E 162 Betanina. Ce este betanina.

Unde se găsește betanina?

În sfecla roșie (Beta vulgaris), se găsește un amestec de coloranti roșii și

galbeni. Acesta este format din betanină, în procentul de 75-95%, cianidină
(colorant antocianic) și beta-xantinele (cu structură corotinoidică).
Vulgaxantinele (I şi II) sunt de fapt betaxantinele prezente în sfecla roşie.
Aditivul E 162 are sinonimul Roșu de Sfeclă. Face parte din clasa Betalaine.
• Metodele de obținere a colorantului sunt diverse,
dar toate se bazează pe solubilitatea sa în apă sau
alcool.Aditivul se prezintă sub formă de lichid,
pastă, pudră sau solid roșu sau roșu-închis. Pe
lângă pigmenții coloranți, sucul sau extractul din
sfeclă conține zaharuri) săruri și/sau proteine
prezente în mod natural în sfeclă. În unele cazuri,
extractul poate fi rafinat pentru eliminarea unei
părți din zaharuri, săruri sau din proteine.
• Betanina este un colorant foarte sensibil la factorii fizico-
chimici, ca de exemplu: la căldură (se colorează în brun),
la acțiunea oxigenului şi a SO2 sau la variaţii ale pH-ului.
Dintre coloranții roșii, betanina prezintă cea mai mare
instabilitate la procesare (sub acțiunea căldurii), când are
loc reacția de scindare a betacianinei şi a vulgaxantinei, cu
formarea acidului betalamic. La încălzirea şi răcirea
soluției care conține betaciane, culoarea se modifică spre
violet-purpuriu, deoarece vulgaxantina este mai sensibilă
şi se degradează mai uşor, deci tenta galbenă a acesteia se
reduce.
• Betanina este stabilă în domeniul de pH acid (pH = 3,5).
Stabilizarea sa în soluţii se poate face prin adăugarea de
antioxidanţi (acid ascorbic, ascorbat de sodiu, cisteină), sau
prin formarea de compuşi de incluziune cu caramelul sau
cu guma arabică. Stabilitatea culorii în timp mai depinde şi
de alţi factori, ca de exemplu, de activitatea apei din
produsele în care aditivul se încorporează. La valori ale
activității apei (aw) mai mici ca 0,4, viteza de degradare a
betacianelor crește foarte mult. Aditivul alimentar conține
0,4% colorant roșu (exprimat în betanină). Se admite, un
conținut maxim de 40 mg/kg metale grele exprimate în Pb.
 E 162 Care sunt dozele admise în produsele alimentare?

• Colorantul este folosit în doze „quantum satis”, pentru

colorarea legumelor conservate în oțet, saramură sau ulei
(inclusiv uleiul de măsline). În cereale pentru micul dejun,
cu aromă de fructe, în doze de 200 mg/kg, separat, sau în
combinație cu acid carminic, carmin și antociane. Se mai
adaugă în gemuri, jeleuri și marmelade, conform
legislației în vigoare, precum și în alte preparate similare
din fructe, inclusiv în produse cu un număr scăzut de
calorii, în doze „qs”. Tot în doze „qs” și aditivul este utilizat
în pateuri, cârnați, supe, băuturi răcoritoare și în iaurturi
cu fructe, în scopul colorării acestora.
• Este colorantul natural care se obține din materie
primă ieftină și care nu necesită o purificare
avansată. Se utilizează în scopul restabilirii culorii
inițiale a unor produse alimentare, degradată la
procesare, depozitare, distribuție etc. Pe lângă faptul
că are calităţi tinctoriale, aditivul E 162 se
caracterizează și prin valoarea sa nutritivă ridicată,
datorită conținutului mare de substanțe minerale de
vitamine A, B, B2, PP, C și de zaharoză (în cazul
utilizării concentratului și nu a pigmentului pur.)
 E 162 Riscuri pentru sănătate

• Aditivul E 162 este considerat sigur, dar administrat cu

restricție la copiii mici și preșcolari. Are un efect benefic
asupra organismului uman. Sucul de sfeclă constituie un
adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale și reduce
nivelul colesterolului din sânge. Betanina împreună cu
celelalte componente ale sucului de sfeclă are un rol
important în ameliorarea unor stări toxice ale ficatului, în
hepatite, în ciroze hepatice etc. Este de asemenea utilă în
afecțiunile gastrointestinale (enterite, colite, boală
ulceroasă), având o participare activă în metabolismul
proteic.
 Tehnici de lucru

•Cele mai multe analize -soluţie.

