1.

EXPLORAREA RESPIRATIEI
2.IMAGISTICA
1.EXPLORAREA RESPIRATIEI
Ventilaţia pulmonară este un proces fiziologic ce constă în pătrunderea şi
ieşirea aerului din plămâni, prin inspiraţie şi, respectiv, expiraţie, în vederea
menţinerii compoziţiei constante a aerului alveolar.
Aerul intră şi iese din plămâni datorită diferenţei de presiune, ce se
creează între aerul atmosferic şi interiorul plămânilor, ca urmare a variaţiei
de volum a cutiei toracice.
Factorii care contribuie la ventilaţia pulmonară sunt:
1. mişcările de expansiune (inspiraţie) şi retracţie (expiraţie) ale cutiei
toracice;
2. presiunea negativă interpleurală şi tracţiunea hidraulică;
3. elasticitatea plămânilor, care îi conferă posibilitatea de a urma în mod
pasiv pereţii toracelui,
4. elasticitatea toracelui, care îi permite revenirea la forma iniţială, după
ce contracţia muşchilor inspiratori a încetat.
AERUL ATMOSFERIC, EXPIRAT ŞI ALVEOLAR
Prin ventilaţia pulmonară, aerul alveolar este în permanenţă primenit,
îmbogăţit în O2 şi sărăcit în CO2.
Componentul Compoziţia procentuală Presiunea parţială în mmHg

  aer inspirat aer expirat aer alveolar aer inspirat aer expirat aer alveolar

O2 20,9 16,3 14,2 158,3 116,0 100,0

CO2 0,04 4,5 5,5 0,3 32,0 40,0

N2 79,03 79,7 80,0 596,4 565,0 573,0

H2O 0,50 6,2 6,2 5,7 47,0 47,0

Variaţiile concentraţiei CO2 din aerul alveolar determină modificări

adaptative ale ventilaţiei pulmonare.
Normoventilaţia se realizează în condiţiile unei compoziţii a aerului
alveolar menţinut de ritmul ventilator de repaus (eupnee).
În cazul hiperventilaţiei în aerul alveolar, CO2 scade, iar O2 creşte.
În cazul hipoventilaţiei, modificările sunt inverse.
Ele sunt compensate reflex prin apnee şi bradipnee, în caz de hiperventilaţie
şi respectiv prin polipnee sau tahipnee, în caz de hipoventilaţie.
SPAŢIUL MORT

Spaţiul mort reprezintă teritoriul căilor respiratorii care nu participă la

schimbul gazos şi cuprinde spaţiul mort anatomic şi spaţiul mort fiziologic.
a. Spaţiul mort anatomic este teritoriul căilor respiratorii superioare, la
nivelul căruia aerul pendulează.
El măsoară circa 150 ml şi reprezintă circa 30% din volumul curent.
b. Spaţiul mort fiziologic numit şi spaţiu mort funcţional (total) este
format din spaţiul mort anatomic şi spaţiul mort alveolar.
Spaţiul mort alveolar este reprezentat de alveolele aerate, dar
neirigate (nefuncţionale).

În sectorul pulmonar neperfuzat, schimbul gazos nu are loc, iar

compoziţia aerului alveolar este identică cu cea a aerului inspirat.
Spaţiul mort fiziologic creşte în toate situaţiile când sunt afectate
schimburile gazoase alveolare.
VENTILAŢIA SPAŢIULUI MORT

Ventilaţia spaţiului mort reprezintă fracţiunea din debitul ventilator care

nu participă la schimbul gazos, deoarece ventilează căile respiratorii şi
alveolele neirigate sau slab irigate.
Se poate exprima prin formula: 
VD = VE – VA 

în care: VE = debitul ventilator

VA = ventilaţia alveolară/min. 
Valorile normale ale VD sunt de 1,5 – 2 l/min în repaus.
Ventilaţia alveolară reprezintă fracţiunea din debitul ventilator care
participă la schimbul gazos.
Se calculează prin formula: 
VA = VE – V D

Valorile normale ale VA sunt de 3,5 – 5 l/min.

