CURSUL NR.

5.1. Relaţiile de bază între parametrii organizării

execuţiei proceselor de construcţie.
 Între parametrii tehnico-organizatorici, de desfăşurare în spaţiu şi desfăşurare în timp se pun în evidenţă
relaţiile de bază ale organizării execuţiei proceselor de construcţie:
- pentru cazurile proceselor manuale şi manual-mecanice:

Qi = NPi · Mi · ti · Ii 1.

- pentru cazul proceselor mecanice:

Qi = NPUi · ui · ti · KFui 2.
în care:
-Qi – cantitatea de proces "i" (U.M. specifice procesului "i");
-NPi – norma de producţie orară a formaţiei minime aferentă procesului "i" (U.M./om·ore);
-NPUi – norma de producţie orară a utilajului pentru execuţia procesului “i” (U.M./utilaj·ore);
-Mi - numărul de muncitori adoptat pentru execuţia procesului "i" (om);
-ui – numărul de utilaje utilizate pentru execuţia procesului “i” (utilaj);
-ti - durata pentru realizarea procesului "i" (ore);
-Ii - indice de îndeplinire a normei la execuţia procesului “i” (fără unitate de măsură);
-KFUi – coeficientul de utilizare a utilajului la execuţia procesului “i” (fără unitate de măsură).
 Relaţiile 1. şi 2. nu pun în evidenţă, în mod explicit, implicarea parametrilor de desfăşurare în spaţiu. Aceştia, însă, se
regăsesc în aplicarea practică a relaţiei prin cantitatea de proces, care, în cele mai multe situaţii, nu va fi întreaga cantitate,
Qi, (situaţie posibilă numai în cazul zonei de lucru totale), ci prin fracţiuni qi, în funcţie de delimitarea sectoarelor.
În cazul proceselor manuale şi manual-mecanice, pornind de la relaţia 1., organizarea execuţiei proceselor de
construcţie are de rezolvat una din următoarele probleme:
1. Se stabileşte cantitatea Qi sau qi (Qi se extrage din proiectul tehnic, P.T., fără de care nu se poate pune problema
organizării execuţiei; qi va rezulta în urma definirii şi delimitării spaţiale a sectoarelor) şi se impune sau este impus Mi; în
această situaţie trebuie determinată durata de execuţie:

Qi
ti = (ore). 3.
N Pi  M i  Ii

2. Se stabileşte cantitatea de proces Qi sau qi şi se impune sau este impus ti; în această situaţie trebuie determinat
numărul de muncitori necesari a executa cantitatea Qi în timpul ti:

Qi
Mi = (oameni). 4.
N Pi  t i  I i
 După cum se poate constata, cu uşurinţă, cele două probleme decurg din faptul că relaţia. este o ecuaţie cu două
necunoscute (Mi, ti), deci are un grad de nedeterminare. Matematic vorbind, ridicarea nedeterminării se poate face
prin a da valori pentru una din necunoscute şi a calcula valori corespunzătoare pentru cealaltă, ceea ce ar conduce la
o infinitate de valori pentru Mi şi ti. Aceşti parametrii nu pot lua orice valoare. Este absurd să se creadă că ar fi
posibil să se impună t = 1 oră şi să rezulte M = 1000 muncitori.

Practic, organizarea execuţiei proceselor de construcţie este o activitate determinată de anumite condiţii concrete
şi, drept urmare, rezolvarea nedeterminării se face pe baza analizei condiţiilor tehnologice şi organizatorice. Acestea
vor pune în evidenţă restricţii în ce priveşte:
-numărul de muncitori; de exemplu, numărul de muncitori disponibili sau suprafaţa limitată a sectorului care
impune un număr maxim de muncitori ce se pot introduce pentru lucru; aceste restricţii au ca efect fixarea lui Mi şi
determinarea duratei de execuţie;
-durata execuţiei; de exemplu, durata maximă de punere în lucrare a betonului şi mortarului, durată impusă de
condiţii meteorologice sau durata totală minimă stabilită prin contract etc.; toate acestea determină impunerea lui ti şi
calculul necesarului de muncitori.
Trebuie reţinut faptul că identificarea restricţiilor se face printr-o analiză aprofundată a condiţiilor legate de
organizarea execuţiei proceselor, fără de care nu este posibilă nici iniţierea calculelor şi nici valabilitatea lor.
 Ţinând seama de relaţia 5., relaţiile 3. şi 4. devin:

