CURSUL X

TIPARUL PROTEZEI
PARŢIALE
ACRILICE
 Tehnica modelării machetei
superioare:
Se fac următoarele operaţii:
 Placa palatinală de ceară întărită cu

placă de bază, pentru efectuarea

probei în cavitatea bucală, este
îndepărtată şi înlocuită cu o placă
nouă de ceară care conferă grosimea
de 2 mm protezei. Se foloseşte un
cuţit de ceară pentru a tăia placa cât
mai aproape de dinţii maxilari;
 Macheta se aşează pe model şi se
verifică din nou ocluzia şi
aranjamentul dinţilor;
 Dacă sunt necesare se fac corecturi;

 Macheta este lipită de model prin

picurare de ceară fierbinte cu

spatula, pe toată lungimea şi
grosimea fundurilor de sac;
 Se îndepărtează modelul din
simulator astfel:

• Prin glisare, dacă ramurile au fost

concepute în acest scop;
• Prin secţionare cu fierăstrăul, dacă
ramurile au retentivităţi din
construcţie.
Nu se recomandă desprinderea
modelelor cu ciocanul cum mai
procedează în practică unii
tehnicieni, deoarece se pot produce
fracturi ale modelului, desprinderea
dinţilor, deteriorarea croşetelor şi a
ocluzorului.
• Cu un cuţit de ceară se sculpteaz
ceara pe partea palatină a dinţilor
posteriori la un unghi de 20 grade
cu planul orizontal palatin. Unghiul
trebuie să fie mai mare în zona
dinţilor anteriori;
• Se îndepărtează toată ceara de pe
faţa palatinală a dinţilor mai sus de
linia de colet. Se încălzeşte şi se
netezeşte cu o lampă Hanau;
• Se utilizează un instrument ascuţit
pentru a îndepărta orice urmă de
ceară din jurul marginii gingivale a
fiecărui dinte;
MODELAREA MARGINII
GINGIVALE
 Se trece la realizarea conturului
vestibular procedând astfel:
 Se picură un strat subţire de ceară
peste baza şi în jurul coletelor dinţilor;
 Se adaptează un rulou înmuiat de
ceară de-a lungul suprafeţei
vestibulare a bazei, extins până la
margini;
 Ceara este astfel modelată încât să
formeze plenitudine sau convexitate
deasupra dinţilor anteriori pentru a
simula gingia fixă;
 Se conturează proeminenţa
radiculară a caninului care se opreşte
în apropiere de marginea protezei;
 Se conturează eminenţa radiculară
deasupra centralilor (nu atât de
proeminentă ca a caninilor);
 Se prepară o uşoară depresiune
deasupra lateralilor;
 Se conturează convexităţi (bose)
vestibulare. Acestea sunt aproape
inexistente deasupra Pm1.
Convexitatea începe deasupra Pm2 şi
se întinde distal de M2;
 Se plasează o depresiune uşoară în
zona premolară. Aceasta este fosa
canină şi este importantă când dorim
să obţinem o expresie facială
normală;
 Se plasează o uşoară concavitate
vestibulară între protuberanţa
gingivală şi marginea protezei;
 În jurul coletelor dinţilor se lipeşte
ceară cu o spatulă încălzită. Ceara
trebuie să fie foarte bine lipită, astfel
încât să nu se desprindă când se
lucrează. Se sculptează de-a lungul
coletelor dinţilor cu un instrument de
sculptură Roach la joncţiunea colet-
coroană, ţinând instrumentul la un
unghi de 45 grade.
MODELAJUL LA COLET
 Se sculptează papilele interdentare –
convexe dacă pacientul este tânăr,
plate dacă este vârstnic;
RETRACŢIILE GINGIVALE
 Se încălzeşte macheta uşor cu lampa
Hanau pentru a produce o margine
gingivală netedă;
 Cu un instrument ascuţit se
îndepărtează orice urmă de ceară din
jurul fiecărui dinte;
 Se realizează rugile palatine şi papila

