Definirea reprezentării.

Reprezentarea este
procesul de elaborare a imaginii unui obiect în
condiţiile absenţei acestuia din câmpul perceptiv,
în baza unei experienţe perceptive anterioare.
După cum rezultă din această definiţie, reprezentarea
este un proces secundar întrucât se bazează pe
explorarea unor informaţii perceptive anterioare.
Reprezentarea este simultan proces şi produs.
Ca proces, reprezentarea, realizează o sistematizare a
experienţei perceptive anterioare, o structurare a
acesteia, o reorganizare, schematizare ce au drept
rezultat o imagine mintală secundară.
Produsul reprezentării este tocmai această imagine
mintală care la rândul ei este caracterizată printr-o
serie de particularităţi: este o imagine concret-
intuitivă, schematică, figurativă.
 Trăsături definitorii ale reprezentării:

caracterul intuitiv-concret,
caracterul figurativ,
schematic şi generalizat.
MECANISMELE REPREZENTARII
 Reprezentarea este un proces complex aflat într-o
poziţie intermediară între procesarea directă
senzorială şi cea cognitiv-intelectuală.

Din acest motiv se vorbeşte despre o dublă natură a

reprezentării: una intuitiv-figurativă şi alta
operaţional-intelectivă (Tinca Creţu, 2004).
Mecanismele perceptive ale reprezentării sugerează
rolul definitoriu al experienţei perceptive în
reprezentare.
Această informaţie brută, de tip senzorial,
condiţionează existenţa unor percepţii specifice de
ordin vizual, auditiv, tactilo-kinestezic.
Tipul de experienţă senzorial-perceptivă îl regăsim ca
sursă primară de informaţii dar şi drept criteriu de
clasificare al reprezentărilor: reprezentări vizuale,
auditive sau kinestezice.

Formele complexe ale percepţiilor conduc la

forme corespunzătoare ale reprezentărilor astfel
încât putem vorbi despre reprezentări spaţiale,
tridimensionale, reprezentarea timpului sau a
mişcării.
Deseori, în manualele de psihologie, constatăm că
definirea şi caracterizarea reprezentării se realizează prin
raportare la percepţie.
Sub aspectul conţinutului informaţional cele două
procese se aseamănă întrucât ele captează şi
procesează informaţii concret-intuitive, accesibile
simţurilor.
Dacă imaginea perceptivă este contextuală, relaţionată
cu fondul perceptiv în cazul imaginii mintale aceasta
este detaşată de fond, neraportată la context.
 Dacă în percepţie se ajunge la elaborarea unor imagini
complexe cu o încărcătură informaţională foarte
bogată, în reprezentare imaginea este schematică,
săracă în conţinut dar, această imagine, întruneşte
anumite atribute de generalitate pentru că face trimitere
la o categorie întreagă de obiecte, fenomene.
Mecanismele cognitive ale reprezentării
sugerează implicaţiile procesării de tip descendent,
indirect, cognitiv.
J. Piaget a demonstrat modul în care se implică
structurile operatorii ale inteligenţei în geneza şi
procesul reprezentării.
 Imaginea din reprezentare are atribute
operaţional-intelective conferite de implicarea
operaţiilor gândirii. Pe această cale se dezvoltă
generalitatea reprezentării, aspectul ei categorial.
Reprezentările generale fac trimitere la o întreagă
clasă de obiecte, fenomene, sunt adevărate
prototipuri implicate în gândirea umană.
Reprezentarea nu este o reproducere fidelă ci o
imagine cu un anumit grad de conceptualizare.
Mecanismele mnezice ale reprezentării sugerează
rolul memoriei ca suport neurofiziologic.
Capacitatea sistemului nervos de a memora, de a fixa şi a
conserva informaţiile constituie suportul fundamental al
reprezentării.

