Motive și simboluri

expresioniste în volumul
“Pașii profetului” de
Lucian Blaga
 Volumul PAȘII PROFETULUI
• Pan • La mânăstire
• Înfrigurare • Dați-mi un trup voi
Este un volum de
• Amurg de toamnă munților
poezii apărut în 1921, la
Editura Institutului de • Veniți după mine, • Flori de mac
Arte Grafice „Ardealul“ tovarăși! • Tămâie și fulgi
din Cluj. • Vară • Strigăt în pustie
Are la bază reflexe ale • Leagănul • Versuri scrise pe
literaturii orientale. • Gândurile unui mort frunze uscate de vie
• În lan • Moartea lui Pan
• Din copilăria mea • Pustnicul
 Eden Supraom
păgân nietzschean
Zarathustra Pan
Bucolică Panteism
(Virgiliu)
concepte folosite
Noțiuni principale,
 Pantesim- concepție filosofică

“Pan” monistă care îl identifică pe

Dumnezeu cu întreaga natură.

Pan- zeu din mitologia greacă veche, era fiul lui Hermes și al
Dryopei, protector al turmelor și al păstorilor. Avea o înfățișare
ciudată, fiind jumătate om și jumătate animal; avea coarne,
barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr.
Pan apare adesea cu un nai. Animalul său sacru este capra și
plantele sale sacre sunt pinul negru și trestia.

“Acoperit de frunze veștede pe- “Stropi calzi de rouă-i cad pe

o stâncă zace Pan. buze: “își întinde mâna, prinde-un
ram/ și-i pipăie/ cu mângâieri
E orb și e bătrân.” unu,
ușoare mugurii”
“ochii-i s-au închis-ca melcii- doi,
“Orbul îl aude și zâmbește”
peste iarnă.” trei.
“Să fie oare primăvară?”
“pleoapele sunt cremene” Natura își adapă zeul.”

Relația Pan- Marele Orb (Zamolxe)
“orb, bătrân”- inconștient magic,
intelect bogat, luminător. Eul se
identifică cu natura, confundându-se cu
firea
Divinitatea( identificată în cele Trupul zeului, acoperit de “frunze
trei picături de rouă și natura) veștede”, este în opoziție cu sufletul
Își adapă zeul, devenit una cu și universul interior, ce simte mugurii
natura (aparținând lui Dumnezeu) și mieii (semne ale primăverii)
 (dex) Înfrigurare- starea de încordare

“Înfrigurare”
nervoasă, de nerăbdare, de emoție

Cadrul natural
Imagini artistice
Motive: “Pe coastă-n vreji de nouri/ crește Căldura Lumina
livada, luna, norii, iubirea, luna.” “Livada s-a încins “lacrimi de văpaie”
“Gura ta e strugure înghețat.” în somn” “licurici”
gura, buzele, îmbrățișarea
“crește luna”

Metafora revelatorie ”noaptea

mea spre tine întinde”- trimite
cunoașterea luciferică, raportînd
existența individuală la cea
universală (“Iubita”-parte a firii
universale)
Discuția are loc într-un limbaj
codificat, cuvintele lipsind, fiind
prezent doar “surâsul”
Apropierea fizică și sufletească-
Tinderea spre metafizic:
“prin noapte simt o pâlpâire de
“-de-aș putea să i-o sărut-ca buza ta
pleoape”
(marginea subțire a lunii)”
 ic