Se exprimă de obicei în procente faţă de ventilaţia globală:
VA / VE = 70 – 80%.
DISTRIBUŢIA AERULUI VENTILAT - MIXICA

În condiţii fiziologice, distribuţia intrapulmonară a aerului inspirat sau

mixica se face inegal, în plămân existând zona unde aerul nu ajunge în alveole
datorită repartiţiei neuniforme la nivelul suprafeţei pleurale, a forţei de
expansiune şi a distensibilităţii inegale a zonelor din parenchimul pulmonar.
În funcţie de extinderea acestor zone se instalează insuficienţa respiratorie
de diferite grade, cu un grad accentuat de neuniformitate a distribuţiei aerului
inspirat şi prelungirea timpului de amestec intrapulmonar (timpul de mixică) cu
consecinţe negative asupra schimbului gazos alveolo-capilar.
Hipoventilaţia anumitor teritorii duce la hipoxemie arterială relativă prin
alterarea raportului ventilaţie/perfuzie în alveolele hipoventilat.
RAPORTUL VENTILAŢIE - PERFUZIE
Se stabileşte între debitul ventilator alveolar (VA) şi debitul circulator din
teritoriul pulmonar, respectiv, cantitatea de aer care ajunge în alveole odată cu
fiecare inspiraţie = 350 ml x 12 rep/min, raportată la valoarea debitului
circulator de 5 l/min.
Raportul ventilaţie/perfuzie optim unei arterializări normale a sângelui
venos este de 0,8 – 1 sau 4/5 – 1.
Valorile raportului depind de mărimea alveolelor, variaţiile regionale ale
presiunii intrapleurale, inegalitatea diametrului căilor respiratorii, influenţa
gravitaţiei asupra circulaţiei pulmonare şi poziţie.
În ortostatism, perfuzia bazală a plămânului este de 8 ori mai mare faţă de
zona apicală.
Teritoriile alveolare în care raportul ventilaţie/perfuzie este crescut
reprezintă spaţiu mort funcţional.
Teritoriile cu un raport ventilaţie/perfuzie scăzut reprezintă „scurtcircuite
funcţionale”.
În ambele situaţii apare hipoxemie arterială.
EXPLORAREA VENTILAŢIEI – Volume pulmonare
Explorarea ventilaţiei se face pe baza determinării prin spirometrie a
volumelor pulmonare, a debitelor ventilatorii, iar graficul obţinut se numeşte
spirogramă.
Volumele pulmonare
Volumul curent (VC) sau volumul
tidal (VT) este cantitatea de aer
(500ml) care este inspirată sau expirată
în timpul unui act respirator de repaus.
Volumul inspirator de rezervă
(VIR) este cantitatea suplimentară de
aer (3000 ml) care poate fi inspirată
forţat după o inspiraţie de repaus.
Volumul expirator de rezervă
(VER) este volumul de aer (1100 ml)
ce poate fi expirat forţat după o
expiraţie de repaus.
Volumul rezidual (VR) reprezintă
volumul de aer rămas în plămâni (1200
ml) după o expiraţie maximă.
VOLUMELE SI CAPACITATILE PULMONARE
CAPACITATEA INSPIRATORIE (CI)= VC + VIR = 3500 ml

CAPACITATEA REZIDUALA FUNCTIONALA(CRF) =VER+ VR

=2300ml

CAPACITATEA VITALA(CV) = VC+VIR+VER = 4600ml

CAPACITATEA PULMONARA TOTALA(CPT) = CV+VR =

5800ml
EXPLORAREA VENTILAŢIEI – Capacităţi respiratorii

Capacitatea vitală pulmonată (CV)

reprezintă cantitatea de aer care poate fi
expirată forţat după o inspiraţie maximă.
Are o valoare de 4600 ml şi rezultă din
însumarea VC, VIR, VER.
Capacitatea inspiratorie (CI) cuprinde
volumul de aer ce poate fi inspirat forţat.
Are valoarea de 3500 ml, care rezultă
din suma VC şi a VIR.
Capacitatea funcţională reziduală
(CRF) reprezintă cantitatea de aer de 2300
ml care rămâne în plămân după o expiraţie
normală.

