A fost odată ca niciodată într-o ţară care se numea 

Morfologia, un împărat pe
nume Substantiv. Acesta avea 5 fii: Nominativ, Acuzativ, Dativ, Genitiv şi Vocativ.
Pentru a verifica vrednicia fiecărui fiu, împăratul i-a trimis în lume timp de un an,
apoi în funcţie de bogăţiile cu care se întorceau, le dăruia ranguri înalte pe care le-a
numit funcţii sintactice. Astfel, împlinindu-se vremea, primul fiu,  Nominativ, a venit
la tatăl său şi i-a adus 2 pietre preţioase pe care le-a numit Cine? şi Ce? Împăratul s-
a bucurat şi lăudându-l i-a oferit funcţiile sintactice de Subiect şi Nume predicativ.
Apoi, a venit al doilea fiu, Acuzativ, care s-a dovedit a fi cel mai vrednic. Acesta a
adus un cufăr cu o mulţime de diamante. Pentru diamantele Pe cine? Şi Ce? a primit
funcţia sintactică de Complement direct, pentru diamantele Pentru cine?, Cu
cine?, Despre cine? a primit funcţia sintactică de Complement indirect, iar pentru
diamantele Cum?, Unde?, Când? a primit funcţia de Complement circumstanţial. În
cufăr, împăratul a găsit şi câteva smaralde Care?, Ce fel de?, Câti?, Câte?, iar pentru
acestea i-a oferit funcţia de Atribut.
Dativul, al treilea fiu, pentru că îi plăcea tâmplăria asemenea fratelui său Genitiv, a
venit cu un Cui de aur, iar pentru acesta a primit funcţia sintactică de Complement
indirect. Genitivul a fost însă mai ambiţios decât Dativul şi a găsit 4 cuie de aur: A
cui?, Al cui?, Ai cui?, Ale cui? primind astfel funcţia de Atribut genitival. Vocativul,
cel mai mic,s-a înfăţişat înaintea tatălui său, cu mâinile goale, justficându-se că nu
avut timp destul pentru a putea găsi ceva. Atunci, împăratul, supărându-se, l-a certat
spunându-i: „Vocative, să pleci din faţa mea! Sunt foarte supărat pe tine, iar pentru
aceasta nu-ţi dau nicio funcţie sintactică.”