1.1.

Definiţie şi clasificare

1.2. Fibre textile

1.3. Agenți auxiliari

1. NOŢIUNI DE
BAZĂ ALE 1.4. Apa în industria textilă
FINISĂRII
1.5. Produse chimice
PRODUSELOR
1.6. Energia
TEXTILE
 1.1. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICARE

•Finisarea produselor textile este

ştiinţa care studiază principiile teoretice şi
căile de realizare practică a proceselor
fizico- mecanice şi chimice folosite pentru
adaptarea materialelor fibroase, scopului
căruia le sunt destinate.
 • Finisarea produselor textile cuprinde o
succesiune de operaţii mecanice şi
FINISAREA chimice, aplicate materialelor textile sub
PRODUSELOR diferite forme (fibre, fire, ţesături,
TEXTILE tricoturi), prin care se modifică într-un
sens dorit, proprietăţile acestora.
 Tehnologii de
albire și apretare
TEHNOLOGII
DE FINISARE
Tehnologii de
vopsire și
imprimare
 natura materiei prime: fibre naturale şi fibre
chimice (fibre artificiale şi fibre sintetice);

FACTORII CARE
INFLUENȚEAZĂ procesele mecanice de prelucrare a materiei prime
în vederea obţinerii firelor (cardate şi pieptănate),
VALOAREA DE ţesăturilor, tricoturilor, articolelor neţesute;
ÎNTREBUINȚARE

procedeele de finisare.
OPERAŢIILE DE FINISARE

operaţii de operaţii
pregătire tinctoriale

operaţii de
finisare
superioară
 OPERAȚII DE PREGĂTIRE

• operaţiile de pregătire a materialelor textile pregătesc materialele

pentru operațiile de vopsire și imprimare, prin îndepărtarea
impurităţilor naturale, tehnologice, accidentale.
• ex. descleierea, spălarea, fierberea alcalină sau bio-pregătirea, albirea,
etc.
 OPERAŢII TINCTORIALE

• Operaţiile tinctoriale sunt: vopsirea și imprimarea.

• Vopsirea este procesul care conferă culoare materialelor textile prin
aplicarea de coloranţi.
• Imprimarea materialelor textile reprezintă în principiu o localizare a
proceselor de vopsire sau de decolorare în condiţii specifice.
 OPERAȚII DE FINISARE
SUPERIOARĂ
• Operaţiile de finisare superioară (ignifugare, emoliere,
impermeabilizare, neşifonabilizare, apretare, etc.) conferă materialului
textil proprietăţile cerute de utilizarea sa finală. Prin aceste operaţii se
urmăreşte modificarea:
- tuşeului;
- rezistenţei la purtare;
- comportării la apă, aer, foc;
- rezistenţei la şifonare etc.
1.2. FIBRE • Prin noţiunea de fibre textile, se înţelege
TEXTILE orice material fibros sau filamentar care,
după ce a fost trecut prin operaţii speciale
de prelucrare, poate fi transformat în fire.
 PROPRIETĂŢI FIZICO-MECANICE
fibra textilă trebuie să posede o
lungime de câteva sute de ori
mai mare decât diametrul
maxim al secţiunii ei
transversale, pentru a putea fi
răsucită împreună cu altele,
pentru a forma firul. Se admite,
în principiu, ca limită inferioară
de lungime 0,6...0,7 cm,
diametrul (fineţea) fibrei
indicând posibilitatea utilizării
finale a firului;
fibra trebuie să fie foarte
flexibilă, rezistentă şi elastică,
proprietăţi care însumate să
conducă la un fir suficient de
rezistent şi elastic pentru
utilizarea lui în ţesătorie sau
tricotare, unde primeşte şocuri
mecanice multiple şi suficient
de flexibil pentru ca materialul
produs să posede capacitatea de
drapare (acoperirea unei
suprafeţe neregulate)
 PROPRIETĂŢI “DE
CONFORT”

 fibra să aibă capacitatea de absorbţie a

umidităţii, pentru a permite purtarea
igienică a materialului textil;
 fibra să poată fi vopsită, pentru a
corespunde gustului fiecăruia şi
tendinţelor modei.
CLASIFICAREA FIBRELOR
TEXTILE

fibre fibre
naturale chimice
 fibrele celulozice :
•din seminţe: bumbac;
•din tulpini: in, cânepă, iută;
•din frunze: manila, rafia, sisal;
CLASIFICAREA
•din fructe: cocos, bureţi.
FIBRELOR
NATURALE
 fibrele proteice :
•lână;
•mătase naturală
 Fibre artificiale
CLASIFICAREA
FIBRELOR
CHIMICE
Fibre sintetice
 fibre celulozice:
• -viscoză
• -cuprică
CLASIFICAREA • -nitroceluloză
FIBRELOR
ARTIFICIALE • -mătase acetat şi triacetat

fibre proteice:
• -caseina
• - lanital
 de polimerizare:
• -policlorura de vinil
• -poliacrilonitril
• -polietilena
CLASIFICAREA • -alcool polivinilic
FIBRELOR
de condensare:
SINTETICE
• -poliamidele (6; 6,6; 6,10)
• -polietilentereftalat