•Purificarea probelor şi a solvenţilor
•Solvenţii spectrali –transparenţi pt. domeniul
de lucru!
•Vizibil –suficient solvenţii incolori.
•UV –solvenţi fără sisteme psau e-
neparticipanţi.
 Solvenţi
• Apa
• Metanol
• Pentan, hexan
• Heptan,
• Ciclohexan
• Eter etilic
• Dioxan
• Acetonitril
• Cloroform
 Metode cromatografice
• Cromatografia (din limba greacă: χρῶμα chroma „culoare” și γράφειν graphein „a
scrie”) face referire la tehnicile de laboratorprin care se separă substanțele
chimice din amestecuri sau soluții.Se deosebesc două faze cromatografice: faza
mobilă și faza staționară (sau fixă). Principiul separării cromatografice constă în
distribuția inegală a componentelor unui amestec între cele două faze. Amestecul
este dizolvat întru-un fluid (faza mobilă), care îl va trece printr-o structură ce
conține un alt material (faza staționară). Diferitele componente ale amestecului
trec prin faza staționară cu viteze diferite, ceea ce presupune separarea lor.
• Tipuri:Cromatografie poate fi analitică sau preparativă. Scopul cromatografiei
preparative este separarea componentelor unui amestec pentru ca acestea să fie
folosite (fiind astfel o metodă de separare). Cromatografia analitică se face, de
obicei, cu cantități mai mici de material și are ca scop măsurarea unor proporții
relative a componentelor amestecului.De asemenea, se deosebesc și alte tipuri, în
funcție de faza staționară: cromatografia pe strat subțire (notată
TLC), cromatografia de lichide, cromatografia de gaze, etc.
 Metode cromatografice - privire de ansamblu
• Analiza chimică cromatografică este un domeniu al analizei instrumentale care include mai multe
metode de separare şi totodată de analiză a componenţilor amestecului din probă. În toate
variantele, separarea precede analiza şi se realizează prin repetarea, de un număr mare de ori, a
echilibrului de distribuţie între două faze. Una dintre faze este imobilă şi poartă denumirea de fază
staţionară (aflată de regulă într-un tub numit coloană) iar cealaltă -faza mobilă - aflată în mişcare,
se deplasează prin golurile primei faze. Separarea se petrece încoloana cromatografică, piesa
cheie a întregii metode. Faza mobilă, denumită şi eluent -scurgându-se continuu (deci cu viteză
constantă) prin interstiţiile fazei staţionare, adeseori poroase, poate provoca migrarea, cu viteze
diferite, a celor n componenţi ai amestecului de separat de-a lungul coloanei. Amestecul supus
separării se introduce sub formă de soluţie la începutul coloanei, folosindu-se un dispozitiv de
introducere a probei (de exemplu o microseringă),şi se află iniţial fixat într-o zonă îngustă de la
începutul coloanei. Spălaţi de eluent, oparte din componenţii probei migrează apoi prin coloană
cu viteze diferite. Acest lucru se datorează interacţiunilor fizice specifice, dintre moleculele probei
şi faza staţionară (desigur, nu orice moleculă poate migra pe orice fază staţionară). Efectul, este
numit retenţie şi aceasta provoacă o aşa-numită migrare diferenţiată. Adică moleculele migrează
în grupuri, în fiecare grup existând doar molecule de acelaşi fel. Aceasta face posibilă sesizarea
componenţilor, pe rând, la părăsirea coloanei, de către un instrument, în grupurile respective -
denumite uneori zone. Instrumentul amintit este un analizor fizico-chimic, sensibil la mai mulţi (în
mod ideal la oricare) dintre componenţi ce ies din coloană şi care este plasat în eluent, imediat
după ieşirea din coloană. Acest analizor, denumit detector este capabil să dea un semnal
proporţional cu masa sau cu concentraţia soluţiei de component în faza mobilă. În consecinţă,
dispozitivul, "marchează" trecerea fiecăreia din substanţele ce formează iniţial proba, similar cu o
fotocelulă care înregistrează trecerea concurenţilor la sosire în atletism. Reprezentarea grafică a
semnalului detectorului în funcţie de timp poartă numele de cromatogramă.
 Clasificarea tehnicilor cromatografice

