BIBLIOGRAFIE

semestrul I

1. Introducere in fiziologia clinica – Fr. Schneider

2. Homeostazia mediului intern – D. Motoc

3. Fiziologie umana – I. Haulica, Ed. III

4. Tratat de fiziologie a omului – Guyton & Hall, Ed. XI
PHYSIOLOGY BOOKS
 FIZIOLOGIA
Studiază:
manifestările vitale generale şi particulare ale diferitelor
forme de viaţă
mecanismele ce asigură funcţionarea sistemelor vii
reglarea funcţiilor
adaptarea la mediu

Apelează la: Divizată în:

Biofizică Fiziologie virală
Biochimie Fiziologie bacteriană
Anatomie Fiziologie celulară
Histologie Fiziologie plantelor
Informatică Fiziologia omului
Biomatematică, etc
 Fiziologia omului

Ramură a biologiei
Ştiinţă fundamentală a medicinei
Divizată în domenii distincte:
F. generală: funcţionalitatea celulei, a treptelor supracelulare
F. specială: a digestiei, circulaţiei, respiraţiei, buco-dentară
F. clinică
F. muncii
F. sportului, etc
Elaborarează criteriile, metodele de evaluare a
limitelor normalului şi stării de sănătate cât şi
a devierilor de la acestea
 ORGANISMUL CA SISTEM
STRUCTURA VIE:
 formă specială de organizare a materiei, alcătuită din 4 clase de
subst. organice:
1. aminoacizi (formează proteine)

2. nucleotide (formeaz ă ac. nucleici)

3. glucide: monozaharide – pentoze (riboza, dezoxiriboza) si hexoze

(glucoza, fructoza, glactoza) si dizaharide (zaharoza, maltoza, lactoza)
4. lipide: hidrocarburi, acizi grasi, trigliceride, corpi cetonici, fosfolipide,
steroizi, prostaglandine)
RELAŢIA STRUCTURĂ - FUNCŢIE
Structura vie: ’’este un bilanţ funcţional, există în
condiţiile atributului esenţial, METABOLISMUL’’
(Prof. Cotăescu)
Funcţia vie (viaţa) are loc doar în măsura în care
structura o menţine

Fiecărei structuri îi corespunde o anumită (anumite)

funcţie
Schimbarea structurii  modificarea funcţiei
Modificările funcţionale  remanieri structurale
adecvate.
 SISTEM - TEORIA SISTEMELOR

SISTEM = ansamblu de elemente aflate în interacţiune,

determinând proprietăţi pe care părţile constitutive luate
separat nu le au.
TEORIA SISTEMELOR = defineşte legile generale ce
fundamentează interacţiunile existente în interiorul unui
sistem şi legăturile acestuia cu mediul
Mediul: actioneaza asupra structurii vii atat permisiv, în
favoarea vietii, cat si prin factorii agresivi, perturbatori ai
ordinii si organizarii.
Ordinea si organizarea - evaluate pe baza entropiei;
legatura dintre ordine si entropie - invers
proportională, cu cât sistemul este mai ordonat, cu
atat entropia lui este mai mica.
Organismele vii (s. deschise) - supuse tendintelor
entropice ale mediului inconjurator => proces de
uniformizare entropica in favoarea mediului,
contracarat de mecanismele de reglare ce mentin
scazuta entropia viului.
Structura vie = sistem deschis antientropic,
entropia fiind cu atat mai scazuta cu cat gradul de
organizare este mai evoluat.
 ABORDARE IERARHIZATĂ
ÎN RAPORT CU NIVELUL DE REFERINŢĂ:

SISTEME COMPLEXE - ORGANISMUL

SISTEME - SISTEME DE ORGANE
SUBSISTEME - SUBSISTEME CELULARE

SISTEME COMPLEXE - ORGANUL

SISTEME - SISTEME CELULARE
SUBSISTEME - COMPONENTE CEL./
SUBSISTEME CELULARE
 CELULA

 CEA MAI MICĂ UNITATE A ORGANISMULUI ÎN CARE

SE DESFĂŞOARĂ METABOLISMUL
 CAPACITATE DE A SE MENŢINE ŞI ÎNMULŢI
 FORMATĂ DIN UNITĂŢI SUBCELULARE ALCĂTUITE
DIN MACRO - ŞI MICROMOLECULE
TREAPTA MOLECULARĂ A VIEŢII:
- reprezentata de sisteme macromoleculare care prin
interacţiunea lor asigură funcţiilor vitale celulare