de adiţie:
• -poliuretan
CLASIFICAREA ALTOR FIBRE

 anorganice:
• -minerale (asbest)
• - artificiale (sticlă)
• -metalice (aur, alamă, bronz, etc)
 Fibre noi (biodegradabile) din: alge, porumb, rapiță, urzică, coji de
banană, trestie de zahăr, iarbă de mlaștină(Eviatex), bambus,
crustacee marine (fibre pe bază de Chitosan), lapte de capră
 fibre de cauciuc (latex)
FIBRELE=SISTEME BIFAZICE

a. o zonă b. o zonă amorfă

cristalină cu o cu o ordonare
ordonare înaltă joasă
 1.3. AGENŢII AUXILIARI

Caracteristici fundamentale:
 solubilitatea - substanţa trebuie să fie solubilă în cel puţin o fază a unui
sistem lichid;
 structura amfipatică - moleculele substanţei sunt compuse din grupe cu
tendinţe de solubilitate opuse (grupe hidrofile şi grupe hidrofobe)

Grupã Rest hidrofob

hidrofilã

(polară) (catena hidrocarburii)

 orientarea la interfaţă - moleculele substanţei se reunesc într-un strat
monomolecular orientat la interfaţa fazelor;
 adsorbţia la interfaţă - concentraţia de echilibru a soluţiei substanţei la interfaţa
fazelor este mai mare decât concentraţia ei în interiorul soluţiei
 formarea micelelor - substanţele formează agregate moleculare numite micele,
atunci când concentraţia lor în soluţie depăşeşte o valoare caracteristică fiecărui
sistem solvat/solvent;
 proprietăţi funcţionale - soluţia unui agent tensio-activ posedă una sau mai
multe combinaţii, din următoarele proprietăţi funcţionale: detergenţă, spumare,
udare, emulsifiere, solubilizare, dispersare.
 CLASIFICAREA AGENȚILOR
TENSIOACTIVI ( TENSIDELOR)

anionici - grupa polară are

cationici - grupa polară are
sarcină negativă
sarcină pozitivă
(carboxilat, sulfonat, sulfat,
(amină,amină sustituită);
fosfat);

amfoterici - au în structura
neionici - grupa polară lor atât grupări încărcate
neîncărcată (lanţ pozitiv (amină) cât şi
polioxietilenic); grupări încărcate negativ
(carboxilat).
 Conţin în molecula lor:
• un rest alchilic, cu un număr de 10-20
atomi de carbon = partea hidrofobă
• o grupă anionică (carboxilat, sulfonat,
AGENŢII sulfat, fosfat) = partea hidrofilă.
ANIONICI
•Ex. 1. Săpunurile
•Formula generală a săpunurilor este :
CH3(CH2)nCOO-Na+

• 2. Detergenții- ABS (alchil benzen

sulfonaţi)
AGENŢII
CATIONICI

• sunt săruri primare, secundare,

terţiare sau cuaternare de amoniu.

-
•

•
partea hidrofobă este un cation

(exemplu - bromura de cetil-

Br CH3
+
trimetil- amoniu)
C16H33 N CH3
CH3
Grupa Grupa

hidrofobă hidrofilă
 • sunt compuşi din lanţuri hidrocarbonice
lungi, iar grupa solubilizantă nu are nici o
sarcină.
• se obţin prin adiţia unui număr variabil de
AGENŢII molecule de oxid de etilenă la molecule
NEIONICI de alcooli graşi, acizi graşi, obţinându-se
lanţuri eterice polimere, terminate cu o
grupă hidroxil
•Structura lor generală este:

R ---CH2O-(CH2CH2O)n CH2CH2OH
 AGENŢII AMFOTERICI

conţin în molecula lor o grupă

anionică (carboxilică) şi o grupă
cationică (aminică).
• Ex. sărurile de sodiu, potasiu ale acidului
N-dodecil-amino-propionic:
• C12H25NH2+CH2CH2COO-
• Tensidele amfolitice au acţiune bună de
spălare, dispersare, udare.
UTILIZAREA AGENŢILOR TENSIO-ACTIVI
ÎN INDUSTRIA TEXTILĂ

agenţi de
detergenţi
udare

agenţi de agenţi de
dispersare retardare.
 DETERGENȚII

• Detergenţii dizolvați în apă au două funcţii importante:

- scad tensiunea superficială,
- îndepărtează grăsimile şi murdăria.
 AGENȚII DE UDARE

• Agenţii de udare sunt necesari pentru că apa ca atare, nu udă sau udă
foarte greu materialul textil.
• Adaosul de agent tensioactiv permite udarea uniformă a materialului
textil.
 AGENȚII DE DISPERSARE

• Agenţii de dispersare au un dublu rol:

• - ajută la prepararea soluţiilor de coloranţi de dispersie facilitând
ruperea agregatelor de particule de colorant,
• - au rolul unor stabilizatori ai dispersiilor.
• Agenţii de dispersare ajută şi la migrarea coloranţilor în fibră, facilitând
astfel egalizarea vopsirii.
 AGENȚII DE RETARDARE

• Agenţii de retardare sunt utilizați în sistemele colorant ionic/fibră.