“Amurg de
m
s
o c

toamnă”
c
Metaforă- “se lasă Sulfetul (frunza), sub povara l “Amurgul”
ri
tremurând pe-o frunză” ultimei raze (pasiuni), slăbește și u “O frunză” u

cade (slăbire psihică în urma unei ți “Nori” “Vârf de munți

el
t
putenice pasiuni) a “O rază de “(abstractizat) ul
p lumină” ți
Personificare- Amurgul ațâță “jeraticul ascuns”- S a
“amurgul suflă/ cu pasiunea, extazul din sufletul eului p
buze roșii/ în spuza liric, înlocuindu-l cu o falsă iluzie a S
unor nori...” + “vălului de cenușă”.
metaforă-“vălul subțire Amurg- referitor la un fenomen
de cenușă” cosmic (căderea unui astru),
“O, sufletul”- Pornește confesiunea eului , care nu sfârșitul unui anotimp.
exclamație retorică vrea să-și ascundă sufletul
Metaforă-“rază de Ultima pasiune ce îi bântuie
lumină” sufletul
“Buze roșii”-epitet Împreună cu jeraticul, apusul
determină culoarea dominantă-
roșu. Aceasta semnifică pasiunea
arzătoare a unei iubiri apuse

“E toamnă” (meditație)- anotimp sau depresia,

oboseala psihică a eului liric ?
“Veniți după mine, tovarăși !”
Om și supraom ( F.Nietzsche- Genealogia moralei)
Zarathustra
A fost profet, coordonator al
religiei din Iranul arhaic și zeu, care
a propovăduit o doctrină apropiată
de vechiul dualism pers, devenită
religie autonomă (zoroastrism) .
L-a plasat pe Ahura Mazdā (zeul
suprem) în centrul unui regat al
dreptății care promitea nemurirea
și beatitudinea. Este suveranul și
chiar centrul naturii,fiind înconjurat
de șase sau șapte ființe (entități).
Se consideră existența a două tipare fundamentale în
moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului și
moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber.
Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea,
smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază
ale creștinismului, în timp ce supraomul are trăsăturile
mândriei, puterii și înnobilării.
Euharistie
Cina cea de taină
sau Frângerea pâinii este
ritualul central al cultului
creștin, având o dublă
semnificație: pe de o parte,
împărtășirea cu elementele
euharistice, reprezentând o
sfântă taină, iar, pe de altă
parte, celebrarea morții și
învierii lui Isus Cristos.
Metaforă “pelinul în boabe de struguri”

Metaforă “veninul în gușe de viperi”

Metaforă “sălbaticei mele minuni, care

pleacă” Semnificații
Asumarea unor forțe distructive
Enumerare “cu plânsul pentru dezintegrarea cosmosului
Cu voi și reiterarea idealului păgân,
Și cu toamna.” luciferic al îndumnezeirii omului
fără Dumnezeu.
Personificare “durerile nu sunt adânci decât
atuncea când râd” Adoptarea unui ton cu valențe
Epitet “E cornul de lună...un ciob dintr-o biblice, dar cu semnificații
metaforic cupă de aur contrare, anticreștine. (Legătura
Ce-am spart-o de boltă cu Zarathustra lui Nietzsche)
Cu brațul de fier.” Peisajul
Un banchet demonic, o
Alegorie “vă las moștenire liturghie neagră care
Superbul meu craniu, din care să înlocuiește Cina cea de Eu dionisiac- “în
beți.” Taină, Euharistia.
cinstea sălbaticei mele
Antiteză “să beți/ pelin/ când vi-e dor de Universul minuni”
viață,/ și-otravă/ când vreți să-mi Loc de manifestare al “și-n hohote mari să-și
urmați.” puterilor barbare și luciferice arunce pocalul în nori”
ale supraomului nietzschean
“Vara” Comparație personificatoare “În soare spicele își țin la sân
grăunțele/ ca niște prunci ce sug”

Natura-o permanentă sursă
de încântare și bucurie
interioară, o posibilă fericire
a omului în spațiul rustic.
Personificare “Iar timpul își întinde leneș clipele/
și ațipește între flori de mac”
Comparație “fulgere...ca niște lungi picioare de
păianjen”

Imagini vizuale “la orizont-fulgere”,

“lan de grâu”, “flori de
mac”
Imagini auditive “cântec de lăcuste”,
“țârâie un greier”

Spațiul terestru-
caracteristic satului și
muncii țăranului
(“grăunțele”,“pământul”,
”lan de grâu”, “flori de
mac”)

