Imaginaţia

Pe parcursul vieţii, omul se confruntă cu situaţii deosebite de cele anterioare, care

fac necesară elaborarea unor scheme comportamentale noi, descoperirea unor
soluţii noi de rezolvare a problemelor. În astfel de situaţii, el foloseşte un proces
psihic specific lui, şi anume imaginaţia.

1. Caracterizarea generală a procesului şi produsului imaginativ

➢ omul este capabil de o performanţă unică: aceea a realizării unităţii dintre trecut,
prezent şi viitor; imaginaţia este legată mai ales de ce va fi
➢ detaşându-se de prezentul imediat, omul îşi organizează şi proiectează acţiunile,
anticipând atât drumul care va fi parcurs, cât şi rezultatele care vor fi obţinute
➢ daca omul nu ar avea imaginaţie, s-ar orienta numai pas cu pas după indicatorii
perceptivi din contextul real în care îşi desfăşoară activitatea şi nu ar avea o direcţie
precisă, ar învăţa fragmentar, sacadat, cu stagnări şi erori până la un rezultat oarecare
➢ dispunând de imaginaţie, omul poate să-şi elaboreze mintal scopul şi planul
desfăşurării acvităţii, pe baza căruia să se conducă, să-şi regleze permanent
acţiunile, să evite erorile şi să aibă mai mare eficienţă
➢ produsul imaginaţiei este un proiect mintal, adică o îmbinare caracteristică de
imagini şi idei, caracterizată prin noutate, originalitate şi specificitate personală
(reflectând personalitatea)

2. Definiţia imaginaţiei

Imaginaţia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor

imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării
experienţei.

3. Relaţia dintre imaginaţie şi celelalte procese psihice

✓ imaginaţia este un proces cognitiv complex specific numai omului şi apare pe o

anumită treaptă a dezvoltării sale psihice, adică după ce au apărut alte procese şi
funcţii psihice care-i pregătesc desfăşurarea: dezvoltarea reprezentărilor, achiziţia
limbajului, evoluţia inteligenţei, îmbogăţirea experienţei de viaţă etc
✓ imaginaţia odată apărută interacţionează permanent cu toate procesele psihice şi
mai ales cu memoria, gândirea şi limbajul
✓ memoria este cea care oferă material de combinare pentru imaginaţie cum ar fi:
reprezentări, idei, trăiri afective etc. şi, totodată, conservă produsele sale finale. Dar
imaginaţia se deosebeşte clar de memorie. Aceasta are caracter reproductiv, adică este
cu atât mai eficientă, cu cât este mai fidelă faţă de cele învăţate, iar imaginaţia este cu
atât mai valoroasă cu cât rezultatele sale se deosebesc de ceea ce există în experienţa
subiectului şi mai ales faţă de ceea ce a dobândit societatea
✓ gândirea oferă idei şi date asupra realului şi, totodată, ghidează într-o anumită
măsură transformările imaginative. Imaginaţia, la rândul ei, participă la elaborarea
ipotezelor, la găsirea unor strategii şi procedee practice de rezolvare a problemelor
✓ cuvântul, ca instrument al activităţii mintale, permite evocarea selectivă a ideilor şi
reprezentărilor, vehicularea şi punerea lor în cele mai variate relaţii, în raport cu
ideea directoare formulată tot verbal (relaţia imaginaţie-limbaj)

✓ tensiunea emoţională pe care o trăieşte omul la un moment dat stimulează

evocarea experienţei anterioare şi apoi combinarea variată şi neaşteptată a acestora.
Emoţiile şi sentimentele sunt condiţii activatoare şi energizante ale imaginaţiei şi
totodată direcţionări inedite şi personale ale combinărilor şi recombinărilor
imaginative ( de aici rezultă relaţia imaginaţie-afectivitate); se ştie că momentele de
intense trăiri afective sunt urmate de un maximum al productivităţii imaginative.
(ex: vestea despre obţinerea unui premiu la olimpiadă ne proiectează repede,
imaginativ, într-un posibil cadru festiv prilejuit de acest eveniment)- relaţia
imaginaţie-afectivitate

✓ motivele contribuie la generarea unor noi legături şi restructurări ale datelor (de ex:
dorinţa puternică de a dispune de un telefon mobil de ultimă generaţie ne face repede
să ne proiectăm imaginativ în grupul prietenilor şi să stârnim admiraţia lor sau
aspiraţia de a urma medicina dupa terminarea liceului face ca cel în cauză să se
viseze adesea în spaţiul specific instituţiilor medicale)

