2.1.

Caracteristicile activităţii de
construcţie
 Abordarea problemei managementului execuţiei
proiectelor de construcţie şi, ca o latură a acesteia, problema
organizării execuţiei proceselor de construcţie, se poate face
numai după ce se cunosc caracteristicile activităţii de
construcţie.

Acest aspect se impune, deoarece este necesar să se

înţeleagă că a realiza lucrari de construcţie este o activitate
ce se diferenţiază net de orice activitate industrială şi, în
consecinţă, este imposibil de preluat modelele de organizare
din industrie şi aplicate, în mod mecanic, activităţii de
construcţie.
 Caracteristicile activităţii de construcţie influenţează în mod
hotărâtor conţinutul tehnic al organizării, precum şi rezultatele
economice obţinute.
1. Activitatea de construcţie este o activitate de unicat,
deoarece se realizează pe bază de comandă unică. Această
caracteristică rezultă din trei elemente esenţiale:
a) Activitatea de construcţie, al cărei scop este realizarea unei lucrări
de construcţie, are la bază un proiect, comandat de un beneficiar, care
defineşte numai acea lucrare. Un proiect poate să definească două sau mai
multe lucrări de construcţie (cladiri de locuit sau cu alte destinaţii).
b) Pe baza proiectului (care include şi acordurile necesare obţinerii
racordurilor la utilităţi) se emite autorizaţia de construire, unică pentru o
lucrare de construcţie.
c) Execuţia proiectului, în fapt activitatea propriu-zisă de a executa
lucrarea de construcţie, se face pe baza unui contract unic.
 2. Procesul de construcţie este mobil, în timp ce lucrarea de
construcţie (rezultatul procesului de construcţie) este fixă,
legată de teren. Mai ales prin acest aspect, activitatea de a
realiza construcţii se diferenţiază net de toate activităţile
industriale unde procesul de producţie este fix, iar produsul
este mobil.

3. Conţinutul extrem de neomogen si complex al activităţii de

construcţie, în totalitatea sa. Această caracteristică este
evidenţiată de faptul că execuţia unei lucrări de construcţie
este rezultatul unui număr extrem de mare de procese de
construcţie de o mare diversitate, din punctul de vedere al
conţinutului tehnologic (ceea ce determină necesitatea unor
muncitori cu calificări extrem de diverse), al complexităţii, al
timpului de muncă necesar şi al duratei de execuţie.
 4. Procesul de construcţie se desfăşoară sub influenţa
directă a factorilor atmosferici (chiar sub cerul liber).

5. Durata mare de execuţie a lucrărilor de construcţie. De-a

lungul acestei perioade, condiţiile meteorologice, care pot
varia extrem de mult, determină necesitatea de a adopta
măsuri tehnice şi tehnologice complexe; acestea influenţând
hotărâtor costul lucrărilor.

6. Procesele de construcţie, în cea mai mare majoritate,

peste 95%, sunt procese manuale şi manual-mecanice, în
prezent şi aşa vor fi şi în viitor. În consecinţă, elementele
factorului uman – număr, calificare, organizare, disciplină –
sunt cele care influenţează hotărâtor calitatea, costul şi
durata de execuţie a lucrărilor.
 7. Volumul şi greutatea foarte mare a materialelor ce intră
în execuţia unor procese de construcţie. Acest aspect
determină ca o componentă principală a managementului în
construcţii să fie organizarea şi conducerea transportului şi
depozitării materialelor.
2.2. Definirea şi structurarea
activităţii de construcţie
 Activitatea de construcţie cuprinde totalitatea proceselor
de construcţie, precum şi a acţiunilor cu caracter tehnic,
economic, administrativ, care au drept scop realizarea unui
proiect (lucrare) de construcţie

După cum se constată din definiţia de mai sus, acţiunile, în

contextul lor general, incluse în activitatea de construcţie pot
fi grupate în două mari categorii:

- procese de construcţie;

- acţiuni cu caracter tehnic, economic, administrativ.