Reprezentarea se caracterizează prin actualizarea într-o

manieră intuitivă, figurativă şi schematică.
 Sunt redate însuşirile cele mai relevante, semnificative şi
importante. Sunt omise însuşirile de detaliu,
nesemnificative şi nerelevante.
Se poate spune că ceea ce validează reprezentarea este
tocmai nivelul înalt de schematizare şi generalizare.
Mecanismele verbale ale reprezentării sugerează
rolul cuvântului.
După cum am văzut funcţia simbolic-
reprezentativă constituie unul dintre instrumentele
cele mai importante ale intelectului.
Cuvântul este un integrator verbal, el integrează
însuşirile unui obiect şi denumirea obiectului
activează în plan mintal aceste însuşiri.
Cuvântul se substituie atât obiectului cât şi imaginii
acestuia. El constituie un vehicul pentru imaginile din
reprezentare.
 Prin cuvânt imaginile mintale sunt integrate,
coordonate şi devin modalităţi de lucru ale
activităţii intelectuale.
Mecanismele imaginaţiei se manifestă abia după ce
reprezentarea s-a maturizat şi integrat în activitatea
intelectuală.
Din punctul de vedere ontogenetic, reprezentarea
constituie un suport şi un mecanism fundamental pentru
imaginaţie.
Bogăţia reprezentărilor, dinamica acestora contribuie la
dezvoltarea şi manifestările imaginaţiei. Mecanismele
imaginaţiei sunt implicate în dinamica reprezentării.
Pe de altă parte, deseori, rezultate ale procesului
imaginativ devin obiect şi conţinut al reprezentării. Spre
exemplu, visele sau alte construcţii imagistice rezultate
din reverie sau imaginaţie reproductivă sunt reactualizate
şi supuse unor prelucrări cu ajutorul reprezentării.
Mecanismele reglatorii sugerează cel mai bine
autonomia reprezentării ca proces psihic.
Reprezentarea poate fi declanşată şi susţinută prin
intermediul trebuinţelor, motivelor, stărilor de
necesitate, intereselor, preocupărilor subiectului ca şi
cerinţelor activităţii.
Toate aceste mecanisme reglatorii pot declanşa şi
susţine dinamica elaborării imaginilor mintale.
PROPRIETATILE REPREZENTARILOR OBIECTELOR CONCRETE

