Sunteți pe pagina 1din 4

Textul narativ literar în versuri

Fabula – definiție și trăsături


Boul și vițelul, de Grigore
Alexandrescu
Clasa a VI-a
Prof. Ciornei Alina
Fabula
Fabula este opera narativă în versuri sau în proză, în care naratorul critică defecte omenești
puse pe seama unor animale, plante sau obiecte personificate, cu scopul de a fi îndreptate.

Trăsături:
Acțiunea se petrece în lumea animalelor, a plantelor sau a obiectelor personificate.
Personajele ascund tipuri umane ale căror defecte sunt criticate de narator (naivul, credulul,
vicleanul, prefăcutul, leneșul, parvenitul etc.).
Procedeul artistic specific este personificarea, prin intermediul căreia naratorul umanizează
anumite ființe necuvântătoare, obiecte etc.
Mesajul fabulei este educativ, transmis sub forma unei morale explicite sau implicite.
Ca structură, fabula este alcătuită din două părți: o parte mai amplă, mai dezvoltată, care
conține povestea propriu-zisă și o parte mai succintă, mai scurtă, care conține morala,
învățătura care se desprinde din text.
Personajele sunt puține ca număr.
Modul de expunere predominant este dialogul, care are rolul de a dinamiza acțiunea.

Exercițiu
Stabilește corespondența între animale și unele defecte sau
calități umane:
 
iepure inocență
vulpe naivitate
miel ignoranță
leu frică
lupharnicie
măgarlăcomie
furnică viclenie
 putere
Rezumatul operei:
Expozitiunea prezintă imaginea unui bou obișnuit: “un bou ca toți boii”, care prin mare noroc dobândește o

poziție socială importantă. Acest moment constituie constuie intriga, care determină desfășurarea acțiunii

scurte, constituită din încercările unui vițel, rudă apropiată a boului, de a lua legătura cu unchiul său, devenit

bogat, pentru a obține si el măcar “niște fân”. Incercările vițelului sunt zadarnice, fiind îndepărtat de către

sluga stăpânului din diferite motive. Acțiunea ajunge la intensitatea maximă (punctul culminant) în momentul

în care boul ieșit la plimbare trece pe lângă vițel ignorându-l. Necrezând că a fost ocolit intenționat: “ca buna

sa rudă să-l fi ocolit”, perseverent, vițelul revine a doua zi la casa boului. In deznodământ, boul indignat de

îndrăzneala vițelului poruncește slujitorului să fie aruncat pentru că el nu are astfel de rude.

Morala este cea de-a doua parte a unei fabule. Ea se degajă din fapte si întâmplări, este implicită, nu se

exprimă direct, ci se deduce și se referă la faptul că bogăția schimbă caracterul și comportamentul omului,

făcându-l insensibil și trufaș.

Prin morală, scriitorul își exprimă dezaprobarea față de bou, având în același timp un sentiment de

compasiune pentru vițel.

TEMA ACASĂ : PAGINA 86, DINCOLO DE TEXT

S-ar putea să vă placă și