retroincisivă. Se poate proceda

astfel:
• Cel mai frecvent ele sunt modelate
cu spatula după ce în prealabil s-a
picurat ceară fierbinte şi s-au creat
îngroşările respective;
• Amprentarea cu material
termoplastic (Stents) pe model a
zonei interesate, după care se
realizează o matrice şi o patrice
între care se presează o folie de
staniol sau aluminiu în care se va
turna ceara fierbinte. Rugile astfel
realizate se mulează pe ceara din
boltă, de care se lipeşte de jur
împrejur;
• Amprentarea lor cu gips, în
cavitatea bucală sau pe model,
obţinându-se o cheie care apoi se
imprimă pe machetă, care a fost
plastifiată anterior;
• Se pot folosi rugile palatine gata
fabricate pe care unele firme le
pun în comerţ, tehnicianul doar le
adaptează şi apoi le lipeşte pe
bolta palatină.
MODELAREA MACHETEI
SUPERIOARE
MACHETA SUPERIOARĂ
MACHETA SUPERIOARĂ
 Tehnica modelării machetei
inferioare

În prima fază se îndepărtează sârma

care a armat macheta la probă pe
faţa ei orală şi se completează cu
ceară porţiune respectivă. Se
procedează în continuare astfel:
 1. Modelarea linguală:

 Se toarnă ceară pe suprafaţa linguală

a dinţilor şi se sculptează marginile
gingivale la un unghi de 20˚ de la
orizontală în zona posterioară şi 45˚
în zona anterioară;
 Se adaugă ceară pe flancurile linguale

de la dinţi până la marginea protezei

(ruloul periferic) realizând un plan
înclinat care se îndreaptă către limbă
şi poate fi uşor concav;
MODELAREA LA NIVELUL
COLETULUI
 Se adaugă ceară şi se conturează
zona disto-linguală a versantului
lingual, astfel încât aceasta să treacă
lin în spaţiul retromilohioidian.
Marginea machetei trebuie să fie
rotunjită şi să umple complet şanţul
lingual al modelului, formând ruloul
periferic;
 Se încălzeşte şi se netezeşte cu o

lămpiţă.
 2. Conturul vestibular:

 Se picură ceară pentru a obţine o

mică protuberanţă gingivală chiar
dedesubtul marginii gingivale a celor
patru incisivi (similară cu
convexitatea maxilară);
 Se modelează eminenţa canină (nu

atât de proeminentă ca la maxilar);

 Modelajul feţei externe a protezei în
zona laterală şi posterioară trebuie
să fie convex fără proeminenţe
radiculare. Se plasează o concavitate
între bosa gingivală şi marginea
protezei;
 Se sculptează marginea gingivală şi

se îndepărtează tot excesul de ceară

de pe dinţi;
MODELAJUL LA COLET
 Se adaugă o margine foarte fină de
ceară în jurul întregii periferii a
fiecărei machete ;
 Cu o spatulă fierbinte se netezeşte şi

se lipeşte ceara. În acest moment nu

trebuie modificate sau distorsionate
porţiunile modelate anterior.
După definitivarea modelajului
machetelor, dinţii artificiali se curăţă
de urmele de ceară picurată pe ei din
neatenţie. Curăţirea se face iniţial cu
instrumente de mână (spatule de
ceară, instrumente de modelaj) şi în
final cu o perie moale, astfel încât
suprafeţele libere, axiale ale dinţilor,
să rămână netede şi lucioase.
Se trece repede cu o flacără moale
peste ceara machetei care face să
dispară toate urmele şi zgârieturile.
Unii autori nu recomandă acest lucru
deoarece se poate reduce grosimea
machetei în zonele subţiri.
Pentru obţinerea unui luciu perfect se
freacă suprafaţa cerii cu vată
umezită. În final machetele se
degresează cu alcool, benzină sau
acetonă, care se aplică pe o buletă
de vată şi cu care se tamponează
machetele.
 Respectarea formei şi grosimii
machetei protezei parţiale prezintă o
serie de avantaje:
 O proteză realizată după o machetă