Capacitatea pulmonară totală (CPT), de 5800ml, cuprinde CV + VR, fiind

cantitatea de aer care se găseşte în plămâni la sfârşitul unei inspiraţii forţate.
EXPLORAREA VENTILAŢIEI – Debite respiratorii
Debitul (minut-volumul) respirator de repaus (DVR) reprezintă cantitatea
de aer proaspăt care ventilează plămânii în decursul unui minut.
El rezultă din produsul volumului curent cu frecvenţa respiratorie.
În timpul efortului frecvenţa respiratorie creşte la 30-40 resp/minut,
concomitent cu creşterea amplitudinii mişcărilor respiratorii ventilaţia făcându-
se cu aproape întreaga capacitate vitală.
Debitul ventilator maxim (DVM) reprezintă cantitatea maxima de aer, care
poate fi ventilată prin plămâni în mod voluntar în unitatea de timp .
DVM are o valoare normală de 125-170 l/minut.
Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS). Determinarea se face prin
înregistrarea în timp a unei expiraţii de maximă amplitudine şi rapiditate,
efectuată după o inspiraţie profundă.
Se consideră normal un VEMS a cărui cantitate a fost eliminată în proporţie
de peste 75% în prima secundă.
Indicele Tiffneau-Pinelli (ITP) este indicele de permeabilitate bronşică.
ITP = VEMS x 100/CV = 70-80%.
Pregătirea spirometriei
Înaintea efectuării testului trebuie evitate:
•consumul de alcool, cu 4 ore înainte;
•mesele grele cu 2 ore înainte;
•fumatul cu o oră înainte;
•exercițiile fizice intense, cu 30 minute înainte.spometrie
•Pacientul își va goli vezica urinară înainte de test
•Va purta îmbrăcăminte lejeră, va desface cureaua de la
pantaloni și va îndepărta orice obiect ce poate limita mișcările
cutiei toracice
•Pacientului i se va măsura înălțimea în poziție ortostatică
•Se înlătură proteza dentară, dacă există
•Pacientul poate fi așezat în poziție șezândă pe un scaun, cu
spatele drept și cu capul în extensie.
•Se introduc datele pacientului în calculator, apoi se va
efectua procedura
Tehnica spirometriei
spirometrie
•Se conectează aparatul la calculator
•Pacientul va fi așezat pe scaun, cu spatele drept și capul în extensie
•Se adaptează piesa bucală și i se va da pacientului tubul aparatului în
mână
•Pacientului i se va pensa nasul și la comanda asistentei va inspiră
adânc, va introduce piesa bucală în cavitatea bucală și.va expira maxim
și rapid.
•Se scoate piesa din cavitatea bucală a pacientului și este rugat să respire
din nou relaxat.
•Calculatorul va înregistra expirograma
•Se va calcula cantitatea de aer expirat în prima secundă, aceasta
reprezintă VEMS-ul
•Proba se repetă de 2-3 ori până se obțin curbe aproximativ egale.
•Se poate calcula și Indicele Tiffeneau care este un indice de
permeabilitate bronșică și se află prin raportul dintre VEMS și C.V. x
100
Tomografia computerizata (TC)
O tomografie computerizata (TC) reprezinta o metoda de diagnostic
imagistic ce foloseste razele X pentru a realiza imagini detaliate ale
structurilor corpului.
In timpul unei investigatii prin tomografie computerizata (TC), pacientul
este pozitionat pe o masa glisanta, atasata la scanner-ul CT, care este un
dispozitiv de forma circulara. Scanner-ul CT trimite raze X prin zona
corpului care urmeaza a fi studiata.
Fiecare rotatie a scanner-ului dureaza mai putin de o secunda si ofera o
imagine in sectiune transversala a regiunii de examinat. Toate imaginile
sunt salvate ca un grup pe un computer si pot fi supuse postprocesarii in
vederea obtinerii de reconstructii in orice plan, utile pentru medic in
vederea stabilirii diagnosticului. De asemenea, ele pot fi imprimate pe
film si scrise pe un DVD.
Tomografia computerizata (TC)
Deseori este necesara administrarea unei substante de contrast
pe baza de iod pentru a face structurile, organele mai usor de
vizualizat pe imaginile CT. Substanta de contrast poate fi