• Folosirea unor agenţi tensio-activi în acest scop permite să se obţină
uşor o vopsire egală.
 AMESTECURI DE TENSIDE

• Tensidele pentru industria textilă s-au obţinut din amestecuri de tenside

anionice şi neionice care întrunesc proprietăţile celor două categorii.
• Pentru obţinerea unor efecte de curăţare bune, se folosesc amestecuri de
tenside cu solvenţi organici.
  Culoarea apei este o indicaţie a cantităţii
de materiale dizolvate şi aflate în

  suspensie;
1.4. APA ÎN  Turbiditatea indică cantitatea de
INDUSTRIA materiale în suspensie;
TEXTILĂ
 pH-ul apei -funcţie de valoarea sa, sunt
consumate mai multe sau mai puţine
chimicale - ceea ce înseamnă afectarea
costurilor;
 Duritatea apei este dată de concentraţia de săruri de calciu şi magneziu,
fiind exprimată fie în ppm (părți /milion), fie în “grade de duritate
germane” (un grad de duritate german fiind egal cu 10 ppm).Duritatea
apei creează probleme ţevilor de apă fierbinte şi abur (prin depunerea
precipitatelor de carbonat de calciu şi magneziu), precum şi precipitarea
auxiliarilor chimici prin transformarea lor în săruri insolubile de calciu
sau magneziu, săruri care se depun pe materialele textile, murdărindu-le.
 Metalele (fierul, cuprul şi manganul) creează probleme în ceea ce priveşte alterarea
nuanţelor şi a rezistenţelor la vopsire și catalizarea descompunerii apei oxigenate în
timpul albirii, ceea ce conduce la imposibilitatea controlării procesului.

 Clorurile sunt mereu prezente în apele de adâncime şi în apele din râuri. Conţinutul
în cloruri nu reprezintă o problemă deosebită, atunci când există o concentraţie
relativ constantă.

 Dioxidul de carbon se găseşte mai ales în apele de adâncime. Prezenţa sa nu

provoacă probleme deosebite în finisaj, dar corodează ţevile
 în prima etapă se îndepărtează solidele în suspensie
(clarificare) prin distrugerea sarcinilor electrice şi
încurajarea lor să se adune în conglomerate mai
mari, care să se sedimenteze ulterior. Paşii incluşi în
această etapă sunt:
METODELE - coagularea,

DE - flocularea,

TRATARE A - sedimentarea,
- filtrarea.
APEI a doua etapă constă în îndepărtarea impurităţilor
dizolvate, respectiv dedurizarea prin două metode
de bază:
- dedurizarea prin precipitare;
- tratarea cu răşini schimbătoare de ioni.
PRODUSELE CHIMICE

Oxidanţi şi
Acizi şi baze
reducători

Complexanţi Săruri
 ACIZI ȘI BAZE

• Acizii şi bazele au rolul de a regla pH-ul pentru operaţiile de pregătire/

vopsire/finisare superioară.
• Acizii folosiţi sunt: acizi minerali (HCl, H2SO4, H3PO4), acizi organici
(CH3COOH, HCOOH).

• Bazele folosite sunt baze anorganice: soda (Na2CO3), bicarbonatul de

sodiu (NaHCO3), soda caustică (NaOH), amoniacul (NH3).
 OXIDANȚI ȘI REDUCĂTORI

• Oxidanţii şi reducătorii folosiţi mai ales la operaţiile de albire sunt:

• Oxidanți: apa oxigenată (H2O2), hipocloritul de sodiu (NaClO), cloritul

de sodiu (NaClO2), clorul gazos (Cl2)

• Reducători: dioxidul de sulf (SO2), hidrosulfit (ditionit) de sodiu

( Na2S2O4).
 COMPLEXANȚI

• Complexanţii sunt folosiţi pentru reducerea durității apei care conţine

săruri de Ca sau Mg care îi măresc duritatea. Complexanţii folosiți
sunt:
• de tip polifosfat - pirofosfat de sodiu ( Na4P2O7) sau

• derivaţi ai acidului etilen-diamino-tetra-acetic (EDTA).

 SĂRURI

• Sărurile se folosesc pentru diverse scopuri :

• electroliţi:
- sarea ( NaCl);
- sarea Glauber (Na2SO4),

• catalizatori (MgCl2).
 ENERGIA

Formele de energie cele mai folosite în Analiza consumurilor energetice indică

prelucrarea materialelor textile sunt: utilizarea energiei în următoarele direcţii:
• - energia termică; • - încălzirea apei de proces: 35…65% din total;
• - energia electrică. • - uscare, fixare, tratamente termice: 25…60%;
• - circularea lichidelor: 10%;
• - manipularea ţesăturilor şi alte scopuri.

Din această analiză se observă că există

consumuri mari pentru încălzirea apei şi
uscarea ţesăturilor.