divină. El era stăpân absolut al Cerurilor, iar fraţii săi Poseidon şi Hades stăpâneau lumea mărilor şi respectiv lumea subterană. Zeus ţinea în mână un mănunchi de fulgere, simbol al puterii sale şi al asocierii cu vremea. Zeus trăia pe Muntele Olimp cel veşnic înconjurat de nori, de unde urmărea viaţa oamenilor, amestecându-se adesea în treburile lor. Zeus trimite furia sa asupra pământenilor. Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară. Hades era zeul Infernului. El era cel care hotăra ce suflete îi vor popula împărăţia. Intrarea în Infern Aşa arăta Infernul în imaginaţia grecilor. Hera, fiica lui Cronos şi a Rheei, a fost şi ea înghiţită, imediat după naştere, împreună cu ceilalţi fraţi ai ei, de către Cronos.În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate ea era considerată drept protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Era zeul războiului. Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice. Superba Afrodita era zeiţa iubirii. Legenda spune că s-a născut pe insula Cipru, iar frumuseţea ei a inspirat artiştii din toate timpurile: celebra Venus din Milo este o Afrodită sculptată în secolul II î.e.n. Artemis era în mitologia greacă zeiţa vânătorii. Soră geamănă cu Apollo, fiica lui Zeus ,la început era o divinitate răzbunătoare, care semăna moarte printre muritori. Mai târziu, Artemis capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a vindecărilor miraculoase. Zeiţa Atena era protectoarea cetăţii Atenei,zeiţa înţelepciunii, iar sfaturile sale i-au ajutat pe eroii greci Hercule, Odiseu şi Perseu să traverseze cu bine încercările grele la care au fost supuşi. Atena avea şi o latură mai blândă, fiind zeiţa meşteşugurilor şi cea care a inventat torsul şi ţesutul.