Formarea Țării Românești

Realizat de: Ciurariu-Gliga Denis

Clasa a XII-a C LTGM
 Cuprins
• Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247)

• Etapele formării Țării Românești

• Revolta lui Litovoi și „descălecatul” lui Negru Vodă

• Domnia lui Basarab I în Banatul de Severin
• Domniile lui Nicolae Alexandru și Vlaicu-Vodă. Prima
mitropolie ortodoxă română
• Domnia lui Vlaicu-Vodă
Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247)

• După ce regalitatea maghiară a reușit să își impună controlul asupra

Transilvaniei, aceasta va încerca să își extindă dominația și asupra
regiunilor din sudul Carpaților. Regalitatea maghiară dorea să-și extindă
stăpânirea asupra drumului comercial de la Dunărea de Jos.
• Invazia tătaro-mongolă din anul 1241 va determina regalitatea maghiară
să colonizeze cavalerii teutoni în Țara Bârsei. Cum aceștia vor manifesta
anumite ambiții politice concurente, regalitatea maghiară îi va alunga pe
cavalerii teutoni și va aduce cavalerii ioaniți în Banat. Astfel, Diploma
Cavalerilor Ioaniți din anul 1247 constituie un izvor istoric deosebit de
important, care prezintă realitățile social-economice și politice din
cuprinsul zonei aflată între Carpați și Dunăre.
• Diploma Cavalerilor Ioaniți a fost acordată de către regele maghiar Bela
al IV-lea și reprezintă, în esență, un fel de contract feudal cu ioaniții.
Documentul descrie bogăția teritoriului acordat cavalerilor ioaniți, cu
pășunile, fânețele, pădurile, iazurile și morile situate pe el și conține
numeroase sfaturi. Pe lângă aspectele economice enumerate, izvorul
menționează și aspecte de natură socială: „mai marii pământului”
(„maiores terrae”) sau țăranii („rustici”). 
• Aspectul cel mai important îl reprezintă, însă, menționarea formațiunilor
politice existente aici, și anume cnezatele lui Ioan și Farcaș și
voievodatele lui Seneslau și Litovoi. Cnezatul lui Farcaș era situat în
dreapta Oltului, localizat în nord, spre Vâlcea, în timp ce cnezatul lui Ioan
era situat pe teritoriul fostului județ Romanaţi. Voievodatul lui Seneslau
era localizat în nordul Munteniei, în timp ce voievodatul lui Litovoi se
întindea în depresiunea Târgu-Jiu şi Ţara Haţegului. Formațiunile politice
și conducătorii lor locali erau în raport de dependență față de regalitatea
ungară, exceptând voievodatul lui Seneslau.
Revolta lui Litovoi și „descălecatul” lui
Negru Vodă

