Stilul Art Noveau

DE ANDREI ALEXANDRU
• Art Nouveau este un stil în artă, artele aplicate, arhitectură, și în special în artele
decorative, cunoscut sub diferite denumiri în mai multe limbi: Jugendstil în
germană, Stile Liberty în italiană, Modernismo catalán în spaniolă, etc. Maximul de
popularitate al stilului a fost între anii 1890 - 1910. Stilul s-a poziționat ca o reacție
față de academismul, eclectismul și istoricismul arhitecturii și artelor decorative din
secolului al XIX-lea. Sursele de inspirație au fost cu predilecție formele naturale,
cum sunt curbele sinuoase ale florilor și plantelor. Alte caracteristici au fost
sentimentul de dinamism și mișcare, dat adesea de asimetrii sau linii ca de bici,
precum și utilizarea materialelor moderne, în special fier, sticlă, ceramică și beton
pentru crearea unor forme neobișnuite și amenajarea unor mari spații deschise.

• Un obiectiv major al Art Nouveau-ului a fost de a reduce diferențele dintre artele

plastice tradiționale (în special pictură și sculptură) și cele aplicate. A fost cel mai
des folosit în amenajări interioare, arte grafice, mobilă, sticlărie, textile, ceramică,
bijuterii și lucrări metalice. Stilul a intrat sub incidența criticii de artă a unor
teoreticieni de seamă din secolul al XIX-lea, cum ar fi arhitectul francez Eugène-
Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879) și criticul de artă britanic John Ruskin (1819–
1900). În Marea Britanie, Art Nouveau-ul a fost influențat de William Morris și
mișcarea Arts and Crafts. Arhitecții și designerii germani au căutat un
Gesamtkunstwerk înălțător spiritual („operă de artă totală”) care să unifice
arhitectura, mobila și arta din interior într-un stil comun, care să înalțe și să inspire
locuitorii.
• Primele case Art Nouveau și decorațiuni interioare au apărut în Bruxelles în anii 1890, în
arhitectura și designul interior al caselor proiectate de Paul Hankar, Henry van de Velde,
și în special de Victor Horta, al cărui Hôtel Tassel a fost finalizat în 1893. Noile idei au
atins apogeul în scurt timp la Paris, unde stilul a fost adaptat de Hector Guimard, care a
văzut opera lui Horta de la Bruxelles și a aplicat modelele pentru intrările noului Metrou
din Paris. Totul a atins punctul culminant la Expoziția Internațională de la Paris din 1900,
unde au fost prezentate operele unor artiști ca Louis Tiffany. Stilul a influențat și arta
grafică reprezentată de afișele lui Alfons Mucha și sticlăria lui René Lalique și Émile
Gallé.

• Pornind din Belgia și Franța, stilul s-a răspândit în restul Europei luând nume și
caracteristici diferite în fiecare țară. A apărut adesea nu numai în capitale, ci și în orașele
aflate în plină dezvoltare care doreau să-și stabilească identități artistice proprii ca
Torino și Palermo în Italia; Glasgow în Scoția; Munchen și Darmstadt în Germania,
precum și în centrele mișcărilor sociale de independență, Helsinki în Finlanda, la acel
moment provincie a Imperiului Rus, Barcelona în Catalonia, provincie spaniolă.

• Până în 1914, și odată cu începutul Primului Război Mondial, Art Nouveau-ul și-a pierdut
în mare măsură influența în artele plastice. În anii 1920, a fost înlocuit de stilul artistic,
arhitectural și decorativ Art Deco și apoi de modernism. Stilul Art Nouveau a început să
reintre în atenția criticilor de artă la sfârșitul anilor 1960, cu ocazia marii expoziții de la
Muzeul de Artă Modernă din New York din anul 1970, unde a fost prezentată opera lui
Hector Guimard.