 Procesul de construcţie reprezintă totalitatea modificărilor
cantitative şi calitative şi a proceselor naturale pentru
transformarea materialelor cu ajutorul unor mijloace
specifice în cadrul unui loc de muncă în legătură cu execuţia
unui element aferent unei lucrări de construcţie.

Acţiunile cu caracter tehnic, economic, administrativ sunt

extrem de numeroase, ele reflectând complexitatea
activităţii de construcţie.
 Aceste acţini condiţionează, în mod hotărâtor, realizarea
proceselor de construcţie. Iată câteva exemple:

- Acţiunea de trasare a unei noi lucrari de construcţie (fundatii zid

sprijin) condiţionează debutul primelor procese, procesele de săpare
(manuală, mecanizată);

- Aprovizionarea materialelor, în sortimente şi cantităţi

corespunzătoare, condiţionează realizarea tuturor proceselor, în execuţia
cărora se regăsesc;

- Începerea activităţii pe un şantier este condiţionată de crearea

condiţiilor de viaţă pe şantier pentru personalul tehnic şi muncitori, care
fac obiectul lucrărilor de organizare de şantier: birouri, spaţii de cazare
şi/sau vestiare pentru muncitori, alimentare cu apă, energie electrică etc.

- Alte numeroase acţiuni.

 Rezultatul activităţii de construcţie poate fi de o deosebită
varietate, rezultat pe care noi îl denumim, în mod generic,
lucrare de construcţie. Sistematizând această varietate,
lucrarea de construcţie poate fi:

1. Construcţie nouă, este o construcţie, în totalitatea ei, distinctă şi

delimitată în spaţiu, având o destinaţie funcţională bine precizată, care
poate fi: pod, zid de sprijin, drum etc.

2. Lucrare de reparaţie, concretizată într-o succesiune de procese ce au

drept scop readucerea unei construcţii existente la starea de
funcţionalitate iniţială (normală) ca urmare a uzurii sau degradărilor
rezultate din exploatarea ei (uzură normală).
3. Lucrare de consolidare, ce se defineşte ca fiind o succesiune de
procese pentru:
a) refacerea capacităţii portante a unor elemente ale structurii de
rezistenţă a unei clădiri, pod, baraj etc., capacitate diminuată în urma
unor acţiuni excepţionale (seism, explozie, inundaţii);
b) mărirea capacităţii portante a unor elemente ale structurii de
rezistenţă impusă de schimbarea funcţiunii clădirii, podului etc

4. Lucrare de reabilitare, definită ca o succesiune de procese pentru

repunerea unei construcţii într-o nouă stare de folosinţă, construcţie care
a suferit degradări ale elementelor componente, cât şi pentru
îmbunătăţirea altor performanţe, în urma modificării sau readaptării
exigenţelor la normele actuale, altele decât cele iniţiale.
 Scopul final al organizării execuţiei proceselor este realizarea
unei lucrări de construcţie, care are caracter de unicat.

Organizarea execuţiei este şi ea o activitate de unicat,

întrucât este strict determinată de un proiect tehnic
constructiv ce urmează a se realiza şi un contract (de
antrepriză), care stabileşte condiţiile pentru realizarea
proiectului (preţul, perioada de execuţie marcată de data de
începere şi data de terminare, alte condiţii).

În vederea organizării execuţiei unui proiect, este necesar ca

acesta să se descompună în procese foarte diferite ca natură şi
complexitate, în funcţie de soluţia constructivă, tehnologia şi
metoda de organizare a execuţiei proceselor, condiţii locale etc
Descompunerea este impusă de necesităţi de a concepe
modalitatea optimă de desfăşurare în timp şi spaţiu a
execuţiei proceselor (din multitudinea de variante posibile,
după cum se va vedea în cele ce urmează).