utilizata pentru a pune in evidenta sistemul vascular principal
si pentru a depista tumorile sau alte entitati patologice.
Exista mai multe tipuri de substante de contrast, cu utilizare in
moduri diferite. Aceasta poate fi introdusa intr-o vena (IV) in
brat sau poate fi introdusa in alte parti ale corpului (cum ar fi
intrarectal sau intraarticular) pentru a vedea aceste zone mai
bine. Pentru unele tipuri de tomografie computerizata (TC)
substanta de contrast trebuie administrata per os. Imaginile CT
pot fi achizitionate inainte si dupa administrarea substantei de
contrast.
Tomografia computerizata (TC)
Prin tomografie computerizata (TC) se poate examina
oricare segment al corpului, cum ar fi capul, regiunea
cervicala, toracele, abdomenul, pelvisul sau membrele.
Pot fi investigate in amanunt diferite organe ale
corpului, cum ar fi ficatul, pancreasul, intestinele,
rinichii, vezica urinara, glandele suprarenale, plamanii
si inima.
De asemenea, pot fi studiate vasele de sange, oasele si
maduva spinarii.
O tomografie computerizata (TC) poate fi folosita
pentru a studia orice zona a corpului si membrelor.
Tomografia computerizata (TC)
•Craniul. O tomografie computerizata (TC) poate pune in
evidenta modificari degenerative, procese expansive (tumori),
accidente vasculare ischemice sau hemoragice. Este de
asemenea utila in evaluarea traumatismelor locale si in
patologia din sfera ORL (sinuzite).
•Toracele. O tomografie computerizata (TC) poate fi folosita
pentru a detecta probleme cu plamanii, inima, esofagul, vasele
mari de sange (aorta, vasele pulmonare, venele cave), sau
tesuturi de la nivelul mediastinului.
•Abdomenul. O tomografie computerizata (TC) poate scoate
in evidenta chisturi, abcese, infectii, tumori, un anevrism,
adenopatii (cresteri de volum ale ganglionilor limfatici)
intraabdominale, corpuri straine, hemoragii intraabdominale,
diverticulita, bolile inflamatorii ale intestinelor si apendicita.
Tomografia computerizata (TC)
•Ficatul. O tomografie computerizata (TC) poate pune in
evidenta tumori hepatice, hemoragii intrahepatice, boli
hepatice cronice . O scanare CT a ficatului poate ajuta la
determinarea cauzei icterului.
•Pancreasul. O tomografie computerizata (TC) poate scoate in
evidenta o tumora sau un chist in pancreas precum si
inflamatia pancreasului (pancreatita).
•Vezica biliara si ductele biliare. O tomografie computerizata
(TC) poate fi folosita pentru a verifica blocajul ductelor
biliare. Unii calculi biliari pot fi de asemenea vizualizati pe o
examinare CT.
•Glandele suprarenale. O tomografie computerizata (TC) poate
gasi tumori sau variatii dimensionale ale glandelor
suprarenale.
Tomografia computerizata (TC)
•Splina. O tomografie computerizata (TC) poate fi folosita
pentru a diagnostica o leziune sau cresterea de volum splinei.
•Tractul urinar. O tomografie computerizata (TC) a rinichilor,
ureterelor si vezicii urinare se numeste "urograma CT". Acest
tip de examinare poate diagnostica tumori, calculi, dilatatii sau
blocaje ale tractului urinar.
•Pelvisul. O tomografie computerizata (TC) poate fi folosita
pentru evaluarea patologiei organelor de la nivelul bazinului.
Pentru o femeie, acestea includ uterul, ovarele, trompele
uterine si vaginul. Pentru un barbat, organele pelvine includ
glanda prostata si veziculele seminale.
•Membrele. O tomografie computerizata (TC) poate descoperi
probleme ale membrelor superioare si inferioare, inclusiv
umar, cot, incheietura mainii, sold, genunchi, glezna.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
Terminologia RMN - Rezonanta Magnetica Nucleara - a fost
inlocuita cu IRM - Imagistica prin Rezonanta Magnetica -
pentru a elimina confuzia si a nu lasa sa se creada ca acest tip
de investigatie ar fi periculos datorita unor radiatii nucleare.