corect modelată se va prelucra şi

lustrui mult mai uşor şi mai repede;
 Excluzând retuşarea suprafeţelor
protezei, se păstrează intact stratul
superficial de acrilat, care este cel
mai dur, cel mai compact, fiind în
stadiu optim de polimerizare;
 Dacă nu se fac modificări ale
suprafeţei externe a protezei, lustrul
va fi persistent pe o lungă durată,
reducându-se posibilitatea
impregnării protezei cu resturi
alimentare.
REALIZAREA TIPARULUI
 DEFINIŢIE
Tiparul reprezintă negativul protezei
parţiale acrilice. El este o cavitate de
formă şi volum identic cu macheta
finală a protezei, încastrată într-un
conformator, cu pereţii rezistenţi din
punct de vedere mecanic. Realizarea
tiparelor presupune mai multe etape:
1. Operaţii pregătitoare în vederea
ambalării:
 Separarea complexului model -
machetă din ocluzor, dacă această
etapă nu a fost executată la
modelarea finală a machetei;
 Reducerea modelelor în cazul în care
sunt prea voluminoase. Sunt reduse
la soclator atât din baza cât şi din
părţile laterale ale modelelor astfel
încât să încapă comod în chiuvetă,
fără a afecta zonele de interes
protetic. În final, modelul împreună
cu soclul trebuie să aibă o înălţime
până la 15 mm, iar macheta să fie
distanţată de pereţii conformatorului
în toate sensurile cu aproximativ un
centimetru;
 Macheta este solidarizată de model
prin lipire cu ceară fierbinte;
 Secţionarea dinţilor restanţi de pe

model lăsând neatinşi doar dinţii

artificiali. Secţionarea se face după
un plan oblic, orientat dinspre oral şi
ocluzal către vestibular şi cervical,
deasupra zonei orale de contact cu
macheta din ceară roz a bazei;
 Alegerea chiuvetelor de ambalat.
Acestea sunt pe trei dimensiuni –
mari, mijlocii şi mici, - au formă
circulară sau de casetă şi sunt
confecţionate din bronz, alamă,
aluminiu, oţel inoxidabil sau material
plastic (la tehnicile speciale de
turnare sau injectare a polimerului).
În general chiuvetele sunt compuse
din două jumătăţi şi patru
componente: două inele şi două
capace care se pot asambla perfect
datorită unui sistem de culisare
(prelungiri de ghidaj) sau
poziţionare, realizate astfel încât să
permită îmbinarea părţilor
componente doar într-o singură
poziţie. Chiuveta trebuie:
• Să fie în perfectă stare;
• Să se asambleze perfect;
• Să se poată dezasambla cu
uşurinţă;
• Să permită îndepărtarea fără
riscuri a modelului cu proteza
polimerizată;
• Să fie perfect curată.
 Utilizarea propriu-zisă a chiuvetei
se face astfel:
 Cele două jumătăţi dezmembrate se
poziţionează cu cavitatea liberă în
sus;
 Unul din inele este asamblat cu un

capac;
 Se prepară materialul de ambalare şi

se toarnă în prima jumătate de

chiuvetă, apoi se inseră modelul;
 Se asamblează al doilea inel al
chiuvetei;
 Se toarnă gips peste model până la

nivelul capacului celui de-al doilea

inel al chiuvetei, care se aşează în
poziţie corectă.
CHIUVETĂ
CHIUVETA DESFĂCUTĂ
 Ambalarea machetelor:

operaţia constă în acoperirea lor

împreună cu modelul într-un material
care iniţial este plastic şi apoi devine
dur. Materialul cel mai utilizat pentru
confecţionarea tiparului este gipsul
de bună calitate.
Se foloseşte gipsul de clasa a II-a
pentru tehnica clasică şi gipsul de
clasa a III-a sau chiar a IV-a pentru
diferitele tehnici de injectare şi
polimerizare sub presiune continuă.
 Ambalarea machetei se poate face
prin trei metode:
 Ambalarea directă sau cu val;

 Ambalarea indirectă sau inversă;

 Ambalarea mixtă.
Ambalarea directă (cu val, într-o
parte a chiuvetei):
este o metodă rar utilizată în practică,
fiind greoaie sub aspectul tehnicii de lucru.
Indicaţii:
 În edentaţiile frontale când montarea
dinţilor artificiali se realizează cu coletul pe
creasta alveolară şi şaua nu prezintă
versant vestibular;
 În edentaţiile intercalate, reduse ca
mărime, dar cu breşe multiple.
Avantaje: poziţia dinţilor artificiali în
raport cu dinţii vecini şi cu modelul
nu se modifică datorită valului de
gips, chiar şi atunci când nu s-au
asamblat perfect componentele
chiuvetei sau nu s-a presat uniform
polimerul.
Dezavantajele - sunt multiple:
 Se realizează greu din punct de vedere
tehnic;
 Valul de gips poate fi fracturat când sunt

asamblate sau deschise cele două părţi

ale chiuvetei sau când sunt strânse
excesiv în presele mecanice sau
hidraulice;
 Poziţia dinţilor în valul de gips se poate

