CURS NR.

VII
6.3. METODA IN LANT.
 ÎNLĂNȚUÍ (VB)

1. A AȘEZA ÎN RÂND, A LEGA UNUL DE

ALTUL, A COORDONA, A ÎMPREUNA (ÎN
MOD LOGIC).

2. A URMA UNUL DUPĂ ALTUL (ÎN ȘIR

NEÎNTRERUPT).

(DUPĂ FR. ENCHAÎNER).
6.3.1. METODA ÎN LANŢ: CONŢINUT,
PRINCIPIILE METODEI.
 Privind cele două metode prezentate in cursul precedent, se constată că
ele se situează pe poziţii diametral opuse, ca mod de concepere a
dispunerii începerii şi desfăşurării în timp şi spaţiu şi din punctul de vedere
al consecinţelor. Constatarea conduce la concluzia că, "adevărul" se
situează la mijloc. Aceasta este ideea de la care porneşte metoda în lanţ, de
a încerca să combine avantajele şi să elimine, pe cât posibil, dezavantajele
metodei succesive şi metodei în paralel.
 În principiu, metoda în lanţ constă în conceperea unei
dispuneri şi desfăşurări în timp şi spaţiu astfel încât formaţii de
muncitori specializate în execuţia unor procese trec succesiv
de pe un sector pe altul, fiecare formaţie executând un proces
pe un sector creează front de lucru pentru formaţia care
execută procesul următor.
 Pentru a putea sugera acest conţinut, de principiu, al metodei în lanţ, vom propune
următorul exemplu. Simplificând la maxim execuţia fundaţiilor continue pentru un zid de
sprijin, se propun trei procese complexe, pentru care duratele de execuţie pe sector sunt
egale cu "t" (aveam trei procese ritmice):

1-săpături si beton de egalizare;

2-armare fundatie;

3-betoane armate in fundatie.

Numarul de sectoare, ca rezultat al structuararii spatiale a lucrarii de constructie, n s=3

sectoare.

Dispunerea (intrarea în lucru) fiecărei formaţii şi desfăşurarea ulterioară în timp şi spaţiu,

corespunzător metodei în lanţ, a proceselor este redată în figura 6.9..
 sectoare

3
Momentul terminarii
activitatii pe un sector
de catre formatia 1
2

timp
1 2 3

Momentul de intrare in lucru a formatiei 3

Momentul de intrare in lucru (dispunere) a formatiei 2
Momentul de intrare in lucru (dispunere) a formatiei 1
Fig. 6.9. Exemplu de dispunere (intrare în lucru) şi desfăşurare în timp şi spaţiu a proceselor, corespunzător
metodei de organizare în lanţ
 Din reprezentarea grafică se constată îmbinarea metodei succesive cu metoda în paralel:

 dacă se urmăreşte execuţia proceselor pe primul sector, aceasta corespunde variantei 1 a metodei
succesive;

 dacă urmăreşte execuţia proceselor 1,2,3 în ziua a-III-a, se observă o clară metodă în paralel cu
deosebirea esenţială că, în loc de trei formaţii de aceiaşi specialitate sunt implicate trei formaţii de
specialităţi diferite.

Simplificarea adoptată privind egalitatea ritmurilor de lucru ar putea determina opinia falsă, că metoda
în lanţ este foarte simplă. În realitate modul de desfăşurare în timp şi spaţiu a proceselor din fig.6.9 “ar fi
prea frumos ca să fie şi adevărat”. Dificultatea aplicării metodei în lanţ sunt numeroase şi ele se vor reliefa
în capitolele următoare.
Vom semnala numai următoarele aspecte:

 Împărţirea în sectoare nu este o simplă demarcaţie pe planşă sau pe teren, ci este impusă de
condiţionări tehnologice şi organizatorice foarte complexe;

 Delimitarea sectoarelor determină în mod hotărâtor variaţii ale ritmului de lucru (datorită variaţiei
volumelor de lucrări) ceea ce face ca, coordonarea în timp şi spaţiu a activităţii formaţiilor de muncitori
să fie dificilă.
 Aplicarea metodei în lanţ, pentru organizarea
execuţiei proceselor de construcţie se bazează pe
următoarele principii (ipoteze), exprimate în modul cel
mai general astfel:
1. Lucrarea de constructie ce urmează a se executa prin metoda în lanţ,
evidentiata in antemăsurătoare sau pe baza detaliilor de execuţie, se
structurează tehnologic in procese de constructie sau cicluri ( procese
simple sau complexe, uneori foarte complexe, care se reiau în mod identic de
la un sector la altul).