 FIGURATIVITATEA

OPERATIVITATEA
PANORAMIZAREA

INTEGRALITATEA
Clasificarea reprezentarilor in
functie de continutul informational
Reprezentările vizuale întrunesc cel mai bine
caracteristicile, trăsăturile şi calităţile unei imagini
mintale. Reprezentările vizuale sunt detaşate de
context, sunt mai palide, mai puţin nuanţate cromatic
decât percepţiile corespunzătoare.
 În acelaşi timp, se evidenţiază prin figurativitate,
operativitate şi caracter panoramic. Reprezentările
vizuale sunt puternic angrenate în activităţi cum ar fi
pictura, arhitectura, scenografia, desenul, modelarea.
În mod obişnuit reprezentările vizuale au un caracter
bidimensional.
Imaginile mintale tridimensionale sunt mai greu
accesibile, implică antrenament, exersări sau chiar o
dotare specială. După cum arată Piaget, reprezentările
spaţiale tridimensionale sunt accesibile în condiţiile
dezvoltării structurilor operatorii ale inteligenţei.
Reprezentările auditive vizează transpunerea în
plan mintal a diverselor sunete muzicale, structuri
melodice, cuvinte, propoziţii, discursuri verbale.
Percepţia auditivă are un caracter de succesivitate
care este dificil de transpus în reprezentare.
 Astfel, structurile melodice sunt reprezentate
schematic prin ritm, intonaţie şi variaţie de înălţime.
Reprezentările auditive au un rol deosebit în
însuşirea limbilor străine şi în creaţia muzicală.
Reprezentările kinestezice asociază în plan mintal
imaginea unei mişcări cu micromişcări corespunzătoare la
nivelul grupurilor de muşchi. Astfel, reprezentarea unei
acţiuni dinamice, puternic încărcată afectiv dezvoltă
micromişcări ale muşchilor implicaţi într-o situaţie reală
în acţiunea respectivă.
Persoanele care asistă la manifestări sportive prezintă
acest gen de micromişcări. Actele ideomotorii sunt
implicate şi în povestire în limbajul intern în forma sa
desfăşurată. Atunci când vorbim cu noi înşine, atunci când
citim sau când povestim în planul limbajului intern se
constată la nivelul coardelor vocale existenţa unor
micromişcări care reproduc în fapt vorbirea.
Dacă se anesteziază corzile vocale se constată perturbarea
discursului mintal. În sportul de performanţă se practică
antrenamentul ideomotor care permite dezvoltarea prin
exersări a unor scheme mintale care antrenează în mod
corespunzător grupurile de muşchi şi permit însuşirea mai
uşoară a unor scheme de acţiune motorie sau scheme
tactice.
Tipuri de reprezentari in functie de
nivelul de generalizare
Reprezentările individuale se raportează la obiecte,
situaţii, fenomene particulare. Aceste reprezentări
sunt mai bogate în conţinut pentru că redau obiectul
cu mai multe detalii, într-o manieră mai vie.
Aceste reprezentări au o puternică încărcătură
afectivă, emoţională.
 În această categorie putem include şi o categorie mai
rară de reprezentări care rezultă din experienţe unice
ce au marcat profund viaţa, existenţa individului.
Acest gen de situaţii prezintă o încărcătură afectiv-
motivaţională foarte mare pentru individ. De obicei
este vorba despre imagini ale unor evenimente,
situaţii care au produs un puternic şoc emoţional. De
exemplu, pentru persoanele care au trăit cutremurul
din 1977 reprezentarea cutremurului va purta definitiv
pecetea acelei unice experienţe.
Reprezentările generale reproduc într-o imagine
schematizată acele însuşiri comune relevante,
semnificative pentru o întreagă clasă de obiecte,
fenomene.
Nivelul de generalitate este invers proporţional cu
numărul de însuşiri redate.
Categorizarea (clasificarea), ca demers al gândirii,
este o operaţie prin intermediul căreia se utilizează
reprezentările generale ce definesc o categorie sau
alta de obiecte: de exemplu categoria fructe
Reprezentările generale faciliteaza construcţia
conceptelor empirice.
Tipuri de reprezentari dupa nivelul
operativitatii intelectuale
Reprezentările statice redau imaginea unor obiecte fixe,
aşa cum au fost ele percepute. Acest gen de reprezentări
sunt primele care se dezvoltă şi sunt cel mai bogat
reprezentate în experienţa noastră.

Reprezentările cinetice redau imaginea obiectului în

mişcare. Reprezentarea mişcării este îngreunată de faptul
că pe ecranul minţii lipseşte fondul, lipsesc reperele. Astfel,
nu există posibilitatea raportării imaginii obiectului mobil
la un reper fix. Cel mai adesea subiectul evocă într-o
manieră voluntară fundalul sau reperele pentru a-şi
reprezenta obiectul în mişcare. În aceste condiţii
reprezentarea mişcării se apropie foarte mult de abstract.

Reprezentările de transformare redau secvenţele

succesive prin care trece o structură geometrică în
transformarea sa, cum ar fi de exemplu trecerea de la un
arc de cerc la o linie dreaptă sau invers. Reprezentările
cinetice şi de transformare apar o dată cu achiziţia unor
structuri operatorii mai complexe după vârsta de 7-8 ani.
Reprezentările anticipative pot fi la rândul lor cinetice
şi de transformare. Ele redau deplasări sau transformări
care nu îşi au corespondentul într-o experienţă perceptivă
directă. La elaborarea acestor reprezentări participă
gândirea şi imaginaţia.
Sunt reprezentări în cadrul cărora regăsim prin excelenţă
procesarea de tip descendent, dirijată de procedeele
imaginaţiei şi operaţiile gândirii.
 Pe această cale subiectul îşi poate reprezenta mişcări,
deplasări foarte complexe cum ar fi traiectoria unei nave
cosmice în zbor, traiectoria unui vapor pe oceanele lumii
sau anticiparea unor transformări în baza unor modele
abstracte cum ar fi modelul circulaţiei sanguine, modelul
transmiterii influxului nervos, modelul mişcării plăcilor
tectonice.