modifica când ceara de pe feţele orale şi

vestibulare nu a fost bine curăţată, iar
repoziţionarea lor este dificilă;
 Sunt dificil de realizat retenţii
mecanice la nivelul dinţilor artificiali;
 Îndepărtare cerii, izolarea tiparului şi

introducerea acrilatului se execută cu

dificultate;
 Imposibilitatea de a verifica dacă ceara

machetei a fost îndepărtată în

totalitate, îndeosebi la nivelul
versantului vestibular;
 Izolarea tiparului este dificilă
deoarece nu se poate pătrunde în
toate detaliile, neexistând
posibilitatea de a verifica grosimea şi
repartizarea materialului izolant;
 Nu există posibilitatea de a verifica

dacă polimerul a pătruns în toate

cavităţile tiparului.
Caracteristici: la această metodă,
după deschiderea celor două părţi ale
chiuvetei şi îndepărtarea cerii,
modelul, dinţii artificiali şi croşetele
rămân în prima parte a chiuvetei.
 Tehnica de lucru:
 Modelul şi macheta se introduc în
apă 3 - 5 minute;
 Se prepară pasta de gips de
consistenţă fluidă;
 Se depune gipsul în prima jumătate

a chiuvetei;
 Se introduce modelul cu macheta în
pasta de gips. Gipsul va acoperi
versantul vestibular al machetei,
feţele vestibulare cu marginile
incizale ale dinţilor frontali şi feţele
vestibulare cu suprafeţele ocluzale
ale dinţilor laterali, precum şi
segmentele dentare ale croşetelor.
Rămâne liberă numai ceara de pe
faţa orală.
Gipsul care acopere dinţii se
modelează convex, neretentiv,
formând un val cu înălţimea de 10
mm. Ambalarea va fi astfel efectuată
încât între valul de gips şi capacul
celei de-a doua jumătăţi a chiuvetei
să rămână un spaţiu de 5 - 7 mm;
 Se aşteaptă priza gipsului (15 - 30
de minute) şi se izolează gipsul
turnat. Pentru izolare se poate folosi:
apă simplă, apă saponată, apă cu
detergenţi (prin introducerea timp de
10 minute) sau soluţii alginice (prin
pensulare);
 Se asamblează a doua jumătate a

chiuvetei şi se pune pe măsuţa

vibratoare;
 Se toarnă gipsul sub vibrare;
 Se aplică capacul chiuvetei şi aceasta

este introdusă într-o presă manuală

sau hidraulică.
AMBALAREA CU VAL
Ambalarea indirectă (fără val, în
ambele părţi ale chiuvetei):
este metoda folosită de majoritatea
tehnicienilor dentari datorită
execuţiei rapide şi avantajelor ce le
prezintă faţă de metoda directă.
Indicaţii: atât în edentaţiile întinse
cât şi în cele intercalate reduse, dacă
proteza se va realiza cu gingie
artificială în dreptul tuturor dinţilor.
 Avantaje:
 Se realizează uşor din punct de
vedere tehnic;
 Dinţii artificiali îşi păstrează poziţia

iniţială în tipar, iar dacă se desprind

pot fi repoziţionaţi cu uşurinţă;
 Se pot crea, la nevoie, retenţii
mecanice la nivelul dinţilor;
 Ceara se poate îndepărta facil şi sub
vizibilitate directă;
 Izolarea se poate executa în condiţii

bune, materialul izolant pătrunzând

în toate detaliile tiparului;
 Îndesarea acrilatului se face fără
dificultate şi se poate examina
repartizarea pastei acrilice în tipar.
Dezavantaje: există riscul de înălţare
a ocluziei prin doi factori -
asamblarea incorectă a părţilor
componente ale chiuvete sau
strângerea insuficientă a chiuvetei în
presă (când există un exces prea
mare de polimer şi/sau se practică o
presare inconstantă şi
necorespunzătoare).
 Caracteristici:
la această metodă, după deschiderea
chiuvetei şi îndepărtarea cerii,
modelul şi croşetele rămân fixate în
prima parte a chiuvetei, iar dinţii
artificiali în a doua parte.
Unii autori recomandă ca şi croşetele
să fie înglobate în partea de chiuvetă
împreună cu dinţii, dar procedeul
este riscant, deoarece la o eventuală
înălţare a ocluziei, prin îngroşarea
bazei protezei, croşetele nu se vor
mai adapta corect pe dinţi.
 Tehnica de lucru:
 Dinţii restanţi sunt secţionaţi oblic dacă
acest lucru nu s-a făcut la operaţiile
pregătitoare ambalării. Această operaţiune
deretentivizează modelul şi favorizează
înglobarea segmentelor dentare ale
croşetelor în masa de gips, evitând
schimbarea poziţiei acestora;
 Introducerea în apă 3 - 5 minute a
modelului cu macheta pentru izolare;
 Se prepară pasta de gips şi se toarnă
sub vibrare în prima parte a
chiuvetei;
 Introducerea modelului cu macheta în