De obicei un ciclu – proces simplu sau complex – este o etapă tehnologică

distinctă, delimitată astfel încât să poată fi încredinţată spre execuţie unei
formaţii de muncă de o anumită specialitate, dotată cu anumite mijloace de
muncă.
2. Lucrarea de constructie ce urmează a fi realizata prin
aplicarea metodei în lanţ, se împarte (structureaza spatial)în
sectoare de lucru, astfel încât configuraţia şi dimensiunile
acestora să fie relativ egale. Se acceptă abateri dimensionale
până la 15% - 20%, de la un sector la altul.
Zi (m;mp)

si (m;mp)
= =
 Împărţirea în sectoare de lucru nu este o simplă delimitare spaţială,
acesta depinzând de:

 soluţia constructivă a obiectului sau a părţii de obiect ce se împarte în

sectoare;

 configuraţia şi dimensiunile în plan ale obiectului sau părţi de obiect;

 tehnologia de execuţie a diferitelor cicluri ce urmează să se realizeze

pe sectoarele mari;

 condiţionările tehnologice şi organizatorice de execuţie, care fac

posibilă sau nu, întreruperea proceselor la limitele sectoarelor.
3.Pentru execuţia ciclurilor se vor afecta formaţii de muncitori cu
utilaje şi instalaţiile de lucru specifice tehnologiei de execuţie a
acestora, care trec succesiv de pe un sector pe altul, cu acelaşi
număr de muncitori şi cu aceiaşi dotare cu mijloace de muncă.
4.Se consideră că în acelaşi timp pe acelaşi sector se execută un
singur proces de constructie, din considerente tehnologice şi
organizatorice. Se evită astfel, supraaglomerarea cu muncitori
de specialităţi diferite, cu un număr mare de sortimente de
materiale, cu diferite tipuri de mijloace de muncă.
Respectându-se acest principiu, creşte garanţia asigurării unei
calităţi corespunzătoare pentru lucrarea de constructie şi nu în
ultimul rând creste securitatea muncii.
 sectoare
i i+1

j
timp

(nu)

sectoare
i i+1

j
timp

(da)
5.Se consideră că ritmul de lucru calculat, al fiecărui ciclu, se
realizează întocmai pe toate sectoarele, ceea ce permite trasarea
ciclogramei ca model al desfăşurării în timp şi spaţiu a ciclurilor.
Pe baza acestui model se pune în evidenţă relaţii funcţionale şi de
dependenţă dintre principalii parametrii ai organizării în lanţ.
 6.3.2. Tipuri de organizări în lanţ (tipuri de lanţuri).
 

Complexitatea şi natura foarte diferită a proceselor şi operaţiilor ce alcătuiesc

aceste procese determină posibilitatea aplicării a trei tipuri de lanţuri:
 lanţ ritmic;
 Lant ritmic cu ritmuri diferite de la un ciclu la altul (lanţ dual);
 lanţ neritmic.
Un tip de lanţ particular este lanţul liniar; particularitatea rezultă din caracterul
liniar al lucrărilor la care se aplică: drumuri, căi ferate, alimentări cu apă, canalizări,
etc. Lanţul liniar poate fi, la rândul său, lanţ ritmic, lanţ ritmic cu ritmuri diferite de la
un ciclu la latul (lanţ dual), lanţ neritmic.
 6.3.2.1. Lantul ritmic (Lantul complex ritmic)

Lanţul ritmic reprezintă modul ideal de organizare a execuţiei proceselor de

construcţie, soluţia perfectă de desfăşurare în timp şi spaţiu. În acest tip de lanţ,
duratele tuturor proceselor (denumite şi cicluri), ce intră în componenţa lanţului,
sunt egale între ele şi constante pe toate sectoarele:
t 1  t 2  ...  t m  t 6.1

Fiecare formaţie de muncitori începe lucrul pe un sector imediat ce formaţia

precedentă şi-a terminat lucrul pe acest sector, ceea ce determină sincronizarea
totală, între toate procesele şi pe toate sectoarele (fig. 6.10.).
 sectoare (ns)
1 2 3 i i+1 m
n Dn Pn
......... .........
.
. . . an-1;n
. ......... .........
j Dj . . Pj
......... .........
.
. . . Pj-1 aj-1;j
. ......... .........
2 D2 . . P2 a2;3
......... .........
1 D1 . . P1 a1;2 timp (t)
......... .........
t t t .......... t t .......... t
. = . tp=(n-1)٠t
=

