodele specifice ale statisticii sunt:
 observările de masă;
 gruparea materialelor;
 calcularea indicilor generali, sintetici;
 folosirea legii numirilor mari – cu cât mai mare este numărul unităţilor
colectivităţii statistice studiate, cu atât legalitatea formulată este exprimată mai
adânc şi mai corect (formulată de Iacov Bernuli).
Urmând fazele cercetării, concepute ca un proces dialectic, se poate
conchide că metoda statisticii constă în totalitatea procedeelor, tehnicilor,
precum şi a principiilor utilizate pentru efectuarea observării fenomenelor
sociale de masă, pentru prelucrarea datelor obţinute prin observare şi pentru
analiza şi interpretarea rezultatelor statistice obţinute.
 Materialul obţinut prin observare este supus, prin anumite procedee
specifice statisticii, unor prelucrări succesive, când ceea ce este întâmplător
în manifestările individuale se elimină şi se păstrează ceea ce este comun şi
esenţial, în expresii numerice generalizatoare. În cadrul acestei etape îşi
găsesc o largă aplicabilitate metoda grupării, metoda mediilor, analiza
dispersională, analiza corelaţiei, metoda indicilor şi altele.
Aplicarea acestor metode şi procedee are drept rezultat obţinerea
sistemului de indicatori format din mărimi: absolute, relative, medii,
indicatori de variaţie şi corelaţie, indici, ecuaţii de estimare a tendinţelor
etc.
 În sfârşit, procedeele de interpretare şi analiză a rezultatelor
cercetării permit închegarea procesului de cunoaştere statistică, prin
examinarea expresiilor numerice statistice generalizatoare, obţinute
prin prelucrare congorm legilor obiective de dezvoltare a societăţii.
Dar aplicarea metodei statisticii sociale trebuie să se facă
diferenţiat în raport cu natura specifică a fenomenelor cercetate, cu
scopul cercetării şi cu tehnicile de calcul existente, utilizând modele
elaborate de statisticieni cu discernământ şi competenţă.
 3. Noţiunile şi categoriile statisticii

În vederea creării unui cadru comun al tuturor fenomenelor de

activitate statistică academică, metodologică şi practică şi pentru
evitarea unor interpretări greşite, în statistică se folosesc o serie de
noţiuni (concepte) de bază cu care se operează în mod unitar în
toate etapele cercetării şi în toate statisticile aplicate.
Figura 1.1. Noţiunile de bază în cercetarea statistică
 Colectivitatea statistică, denumită şi populaţie, reprezintă mulţimea elementelor de
aceeaşi natură, care formează obiectul unui studiu statistic.
Colectivitățile statistice pot fi:
a) colectivități statice care exprimă o stare, un nivel, la un moment dat. De
exemplu, populația Republicii Moldova la data de 1 ianuarie 2021. Ea cuprinde
totalitatea indivizilor care trăiesc pe acest teritoriu, dar care se diferențiază după
trăsături pe care le posedă: vârstă, ocupație ş.a.
b) colectivități dinamice care concretizează un proces, o devenire în timp. De
exemplu: mișcarea naturală a populaţiei Republicii Moldova pe perioada anilor
1995- 2021. Colectivitatea statistică specifică vieţii economico-sociale are, în
general, un caracter obiectiv, concret şi finit. Cu toate acestea, unele colectivității,
deşi finite, pot fi considerate ca reprezentând, practic, colectivității infinite.
Cercetarea unor astfel de colectivității poate să devină dificilă, dacă nu chiar
imposibilă. O astfel de cercetare poate fi consumatoare de timp şi costisitoare şi
atunci soluția este extragerea unei subcolectivități din colectivitatea generală
numită eșantion sau colectivitate de selecţie.
 Recensământul reprezintă o investigaţie cu ajutorul căreia sunt
culese informaţii despre toii membrii unei populații. EXemple:
recensământul populaţiei Republicii Moldova din 2004,
recensământul general agricol al Republicii Moldova din 2011.
Eșantionul reprezintă o parte a populaţiei care a fost selectată pentru
a reprezenta caracteristicile de interes ale întregii muliimi de date. De
exemplu, pentru a realiza un studiu care are ca scop calcularea
procentului absolvenților Facultăţii de Științe Reale, Economice șe
ale Mediului din promoția 2012-2021 care şi-au găsit un loc de muncă
în domeniu, o echipă de tineri angajații ai facultății contactează
telefonic un subgrup de absolvenți aleși aleatoriu din totalul de
absolvenți şi le pun întrebări cu privire la locul de muncă actual – dacă
acesta există. Dacă eșantionul a fost ales corect (este reprezentativ),
datele obținute vor fi relevante; dacă nu, atunci pot fi şi eronate, şi
aceasta este una din problemele care pot apărea în simplificarea
analizei.
Unităţile statistice reprezintă elementele constitutive ale
colectivităților. Ca şi colectivitățile, unităţile pot fi separate în
statice şi dinamice. De exemplu criteriile pentru persoană:
vârsta, studiile, ocupația, înălţimea, greutatea, starea familială
ş.a.; criteriile pentru întreprinderi: forma de proprietate,
activitatea, numărul de angajații, fondul social (statutar) ş.a.
Statistica studiază fenomenele prin criteriile lor. Cu cât
colectivitatea este mai omogenă, cu atât mai multe criterii
comune au unităţile ei şi cu atât mai puţin variază valorile lor.
Omogenitatea statistică a elementelor colectivității presupune
proprietatea esenţială de a fi de aceeaşi natură calitativă, de a
aparţine aceluiaşi teritoriu şi aceluiaşi timp, fie unui moment,
fie unui interval de timp. De exemplu, colectivitatea populaţia
Republicii Moldova la recensământul din 2004 a constituit
3 542 708 persoane, fără raioanele de est şi municipiul
Bender. Această cifră cuprinde persoanele înregistrate la
momentul critic (de referinţă) – data de 04.09 2021, ora 12.47.
 Caracteristica statistică constituie acea proprietate care este comună
tuturor uniaților unei colectivității statistice. Deoarece variază de la o unitate
a colectivității la alta, caracteristica statistică se mai numește variabilă
statistică sau variabilă aleatoare. Nivelul variabilei sau nivelul observat al
caracteristicii statistice la fiecare unitate sau grup de uniații din colectivitate
se numește variantă.