• Cromatografia pe strat subțire, câteodată denumită

și cromatografie în strat subțire (cu acronimulTLC,
din englezăThin-layer chromatography) este
o metodă de separare de tipul cromatografiei,
folosită pentru separarea unor amestecuri
nevolatile.Cromatografia pe strat subțire se
realizează cu ajutorul unei bucăți mici de hârtie sau
plastic, care conține un strat subțire de
material adsorbant, de obicei silica gel, oxid de
aluminiu(alumină) sau celuloză.
 Metoda

• Acest strat subțire de material adsorbant este

numit faza staționară, deoarece este componentul
imobil al sistemului. După aplicarea substanței de
analizat pe placă, materialul va adsoarbe ceea ce se
numește faza mobilă, adică solventul(sau amestecul
de solvenți) care a fost ales. Solventul va urca în
placă cu ajutorul capilarității. Întrucât diferiții
componenți ai amestecului de analizat se deplasează
cu viteze difere pe placa cromatografică, se obține
separarea acestora.
O metodă de separare (mai rar denumită și proces de
separare) este un proces fizic prin care un amestec de 
substanțe chimice (poate fi, de exemplu, o soluție) este
separat în doi sau mai mulți produși de separare. După
separare, este posibil ca măcar unii dintre produși să
conțină ca impurități o parte din fostul amestec (din
celălalt component).[1] Există diferite tipuri de metode de
separare, care sunt alese în funcție de proprietățile fizice
și chimice ale componenților amestecului, precum: forma
și mărimea particulelor, masa, densitatea, vâscozitatea
 sau afinitatea chimică dintre aceștia.
• Filtrarea este o operație mecanică sau fizică de separare
 din soluții sau gaze, printr-un filtru, a unor substanțe
 (particule) solide, insolubile, dar cu densitate apropiată
de cea a lichidului sau gazului în care se găsesc.
• În general, operația se realizează prin trecerea
amestecului printr-un corp poros, prin centrifugare sau
prin forțe electrostatice. Are ca scop curățarea fluidului,
recuperarea fazei solide sau obținerea ambelor faze.
Filtrarea apei are două scopuri: îndepărtarea materiilor în 
suspensie și eliminarea microorganismelor, a germenilor
etc.
• Extracția este o metodă de separare importantă în chimia organică, ce constă în
separarea unuia sau mai multor componenți ai unei faze prin transferarea lor într-
o fază lichidă, nemiscibilă (sau parțial miscibilă), care este adusă în contact cu
prima[1] formând un lichid multifazic. Solventul trebuie să fie ales pentru a fi
adecvat procesului. De exemplu, iodul dintr-o soluție apoasă de iod poate fi
separat cu ajutorul unui solvent selectiv, precum benzenul, cloroformul sau 
eterul etilic.
• Poate fi extracție lichid-lichid, extracție gaz-lichid sau extracție în fază
solidă (solid-lichid). Extracția de tipul solid-lichid se face cu ajutorul unui 
extractor Soxhlet.
• Extracția lichid-lichid se realizează în scopul separării sau concentrării unor
componenți din faza inițială, numită fază de extras. Solventul formează cu
componenții faza extractoare. După realizarea extracției, faza care a preluat
componenții se numește extract, iar faza rămasă se numește rafinat.
•  
 Ustensile de sticlă