Fig. 6.10. Lanţul ritmic (Lantul complex ritmic)

 Parametrii acestui tip de lanţ sunt:

 n – numărul de sectoare;

 m – numărul de cicluri;

 td – timpul de desfăşurare a lanţului, reprezintă intervalul în care intră în lucru toate formaţiile specializate. Din fig.
6.10. rezultă:
 
td = m . t (6.2)

 tp – timpul de predare, reprezintă intervalul în limitele căruia se finalizează succesiv sectoarele pe care s-au executat
cela “m” cicluri. Din fig. 6.10, rezultă:

tp = (n - 1) . t (6.3)

 D – durata totală de execuţie a lucrărilor, folosind ca model lanţul complex ritmic. Din ciclograma rezultată în fig.
6.10, rezultă:
 
D = td + tp = (m + n – 1) . t (6.4)
 Analizând calitatea organizării execuţiei proceselor, prin
metoda în lanţ, folosind modelul grafic din figura 6.10, pe baza
principiilor de bază ale organizării constatăm următoarele:

1.Continuitatea – este asigurată, observându-se pe ciclogramă,

figura 6.10, că fiecare formaţie specializată trece continuu
(fără întrerupere) de la un sector la altul.

2.Ritmicitatea – este asigurată, modelul grafic asigurând

finalizarea succesivă a sectoarelor la intervale egale , fig.6.10:
 
a12 = a23 = … … = an-1,n (6.5)
3. Uniformitatea – este asigurată, deoarece cantitatile de lucrari pe unitatea
de timp, este constantă pentru toate sectoarele, în condiţiile în care se
respectă principiile metodei în lanţ şi cu precădere pe cel care spune că
“lucrarea de constructie se împarte în sectoare relativ asemănătoare ca
configuraţie şi dimensiuni”; fig.6.10.

= = = ٠٠٠= = ٠٠٠ = (6.6)

Unde:
P1, P2, … , Pn – producţia corespunzătoare sectoarelor 1,2, … n;

D1, D2, … , Dn – durata totală de execuţie a lucrărilor pe sectoarele 1,2, …

n.
4. Proporţionalitatea – se poate asigura în condiţiile în care cantitatea de
proces (volumul de lucrări) este relativ constant pe toate sectoarele, ceea
ce permite ca fiecare formaţie specializată să fie încărcată cu sarcini de
muncă, proporţional cu numărul de muncitori, cu gradul de calificare al
acestora, cu dotarea cu mijloace de muncă.

5. Sincronizarea – se realizează pe toate sectoarele, fiecare formaţie

specializată începe lucru pe un sector imediat ce echipa specializată
precedentă a terminat procesul pe sectorul respectiv.
 .

Avantajele tehnice şi economice oferite de aplicarea metodei de organizare

în lanţ, sub forma lanţului complex ritmic sunt excepţionale (ritmicitate şi
uniformitate perfecte, sincronizare totală), însă eficienţa practică a metodei
este redusă din cauza rigidităţii ipotezei, că durata calculată (ti) se realizează
întocmai în execuţie. Pe baza acestei ipoteze este posibilă aplicarea modelului
ciclogramei din fig. 6.10, care permite o sincronizare totală.
 
Atât ipoteza, cât şi consecinţa acesteia (sincronizarea totală) sunt
nerealizabile, ceea ce reduce considerabil valoarea practică a metodei.
 Nerealizarea duratei calculate t, din figura 6.11., se datorează, pe de o
parte, modului de calcul al acesteia, care include NT, ce este o mărime
medie, implicând posibilitatea realizării de valori mai mari sau mai mici,
cât şi multiplelor cauze ce intervin în activitatea şantierelor (ce nu pot fi
prevăzute): deficienţe în aprovizionare, timp nefavorabil, absenţe de la
lucru, condiţii de lucru modificate, etc. Toate acestea pot conduce la
depăşirea duratei calculate.
 Efectul imediat al depăşirii duratei de execuţie a unui proces pe un sector
este faptul că formaţiile care execută procesele următoare vor aştepta
eliberarea sectorului, implicit se prelungeşte durata totală de execuţie.