pasta de gips, până la marginea

vestibulară a machetei. Macheta,
dinţii artificiali şi braţele elastice ale
croşetelor nu se acoperă de gips;
 După priza gipsului suprafaţa lui va fi

netezită, lustruită cu hârtie abrazivă

pentru a nu prezenta zone retentive;
 Se izolează gipsul la fel ca la
ambalarea directă;
 Se montează a doua parte a
chiuvetei şi se toarnă gipsul prin
vibrare;
 Se aplică capacul celei de-a doua

jumătăţi;
 Se introduce în presă.
AMBALAREA FĂRĂ VAL
AMBALAREA INDIRECTĂ
 Ambalarea mixtă:
este o metodă de confecţionare a
tiparului care combină cele două
variante descrise anterior. În general
este rar utilizată.
Indicaţii: în situaţia în care unii dinţi,
mai frecvent frontalii, sunt montaţi în
contact direct cu creasta alveolară, iar
ceilalţi sunt prevăzuţi cu gingie
artificială.
 Avantaje:
 Dinţii din zona frontală îşi menţin

poziţia iniţială, datorită valului de

gips;
 Acrilatul nu pătrunde pe versantul

vestibular al crestei alveolare.

 Dezavantaje:
 Execuţia tehnică este laborioasă;

 Există riscul fracturării protezei la

dezambalare.
 Caracteristici: o parte din dinţi
împreună cu modelul şi croşetele
rămân în prima jumătate a chiuvetei
la deschiderea acesteia, în timp ce
restul de dinţi vor fi prinşi în a doua
jumătate.
 Tehnica de lucru:
 Dinţii restanţi sunt secţionaţi;
 Modelul cu macheta se introduc în

apă 3 - 5 minute;
 Se prepară gipsul şi se toarnă în

prima jumătate a chiuvetei;

 Se centrează modelul şi macheta în

pasta de gips;
 Se modelează valul de gips pe faţa
vestibulară, marginea incizală şi o
treime din faţa orală a dinţilor frontali.
Gipsul este modelat convex şi
neretentiv;
 Dinţii laterali şi macheta gingiei
artificiale nu vor fi acoperite de gips;
 Se aşteaptă priza gipsului şi apoi se

izolează;
 Se introduce cea de-a doua jumătate
a chiuvetei;
 Se introduce pasta de gips prin
vibrare;
 Se aplică capacul chiuvetei;