TREAPTA SUPRAMOLECULARĂ, INFRACELULARĂ:

- structuri celulare de tipul organitelor (mitocondrii,
ribozomi, etc), cromozomilor
- sistemele infracelulare păstrează atributul de ’’viu’’ doar
integrate în celule.
 SISTEME DE ORGANIZARE SUPRACELULARĂ

ŢESUTUL:

- asociere de cel. similare ca structură, activitate, realizând

o anumite funcţie (ţ. epitelial, ţ. conjunctiv, ţ. nervos,
ţ. muscular)
- alcătuit din celule şi substanţă intercelulară
- un acelaşi ţesut poate fi prezent în diferite structuri,
cooperând la realizarea funcţiilor unui organ
ORGAN
- Unitate funcţională cu alcătuire tisulară omogenă (muşchiul)
sau heterogenă (stomacul) grupată în mod caracteristic.
- Alcătuit din parenchim (cu funcţii specializate) şi stromă
(cu funcţii auxiliare)

SISTEM DE ORGANE (subsistem organic specializat)

- Asociere de organe ce concură la realizarea unei anumite
funcţii (digestie, respiraţie, circulaţie, etc)
- Alcătuire tisulară omogenă (s.osos, muscular, nervos) sau
heterogenă (ap.digestiv, respirator)
ORGANISMUL
Unitatea supremă morfo-funcţională asigurată prin
funcţionarea coordonată şi în interrelaţie a tuturor
celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor de organe.
În cadrul organismului, viul începe cu treapta celulară;
treptele supracelulare sunt vii, fiind formate din celule.
Pe nivele inferioare, treptele subordonate îşi pierd
independenţa, realizează relaţia cu mediul înconjurător
doar prin funcţiile organismului.
În cadrul sistemelor biologice:
organismul este o componentă a populaţiei,
aceasta este o componentă a biocenozei care,
împreună cu mediul său fizic, constituie ecosistemul
(cu doua componente: viu si neviu)
totalitatea ecosistemelor de pe pamant constituie
biosfera (totalitatea formelor de viaţă şi materia
nevie necesară vieţii).
Omul = fiinta biologică şi socială (relaţiile specific
umane imprimate de constiinta si limbaj  mediul
social).
 CELULA CA SUBSISTEM

- unitatea morfofuncţională de bază a organismului

- separată de mediul extracel. prin plasmalemă
- include matricea citoplasmatică şi organitele
celulare
 Matricea citoplasmatică:
- hialoplasma (citosol, 50% din masa celulară),
sistem coloidal
- citoscheletul (filamente şi microtubuli)
- ribozomi liberi
- ARNm, ARNt
- granule de glicogen, picături de lipide, pigmenţi,
macro - şi micromolecule
- ioni
Citoscheletul:

Filamente intermediare, stabile:

- tonofilamente de cheratină în cel. epitelială
- neurofilamente
- gliofilamente
- filamente de vivmentină în c. mezenchimale
- f. de desmină în f. m. striată şi f. m. netedă viscerală
Filamente de actină (motilitatea celulară)
Microtubuli
- prezintă polimerizare/depolimerizare a tubulinei
- componenţi ai cililor, flagelilor, aparatului mitotic
- determină forma cel. şi a prelungirilor sale
- rol în mişcare, formarea unor canale de transport
Centrozomul
- centru nuclear din care pornesc microtubuli liberi, asamblaţi sub
controlul acestuia
- în timpul diviziunii generează fusul de deplasare a
cromozomilor
Citoscheletul

Fibers of
extracellular
matrix (ECM)
Glycoprotein

Carbohydrate

Glycolipid EXTRACEL
SIDE OF
MEMBRANE

Microfilaments
of cytoskeleton Cholesterol Peripheral
Integral CYTOPLASMIC SIDE
protein
protein OF MEMBRANE
 Nucleul:

- Cel mai mare organit celular (6% din volumul cel.)