O scanare IRM - Rezonanta Magnetica Nucleara - este o

tehnica a imagisticii medicale care utilizeaza campul magnetic
puternic, undele radio si un computer pentru a produce
imagini ale structurilor corpului.
Scanerul pentru Imagistica prin Rezonanta Magnetica(IRM)
este un tub inconjurat de un magnet de dimensiuni apreciabile
de forma cilindrica. Pacientul este plasat pe un pat mobil care
se introduce in magnet.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
Principiile de baza ale explorarii imagistice prin rezonanta
magnetica se bazeaza pe fenomenele studiate de fizica particulelor.
In momentul in care asupra atomilor de hidrogen actioneaza un
camp magnetic puternic, acestia se "aliniaza" spre o anumita
directie. Apoi acestia sunt expusi unor impulsuri de unde radio.
Acest lucru produce o reorientare.
Timpul de revenire la directia initiala difera de la un tesut la altul,
oferind medicilor o cale de a le deosebi unele de altele, astfel
putand sa se deosebeasca structurile anatomice intre ele. Receptorul
scanerului IRM detecteaza toate aceste schimbari, informatiile fiind
procesate de catre un computer pentru a fi elaborata o imagine.

Pentru unele patologii sunt folosite substante de contrast cum ar fi

gadoliniu, pentru a da detalii suplimentare in legatura cu procesul
patologic.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
Un IRM poate fi folosit ca o metoda extrem de precisa de
detectare a proceselor patologice in tot corpul.
•Cerebral - evalueaza in detaliu anatomia Sistemului Nervos
Central (SNC) si detecteaza cele mai mici modificari. Se
utilizeaza pentru evaluarea vaselor sangvine, a parenchimului
cerebral, urechii medii si interne etc.
•Coloana vertebrala - se investigheaza foarte bine prin IRM,
aceasta metoda dand informatii foarte precise despre discurile
intervertebrale, nervii spinali, integritatea corpurilor
vertebrale, a ligamentelor si a meningelor. De asemenea, in
cazuri patologice, aceasta metoda caracterizeaza foarte bine
modificarile produse si extensia lor, fiind o unealta foarte utila
pentru neurochirurgi, neurologi si in recuperarea
neuromotorie.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
•IRM-ul de san - reprezinta o investigatie de mare ajutor in
evaluarea si diagnosticul pozitiv al complexei patologii
mamare. Pacientele sunt investigate in anumite conditii, in
functie de perioada ciclului menstrual. De asemenea, IRM-ul
de san este o investigatie foarte importanta pentru depistarea
cancerului de san la barbati.
•Gatul - contine multe elemente viscerale ce pot fi investigate
facil prin RMN.
•Cardiac - IRM-ul cardiac evalueaza in amanuntime
morfologia si functionalitatea cordului.
•IRM-ul articular - este foarte util in caracterizarea
mijloacelor de unire, cartilaje de acoperire, meniscuri,
ligamente, tendoane si a segmentelor osoase ce participa la
alcatuirea articulatiei si detecteaza modificari cum ar fi rupturi
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
•Abdomen - tehnica de imagistica prin
Rezonanta Magnetica Nucleara ofera informatii
valoroase despre organele abdominale, in special
cele parenchimatoase, glande, vase sangvine,
ganglioni limfatici abdominali.
Este o metoda de caracterizare superioara a
structurii organelor, fata de Tomografia
Computerizata (CT) sau Ecografie, dar trebuie
mentionat ca aceste metode sunt pana la urma
complementare si fiecare metoda ofera
informatii precise, dar specifice.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
O scanare IRM (Imagistica prin Rezonanta Magnetica) este o tehnica
nedureroasa care are avantajul de a evita folosirea razelor X, expunerea
la radiatii. Nu exista efecte secundare cunoscute ale unei scanari RMN.
Beneficiile unei scanari RMN se refera la exactitatea in detectarea
anomalii structurale, de compozitie si de functionare ale corpului si la
faptul ca poate fi repetata de oricate ori este nevoie fara contraindicatii.
Pacientii care au orice materiale metalice in interiorul organismului
