PROCESE PSIHICE COGNITIVE

SUPERIOARE

IMAGINAŢIA
 „Imaginaţia noastra este mereu invitată de
latentele mocnitoare ale vremurilor.”
Lucian Blaga
 Imaginația este procesul cognitiv superior de
elaborare a unor idei sau proiecte noi pe baza selectării,
combinării și recombinării experienței anterioare.
Personalitatea subiectului este puternic implicată, iar
produsele sale sunt cu atat mai valoroase cu cât sunt mai
diferite de ceea ce există deja, deci cu cât sunt mai
originale.
Dacă gândirea permite surprinderea a ceea ce este
esențial, necesar și general în realitate sau ceea ce este
logic posibil, imaginația explorează necunoscutul, posibilul,
viitorul.
 Însușiri ale imaginației
a. fluiditatea (posibilitatea de a ne imagina în timp scurt un număr mare de obiecte,
de situatii, etc.);
b. plasticitatea (ușurința de a schimba modul de abordare a unei probleme, atunci
cand un procedeu nu poate fi aplicat);
c. originalitatea (raritatea statistică a unui răspuns) este expresia noutatii.(cf. Andrei
Cosmovici)
 Procedee imaginative
Aglutinarea se produce atunci când se creeaza o nouă structură prin
combinarea unor elemente sau pași aparținând unor obiecte diferite (exemple:
personaje mitologice precum sfinxul, centaurul, personaje de basm precum
sirenele, produse tehnice cum sunt automobilele amfibie, radiocasetofonul, etc.).
 Modificarea presupune păstrarea neschimbată a unor componente și
funcții ale obiectelor cunoscute și modificarea altora. De exemplu, botaniștii au
modificat culoarea și au obținut laleaua neagră.
 Diviziunea și rearanjarea primul procedeu constă în găsirea unor noi criterii de diferențiere a
componentelor unor obiecte existente, selectarea unora dintre ele și transformarea lor în produse noi.
Substituirea constă în înlocuirea într-o structura existentă a unui element sau a unei funcții cu
ceva nou. De exemplu, în artă substituirea de personaje dă efecte deosebite.
 Amplificarea și diminuarea constau în modificarea dimensiunilor unei
structuri existente (exemple: personajele Setilă, Flămânzilă etc. din basmul lui
Creangă, liliputanii din povestirile lui Swift sau obiecte artistice și funcționale sub și
supradimensionate, etc.).
 Multiplicarea și omisiunea constau în modificarea numarului de elemente ale unei
structuri (exemple: coloana infinitului, balaurul cu șapte capete, ciclopul, automobilul cu două
uși, etc).
 Adaptarea este utilizată mai ales în artă și tehnică și constă în
aplicarea unei idei, element, principiu funcțional în situații noi.
 Tipizarea presupune extragerea trăsăturilor tipice, caracteristice unui grup
de persoane, trasături care sunt individualizate într-un personaj: tipul "lașului",
"lingușitorului", tipul "omului de prisos" , tipul "avarului" (Hagi Tudose), etc.
  Analogia a stat la baza multor inovații și invenții în tehnica și a unor
descoperiri în știință. Acest procedeu presupune, mai întâi, relevarea însușirilor
comune a doua obiecte sau fenomene și a celor cunoscute numai la unul din
obiecte. Apoi, pe baza însușirilor comune, se pot trage concluzii referitoare și la
prezența celorlalte însușiri ale celui de-al doilea obiect, care nu pot fi cunoscute
direct. Pe baza unui astfel de procedeu, s-a elaborat prin analogie cu cosmosul
modelul atomului, care a permis cunoașterea multor aspecte relaționale între
particulele sale elementare sau Ch. Darwin a conceput selecția naturală
asemanând-o cu selecția artificială practicată de secole în agricultură.
 Schematizarea este un procedeu folosit mult în proiectarea tehnică, în
grafică, în arhitectură. El constă în selecția numai a unor însușiri și omiterea cu bună
știință a altora pentru a servi mai bine activitătii omului. Schița unui traseu într-un
mare oraș oferită de cineva unui șofer a fost alcătuită pe baza acestui procedeu și a
fost debarasată de amănuntele inutile.
 Empatia este "transpunerea imaginativă a cuiva în gandirea,
simțirea și acțiunea altcuiva" . (R. F. Dymond).
 Formele imaginaţiei

În funcție de mecanismele interne prin care se realizează, imaginația se

structurează la nivelul:
- oniric (se concretizează în vise);
- reveriei (visul diurn);
- intențional (se concretizează sub forma imaginației reproductive,
imaginației creatoare și a visului de perspectivă).