Eugenia Dr. Brediceanu (n.
Mazzuchi), soția folcloristului și
compozitorului Tiberiu
Brediceanu( fratele Corneliei
Brediceanu- soția lui Blaga)
“Leagănul”
Doamnei Eugenia Brediceanu
Istoric
...În toamna anului 1916, româncele și unguroaicele (Maria
Dușoiu, Eugenia Dr. Brediceanu, Elena Dr. Dan, Dora
Pușcariu, I. Pușcariu, I. Maximilian, Lya Dima, Stela și
Margareta Dușoiu, Catinca Maxim și Mimi Üveges) „ar fi
așteptat, pe balconul unei case, soldații români, aruncând
asupra lor flori și strigându-le «Bine ați venit!», […] ar fi luat
parte la o adunare în care au hotărât contopirea Crucii
Roșii Ungare cu Crucea Roșie Română și ar fi luat asupra
lor îngrijirea răniților români și conducerea spitalelor, ar fi
colectat bani și obiecte pe seama unui sanatoriu al Crucii
Roșii Române, iar la retragerea trupelor române, o parte
din ele s-au dus cu trupele române în România”
Repetiție “sufeream...eu cred că sufeream...”
Personificare “zorile își deschideau pleoapele”
Metaforă+interogație retorică “m-am întreabat:/ Soare/ cum mai simți
nebuna bucurie/ de-a răsări?”
Metaforă “pașii de plumb”
Metaforă “am privit cu gândul larg deschis”
Repetiție “încet, încet”
Comparație “mi-am pipăit...trecutul ca un orb”
Enumerație “Eram așa de obosit/ de primăveri/ de
trandafiri/ de tinerețe/ și de râs”
Metaforă “cu mâinile pe mine însumi-ca prunc”

“sufeream de prea mult suflet”

Eul- cu Soarele în el însuși, cutreieră sufletul/leagăn- în care păianjenii, forțele
distructive, țeseau o altă lume deja. Viața (leagănul) eului păstrează detaliile tinereții,
primăverilor, trandafirilor( florilor dragostei), iar la sfârșit ajuns la o oboseală metafizică, tot
leagănul este cel ce îl alină.
Leagănul, deja bătrân amintind moartea, cuprinde un eu cu totul îmbătrânit, și obosit
sufletește, dar totuși prunc, poziționat ca un mort în el.
“Gândurile unui mort”
Este avanpremiera unui sentiment copleșitor,
distinct de ceea ce a fost până acum,
fundamental volumelor “În marea trecere” și
“Lauda somnului”.
Eul liric coboară în infernul propriu (“îmi apasă
lutul”), în perspectiva unui mort închis în propriu-
i mormânt, ce nu are nici o percepție asupra
realității, ci doar și-o închipuie(“Ce-o fi acuma pe
pământ”).
Timpul nu mai are nici o semnificație, realitatea
fiind individualizată (“O zi/ Sau poate veacuri?”)

Metaforă “pulsul rar de clipe (ale timpului)”

Epitet metaforic “zgomot surd”
Epitet “pașii mici și guralivi”
 “În lan”
Imagini vizuale “boabe de grâu”, “roșii stropi de mac”, “în
lan/ o fată” (roșu, culoarea dominantă,
reîntoarcerea la motivul iubirii)
Imagini auditive “și cântă”, “Ea cântă/ și eu ascult”

Pământul, ca expresie concentrată a forțelor

viului, devine spațiu edenic, în care ființa
umană se dizolvă treptat, integrîndu-se
ritmurilor eterne ale firii.
"Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinți, fără mustrări, fără căinți
Și fără-ndemnuri, numai trup
Și numai lut.„
Ființa feminină este vegetalizată, integrată
ritmurilor naturii, într-un decor cromatic bogat.
Cântecul fetei, muzica celestă a
dezmărginirii, reînnoadă legăturile cu lumea,
reaprinde, ca într-o nouă geneză, sub semnul
erosului universal, scânteia simțirii și a
spiritului.
 Comparație “Cu vârful coarnelor ca

