Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2020
• Plantele găsesc condiţii favorabile pentru o activitate biologică normală în tot cursul anului,
numai în zonele tropicale, suficient de umede, unde temperaturile se menţin permanent
pozitive.
• În restul zonelor climatice, plantele suferă din cauza scăderii temperaturilor sub zero grade.
• În ţara noastră, caracterizată prin-un climat temperat, scăderea temperaturii aerului sub 0ºC
este un fenomen obişnuit în timpul iernii.
• Frecvenţa fenomenului scade în primăvară şi toamnă, iar vara se produce în zona muntoasă.
PLANTELE DIN REGIUNILE TEMPERATE ŞI RECI:
• apare datorită unor schimbări fizico – chimice ce se produc la nivel celular, şi anume, acumulării zahărului în ţesuturi, a
dizolvării parţiale a amidonului şi a sporirii forţei coloizilor de reţinere a apei.
• mai depinde, în afară de particularităţile speciilor şi ale soiurilor, şi de condiţiile de vegetaţie care determină gradul de călire a
plantelor.
• La cerealele de toamnă, de exemplu, o scădere lentă a temperaturilor în anotimpul de toamnă, şi un cer senin, reprezintă cele
mai favorabile condiţii pentru acumularea zahărului în plante, deci pentru sporirea gradului de rezistenţă a acestora la gerurile
din iarnă.
• Dacă în toamnă temperaturile se menţin ridicate un timp îndelungat şi scăderea lor se face brusc, iar vremea este umedă şi
înnourată, plantele vor intra în iarnă insuficient călite, deci cu o rezistenţă slabă la acţiunea gerurilor din iarnă.
• Dacă se urmăreşte rezistenţa la temperaturi scăzute la o plantă ( de exemplu, la grâu sau la arbori ) în cursul anului, se constată
că vara rezistenţa este minimă şi, cu cât se apropie iarna creşte atingând maximum odată cu venirea gerurilor constante.
PLANTELE ÎN REPAUS:
• procesele biologice scad brusc în intensitate îndată ce temperatura depăşeşte limita optimă specifică şi se opresc
complet când temperatura atinge limita maximă.
• Acţiunea nefavorabilă a temperaturilor ridicate ( peste pragul optim ) se explică printr-o serie de transformări
biochimice care au loc în plantă la nivel celular ( apariţia unor substanţe toxice, distrugerea complexului
lipoproteic, coagularea substanţelor proteice din protoplasmă ), care duc în ultimă instanţă la moartea celulelor.
• Nu toate plantele au aceeaşi rezistenţă la temperaturile înalte.
• Dintre plantele de cultură, cea mai mare rezistenţă la temperaturi înalte o au plantele iubitoare de căldură din
regiunile sudice, de exemplu:
• sorgul, orezul, bumbacul, ricinul.
TEMPERATURILE DE 35 . . . 40ºC:
• deşi nu provoacă moartea plantelor, pot totuşi, când se menţin un timp mai îndelungat, să fie dăunătoare
acestora.
• consumul de substanţă organică, prin respiraţie depăşeşte cantitatea de substanţe sintetizate în procesul
de fotosinteză, planta începe să “ flămânzească ”.
Acest fenomen este evident la plantele din zonele temperate, cum sunt, de exemplu, la grâu, in, la multe
plante de grădină, care la temperaturi prea înalte se etiolează, înfrăţesc slab şi dau recolte mici.
Odată cu slăbirea organismului, plantele devin mult mai sensibile la bolile criptogamice.
Acţiunea nefavorabilă a temperaturilor prea înalte este una din cauzele principale ale scăderii recoltelor la
plantele timpurii de primăvară, semănate cu întârziere.
SENSIBILITATEA PLANTELOR LA TEMPERATURI ÎNALTE NU ESTE ACEEAŞI
ÎN TOT CICLUL DE VEGETAŢIE:
• La cele mai multe plante, sensibilitatea cea mai mare se manifestă în timpul înfloritului, când temperaturile
ridicate ( > 35ºC ) stânjenesc procesul de fecundare, provocând sterilitatea polenului şi căderea fructelor abia
formate.
• La porumb de exemplu, temperaturile prea ridicate ( > 32ºC ) însoţite de deficit de umiditate în aer şi sol
prelungesc intervalul între înspicare şi apariţia stigmatelor.
• În asemenea condiţii viabilitatea polenului scade mult, reducându-se în câteva ore, iar stigmatele pierzând
umiditatea împiedică germinaţia polenului.
• Aceste condiţii determină în mare măsură sterilitatea totală sau parţială a plantei.
• La grâu, temperaturile ridicate stânjenesc fecundarea, mai ales în cazul insuficienţei apei din sol. Spicul
rămâne ştirb sau complet lipsit de boabe.
• Cunoscând valorile optime pentru plante ale densității aparente DA, porozității totale PT
și capacitatii pentru aer CC, calculati pentru cele trei tipuri de sol din tabel (nisipos, lutos,
argilos) porozitatea aparenta PA și limita de aerație LA.
Valorile optime pentru plante ale DA, PT și CC
• PA = PT - CC x DA
PT - 10
•LA = ---------(%)
DA