În acest sens, descompunerea şi respectiv structurarea unei

lucrări de construcţie, de la simplu la complex, se prezintă în
tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Structurarea lucrării de construcţie

2.3. Structura procesului
de construcţie
 În capitolul precedent, am definit procesul de construcţie ca
fiind totalitatea modificărilor cantitative şi calitative şi a
proceselor naturale pentru transformarea materialelor, cu
ajutorul unor mijloace specifice, în cadrul unui loc de muncă,
în legătură cu execuţia unor elemente aferente unei lucrări de
construcţie.

Procesul de construcţie are două laturi, care sunt într-o

strictă dependenţă:
 procesul tehnologic;

 procesul de muncă.
 Procesul tehnologic reprezintă ansamblul transformărilor
cantitative şi calitative ale materialelor, prin modificarea
formei, structurii, grupării, compoziţiei chimice, amplasării în
spaţiu etc.

Procesul de muncă reprezintă activitatea de participare directă

a executantului (colectiv sau individual) la ansamblul
transformărilor cantitative şi calitative ale materialelor sau
îndeplinirea unei funcţiuni în legătură cu acestea.
În cazul când transformările succesive ale materialelor se
realizează prin activitatea directă a omului (cazul proceselor
manuale şi manual-mecanice), procesul de muncă se
suprapune peste procesul tehnologic.
Exemplu:

 săparea manuală a pământului;

 Montare armaturi etc;

Cu cât procesul se mecanizează, cu atât procesul de muncă se

separă de procesul tehnologic.
 Orice proces de construcţie trebuie legat de locul de muncă
pe care se realizează şi analizat în contextul acestuia.

Analiza procesului de construcţie este cu atât mai dificilă şi

importantă, deoarece locul de muncă este de o deosebită
varietate (în funcţie de forma, dimensiunile şi amplasarea
elementului de construcţie unde se realizează) şi în continuă
mişcare.

Organizarea procesului de construcţie trebuie să înceapă prin

organizarea locului de muncă, la nivelul căruia se interferează,
tehnologia şi organizarea.
 Diviziunea elementară a procesului de construcţie pe latura
procesului tehnologic este procesul simplu (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Structura procesului de construcţie.

 Procesul simplu este acea parte a procesului de construcţie,
pe latura procesului tehnologic, care se execută într-un anumit
interval de timp, de către un executant (muncitor individual sau
o formaţie de lucru), pe un loc de muncă, prevăzut cu o
înzestrare specifică de utilaj şi unelte, acţionând asupra unor
materiale de construcţie, în cadrul uneia şi aceleiaşi tehnologii.

Cerinţa unităţii tehnologice determină necesitatea

continuităţii procesului pe acelaşi loc de muncă.

Durata unui proces simplu poate să fie mai mare decât durata
unui schimb, dar reluat de către acelaşi executant a doua zi pe
acelaşi loc de muncă nu reprezintă o discontinuitate din punctul
de vedere al procesului de construcţie.
Scopul si cauzele impartirii procesului de constructie in
procese simple:

1. Procesele simple trebuie să fie delimitate în aşa fel încât, atribuite

unor executanţi, să se poată măsura, în mod practic, consumul de
timp de muncă, calitatea şi cantitatea de proces executată.
Obs.:
 Procesul simplu este obiectul normelor de muncă în construcţii,
stabilite prin actele normative "Norme de muncă în construcţii ",
capitolele 1-50. Obiectul normelor de muncă nu poate fi o
subdiviziune a procesului simplu, deoarece nu ar fi posibil de a
controla cantitatea şi calitatea execuţiei pentru a stabili
răspunderea executanţilor.

2. De a contura cât mai bine răspunderea executanţilor pentru munca

ce li s-a încredinţat.
 Pentru a putea determina timpul de muncă necesar realizării
acestor sarcini de execuţie se impune ca procesele simple să
se împartă în elemente mai simple, a căror durată să depindă
de un număr limitat de factori; în legătură cu aceasta, procesul
simplu se împarte în operaţii.

Operaţia este acea parte a procesului simplu care se

caracterizează prin unitatea uneltei de lucru şi a regimului
tehnologic, obiectul muncii suferind o singură transformare
tehnologică.