• Eprubetele: sunt utilizate pentru efectuarea reacțiilor de probă.Au forma unor tuburi închise la un capăt,sunt de regulă confecționate din sticlă termorezistentă și pot fi gradate sau negradate.
• Pahare de laborator: utilizate pentru efectuarea reacțiilor care au loc la temperaturi nu prea ridicate,sau a unor operații precum: dizlovarea, evaporarea, fierberea, precipitarea,
decantarea,filtrarea,titrarea volumetrică etc. Au capacități cuprinse între 25-3000 ml și sunt de mai multe tipuri cele mai uzuale fiind:
– pahare Berzelius;
– pahare Erlenmeyer:conice,uitilizate în special pentru titrări volumetrice;
– pahare conice gradate;
– pahare conice,de trompă,de titrare cu tub;
• Baloane: au utilizări multiple,capacități și forme diferite în funcție de destinație,după cum urmează:
– baloane cu fund plat și rotund:utilizate pentru fierberea soluțiilor,determinatrea unor constante fizice;au capacități cuprinse între 50-5000 ml;
– baloane rotunde cu tub lateral Wurtz: și baloane Engler utilizate pentru distilări,respective determinarea vâscozității unor produse;
– baloane cotate: utilizate pentru prepararea soluțiilor de concentrații date și pentru măsurarea cu exactitate a volumelor de lichide.Sunt baloane cu fundul plat și gâtul alungit,acesta din urmă fiind prevăzut cu un semn circular
care delimitează capacitatea de umplere a balonului cotat.Acesta variază între 25-3000 ml.Capacitatea balonului este gravată pe acesta ca și temperatura de etalonare.Sunt prevăzute cu dopuri rodate care permit agitarea
conținutului;
– baloane Kjeldahl: utilizate pentru determinarea azotului din substanțe organice; au formă alungiă.
• Cilindrii gradați: utilizați la măsurarea aproximativă a volumelor de lichide.Sunt confecționați din sticla groasă și gradați în mililitri și fracțiuni de mililitru,având marcată la partea superioară capacitate
maximă de umplere care variază între 5-2000 ml și temperatura de etalonare,de obicei 20°C.
• Pipetele: utilizate pentru măsurarea volumelor de lichide,au capacități diferite,sunt calibrate pentru anumite temperaturi,se păstrează în stative de lemn sau metal special și sunt de diferite tipuri:
– pipete gradate: au forma cilindică;
– pipete cu bulă: au forma cilindică de diametru variabil,partea centrală având diametrul cel mai mare(bula).
• Biuretele: utilizate pentru titrări volumetrice cu soluții de diverși reactivi sau pentru măsurarea cu exactitate a volumelor de lichide sau de gaze(biurete pentru gaze).Din punct de vedere constructiv,sunt
tuburi cilindrice gradate care au la partea inferioară un dispozitiv de închidere și reglare a curgerii soluției.Acest dispozitiv poate fi un tub din cauciuc sau clemă sau un robinet din sticlă.Dupa
capacitatea lor biuretele pot fi:
•  
– macrobiurete;
– semimicrobiurete;
– microbiurete.
• Sticluțe picurătoare: sunt de diferite tipuri și se utilizează pentru picurarea unor cantități mici de lichide,de exemplu,indicatori.
• Flacoane pentru păstrarea substanțelor : au diferite forme,sunt închise cu dopuri.Cele destinate păstrării substanțelor sensiblile la lumină sunt colorate.
• Pâlnii: sunt de mai multe tipuri,în functie de utilizări și anume:
– pâlnii de filtrare: utilizate la filtrarea precipitatelor;
– pâlnii pentru transvazarea lichidelor;
– pâlnii de separare: utilizate pentru separarea lichidelor nemiscibile cu densități diferite;
– pâlnii de picurare: utilizate pentru picurarea unor cantități de lichid în baloane de reacție..
• Mojare: utilizate pentru mărunțirea materialelor solide,mărunțirea realizându-se cu ajutorul pistilului.Mojarele pot fi confecționate din sticlă,dar și din porțelan sau agat.
• Piseta sau stropitorul: utilizată pentru păstrarea apei distillate,necesară în operații de spălare a precipitatelor,în lucrările de analiză chimică,pentru aducerea la semn în vasele de măsură.Din punct de
vedete constructiv,piseta este un balon de sticlă cu fund plat și capacități cuprinse între 250-1000 ml.Este prevăzut cu un dop prin care trec două tuburi din sticlă.
 Ustensile de porțelan

• Pâlnii: sunt de mai multe tipuri, în functie de utilizări și anume:

