Atestarea

provinienței copilului
 Unităţi de conţinut:

Esența filiației
Atestarea provinienței copilului:
 Stabilirea filiației față de mamă
 Stabilirea filiației față de tată
Contestarea paternităţii şi a maternităţii
 Obiective:
să reproducă definiţia filiaţiei;
să relateze despre filiația copilului;
să distingă stabilirea filiaţiei copilului din căsătorie şi a copilului născut
în afara căsătoriei;
să analizeze procedura de stabilire a maternității;
să distingă recunoașterea paternității de stabilirea paternitășii;
să stabilească dreptul părinţilor la contestarea paternităţii sau
maternităţii;
să recomande fapte care ar putea servi ca probe pentru contestarea
paternității sau a maternității;
să recomande soluţii legale pentru întocmirea actului de naștere
copilului născut în urma folosirii mijloacelor de procreare medical
asistate.
 1. Esența filiației

Filiația poate fi abordată în două sensuri:

1. În sens larg evocă legătura juridică existentă ca

urmare a descendenței biologice între o persoană și
ascendenții săi;
2. În sens îngust desemnează raportul de descendență a
unei persoane din părinții săi.
Privită în raport cu mama, filiația poartă denumirea
de maternitate, iar în raport cu tatăl – paternitate.
Legătura de filiație poate fi din căsătorie - dacă
persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul
căsătoriei, sau din afara căsătoriei – când părinții
celui născut nu sunt căsătoriți între ei, fie unul sau
ambii părinți sunt necunoscuți. Filiația, indiferent
este din căsătorie sau nu, dă naștere rudeniei firești.
 2. Atestarea provinienței copilului

Drepturile şi obligaţiile reciproce

 

ale părinţilor şi copiilor rezultă

din provenienţa copiilor, atestată
în modul stabilit de lege.
 Stabilirea filiației față de mamă
Stabilirea filiației față de mamă se efectuiază prin înregistrarea
nașterii copilului, pe baza declarației de naștere. Maternitatea se
stabileşte în baza documentelor care confirmă naşterea copilului de
la mamă într-o instituţie medicală. În cazul când copilul nu este
născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza
documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau pe baza altor
probe. Fiind informaţi despre un caz de naştere sau la adresarea
mamei după naştere, instituţia medico-sanitară/medicul de familie
din localitate sunt obligaţi să întreprindă, în termen de 3 zile
lucrătoare, măsurile necesare de constatare a naşterii copilului şi, în
cazul constatării acesteia, să elibereze certificatul medical
constatator de naştere, chiar dacă mama nu are domiciliul în această
localitate.
 Drept temei  pentru  înregistrarea naşterii  şi întocmirea actului  de  naştere
servesc:

1. actul medical constatator al  naşterii, eliberat de unitatea sanitară

în care a avut loc naşterea;
2. certificatul  medical de naştere, eliberat de unitatea sanitară
privată, de medicul  care a asistat naşterea sau  la care s-a adresat
mama după  naştere (când naşterea s-a produs în afara unităţii 
sanitare) ori  de un medic privat care a asistat naşterea;
3. procesul-verbal  şi   certificatul  prin care se constată  sexul  şi 
vârsta copilului – în cazul  înregistrării  naşterii  unui  copil  găsit.

În lipsa actelor prevăzute, înregistrarea naşterii copilului se face pe

baza hotărârii  instanţei  judecătoreşti privind stabilirea faptului
naşterii copilului de către o femeie concretă.
Înregistrarea naşterii se face la organul de
stare civilă în a cărui rază teritorială s-a
produs naşterea sau îşi au  domiciliul părinţii 
copilului. În cazul  întocmirii  actului de
naştere la locul de trai al  părinţilor, la
rubrica „locul  naşterii”,cu  acordul 
părinţilor,  se va înscrie denumirea localităţii
în care are loc înregistrarea naşterii.
La declararea naşterii  copilului născut în
urma implantării  embrionului unei  alte
femei, soţii vor depune, împreună  cu  actul 
medical  constatator al  naşterii, şi  actul
eliberat de unitatea sanitară din care să 
rezulte  acordul lăuzei  pentru  înscrierea lor
în calitate de părinţi.
Declaraţia de naştere se face în termen
de cel  mult 3 luni din ziua naşterii
copilului.
Dacă  părinţii  nu  au  posibilitatea de a
declara personal naşterea copilului, declaraţia
respectivă se face de către rudele părinţilor
sau  o  altă  persoană împuternicită de ei,
de către administraţia unităţii  sanitare în
care s-a produs naşterea sau  în care se află
copilul, de către autoritatea tutelară,
precum  şi  de către alte persoane.
 Determinarea filiației față de tată
Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori
în timp de 300 de zile din momentul
desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei
nule sau decesului soţului mamei
copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ)
al mamei, dacă nu a fost stabilit
contrariul.
                       
 Prezumţia de paternitate a soţului (fostului
soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a
soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În
cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot
prezenta personal, declaraţia se autentifică
notarial şi se expediază la organul de stare
civilă.
Paternitatea copilului
. născut în afara
căsătoriei poate fi recunoscută de
către tatăl său printr-o declaraţie
comună a acestuia şi a mamei
copilului, depusă la organul de stare
civilă.

           
În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată sau
dispărută ori când nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în
cazul decăderii ei din drepturile părinteşti, paternitatea se
stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al
autorităţii tutelare sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti
dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în care în privința
mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică
prevederile din Codul civi. Declaraţia comună a mamei şi
tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la organul
stare civilă şi până la naşterea copilului.
 Contestarea maternității și paternității
Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe
cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată
sau mamă sau de către persoanele care sunt mama sau
tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea
majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului. În
cazul în care în privința părintelui este instituită o măsură
de ocrotire judiciară, se aplică prevederile din Codul civil.

           
           
Cererea privind contestarea paternităţii
(maternităţii) poate fi depusă timp de un an
din momentul când persoanele a aflat sau
trebuia să fi aflat despre înscrierea privind
paternitatea (maternitatea) sau din
momentul atingerii majoratului, în cazul unui
minor.
Nu au dreptul să conteste paternitatea:
            a) soţul care şi-a dat acordul scris la
fecundarea artificială sau implantarea
embrionului soţiei;
            b) persoana care a fost înscrisă drept tată
al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia
şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei
proprii, dacă în momentul depunerii acesteia
ştia că nu este tatăl firesc al copilului.