Frecvența reprezintă numărul de apariții (înregistrări) ale unei

variante într-o colectivitate statistică. De exemplu, numărul
salariaților cu o anumită specializare, numărul firme- lor dintr-
un domeniu de activitate, numărul persoanelor cu o anumită
vârstă.
Frecvența absolută – numărul uniaților pentru care se
înregistrează aceeaşi variantă (de ex.: 15 muncitori au fost
remunerații pentru luna septembrie cu un salariu de 4500 lei).
Frecvența relativă – ponderea frecvenței absolute în totalul
frecvențelor. Se pot exprima:
- în coeficienţi: ca valori pozitive subunitare a căror sumă este 1;
- procente: prin înmulțirea coeficienţilor cu 100.
Datele statistice sunt caracterizări numerice ale uniaților, obţinute din
observare şi prelucrare. Datele statistice pot fi primare – rezultate direct din
observarea şi înregistrarea statistică, prelucrate, publicate sau stocate în baze
de date sau bănci de date. De exemplu banca de date a BNS:
http://statbank.statis-tica.md/. Nu orice date statistice sunt purtătoare de
informaţii. Datele cu care se operează în statistică se deosebesc în funcție de
scala lor de măsurare, cu ajutorul căreia se stabilesc valorile observate.

Scala se poate reprezenta printr-un şir de numere,

valori, simboluri care se succed progresiv pentru a
arăta gradul în care un fenomen posedă o caracteristică
sau o proprietate. În prac- tica măsurării statistice se
folosesc patru tipuri de scale, gradate după creşterea
nivelului lor de eficieniă: scala nominală; scala
ordinală; scala de interval şi scala proporţională
(tabelul 1.1).
Tabelul 1.1. Scalele (nivelurile) de măsurare

Scala (nivelul) Caracteristici Proprietăiile Prelucrări statistice Exemple

nominală (categorial) Calitativă, discretă Echivalenia între indivizii frecvenie absolute şi relative, Coduri atribuite unor categorii
aceleiaşi clase modu- lul, asocierea între so- cio- profesionale
caracteristicile calitative

ordinală (ranguri) Calitativă, discretă Echivalenia între obiectele ce în plus: cuantilele, corelaiia Preferinie, atitu- dini, calităii
au acelaşi rang, ordinea ran- gurilor

cardinală (de interval) Cantitativă, discretă sau difereniele dintre treptele în plus: me- dia, dispersia, Temperaturi, date
continuă, originea arbitrară scalei sunt semnificative corelaiia, regresia, testele calendaristice, scale de opinie
parame-
trice