– pâlnii de filtrare: utilizate la filtrarea precipitatelor;
– pâlnii pentru transvazarea lichidelor;
– pâlnii de separare: utilizate pentru separarea lichidelor nemiscibile cu densități diferite;
– pâlnii de picurare: utilizate pentru picurarea unor cantități de lichid în baloane de reacție.
• Capsule: utilizate pentru evaporare,recristalizare; pot fi confecționate și din sticlă termorezistentă.
• Mojare: utilizate pentru mărunțirea materialelor solide, mărunțirea realizându-se cu ajutorul pistilului.
Mojarele pot fi confecționate din sticlă, dar și din porțelan sau agat.
• Alte ustensile
• Stative: cu diverse utilizari, pot fi:
– stative confecționate din lemn sau materiale plastice:utilizate pentru susținerea eprubetelor, a pipetelor, pentru uscarea
vaselor;
– stative confecționate din oțel sau fier.
• Cleme: utilizate pentru închidrea accesului sau reglarea debitului lichidelor sau gazelor prin tuburi de cauciuc
sau pentru fixarea aparatelor pe stative,caz în care au diferite forme și se prind pe stativ cu ajutorul mufelor.
• Inele: au,ca și clemele,rolul de a fixa aparatele pe stative,prinderea lor pe stativ făcându-se cu ajutorul
mufelor.
• Clești: utilizați pentru prinderea obiectelor fierbinți;pot fi confecționați din metal sau lemn.
Cromatograf pe strat subtire
 Alegerea unei metode de analiză
•  
• Prima etapă în realizarea unui procedeu analitic o constituie stabilirea obiectivului care se
urmăreşte. Numai identificând clar scopul propus, se poate imagina o cale logică care să
conducă la rezolvarea corectă a problemei
• Proba pentru analiză De cele mai multe ori, luarea unei probe, la o analiză făcută în
laboratoarele didactice, este urmată imediat de o cântărire sau o măsurare a unui volum cu
care se începe lucrul în laborator. Trebuie să avem în vedere că practica din realitate este
diferită. Şi anume, măsurarea probei constituie etapa cu care începe analiza în laborator dar
originea eşantionului adus la laborator este alta - provenind din materialul de analizat. Pe de
altă parte, etapa cu care se începe analiza chimică din laboratorul de analiză instrumentală
rămâne măsurarea probei
• Prelevarea probelor Toate procedeele de analiză cantitativă includ câteva operaţiuni de
laborator comune. Acestea sunt: luarea probelor, uscarea, cântărirea şi dizolvarea [54].
Dizolvarea este singura operaţiune care nu este întotdeauna necesară, deoarece există unele
metode instrumentale prin care măsurarea se face direct pe probă
 HPLC

HPLC
• HPLC – metoda analitica utilizata in scopul separarii, identificarii si dozarii substantelor organice si
anorganice aflate in solutie

ANALIZE:
• farmaceutice
• clinice
• toxicologice
• de mediu
• industriale
• alimentare

Calitativ: separarea, determinarea

componentilor pe baza timpului de retentie;

Cantitativ: curba de etalonare - pe domeniul

de valabilitate al legii Lambert Beer (variatie
liniara a raspunsului DAD cu concentratia)
 Clasificarea HPLC functie de natura fazei
stationare
• Cromatografia de adsorbtie :
 faza stationara - adsorbant de tip silicagel/ alte umpluturi pe baza de silice
 principiul separarii: etape repetate de adsorbtie-desorbtie
 Interactiuni hidrofobe (nespecifice) - faza inversa
 Interactiuni polare (dipol-dipol) – faza normala

• Cromatografia de schimb ionic :

 suprafata fazei stationare este incarcata ionic, de semn contrar ionilor analitului
 specifica analitilor ionici/ionizabili
 Interactiuni ionice

• SEC (GPC) :
 umplutura coloanei - pori cu dimensiuni controlate
 proba este separata functie de marimea ionului solvatat
 Clasificarea HPLC functie de polaritatea
celor doua faze
 Cromatografie cu faza normala

 faza stationara – puternic polara (silicagel)

 faza mobila – nepolara

 Cromatografie cu faza inversa

 faza stationara – nepolara, lanturi hidrocarbonate hidrofobe legate de silice :

• 80% Octadecilsilice (ODS, C18)

• 10% Octil (C8)
• 5% Butil (C4)
• 3% Fenil

• 2% Ciano (CN)

 faza mobila – polara (faza organica - CH3OH, CH3CN, THF si/sau apa, cu/fara sol. tampon)
 Factorii care influenteaza separarea
cromatografica
• Coloana: dimensiuni (L,d), T
• Faza stationara: natura, diametrul particulelor
• Faza mobila: tipul de elutie, debitul, solventii
• Analitul: polaritate, masa moleculara, concentratie
• Faza mobila
• compatibila cu elementele instrumentului si cu faza stationara
• puritate avansata
• compresibilitate si vascozitate scazute
• lipsita de gaze dizolvate (aer) – rezultatul UV si probleme de compresibilitate
• Separarea unor compusi aromatici folosind o coloana Hypersil-C8
(100x2) 3 mm, 60% MeOH in Apa:

• Benzamida, alcool benzilic, acetofenona, benzoat de metil, fenetol,

naftalina, benzofenona, bifenil
 Detectorul cromatografic ideal

• Raspuns independent de compoziţia fazei mobile, debit, temperatura

Sensibilitate – panta curbei de calibrare mare → sensibilitate mare
Selectivitatea
Raspuns rapid
Zgomot de fond scazut
Non-destructiv pentru proba
Domeniu dinamic liniar mare
Stabilitate într-un timp îndelungat de operare