- Delimitat de o membrană dublă
- Depozitar şi organizator informaţional al celulei
- Specificarea genetică a cel. încodată de molecule de
ADN, reprezentat de cromozomi (cel. umană: 46 cr;
gameţii 23 cr)

Cromozomul:
- Grup linkat de gene
Gena:
- Segment al moleculei de ADN, conţine informaţia
necesară pt. a produce sinteza unei molecule de ARN
- Setul complet de gene al unui individ – genom (3x104),
însumează 3 miliarde perechi baze ADN, specificând 1
milion molecule proteice.
NUCLEUL
 MITOCONDRIILE

- UNITĂŢI RESPIRATORII ŞI ENERGOGENETICE

- Formaţiuni ovoide, cu dublă membrană lipoproteică:
internă cu pliuri (creste mitocondriale), cu
permeabilitate selectivă  proprietatea de umflare
reversibilă (swelling)
- Rol în oxidaţia de substrat şi transfer, captarea şi
stocarea E în compuşi macroergici, sinteza de ac.
graşi, ac. aminaţi, etc
- Furnizează E biologic utilizabilă şi metaboliţi specifici
celorlalte structuri subcelulare
 RETICULUL ENDOLASMATIC
REŢEA DE CANALE ŞI CISTERNE DELIMITATE DE
MEMBRANĂ
- Traversează citoplasma, comunică cu porii m. nucleare
şi celulare
- Două tipuri: neted şi rugos (ergastoplasma), având
ataşaţi ribozomi
- Sediul unor activităţi enzimatice / procese biochimice
implicate în metabolismul. lipidic, glucidic, protidic, în
sinteza proteinelor
- Activitate fosfatazică şi oxidazică
- Sintetizează subst. specifice pentru lizozomi, ap. Golgi,
sinapse
- Implicat în transmiterea excitaţiei şi cuplarea cu
contracţia sau secreţia.
 LIZOZOMII

- Saci sferici cu enzime hidrolitice, predominant acide

- Rol în dig. intracelulară a propriilor compuşi (autofagie)
sau endocitaţi (heterofagie: fagocitoză, pinocitoză,
endocitoză receptor mediată)
- Vezicula endocitată se cuplează cu lizozomii primari
formand vacuole dig.  LIZOZOMI SECUNDARI sau
fagolizozomi
- Funcţii specializate: apărare faţă de non-self, distrugerea
resturilor celulare, a cel. în suferinţă, absorbţia proteinelor.
- Autofagia (autoliza focală)  asigură reînnoirea
constituenţilor cel. (ex. regresiunea fiziologică a uterului
post partum, procese de remaniere ca osteoliza).
- Eliberarea conţinutului lizozomal  zone de liză sau
procese degenerative, moarte celulara
 PEROXIZOMII

- Microvezicule delimitate de membrane

- Rol în oxidarea unor molecule toxice, cu
participarea oxigenului molecular
- Generează şi degradează SRO
 APARATUL GOLGI
COMPLEX DE MICROVEZICULE
ŞI CISTERNE CANALICULARE

- Intre RE şi plasmalema
polului secretor al cel.
- Rol în condensarea şi
maturarea materialului
sintetizat în RE şi în
tranzitarea în vederea
exocitozei
- Participă la formarea
granulelor de zimogen,
a oseinei, condrinei,
hormonilor, mediatorilor
polipeptidici
 RELAŢIILE INTERCELULRE

Relaţii directe (determinate genetic) cu celule de acelaşi tip

(în cadrul ţesutului) sau de alte tipuri (în cadrul organului)
Ţesutul: celule + matrice extracelulara implicată în
joncţiunile celulare, asigurând adezivitatea şi comunicarea
intercelulară

Moleculele de adezivitate celulară (CAM) = glicoproteine

membranare (ex: Selectine, Imunoglobuline, Integrine):
 pe neuron: N-CAM
 pe hepatocit şi alte tipuri celulare: L-CAM
 pe neuroni înspre cel. gliale: Ng-CAM
Asigură interacţiunile dintre celule, dintre cel. şi matricea
extracelulară.
Selectinele:
 realizează aderarea leucocitelor la peretele vascular
 mediază deplasarea transendotelială a acestora