trebuie sa informeze medicul lor inainte de examen sau sa informeze
personalul de specialitate. Materiale metalice, sau materiale straine
(protezele articulare, placi metalice osoase, dispozitive protetice etc.) pot
denatura in mod semnificativ imaginile obtinute prin scanare IRM.
Pacientii care au stimulatoarele cardiace, implanturi metalice, NU pot fi
scanati deoarece magnetul deterioreaza functionalitatea acestor
dispozitive. Pacientii cu valve cardiace artificiale vor avea o discutie
preliminara cu medicul specialist in imagistica medicala.
Toate obiectele metalice de pe corp sunt eliminate inainte de investigatia
Imagistica prin Rezonanta Magnetica.
Imagistica prin Rezonanta Magnetica (RMN sau IRM)
In timpul unei scanari IRM, pacientul se afla in interiorul tubului
magnetic. Unii pacienti pot avea o senzatie de claustrofobie in cursul
procedurii. De aceea, pacientii cu antecedente de claustrofobie trebuie sa
specifice acest lucru. Un sedativ usor poate fi administrat inainte de
inceperea procedurii pentru a reduce sentimentul de anxietate si pentru
relaxare. Relaxarea este importanta in cursul procedurii pacientii fiind
rugati sa respire normal.
Ocazional, este nevoie de injectare de lichide intravenos pentru a
imbunatati imaginile care sunt obtinute. Durata unei scanari prin
rezonanta magnetica depinde de zona corpului care este studiata si poate
dura de la 20 de minute (pentru un segment de coloana) pana la o ora
(investigatie de abdomen).
Dupa ce scanarea IRM este finalizata, computerul genereaza imagini
vizuale din zona a corpului care a fost scanat. O selectie din aceste
imagini vor fi printate pe film radiologic. Toate imaginile achizitionate
vor fi scrise pe un DVD.
Ecografia
Ecografia este metoda prin care se pot vizualiza
diferite structuri anatomice cu ajutorul ultrasunetelor.
Principiul ecografiei este asemanator celui sonar si
consta in emiterea de ultrasunete de catre o sonda
speciala. Aceste ultrasunete sunt reflectate de
structurile anatomice intalnite si apoi receptionate si
transformate intr-o scara de tonuri alb-negru pe
monitor. Ultrasunetele sunt vibratii mecanice cu
frecvente de peste 20.000 Hz, imperceptibile auzului
uman, care sunt inofensive pentru structurile
anatomice pe care le intalnesc.
Ecografia
Practic este vorba de o harta acustica ce deseneaza
organe sau tesuturi, in diferite planuri, in functie de
pozitia transductorului, de aceea fiind denumita si
"stetoscop optic".
Ecografia este o metoda imagistica sigura, fara efecte
adverse asupra structurilor examinate, usor accesibila,
fara costuri mari si care poate vizualiza orice structuri
anatomice, cu limitari la nivelul plamanului, osului si
creierului, din care se pot vizualiza doar anumite parti,
iar in cazul creierului, doar la varste tinere, cand
suturile dintre oasele care alcatuiesc cutia craniana -
fontanelele, nu sunt inchise.
Ecografia
Fiind o metoda in care nu exista efecte adverse, nu foloseste
radiatii, nu este invaziva si care in majoritatea cazurilor nu
necesita o pregatire speciala, cum ar fi sedarea, ecografia poate
fi repetata de cate ori este nevoie si la orice grupe de pacienti,
in special gravidele si copii. In cazul acestor pacienti, fie nu
pot fi utilizate alte metode datorita efectelor adverse fie
necesita o colaborare apropiata cu medicul, care in cazul
copiilor poate fi dificila.
La ora actuala ecografia este principala metoda de
screening in medicina, datorita avantajelor pe care le ofera:
rapiditatea obtinerii unui diagnostic pozitiv sau de excludere,
lipsa de nocivitate, posibilitatea de repetare, practic nelimitata
ca numar de examinari si timp, obtinerea de planuri multiple si
diferite de examinare ale aceluias organ, pret de cost si
Ecografia
Din nevoia de a studia structurile anatomice cat mai bine, au
aparut diferite tipuri de sonde, unele pentru evaluarea
structurilor situate mai profund, altele pentru cele
superficiale si altele pentru cavitatile anatomice  cum ar fi
vaginul, rectul sau esofagul.