"Normele de muncă în construcţii” cuprind descrierea tuturor

operaţiilor componente, ale fiecărui proces simplu, pentru care
sunt stabilite normele, acestea constituind însăşi tehnologia
procesului.
 În unele cazuri, operaţia poate fi descompusă în treceri.

Trecerile sunt părţi ale operaţiei sau operaţii întregi care se

repetă identic cu acelaşi regim de lucru şi pe acelaşi loc de
muncă.

Astfel, procesul „vopsirea parapetilor la un drum” poate avea, după gradul

de finisare, două treceri, în cazul unei vopsitorii de calitate obişnuită sau
trei treceri, în cazul unei vopsitorii de calitate superioară; fiecare trecere
constă din aplicarea stratului de vopsea şi netezirea urmelor lăsate.
 Din punctul de vedere al procesului de muncă, elementele
componente ale acestuia, în legătură cu realizarea unei
operaţii, sunt:
- mânuiri - grupe de mânuiri;
- mişcări de muncă.

Mânuirea este acea parte a procesului de muncă

reprezentând un anumit grup de mişcări ale unui
executant, determinat de un scop bine definit, a cărui
durată depinde direct de proprietăţile obiectelor
(greutate, mărime, formă, etc.) asupra cărora
executantul trebuie să acţioneze.
 Descompunerea unei mânuiri în mişcări se poate face
cu scopul de a cerceta posibilităţile de a economisi
munca muncitorului. Împărţirea până la mânuiri, a
procesului de muncă, este suficientă pentru scopurile
organizării procesului de construcţie.

Problemele legate de studiul economiei de mişcări fac

obiectul disciplinei "Ergonomie".
 2.3. Clasificarea proceselor de
construcţie după modul de execuţie
 Pentru a aborda concepţia asupra organizării execuţiei
proceselor de construcţie este necesar a cunoaşte conţinutul
acestora din punctul de vedere al gradului de mecanizare, ceea
ce, în mod practic, înseamnă a şti cine execută procesul, omul
sau maşina.

Răspunsul la această întrebare a impus necesitatea

clasificării proceselor de construcţie din punctul de vedere al
gradului de mecanizare, ţinând seama de varietatea extrem de
largă şi complexitatea deosebită a proceselor de construcţie.
Din punctul de vedere al modului de execuţie, procesele de
construcţie pot fi clasificate astfel:
 procese manuale;
 procese mecanizate.

Procesul de construcţie manual este acela la efectuarea

căruia unica sursă de energie o constituie executantul.
La realizarea procesului de construcţie manual pot fi utilizate
atât unelte de muncă simple, cât şi mecanisme mai
complicate acţionate însă numai de muncitor.
Exemplu:
Sapatura manuala fundatie, montare armaturi, montare
cofraj etc.
 În acest caz, durata de execuţie a unei cantităţi de proces
Qi depinde de numărul de muncitori alocaţi, aceştia având
calificarea necesară (stabilită prin conţinutul normelor de
muncă).
 Procesul de construcţie mecanizat este acela în care se
folosesc şi alte surse de energie decât forţa musculară a
muncitorului.

În funcţie de gradul de mecanizare, procesul mecanizat

poate fi manual-mecanic, mecanic sau automatizat.
Procesul de construcţie manual-mecanic este efectuat de
executant cu ajutorul unor mecanisme, care folosesc
simultan atât energia executantului cât şi o energie
exterioară acestuia.
Procesul de construcţie efectuat direct de către
mecanisme acţionate de la o sursă exterioară
executantului, acesta având sarcina de a porni,
supraveghea, regla şi opri mecanismele respective,
reprezintă procesul mecanic.
 Procesele manuale şi manual-mecanice reprezintă
ponderea covârşitoare în activitatea de construcţie, peste
95%.

Procesul de producţie la care schimbările regimului

tehnologic de prelucrare a materialelor se fac fără intervenţia
directă a executantului constituie procesul de producţie
automatizat.
În realizarea lucrarilor de construcţie, până în momentul de
faţă şi mult timp de acum încolo, nu există procese
automatizate.