 Se introduce la presă.
AMBALAREA MIXTĂ ÎN ZONA
FRONTALĂ
AMBALAREA MIXTĂ ÎN ZONA
LATERALĂ
VEDERE DE ANSAMBLU
Îndepărtarea cerii din tipar:
spaţiul cavitar ce reprezintă tiparul este
obţinut după scoaterea cerii machetei.
Priza gipsului după ambalare necesită
aproximativ 60 - 90 de minute, timp în
care a fost asigurată presarea celor două
jumătăţi de chiuvetă la presă şi ulterior
într-un ring (un cadru metalic cu un
şurub). Manopera presării înlătură
tendinţa de distanţare a jumătăţilor de
chiuvetă ca şi consecinţă a dilatării
gipsului pe parcursul prizei.
CHIUVETA ÎN RING
 Procedeul de îndepărtare a cerii în cazul
ambalării directe (cu val) este următorul:
 Chiuveta este depusă pe un suport metalic
cu mâner (scufundător) şi introdusă în apă
clocotită 5 - 6 minute, timp în care ceara
din interiorul chiuvetei devine plastică.
Fierberea peste 6 minute a chiuvetei va
provoca topirea cerii, impregnarea
tiparului cu grăsimi şi implicit o izolare
necorespunzătoare;
SCUFUNDĂTOR
 Se scoate chiuveta din apă şi se
separă cele două jumătăţi cu un
instrument special sau cu o spatulă
mare, printr-o mişcare de pârghie,
acţionând între cele două inele în
apropierea prelungirilor de ghidaj.
Operaţiunea se execută cu fineţe
pentru a nu deteriora tiparul.
Separarea se va realiza cu atât mai
uşor cu cât gipsul primei părţi a
tiparului a fost mai neted şi mai bine
izolat;
 Ceara devenită plastică este
îndepărtată cu spatula. Resturile de
ceară sunt înlăturate prin spălare cu
apă fiartă, proiectată sub formă de
jet pe suprafaţa gipsului. Dacă apei i
se adaugă detergenţi casnici,
degresarea şi izolarea tiparului se
realizează mai eficient (Donciu,
1996).
După D. Bratu (2003) nu este indicat
a se utiliza detergenţii casnici,
deoarece substanţele din compoziţia
acestora rămân cantonate pe sau în
textura tiparului;
 Se poate deschide chiuveta şi fără o
prealabilă încălzire, cele două
jumătăţi sunt puse pe rând pe
scufundător şi introduse în apă
clocotită, dar durata de spălare este
mai lungă;
 Spălarea trebuie făcută cu insistenţă
în interiorul valului pentru a elimina
toate resturile de ceară, dar cu grijă
pentru ca jetul de apă să nu
antreneze dinţii artificiali din val;
 La deschiderea chiuvetei există
riscul fracturării valului de gips.
 Procedeul de îndepărtare a cerii din
cadrul ambalării indirecte (fără val,
inverse):
 Chiuveta este depusă pe un
scufundător şi introdusă 5 - 6 minute în
apă clocotită;
 Chiuveta se deschide şi se îndepărtează
ceara plastifiată, având grijă să nu fie
dislocaţi dinţii şi croşetele;
 Se spală pe rând ambele părţi ale
tiparului cu un jet de apă clocotită,
până la completa dispariţie a oricărei
urme de ceară.
 În timpul îndepărtării cerii pot
surveni următoarele accidente:
 Impregnarea pereţilor tiparului cu
acizi graşi dacă chiuveta este lăsată
mai mult de 6 minute în apă
clocotită;
 În timpul deschiderii chiuvetei se
poate fractura o porţiune din tipar.
Remedierea se face prin cimentarea
fragmentului respectiv în poziţie
foarte exactă, după ce s-a evaporat
apa de la suprafaţa gipsului;
 Dacă în chiuvetă se observă margini

subţiri de gips, ele trebuie îndepărtate

uşor cu cuţitul, în caz contrar se vor
fractura în timpul îndesării şi vor
pătrunde în masa răşinii acrilice;
 La deschiderea chiuvetei pot apărea
schimbări în poziţia dinţilor sau a
croşetelor. Ei vor fi fixaţi prin
cimentare în poziţiile iniţiale;
 În timpul spălării cerii se poate
întâmpla ca unii dinţi să se deplaseze
de la locul lor. Ei vor fi reaşezaţi cu
atenţie în tipar, după terminarea
spălării.
MACHETA AMBALATĂ
 IZOLAREA TIPARULUI

Constă în aplicarea unei pelicule

izolatoare pe pereţii tiparului.
Obiectivele urmărite prin izolarea
tiparelor sunt următoarele:
 Să se împiedice unirea fizică între
tipar şi răşina acrilică;
 Să se uşureze îndepărtarea protezei

din tipar prin separarea ei de gipsul

tiparului;
 Să se asigure dezambalarea fără
riscul fracturării protezei;
 Tiparul având o suprafaţă netedă şi
proteza va rezulta cu suprafeţe
netede, lucru ce va reduce mult
prelucrarea ei;
 Să se împiedice orice acţiune chimică

între gips şi răşina acrilică;

 Să prevină riscul pătrunderii
monomerului în gips sau a vaporilor de
apă în răşina acrilică, în timpul
procesului de polimerizare.
 Pentru a îndeplini aceste obiective, o
substanţă izolatoare trebuie să
respecte următoarele condiţii:
 Să adere intim de gipsul tiparului;

