Definire, caracteristici,

implicaţii ale dizabilității

multiple
• Raynolds şi Fletches – Janzen (2000)
descriu persoanele cu dizabilități multiple
ca fiind persoane care prezintă două sau
mai multe dizabilităţi ce rezultă în
experienţe funcţionale deficitare.
• În definirea termenului dizabilitate multiplă
se subliniază interacţiunea şi multiplicarea
efectelor care depăşesc suma fiecărei
dizabilităţi luate separat (Snell, Brown,
2000).
• Deficitele fac referire la deficienţă de auz,
deficienţă de vedere, deficit cognitiv,
dificultăţi de învăţare, tulburări de limbaj şi
comunicare, deficienţe neuromotorii,
autism, tulburări comportamentale şi
socio- emoţionale.
• O caracteristică definitorie a persoanelor
cu dizabilităţi multiple se referă la
întârzierea evidentă în mai multe arii de
dezvoltare şi abilităţi funcţionale (Sailor,
Guess, 1983).
• Comportamente dezadaptative de tipul
ritualuri (legănat, rotirea corpului, fluturarea
degetelor în faţa ochilor), auto-stimulare
(scrâşnirea dinţilor, lovirea corpului), auto-
agresive (lovirea capului, tragerea părului,
împingerea ochilor în orbită, muşcarea
mâinilor, zgârierea corpului).
• Abilităţi de viaţă cotidiană deficitare.
1. Dificultăți în transferarea abilităților la noi
contexte și lipsa generalizării acestor
abilități;
2. Învățarea concretă versus învățarea
abstractă, ceea ce înseamnă că învățarea
conceptelor abstracte este limitată datorită
lipsei oportunităților pentru imitație și
observare directă, de aceea este necesară o
creștere a experiențelor și rutinelor directe și
interactive.
3. Atenție limitată și distractibilitate crescută.
Implicaţii ale dizabilității multiple asupra intervenţiei
şi educaţiei
• nevoia de a avea politici educaţionale adecvate pentru
copiii cu dizabilități multiple, includerea acestora fie în
sistemul de învăţământ special, fie în cel incluziv fiind o
necesitate.
• educaţia copiilor cu dizabilități multiple trebuie să
cuprindă de la accesarea unui curriculum adecvat,
funcţional, ce ia în considerare profilul de dezvoltare al
acestor copii şi caracteristicile lor, strategiile şi metodele
care pot să fie specifice, de la comunicarea co- creativă,
la intervenţia unu la unu, rutinele şi întăririle, la
materialele care sunt motivante, numărul mic de copii
într-o grupă, competenţele cadrelor didactice.
• dezvoltarea programelor educaţionale şi a planurilor de
intervenţie individualizate bazate pe o evaluare
adecvată, continuă, funcţională, cu valorificarea
rezultatelor evaluării sub forma strategiilor, a formulării
obiectivelor, a stabilirii conţinuturilor;
• includerea unor componente adecvate cu obiective
funcţionale, cu finalitate asupra independenţei şi a
formării deprinderilor vocaţionale funcţionale;
• facilitatea incluziunii, cu efecte aupra competenţelor
sociale şi a unei atitudini pozitive, a stimei de sine
ridicate a copiilor;
• dezvoltarea continuă a competenţelor
profesorilor privind cunoştinţele şi
abilităţile practice de intervenţie;
• crearea unui mediu reactiv şi responsiv, cu
oportunităţi pentru interacţiune,
comunicare, învăţare, formarea
comportamentelor funcţionale, participare
activă a copiilor.
Persoanele cu dizabilitate multiplă pot prezenta:
•diferite condiții medicale (paralizie
cerebrală, malformații ale sistemului
osos, episoade convulsive, dificultăți
respiratorii)
•dificultăţi în dezvoltarea abilităţilor de
comunicare, necesitând sisteme de
comunicare adaptate sau
augmentative;
• întârzieri în dezvoltarea motorie şi a
formării mobilităţii, ceea ce determină
necesitatea adaptării mediului fizic;
• dificultăţi de integrare senzorială a
informaţiei percepute, fiind recomandată
elaborarea unor programe de intervenţie
individualizate, care vor consolida inputul
senzorial printr-o abordare multisenzorială;
• acces limitat la mediu, datorită unui
feed-back deficitar elaborat în urma
interacţiunilor reduse. Este nevoie de un
mediu structurat care încurajează
explorarea şi întărirea experienţelor;
• dificultăţi în monitorizarea acţiunilor proprii şi
generalizarea situaţiilor. Sunt necesare
abordări care să permită repetarea acestor
activităţi şi transferul/ generalizarea
anumitor deprinderi.
• interacţiuni sociale limitate, dificultăţi în
dezvoltarea iniţiativei şi a deprinderilor de
autonomie personală.
Caracteristicile şi nevoile de învăţare în
contextul dizabilităţii multiple includ:
izolarea, instruirea individuală, dependenţa
de adult, experienţele sociale limitate,
perioadele de spitalizare îndelungate,
ataşamentul deficitar, permanenţa
obiectelor, mobilitatea redusă, motivaţia
redusă.
Aspecte psihosociale ale dizabilității multiple:
Izolare: detaşare, separare, singurătate.
Copilul nu este conştient de ceea ce se
întâmplă în jurul lui, iar efectul cumulativ al
informaţiei limitate şi al lipsei de stimulare
este considerabil.
Rolul intervenientului este de a crea
oportunităţi de a reduce izolarea:
comunicare, interacţiuni, accesarea
mediului, oferirea de feed-back.
• Vulnerabilitate: risc crescut la vătămări,
atacuri, critici. Fiecare persoană are o
percepţie personală, unică asupra
evenimentelor, interacţiunilor, asupra vieţii
în general, percepţie care este influenţată
de experienţe anterioare, prejudecăţi,
aşteptări, credinţe.
• Intervenientul va ţine cont de propriile
percepţii şi biasări. (ex.ploaia, câinele)
Conştientizare:“a fi prezent”, “a şti ceea ce ţi
se întâmplă”. Experienţele trebuie
planificate şi proiectate, nu se realizează
învăţarea indirectă. Trebuie să cunoască
expectanţele celor din jur.
Interdependenţă: descrie modalitatea în
care funcţionăm împreună, ne ajutăm
reciproc, ne înţelegem, împărţim
experienţe şi trăiri.
Experienţa pierderii şi a durerii (grieving)
Apare mai ales la persoanele cu dizabilitate
multiple dobândită.
Negare, teamă, depresie, revoltă, tristeţe,
acceptare.
Schimbare de statut, nu neapărat pierderea
în sine.