“Din copilăria mea” Metaforă

melcii”
“Boii-și rugumă căldura
pe sub sălcii”
Repetiție “Pe sub sălcii”

Enumerație “Și singur o socoteam/

ea mi-e aproapele/ și o
iubeam/ și mă
credeam un mucenic”
Epitet “Plopii tremurau,
personificator străvechii”
Repetiție “Și o iubeam”

Imagini vizuale- “pășteam gâștile-n ariniști”,

“boii...pe sub sălcii”, “într-un lan de cânepă/ o
sperietoare pestriță de paseri”
Prezintă reîntoarcerea la primordial, în spațiul
rural, idilic, al unui eu visător, contemplativ, al
cărui ideal, demult trecut, încă continuă să-l
iscodească.
 “ieșirea sufletului din trup”-
“La mânăstire” apropierea/chemarea morții
“luna s-a îndrăgit cu un
curcubeu”-existența speranței
pentru ispășire/iertare
Motive, simboluri:
Luna, mânăstirea, rugăciunea,
biblia, cerul, pâinea și stropul de Ritualuri religioase
vin, liturghia, oițele 1. Slujba la ieșirea cu greu a sufletului
2. Euharistia
3. Liturghia+Spovedanie
Comparație “luna crește ca un
fagure de miere”
Comparație “obrajii
zdrențuiți...ca un
prapur vechi”
Personificare “luna s-a coborât”

Epitet “obrajii zdrențuiți”

Personificare “stelele
sau...vântul...ar ști
“Dați-mi un trup voi munților”

Trăsături expresioniste: Mărci lexico-gramaticale ce evidențiază eul liric:

1. Sentimentul absolutului Pronume personal “eu”, verbe persoana I;
2. Tensiunea lirică Inversiunea “strașnicul meu suflet”, “eului meu îndărătnic”
3. Expansivitatea (formează topica afectivă și sentimentul absolutului)
gestică(tendința de a-și
manifesta sentimentele prin
gesturi/mimică)
4. Vitalism
5. Caracter vizionar
6. Eu dionisiac
 Opoziție Trupul este fragil,
A fi- “fii”
neîncăpător pentru
Trup / suflet
Verbe dezlănțuirea frenetică a
A avea- “am”
-cheie Antiteză pornirilor vitale

I- Destin
tragic
Opoziția
suflet/trup

IV+V II-Eternitatea
Nevoia “munților”
sentimentului “mărilor”
iubirii “pământule”

III-
Accentuarea
nevoii
nemărginirii
 Figuri de stil

Invocație retorică “voi munților/ mărilor”

Hiperbolă “Prin cosmos/ auzi-s-ar atuncea

măreții mei pași”
Inversiuni “strașnicul suflet”, “năprasnice inimi”,
“pământule sfânt”, “sălbatice brațe”

Metaforă “trunchiul meu”, “pieptul”, “lăcașul

furtunilor”, “amfora eului meu
îndărătnic” (referitoare la pământ)

Hiperbolă+antitez “Când aș iubi.../Când aș urî”, “aș

ă zdrobi.../aș zâmbi”
 “Flori de mac”
Simboluri
Cucută-plantă erbacee otrăvitoare, întrebuințată ca
medicament. (cucuta, deși amară, este refugiul eului liric,
semnifică destinderea/alinarea)
Secară
Flori de mac
Amurg

“Și-o neînțeleasă teamă/de moarte

mă pătrunde”
• Eul liric

“s-a îngrozit de moarte”

• Iisus în Ghetsemani
 Figuri de stil
Repetiție “roșii, roșii”

Comparație (macii)“roșii, roșii...cum marii

stropi de sânge...de pe fruntea
lui Iisus”
Metaforă “malul mării de secară”

Inversiune “neînțeleasă teamă”, “înflăcărat

amurg de vară”, “feciorelnicul
avânt”, “marii stropi de sânge”

Exclamație retorică “o,nici...”