 Să formeze o peliculă foarte fină care

să nu modifice relieful şi dimensiunile

câmpului protetic;
 Să fie insolubilă în apă şi monomer;
 Să fie inertă chimic;
 Să nu fie toxică;
 Să poată fi manevrată cu uşurinţă.
La protezele parţiale acrilice se
recomandă folosirea exclusivă ca
materiale pentru izolat a substanţelor
izolatoare alginice (de tipul Pectizol
sau Isodent), acestea fiind singurele
care nu aderă de croşete şi de dinţi.
Metoda de izolare cu clorură de
calciu şi silicat de sodiu este practic
imposibilă de realizat fără a atinge
cozile croşetelor sau dinţii, lucru ce
va duce la desprinderea lor din baza
protezei la scurt timp.
Lacurile alginice sunt fluide, de
consistenţa unui sirop şi sunt
incolore sau de culoare roz.
Substanţele alginice mai prezintă şi
avantajele:
 Nu influenţează în nici un fel
culoarea acrilatului;
 Pelicula izolatoare se formează prin

combinaţia chimică cu gipsul, ceea

ce pe de o parte scurtează mult
timpul de lucru, iar pe de altă parte
nu afectează dinţii artificiali.
 Tehnica de lucru:
 Tiparul trebuie să fie uscat, fără
urme de umiditate;
 Temperatura tiparului trebuie să fie

în jur de 40°C (atunci când

chiuvetele pot fi ţinute în mână);
 Substanţa izolatoare se aplică cu
pensula în straturi succesive. Aplicarea
interesează toată suprafaţa tiparului,
inclusiv zonele învecinate. Se evită
aplicarea substanţei izolatoare pe dinţii
artificiali, pentru a favoriza fixarea
chimică a acestora de baza protezei.
Este recomandabil să fie utilizate două
pensule: una mică pentru porţiunile
din jurul dinţilor şi o pensulă mai mare
pentru restul suprafeţelor;
 Pentru o izolare corespunzătoare se
aplică 2 - 3 straturi de soluţie
alginică la intervale de 5 minute şi
numai după ce stratul anterior a
devenit peliculă aderentă, cu aspect
lucios.
Substanţa izolatoare alginică
acţionează cu atât mai eficient cu cât
tiparele sunt mai curate, fără urme de
ceară sau alte grăsimi. Izolarea cu
substanţe alginice nu este perfectă, mai
ales în zona de colet a dinţilor artificiali.
Zonele respective vor fi impregnate de
gips, ceea ce va impune îndepărtarea
gipsului cu freze speciale, cu riscul
modificării uneori a formei dinţilor.
IZOLAREA CU SUBSTANŢE
ALGINICE
Pentru a se păstra nealterate până la
sfârşit proprietăţile izolatoare ale
substanţelor alginice, se va evita
introducerea pensulei direct în
flacon, deoarece aportul de calciu din
gips poate precipita substanţa. Se va
folosi în acest scop un godeu mic în
care se va turna numai cantitatea
necesară de substanţă.
IZOLAREA TIPARULUI
Metoda de izolare cu materiale
siliconate se realizează pe macheta cu
dinţi, înainte de confecţionarea
tiparului. Se utilizează siliconi fluizi
speciali (de tipul Dentaflex Lac) care se
prepară dintr-o pastă fluidă şi un
iniţiator de priză. Trusa mai conţine o
pensulă şi un flacon de nisip. Metoda
se indică la ambalarea indirectă (fără
val) înaintea turnării părţii a doua a
tiparului.
Din tubul cu pastă se exprimă un
segment suficient de lung care este
depus pe blocul de hârtie specială şi
căruia îi corespunde un număr de
picături de activator. Cele două
componente se amestecă cu spatula
pentru paste siliconice până se
omogenizează.
Pasta preparată se aplică în strat
subţire cu pensula, pe feţele
vestibulare şi orale ale dinţilor şi
numai pe 3 mm din macheta bazei
protezei. Nu se aplică pe feţele
ocluzale sau marginea incizală a
dinţilor.
Deasupra pastei siliconice se depun
granule de nisip sau cristale speciale
pentru retenţie (de culoare neagră,
din carbură de siliciu) care sunt
livrate odată cu lacul siliconic în
ambalajul original, când pasta este
încă fluidă, pentru a favoriza aderenţa
siliconului de gipsul părţii a doua a
tiparului. După îndepărtarea stratului
izolator, intervenţiile din timpul
prelucrării sunt minime.
IZOLAREA CU LACURI
SILICONATE