Cu ajutorul explorarii ecografice pot fi depistate diferite

modificari in structura organelor, cum ar diferitele formatiuni
tumorale sau suferintele organelor in cadrul unor tulburari
metabolice, spre exemplu dislipidemiile, diabetul zaharat sau
bolile inflamatorii. In afara modificarilor structurale, ecografia
poate depista si modificari in functionalitatea unor organe,
prin vizualizarea in timp real a acestora, fiind foarte utila in
studiul tubului digestiv, al inimii, al activitatii musculare, etc.
Ecografia
In afara vizualizarii structurilor anatomice
si a functionalitatii acestora, au aparut si o
serie de aplicatii care permit depistarea
fluxurilor de sange si studierea acestora -
metoda Doppler. Aceasta metoda este utila
in studierea vascularizatiei organelor si a
formatiunilor tumorale, precum si calitatii
vaselor de sange si a afectarii acestora in
cadrul unor boli sistemice, cum ar fi
hipercolesterolemiile, diabetul zaharat, etc.
Ecografia
In afara studierii vascularizatiei prin metoda Doppler,
exista si ecografia cu substanta de contrast.
Aceasta consta in injectarea intravenoasa unei
substante care este formata din mici particule de gaz
intr-un invelis elastic si permite o caracterizare foarte 
buna a tipului de vascularizatie a diferitelor structuri,
ajutand la diferentierea diferitelor tipuri de formatiuni
tumorale, maligne sau benigne, in aprecierea
inflamtatiei sau a vaselor de sange. Avantajul acestei
metode este reprezentat de usurinta efectuarii precum
si de efectele adverse minime sau absente ale
substantei de contrast.
Ecografia
O alta aplicatie a ecografiei o reprezinta
elastografia, metoda prin care se poate
studia densitatea unui tesut. Pentru
aparatele care sunt dotate cu aceasta
caracteristica, metoda poate fii folosita in
orice tip de ecografie si este foarte utila
pentru diferentierea formatiunilor
tumorale benigne de cele maligne si in
aprecierea gradului de fibroza.
Ecografia
Indiferent de tipul de ecograf si de dotarea tehnica a acestuia, 
majoritatea examinarii se face in modul 2D, adica vizualizarea
de sectiuni efectuate la diferite niveluri.
Odata cu progresele tehnologice, au fost create tipuri speciale
de sonde si de software, care permit imagini tridimensionale -
ecografia 3D sau 4D. Ecografia 3D presupune miscarea
automata a interiorului sondei, urmata de reconstructia
imaginii, in mod static, dupa ce s-a termiat achizitia. A urmat
ecografia 4D, care permite vizualizarea imaginii in trei
dimensiuni - 3D, dar in timp real, timpul fiind a patra
dimensiune. Aceste tipuri de ecografii au o utilizare limitata,
fiind utile in special in sarcina si aduc detalii suplimentare fata
de ecografia 2D, cum ar fi reconstructia faciala si depistarea
unor malformatii.