Efectul economic al organizării în lanţ ritmic nu este cel scontat,

deoarece aşteptările generează costuri neproductive cu muncitorii şi
utilajele ce aşteptă eliberarea frontului de lucru; durata programată nu se
realizează şi există o mare probabilitate ca planul iniţial să devină
nefolositor chiar în perioada de început a execuţiei.

În scopul evitării acestor efecte negative ale aplicării lanţului ritmic, se

impune adoptarea unor soluţii corective privind dispunerea începerii şi
desfăşurarea în timp şi spaţiu. Aceste soluţii constă în introducerea de
intervale de siguranţă .
6.3.2.2. Introducerea intervalelor de siguranţă
în lanţul complex ritmic.
 Există două soluţii de a introduce intervale de siguranţă şi anume:

1. Prevederea unor intervale de siguranţă (rezerve de timp sau fronturi de

lucru de rezervă) ts între începerea proceselor. (figura 6.12.).

Introducerea intervalelor de rezervă, care preiau neuniformităţile în

desfăşurarea reală a proceselor, are dezavantajul că lungeşte durata totală
de execuţie cu suma timpilor de siguranţă (figura 6.12).

Stabilirea mărimii timpilor de siguranţă, ts, se face pe baza evaluării

dificultăţilor probabile în execuţia proceselor şi acordarea de timpi de
siguranţă mai mari sau mai mici în concordanţă cu aceste dificultăţi.
 2. Introducerea intervalelor de rezervă (siguranţă) prin forţarea
reducerii duratei de execuţie pentru anumite procese, ceea ce are
ca efect apariţia unui timp neproductiv planificat, sau mai exact
conduce la nerealizarea indicelui de îndeplinire a normei
(I1=t/t11; I2=t/t21). Din acest motiv, aplicarea este indicată la
procese care au un cost redus (costul stagnării muncitorilor şi
utilajelor să fie cât mai redus).
 În acest sens, se recomandă ca dimensionarea şi repartizarea intervalelor de siguranţă (intervale planificate de
aşteptare) să se facă ţinând seama de cheltuielile pe unitatea de timp aferente formaţiilor: timp de siguranţă minim la
formaţii cu cost maxim şi invers. Deci, soluţia este introducerea intervalelor de siguranţă care au mărimi invers
proporţionale cu costul orar al execuţiei proceselor. În acest scop se procedează în modul următor (figura 6.13.).

Fig. 6.13. Introducerea intervalelor de siguranţă invers proporţionale cu costul orar al formaţiilor ce execută
procesele
 Durata minimă a proceselor la care organizarea execuţiei se face prin metoda în lanţ
ritmic este dată de relaţia:

Dmin = (m+n-1) · t

Durata reală (Dr) depăşeşte durata minimă, fapt confirmat de practică. În

consecinţă, prin compararea şi analiza duratei lucrărilor executate anterior (D r), se poate
determina diferenţa

Ds = Dr - Dmin

Ds se eşalonează astfel încât să se creeze intervale de siguranţă planificate (t si),

conform raţionamentului: formaţiile ce au un cost orar (manoperă + utilaj) mai mare să
fie cel mai puţin afectate de aşteptări. Dacă notăm aceste costuri orare ale proceselor cu
C1, C2, …, Cm, durata Ds se va repartiza astfel:

m 1 m 1 m 1

t  t s1 t  t s2 t  t s , m 1  ( t  t si )  t   t si ( m  1)  t  D s
    i 1
m 1
 i 1
m 1
i 1
 m 1
, 6.7.
C1 C2 C m 1  Ci  Ci  Ci
i 1 i 1 i 1

dar t - ts1 = t1, t - ts2 = t2, … , t - ts,m-1 = tm-1, de unde:

C1  ( m  1)  t  D s  C 2  ( m  1)  t  D s  C m 1  ( m  1)  t  D s 
t1  m 1
, t2  m 1
,…, t m 1  m 1
, 6.8.
 Ci  Ci  Ci
i 1 i 1 i 1

astfel încât se determină:

 Q  NT  Q  NT  Q  NT
M1  , M2  , …, M m 1  . 6.9.
d s  t1  I ds  t 2  I d s  t m 1  I

În final se adoptă pentru procesul 1: t, M 1, I1 = t1 / t; <<1;

pentru procesul 2: t, M2, I2 = t2 / t; <<1
................................................................