• Într-o primă etapă are loc confruntarea de la 1277 dintre voievodul

Litovoi și regele maghiar Ladislau al IV-lea, în încercarea voievodului
român de a se desprinde de sub suzeranitatea regalității maghiare.
Litovoi este ucis în luptă, iar fratele său, Bărbat, e luat prizonier și apoi
răscumpărat. Bărbat devine voievod și recunoaște suzeranitatea
maghiară, iar teritoriile vor rămâne sub regim de vasalitate în stăpânirea
voievodului român.
• Statul ungar va trece printr-o grea criză politică la sfârșitul secolului al
XIII-lea, ceea ce va determina regalitatea maghiară să reducă tot mai
mult autonomia Transilvaniei.
• Acesta este contextul în care tradiția îl menționează pe Radu Negru sau
Negru Vodă ca plecând din Făgăraș și descălecând în Argeș, la
Câmpulung. Trebuie să menționăm că Negru Vodă este un personaj
considerat de mulți istorici ca fiind legendar. Acest „descălecat” al lui
Negru Vodă poate fi socotit debutul procesului de constituire a Țării
Românești. Descălecatul, coborârea de pe cal, este termenul utilizat de
cronicari pentru desemnarea întemeierii țărilor românești.
• Astfel, se spune în Letopisețul cantacuzinesc că Negru Vodă ar fi trecut
pe la anul 1290 Munții Carpați din „Țara Ungurească” și s-ar fi stabilit la
Câmpulung, întemeind Țara Românească. Aceeași informație o regăsim
și în Cronica/Letopisețul Bălenilor, scrisă de Radu Popescu.
 • Domnia lui Basarab I în Banatul de
Severin
• Dacă figura lui Negru Vodă este învăluită în legendă, Basarab I, însă, este
atestat documentar. Acesta este menționat de izvoarele istorice ca fiind
conducătorul Banatului de Severin, sub suzeranitatea regalității
maghiare. 
• Basarab I va întemeia apoi Țara Românească, prin unificarea
voievodatului lui Litovoi cu cel al lui Seneslau în jurul anului 1300. Un act
diplomatic al cancelariei ungare din 1324 atestă recunoașterea
suzeranității maghiare de către Basarab I, numit „voievodul nostru
transalpin”, și face precizări asupra întinderii statului: Banatul de
Severin, Oltenia, Muntenia și unele teritorii de la nordul gurilor Dunării
(numită de atunci Basarabia).
• În 1330, Basarab I obține independența Țării Românești prin victoria de la
Posada împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou. Tradiția istorisește
că regele maghiar, înaintând prin Țara Românească, găsește locurile pustii în
calea sa și, în lipsa adversarului, își pregătește întoarcerea spre regat, când
este surprins într-o trecătoare și atacat de români din toate părțile. Victoria
de la Posada a reprezentat, astfel, nu numai victoria împotriva regelui
maghiar și demonstrarea puterii militare și economice a statului muntean
condus de Basarab I, ci și obținerea independenței Țării Românești.
• Basarab va cuceri sudul Moldovei de astăzi, care îi va lua numele de
Basarabia. Potrivit jurământului de vasalitate, regele maghiar considera ca
feudă întreaga țară stăpânită de Basarab, inclusiv noile cuceriri. Lui Basarab
I i s-a acordat și titulatura de Întemeietorul, el fiind considerat adevăratul
întemeietor al Țării Românești.
 • Domniile lui Nicolae Alexandru și Vlaicu-
Vodă. Prima mitropolie ortodoxă română

• Consolidarea instituțională întreprinsă de Basarab I Întemeietorul va fi

continuată de urmașii acestuia la tronul Țării Românești. Urmașul și fiul
lui Basarab I, Nicolae Alexandru va manifesta tendințe autocrate și își va
lua, astfel, în 1359, titlul de „singur stăpânitor”. 
• De asemenea, Nicolae Alexandru va înființa Mitropolia Ungrovlahiei
(dependentă de Constantinopol), ceea ce reprezintă aderarea oficială la
credința ortodoxă. Atitudinea lui Nicolae Alexandru era, astfel, un vădit
act de respingere a pretențiilor politice emise de regalitatea maghiară și
a încercărilor de catolicizare ale acesteia.
Domnia lui Vlaicu-Vodă

• Fiul lui Nicolae Alexandru, Vladislav I, Vladislav Vlaicu sau Vlaicu-Vodă,

cum a mai fost numit (1364-1376), se va încorona fără acordul regelui
maghiar Ludovic I de Anjou. Considerându-se insultat de atitudinea
domnului muntean, Ludovic I organizează, în 1366 și 1368, două
expediții militare împotriva Țării Românești. Vlaicu-Vodă va depăși
conflictele militare, politice și religioase avute cu regele Ludovic I,
aplanând neînțelegerile și recunoscându-i regelui maghiar
suzeranitatea. În schimbul recunoașterii suzeranității ungare, Vlaicu-
Vodă va obține titlul de ban de Severin și duce de Făgăraș.
• Vlaicu-Vodă va întreprinde, de asemenea, și numeroase acțiuni de
reformă ale statului: bate primele monede de argint ale Țării Românești
în 1365 și acordă privilegii comerciale brașovenilor. Totodată,
organizează instituțiile civile și bisericești ale statului, întemeind în 1370
cea de-a doua mitropolie din Țara Românească, cu sediul la Severin.
Vladislav Vlaicu se va intitula în actele vremii ”Io Vladislav, mare
voievod, domn și singur stăpânitor a toată Ungrovlahia”.
Sfârșit