Epitet “petalele...urzite”

Florile de mac amintesc de surghiunul lui Iisus, cel osândit la moarte. Eul liric
presimte moartea la privirea acestor flori (culoarea lor-roșu domină pe tot
parcursul), iar destinul lui amintește de cel al lui Iisus (preluarea iar a pantesmului-
Dumnezeu devenit florile de maci, natura)
 “Tămâie și fulgi” Luminile-pasiunea
Cuptorul-sufletul/inima
Patrafir-elementul fără de care nu se poate săvârși
Liturghia
Amintirea unei pasiuni pe fundalul paradisului rural.
(eul liric de parcă este epuizat, lumea lui interioară
Metaforă “lumini scăpate din
s-a făcut scrum, acoperită de un ideal presupus)
cuptor”, “lumea ca de
scrum”, “fulgi de-
aramă”, “clipe de
tămâie și de in/ curat”,
“sănii grele de tăceri”
Comparație “trupul moale ca de in
curat”, “să miroși la fel
c-un patrafir”

Tămâia devine astfel

sugestie a bineînmiresmării
spaţiului lăuntric şi a purităţii
sufleteşti a locuitorilor
satului tradiţional românesc.
“Strigăt în pustie”
Strigăt-treapta cea mai înaltă pe scara sonorității reflexiv-poetice din opera lui Blaga.
Cuvântul este refuzat (apar “chiotele”, “gânguritul”, iar Lumea este invocată ca o forță
vitală.

“Urme în lut a
fecioarelor+adâncul
ochilor de mare”
Eternitatea șI
profunzimea

Caracteristicile
“”Lumii”

Ritualurile
Chiotele de lumină
metafizice
(absența
(venirea cuvântului)
strugurilor)
“Așa cum profeții au proclamat Cuvântul Domnului printre israeliți, la
fel apostoli l-au proclamat pe Hristos crucificat întregii lumi.”

“...Pe sicriile creștinilor timpurii, strugurii încrustați semnifică regatul,

făgăduit din noua viață, în care intră cei decedați.”

Conform “Vechiului Testament”- vița de vie=Mesia

După “Misterele lui Dionysus”-strugurii sunt simbol al extazului,
morții și reînnoirii vieții, renașterii
“Versuri scrise pe frunze uscate de vie”

I. Hafis

“La început a fost cuvântul”

“La început”
“Stelele
aveau ...cărările...trase la-
ntâmplare” (haos)

Apariția regulilor și aranjarea sorții

. Hafis-poet persan. Tematica poeziilor sale-
dragostea de patrie, frumusețile naturii, iubirea,
zădărnicia lumii și nestatornicia destinului. (Legătura cu “Hafis” de George Coșbuc)
II. Psalmistul III. Anacreon
După poezia eminesciană: teiul = arbore sfânt, el
induce starea de tranșă revelatorie, înrudită cu Toamna
narcoza rememorării, cu visul de iubire și cu Must
moartea Vițele
Strugurii
Porumbii=sacralitatea
Teiul=locul sacru al visului
și morții, revelației
Pașii pasiunii=hrană Trunchiul robust-
sacră pentru idealul eului neîncăpător
translat în Divinitate/profet “mânuțele/de dărnicie
tremurând”
(reîntoarcerea la
ideea morții-la
dărnicia de moarte,
chemarea)
IV. Misticul
Trupul-muritor
Sufletul-înaltul/celest
Chipul trupului-cunoscut
Chipul sufletului-mister
Misticul-aspiraţia sa intimă
este fuziunea cu
Divinitatea(conform filozofiei
blagiene)
Fenomenologia misticii-
extazul și siguranța (trupul și
sufletul)-gemeni cu aceeași
origini, dar căi diverse
 “Moartea lui Pan”
“Pan către “Zeul “Umbra” “Pan cântă” “Păianjenul”
nimfă” așteaptă”
Vara Șoareci-viței Mănăstirile Singurătatea Crucile
Papura Vițele de vie- Crucile Stăpânul Peștera
Nisipuri brotăcei Toaca stelelor și Razele
Amfora Adunarea/ Clopot de vecerne luminilor Tovarășii
Iarba culegerea Umbra lui Crist Luna Încreștinarea
Șopârla fulgerelor din Salamandrele păianjenului din
Soare nori Străinii ureche
Izvoare Toamna Fluierul din nuia de
Pâinea caldă soc
Trecera în goană a
toamnelor
 Pan, eul anonim care nu vorbeşte pentru a nu tulbura
materia primară, presimte spaima în faţa
inevitabilului-păianjenul cu cruce pe spate, fluierul de
soc care rămâne neterminat (apărut şi în Mioriţa);
razele de lumină pătrund până la peştera lui şi-l fac
să vadă (până atunci orbit de pasiuni metafizice):
"Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau/ şi se-mpingeau
cu coatele s-ajungă până la el".
Aşadar, zeul vede transformarea lumii şi, devenind
conştient de ea, dispare (presupusa moarte).
“Pustnicul”
I. Lucifer-Spiritul Pământului
Lucifer, care șade pe stâncă amintește de îngerul păzitor al
Mormântului sfânt.
“Când am urcat cărarea/părea că duc în spate-o cruce grea”
Moartea unei pseudo-Divinități (Lucifer-divinitatea de pe
stâncile spânzurătorilor)