În funcție de prezența intenționalității în actele imaginative, există:

- imaginație involuntară (vis și reverie);
- imaginație voluntară (imaginație reproductivă, creatoare și vis de
perspectivă).

În funcție de gradul de activism al persoanelor, în actul imaginativ, există

forme imaginative:
- pasive (vis și reverie);
- active (imaginație reproductivă, creatoare și vis de perspectivă).

În funcție de domeniul în care se manifestă, există forme sau produse care

vizeaza manifestarea imaginației în domeniul istoriei, psihologiei, literaturii etc.
 Visul din timpul somnului este definit de Norbert
Sillamy drept suită de imagini și de fenomene psihice care
survin în timpul somnului.
Visul durează de la 10 la 15 minute, la începutul și la
sfârșitul nopții și constituie circa un sfert din timpul
somnului nostru. Experimental, s-a demonstrat ca visele
coincid cu mișcările oculare rapide și că toți oamenii
visează, dar uitarea intervine foarte rapid (dupa 8 minute
de la încetarea mișcărilor oculare, numai 5-10% dintre
subiecți iși amintesc ce au visat).

În cadrul viselor predomină imaginile vizuale

(aproximativ 90%), dar numai 20% sunt colorate. Imaginile
auditive sunt prezente în 60% din cazuri, rar aparând cele
tactile, termice sau olfactive. Visele apar în timpul
somnului paradoxal și durează aproximativ 20-25% din
timpul total al somnului.
Visele pregnante, pe care ni le putem aminti, durează
între 3 și 60 de minute, în medie 20 minute, derulandu-se
mai încet sau mai repede decât evenimentele reale.
 Conținutul visului poate fi influențat de factori precum:
-excitanți externi, nu însă foarte puternici (spre exemplu, în cadrul unui experiment
s-a apropiat de fruntea unei persoane care dormea un fier încins, la trezire aceasta
povestind că o bandă de hoți i-au patruns în casă, dar au fost prinși de poliție, iar
aceasta i-a obligat să restituie banii punându-i pe cărbuni încinși)
-senzații interne (foame, sete, etc.)
-dereglări funcționale interne (acestea, anunțând survenirea unui aspect patologic,
pot fi acoperite de stimulii externi din timpul zilei, putandu-se însă ajunge la a visa
imbolnăvirea, lucru care devine manifest după cateva zile)
-impresii din perioada imediat premergătoare (adesea continuăm a învăța, în somn,
ceea ce am studiat în timpul zilei sau reușim identificarea unei soluții la o problemă
care ne-a preocupat)
-informații uitate sau ignorate în timpul zilei (pornind de la intervenția acestora în
timpul visului se ajunge la afirmarea unui caracter adesea premonitoriu al acestuia)
etc.
 Reveria este definită de Norbert
Sillamy drept stare de detașare față de
realitate, intermediară între gandirea în
starea de veghe și vis.
Popular, ea este numită visare cu
ochii deschiși, caz în care individul se
lasă antrenat într-un flux de imagini și de
idei care merg în direcția dorințelor și a
așteptărilor, sustragându-se gândirii
logice.
Deși are efecte relaxante, reveria
prelungită este dăunătoare personalității,
deoarece reprezintă o satisfacere fictivă
a trebuințelor și se poate pierde
contactul cu realitatea.
 Imaginația reproductivă presupune obținerea unor imagini noi care au
corespondent în experiența anterioară (exemple: reconstituirea modului în care
oamenii trăiau în comuna primitivă, reconstituirea modului în care se produce
ploaia, citirea unui roman și reprezentarea personajelor, etc.).
Imaginația se desprinde de concret si se bazeaza pe fondul de reprezentari.

Imaginația creatoare presupune elaborarea de reprezentări

și de idei noi pe baza combinării și recombinării experienței
anterioare, idei care nu au corespondent în experiența anterioara a
subiectului. Este cea mai valoroasă formă a imaginației care stă la
baza creației autentice. La nivel superior, ea este specifică numai
unui număr redus de oameni (talent, geniu), însă se consideră că,
într-o masură mai mare sau mai mică toți oamenii sunt creativi.
Produsul obținut depășește experiența individului și a societății.
 Visul de perspectivă presupune proiectarea mintală a
drumului propriu de dezvoltare conform disponibilităților
personale și cerintelor societății. O astfel de proiectare poate
avea funcții de motivare importante, mai ales în ceea ce
privește acțiunile de autoformare și autoeducare.