de raport Cantitativă, discretă sau în plus: punct zero natural toate prelucrările Lungimi, arii ale
(de proporiii) continuă, originea apare în suprafeielor, volume, forie,
mod natural greutăii
 Scala nominală presupune utilizarea unor simboluri sau cuvinte pentru
a clasifica obiecte sau persoane. Permite a evidenţia în ce categorie sunt
cuprinse unităţile colectivității statistice studiate în funcţie de anumite
criterii (profesie, ocupație, apartenență etnică etc.). De exemplu, genul are
două variante ( masculin M şi feminin F), ce pot fi codificate M=0 şi
F=1).
Scala ordinală (cu ranguri) – are şi proprietatea de or- dine, care
permite clasarea elementelor observate conform unei preferinţe. Valorile
de pe această scală indică doar poziţia uniații într-o serie ordonată, fără să
acorde importanţă diferenței ce există între poziții succesive. Relaţiile
tipice între clase sunt: mai mic (mai mare), mai uşor (mai dificil), primul,
al doilea etc.
 Scala cardinală (de interval) are toate caracteristicile scalei ordinale şi, în
plus, permite calcularea distanței dintre două valori. Pentru această scală
valoarea zero este arbitrară, de aceea raportul dintre două valori este lipsit de
semnificaţie. Tempera- tura măsurată în grade Celsius este exemplul cel mai
cunoscut pentru această scală de măsură. Valoarea zero de pe scală nu
reprezintă absența unui fenomen, dar defineşte o anumită realitate fizică.

De exemplu, scalele de atitudini sunt în general

considerate ca fiind scale de interval. Se cere
respondenților să indice pe o scală de 5, 7, 9 sau 11
valori atitudinea lor față de diverse pro- duse. Pe
aceste scale se consideră că fiecare interval are aceeaşi
lungime, deci că diferențele între atitudini au un sens.
 Scala proporțională (de raport) are toate
caracteristicile unei scale de interval şi în plus
punctul zero este dat în mod natural. Pe o
astfel de scală raportul dintre două puncte ale
scalei este independent de unitatea de măsură.
În cazul date- lor obținute pe o scală de raport
se pot efectua toate calculele cerute de logica
analizei. Cu ajutorul acestei scale se exprimă
cantităţile de producţie, numărul de personal,
timpul de muncă etc., deci cele mai multe
variabile economice numerice.
Alegerea scalei nu este neapărat unică: vârsta, de
exemplu, poate fi măsurată pe o scală de raport (vârsta
exactă), o scală ordinală (copilăria, adolescență, ...
bătrânețea) sau pe o scală nominală (activ, pasiv)
 Informația statistică reprezintă conţinutul specific, semnificația,
mesajul datelor statistice. Pentru înţelegerea legităților de
manifestare ale fenomenelor economice, informația statistică
trebuie structurată în funcţie de conţinutul şi organizarea lor. Forma
principala de prezentare a informaţiilor statistice sunt indicatorii
statistici.
Indicatorii statistici reprezintă mesajul prelucrării datelor statistice cu ajutorul cărora
se cercetează un fenomen economic sau social, sub forma raportului structurii,
interdependențelor, al modificării lor în timp sau în spațiu. Indicatorul statistic este
rezultatul procesului cercetării statistice, are un conținut real, obiectiv determinat, o
formă de calcul şi o formă specifică de exprimare. Indicatorii statistici măsoară, de
regulă, o categorie economică, socială, demografică, managerială, tehnologică, etc.
 4. Organizarea cercetării statistice

Studierea statistică parcurge trei

etape:
 colectarea datelor statistice (observarea statistică);
 sistematizarea datelor, prelucrarea materialelor
statistice;
 analiza datelor şi stabilirea legalităţilor lor.
Aceste etape se pot prezenta în felul
următor (fig.1.2):
Figura 1.2. Etapele cercetării statistice
 În practică, cercetarea statistică se poate efectua prin două căi:
 Prima – prin care în toate etapele cercetării se folosesc metodele şi procedeele
statistice şi în acest caz apar unele cercetări statistice special organizate care se
efectuează prin recensăminte, observări selective, anchete sau monografii
statistice.
 A doua – în care statistica combină date şi din alte forme de evidenţă
(contabilă, tehnico-operativă). În acest caz, datele prelucrate şi analizate
statistic sunt colectate şi înregistrate folosind întregul sistem informaţional al
economiei naţionale.
Procesul de cercetare statistică se poate efectua în condiţii optime, folosind
echipamente moderne de calcul, care prezintă un dublu avantaj: se pot colecta
date pentru un număr mai mare de caracteristici şi se reduce foarte mult timpul
de prelucrare a datelor colectate.