Superfamilia imunoglobulinelor:
 ICAM - Intercellular Adhesion Molecule
 VCAM - Vascular Cell Adhesion Molecule
 PECAM - Platelet Endothelial Cell Adhesion Molecule

Integrinele:
 Rol în adeziunea şi migrarea transendotelială a
leucocitelor, în fagocitoză, embriogeneză
 Integrine leucocitare: Leu-CAM, Very Late Antigen (VLA),
citoadezine
 Matricea extracelulară:

 organizare diferită, în funcţie de ţesut sau organ

 în os, tendon – matrice abundentă, cu rol mecanic
de sustinere
 în muşchi, epidermă – săracă, cu rol mecanic de
rezistenţă
 în ţesutul conjunctiv – bine reprezentată – subst.
fundamentală, fibre de colagen, elastice, de
reticulină
COLAGENUL
componenta de bază a matricei extracel., organizat sub
formă de fibre
FIBRONECTINA
ataşată de f. de colagen şi de m. celulară, prin integrine;
intracelular se ataşează citoscheletului
PROTEOGLICANII (conţin glicoz-amino-glicani, polizaharide
hidrofile, electronegative)
formează geluri cu diferite grade de polimerizare
conferă variaţii de densitate spaţiului extracel
filtru reglator al pasajului moleculelor din lichidul extracelular
leagă factori de creştere, proteine semnalizatoare pentru
celule
ghidează migrarea celulară prin matrice
componentă extracel. ce umple spaţiile dintre celule şi fibre
glicozaminoglicanii atrag Na+, sunt osmotic activi, permit
acumulări hidrice în spaţiile intercelulare
 CELULELE EPITELIALE:

 dispuse uni- sau multistratificat

 rol de barieră, cu o faţă apicală şi una bazală, în raport cu
ţes. conjunctiv
 la polul apical: segmente de oligozaharide, formând
glicocalixul (ex. enterocit)
 faţa bazală: în alcătuirea m. bazale, formată din colagen
tip IV şi alte proteine (laminina - asigură adeziunea prin
integrine dintre m. cel. epiteliale şi fibronectina ţes.
conjunctiv)
 feţe sunt polarizate funcţional (ex. cel. epiteliale
absorbante asigură la polul apical intrarea în celulă a
componentelor din mediul extracel. iar la polul bazal
transportă produsele în interstiţiu)
 Tipuri de joncţiuni dintre cel. epiteliale:

 Joncţiuni strânse, relativ impermeabile: au funcţie de

barieră, unesc membranele apicale a două celule
învecinate
 Joncţiune aderentă: uneşte celula pe întreaga
suprafaţă laterală (prin CADERINE, leagă mănunchirile
actinice a două celule învecinate)
 Joncţiunea desmozomială: realizează puncte de
sudură ce ancorează filamentele intermediare ale
două cel. învecinate, prin CADERINE
 Acelaşi tip de legătură se realizează între partea bazală
a cel epiteliale cu m. bazală, formând o joncţiune hemi-
desmozomiala
 Joncţiunea gap (nexus, macula comunicans)
Joncţiunea gap
(nexus, macula comunicans)

 Între două cel. alipite, cu spaţiul dintre ele îngust,

ocupat de conexoni (proteine ce permit pasajul
intercel. al ionilor anorganici, a moleculelor
hidrosolubile pâna la 1000 D)
 Realizează cuplarea electrică şi metabolică
(ex. cardiomiocit).
 Se caracterizează prin dinamism funcţional,
modificările funcţionale induc schimbari de
permeabilitate: creşterea [Ca2+] i.cel.  scade
permeabilitatea joncţională
Solidarizarea intercelulară în tesutul muscular:

- Fb. musculare striate scheletice: solidarizate prin

endomisiun (teaca conjunctivă a muschiului)
- Fibrocelulele musculare cardiace: prin discuri intercalare
ce includ joncţiunea gap
- Celula musculară netedă: cuplată cu cea învecinată prin
joncţiuni gap, plăci de ataşare, apoziţii-angrenaj
intercelular

Legăturile dintre neuroni, neuroni şi cel.gliale:

- De tip ataşare, în cadrul unei reţele de contiguitate