Spiritul pământului-duhul cârtitor, ce-a asemănat pasiunea

umană cu cea a arhanghelilor, crezându-i nemuritori.
Rămășițele lor-stârvuri, amintire-urne de scrum. Bunătatea
sau răutatea lor, același lucru (după Nietzsche).

I fulger- Apocalipsa
II fulger-Apariția lui Adam (reîntoarcerea)
III fulger-Chemarea din cele 4 părți ale lumii
 Spiritul pustnicului

Amintește de Judecata de Apoi (“au răsărit de prin morminte trupurile

reci”-reînvierea morților și ridicarea spiritelor)

Cu trupul dispărut, pustniculscoate crucile, mormintele (“s-apropie de un

mormânt, îi smulge cu putere crucea de lemn și privelte cercetător
înăuntru”)

Pământul hoț- Pustnicul, de fapt zeul mort își caută trupul printre miile
de leșuri
 În spațiul nespațial al cerului

Veșnicul-bun,drept

La venirea Pustnicului, Lucifer și

Corul celor buni-în lumină Teologul discută. Cunosc că la
Sunt chemați de-a dreapta înviere acesta nu și-a putut găsi
trupul: ”nimenea nu-l poate
judeca/ fără de haina lui de lut”

Osândiții-în întuneric
Măzărichea iadului, “Nenorocite duh, rămîne deci să te întorci
prăpastie și iad sub ei pe urgisitul bulgăr de pămînt,
să-ți cauți moaștele de sfînt
și toate oasele uitate.”
 Ultima dorință a lui Lucifer reamintește începutul-creația lui Adam și
Eva, izgonirea lor din rai.
Justifică neputința și” lumea văduvă de cel din urmă strop de minte”.
Profanează Divinitatea și reamintește semnificația lui - cel ce s-a etalat
cu Dumnezeu.
Acum îi propune să guste el din fructul interzis ce creat haosul veșnic.

“Nu ți-ar strica, Înalt-Prea-

Sfinte,
Să guști din el și Tu un pic.”
Treptele tăcerii

Strigăte Zvonuri Șoapte

Cântece Zgomote Suspine

Cuvinte Clopote Tăcerea

“De câte ori o operă de artă redă astfel un
lucru încât puterea, tensiunea interioară
a acestei redări transcedentează lucrul,
trădând relatiuni cu cosmicul, cu
absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face
cu un produs artistic expresionist.”
-Lucian Blaga-
“Dumnezeu a murit! Dumnezeu rămâne
mort! Și noi l-am ucis! Cum să ne
consolăm noi, ucigașii ucigașilor?”

F.Nietzsche - “Știința voioasă”