4. Procedeele imaginaţiei

Un procedeu imaginativ este un mod de operare mintală presupunând o succesiune mai

mult sau mai puţin riguroasă de compuneri, descompuneri şi recompuneri, de integrări
şi dezintegrări, care duc la rezultate variabile cantitativ şi calitativ.

a. Aglutinarea constă dintr-o nouă organizare a unor părţi uşor de identificat şi care au
aparţinut unor lucruri, fiinţe, fenomene. Acest procedeu a fost mult folosit în
mitologie, creându-se imaginea sirenei, centaurului etc. Astăzi se foloseste în
tehnică.

b. Amplificarea şi diminuarea se referă la modificarea dimensiunilor unei structuri

iniţiale, obtinându-se efecte noi. A fost foarte mult folosită în crearea poveştilor pentru
copii şi a personajelor precum Setilă, Flămânzilă, Uriaşul şi Piticul. A fost şi este
folosită în literatura ştiinţifico-fantastică, dar şi în tehnică.

c. Multiplicarea şi omisiunea se referă la modificarea numărului elementelor,

păstrându-se identitatea lor. Efectul nou rezultă din înmulţirea unor componente
sau eliminarea unora. În creaţia artistică, aceste procedee sunt mereu utilizate:
coloana infinitului şi masa tăcerii, creaţii celebre ale lui C Brâncuşi, ilustrează
multiplicarea., iar ciclopul din mitologie ilustrează omisiunea.

d. Diviziunea şi rearanjarea: primul procedeu constă în găsirea unor noi criterii de

diferenţiere a componentelor unor obiecte existente, selectarea unora dintre ele şi
transformarea lor în produse noi. Astfel, pornindu-se de la funcţiile organismului uman, s-a
realizat în tehnică bratul mecanic; cel de-al doilea procedeu presupune păstrarea
elementelor unei structuri cunoscute, dar dispunerea lor într-o altă poziţie

e. Substituirea constă în înlocuirea într-o structură existentă a unui element sau a

unei funcţii cu ceva nou. De exemplu, în artă substituirea de personaje dă efecte
deosebite.

f. Modificarea presupune păstrarea neschimbată a unor componente şi funcţii ale

obiectelor cunoscute şi modificarea altora. De exemplu, botaniştii au modificat
culoarea şi au obţinut laleaua neagră.

g. Schematizarea este un procedeu folosit mult în proiectarea tehnică, în grafică, în

 arhitectură. Constă în selecţia numai a unor însuşiri şi omiterea cu bună ştiinţa a
altora, pentru a servi mai bine activităţii omului. Schiţa unui traseu într-un mare
oraş, oferită de cineva unui şofer, a fost alcătuită pe baza acestui procedeu şi a fost
debarasataă de amănuntele inutile.

h. Analogia a stat la baza multor inovaţii şi invenţii în tehnică şi a unor descoperiri în

ştiinţa. Acest procedeu presupune relevarea însuşirilor comune a două obiecte sau
fenomene şi a celor cunoscute numai la unul din obiecte. Apoi, pe baza însuşirilor
comune, se pot trage concluzii referitoare şi la prezenţa celorlalte însuşiri ale celui
de-al doilea obiect, care nu pot fi cunoscute direct. Pe baza unui astfel procedeu, s-a
elaborat, prin analogie cu cosmosul, modelul atomului, care a permis cunoaşterea
multor aspecte relaţionale între particulele sale elementare

i. Empatia este aplicată în arte, tehnică, educaţie. Este o transpunere imaginară în

plan perceptiv, intelectiv, afectiv, în altceva, acest altceva putând fi o altă persoană,
un obiect, un fenomen etc., facilitând descoperirea de noi aspecte şi înţelesuri.
Manifestând empatie faţî de elevi, profesorul reuşeşte să-i înţeleagă mai bine, să
descopere greutăţile pe care le-ar putea avea şi să găsească modalităţi de predare
care i-ar putea ajuta să le depăşească.

5. Formele imaginaţiei
Fiind un proces foarte complex, imaginaţia se desfăşoară în forme variate. Ele au fost
clasificate dupa mai multe criterii, dar cele mai des folosite sunt:
✓ prezenţa intenţionalităţii
✓ implicarea activă în actele imaginative
Distingem, astfel, între următoarele forme ale imaginaţiei:

➢ formele involuntare:
✓ visul din timpul somnului
✓ reveria
➢ formele voluntare:
✓ imaginaţia reproductivă
✓ imaginaţia creatoare
✓ visul de perspectivă

a) Visul din timpul somnului

▪ constă într-o înlănţuire de imagini, emoţii şi reflecţii care apar în starea de
somn şi faţă de care subiectul este mai mult spectator, neputându-le dirija şi
înţelege imediat şi astfel îi apar haotice şi absurde
▪ în unele vise, imaginile se desfăşoară cu o anumită coerenţă, ca scenele unei
piese de teatru, de aceea se spune ca au caracter scenic. Această caracteristică este
explicată de unii autori printr-o energie potenţială a imaginilor izvorâtă din
asocierea lor cu trăirile afective, cu dorinţele şi aşteptările persoanei care în stare de
veghe nu sunt satisfacute şi sunt chiar inhibate conştient şi voluntar
▪ în stare de somn, când reglajele slăbesc, dorinţele şi temerile apar în prim-plan şi
actualizează acele imagini legate de ele. Unele dorinţe pot fi respinse în stare de
veghe. Efectul reprimării se poate păstra însă şi de aceea dorinţele se pot asocia cu
imagini ce reprezintă un fel de satisfacere deghizată a lor (Freud). De aceea visele au
şi un caracter simbolic şi trebuie descifrate. Pentru aceasta este necesară
descoperirea legăturii lor cu acţiunile, relaţiile, preocupările persoanei în stare de
veghe
 ▪ în vis se petrec şi fenomene de reordonare şi sistematizare a informaţiilor.
De aceea, combinările din timpul visului fie le vor sprijini pe cele din starea de
veghe, fie vor fi chiar rezolvări ale problemelor teoretice şi practice care îl
frământă pe om
b) Reveria
▪ se desfăşoară în timpul stărilor de veghe şi de relaxare, când cel în cauză
parca îşi lasă gândurile să vagabondeze. Pornind de la ceea ce vede sau de la o
idee care i-a rămas în minte, încep să apară şiruri de imagini şi idei propulsate de
dorinţe şi aşteptări. Acestea evoluează într-o direcţie fantezistă, iar persoana le
urmăreşte pasiv şi din când în când poate interveni cu o uşoară dirijare în direcţia
dorinţelor
▪ reveria este un fel de experiment mintal privind îndeplinirea fictivă a
dorinţelor şi reducând astfel tensiunea psihică internă generată de ele
▪ poate ocaziona combinaţii noi şi originale care pot fi valorificate în formele
superioare ale imaginaţiei. De aceea, unii autori recomandă reveria de scurtă
durată ca pe o cale a stimulării creativităţii
▪ reveria prelungită poate fi defavorabilă dezvoltării personalităţii pentru că
satisfacerea fictivă a dorinţelor poate anula activităţile reale, practice şi eficiente
c) Imaginaţia reproductivă
▪ este o formă activă, conştientă şi voluntară, constând în construirea mintală a
imaginii unor realităţi existente în prezent sau în trecut, dar care nu pot fi percepute
direct
▪ această formă a imaginaţiei se deosebeste de memoria imaginilor pentru ca
produsele ei nu au corespondent în experienţa anterioară proprie
▪ este cu atât mai valoroasă cu cât produsele ei se apropie mai mult de real
▪ combinarea de idei şi imagini se realizează sub influenţa unor indicaţii concrete, a
unor schiţe sau, cel mai frecvent, a indicaţiilor şi descrierilor verbale
▪ imaginaţia reproductivă lărgeşte foarte mult cîmpul mintal. Ea uşurează,
totodată, înţelegerea unor realităţi mai abstracte (la fizică, matematică, chimie) sau
a evenimentelor istorice, fenomenelor geografice, a vieţii personajelor din literatura
etc.; imaginaţia reproductivă întretine interesul şi starea optimă de atenţie în lectura
unei cărţi.
d) Imaginaţia creatoare
▪ este cea mai activă, mai complexă şi voluntară formă a imaginaţiei
▪ se deosebeste de cea reproductivă pentru ca este orientata spre ceea ce este
posibil, ce ţine de viitor şi este nou
▪ produsul imaginaţiei creatoare este un proiect mintal caracterizat prin:
noutate, originalitate, ingeniozitate, personalizare
▪ printre cei mai puternici stimuli ai imaginaţiei creatoare sunt: interesul pentru
nou, trebuinţa de autorealizare, încrederea în posibilităţile proprii,
curiozitatea, tendinţa de a explora necunoscutul
▪ este implicată în toate activităţile omului favorizând apariţia ipotezelor,
inventarea de căi şi mijloace de acţiune, ducând la noi rezultate
e) Visul de perspectivă
▪ constă în proiectarea conştientă şi voluntară a drumului propriu de
dezvoltare în acord cu posibilităţile personale şi cu condiţiile şi cerinţele
sociale
▪ acesta contribuie la formarea idealului de viaţă şi prin el la motivarea
activităţilor curente, a opţiunilor profesionale, a acţiunilor de autoformare
şi autoeducare