1
Obs.: în cazul când mi=1, N Pi = 5.
N Ti

Q i  N Ti (ore) 6.
ti =
M i  Ii

Q i  N Ti
Mi = (oameni) 7.
t i  Ii
 Asupra relaţiei 6. se impune o observaţie rezultată din aspectele practice. Dimensionarea duratei de execuţie ti în
unităţi de măsură "ore" are dezavantaje majore legate de organizarea execuţiei. Să presupunem că pentru execuţia
procesului de cofrare aferente unui tronson dintr-un zid de sprijin rezultă ti=28ore. În această situaţie, formaţia de
muncă ar trebui să stea pe acest loc 3zile şi jumătate, la un program de lucru de 8ore/zi. În consecinţă, la jumătatea
celei de a patra zi este necesar ca formaţia să fie deplasată pe alt loc de lucru (care poate fi la distanţe ce variază în
limite foarte largi; poate fi la un alt tronson a zidului de sprijin, dar poate fi la alt zid de sprijin situat la distanţă foarte
mare). Această deplasare în intervalul schimbului de lucru înseamnă în fapt pierderea timpului de muncă. În
consecinţă, apare logic ca dimensionarea duratei de execuţie a proceselor să se facă în "schimburi". Schimbul de
lucru devine astfel unitatea de timp de bază în organizarea execuţiei lucrărilor de construcţie:

Q i  N Ti
ti = (schimburi) 8.
d s  M i  Ii

în care :
ds - durata schimbului de lucru, exprimată în "ore/schimb".
Ca o consecinţă a dimensionării lui ti în schimburi, dimensionarea formaţiei de muncitori se va face în baza relaţiei:

Q i  N Ti
Mi = (oameni) 9.
d s  t i  Ii
în care ti se exprimă în "schimburi".
În cazul când se lucrează un schimb pe zi, numărul de schimburi rezultat din relaţia 8. este egal cu numărul de zile
de execuţie.
Când se lucrează în două sau trei schimburi pe zi, durata în zile se obţine prin relaţia:

Q i  N Ti
ti = (zile) 10.
  d s  M i  Ii
iar numărul de muncitori total, necesar în toate schimburile, pentru execuţia unui proces va fi:

Q i  N Ti
Mi =  (oameni) 11.
d s  t i  Ii
în care:
-  este numărul de schimburi de lucru pe zi.
 Pentru a vedea cum “funcţionează” indicele de îndeplinirea normei, Ii, vom lua următorul exemplu. În faza
iniţială de calcul Ii=1. Să presupunem că în urma calculului numărului de muncitori necesari (pe baza valorilor
celorlalţi parametri) se obţine Mi.calculat=3,5 muncitori. Se constată, logic, necesitatea adoptării unui număr efectiv
(real) prin rotunjire:
a) în plus, Mi.efectiv=4; în acest caz, pentru execuţia aceleiaşi cantităţi de proces (Qi), în aceeaşi durată (ti) se
adoptă un număr efectiv de muncitori mai mare decât cel rezultat din calcul şi, în consecinţă, sarcina de producţie
pe fiecare muncitor va fi mai mică decât cea prevăzută de norme; drept urmare:

M i.calc. 3,5
I i.ef. = = = 0,875
M i.ef. 4

b) în minus, Mi.efectiv=3; în acest caz numărul de muncitori adoptat fiind mai mic decât cel rezultat din calcul:

M i.calc. 3,5
I i.ef. = = = 1,17
M i.ef. 3
 Raţionamentele de mai sus se aplică şi în cazul calculului parametrului ti, a cărui rotunjire, în plus sau în minus,
conduce la Ii efectiv.
Rotunjirea în plus sau în minus, determinând un Ii efectiv:

M i.calc.
I i.ef . = 12.
M i.ef .
sau

t i.calc.
I i.ef . = 13.
t i.ef .
se face astfel încât să fie cuprins între limitele:
0,90  Ii.ef.  1,20
Limita inferioară Ii.ef.=0,90 este determinată de necesitatea de a asigura muncitorilor salariul tarifar de bază.
Limita superioară Ii.ef.=1,20 este determinată de faptul că parametrul NT preluat din "Normele de muncă în
construcţii", utilizat în relaţiile mai sus menţionate, nu se poate depăşi cu mai mult de 20%, respectându-se, bineînţeles,
condiţiile tehnologice şi organizatorice de executie a proceselor prevăzute în conţinutul normelor.
 În ceea ce priveşte numărul de muncitori, rotunjirea în plus sau în minus se va face şi corespunzător condiţiei de a fi
multiplu întreg de număr de muncitori ai formaţiei minime:

Mi=gi·m, gi=1,2,3, ....

În cazul proceselor mecanizate, pornind de la relaţia 13., prin raţionamente similare celor de la procesele manuale se
pun în evidenţă durata şi numărul de utilaje:

Qi  N TUi (schimburi) 14.

ti =
d s  u i  K FUi

Qi  N TUi
ui = (utilaje) 15.
d s  t i  K FUi

În aceste relaţii pentru KFUi valorile de calcul sunt diferite de la un utilaj la altul; în principiu KFUi=0,70,9.
5.2.Conţinutul organizării execuţiei
proceselor de construcţie.
 Organizarea execuţiei proceselor de construcţie este o problemă specifică activităţii de a construi, decurgând din
caracteristicile acestei activităţi, cu referire mai ales la caracterul de unicat, neomogenitatea proceselor ce alcătuiesc
activitatea de construire, mobilitatea procesului de construcţie şi durata foarte mare de execuţie (vezi caracteristicile
activitatii de constructie). Drept urmare, organizarea execuţiei proceselor de construcţie trebuie să rezolve următoarele
probleme de concepţie şi calcul:
1. Structurarea (defalcarea) execuţiei proiectului în procese de construcţie şi stabilirea conţinutului acestora (vezi
structura procesului de constructie.). Rezolvarea acestei probleme necesită un studiu aprofundat al proiectului şi
cunoaşterea condiţiilor de execuţie din care vor rezulta procesele şi conţinutul acestora, care să corespundă realităţii
execuţiei elementelor de construcţie. Vom numi această acţiune structurarea tehnologică a execuţiei proiectului.
Subliniem că această structurare priveşte numai procesele nemijlocit legate de realizarea elementelor de construcţie.
 Structurarea tehnologică
rezultat: procesele 1,2,…, i ,…, m

Structurarea spaţială
rezultat: qi

Calculul parametrilor
t, M, u

Modelarea desfăşurării în timp şi spaţiu

modele grafice

Fig. 5.1. Conţinutul organizării execuţiei proceselor de construcţie

 2. Structurarea spaţială a execuţiei proiectului, care rezultă din:
a) soluţia constructivă a proiectului; de exemplu, la o clădire de locuit P+3E, având structura de rezistenţă zidărie
portantă şi planşee monolite, execuţia zidăriei la etajul 1 va fi condiţionată de execuţia elementelor structurale de la
parter; în consecinţă, parametrul de desfăşurare în spaţiu (sectorul) va fi nivelul constructiv (parter, etaj 1,...);
b) raţiuni impuse de metodele de organizarea execuţiei proceselor; de exemplu la o clădire înaltă (P+10E), se va
delimita un anumit număr de sectoare pe nivel care să asigure continuitatea formaţiilor ce execută procesele pentru
realizarea structurii de rezistenţă, în trecerea lor de la un nivel la altul; la lucrările de modernizarea unui drum, ce se
execută pe jumătate din drum, se va determina lungimea maximă a unui sector ce permite asigurarea circulaţiei
supravegheată pe cealaltă jumătate.
Structurarea spaţială are drept rezultat fixarea cantităţilor de procese qi aferente delimitării sectoarelor.

3. Calculul parametrilor ti, Mi, ui pentru execuţia proceselor corespunzător structurării spaţiale.

4. Modelarea desfăşurării în timp şi spaţiu pentru două sau mai multe procese, între care există relaţii de strictă şi
unică dependenţă pentru execuţia unor anumite elemente de construcţie; de exemplu, în cazul unei clădiri cu mai
multe niveluri având structura de rezistenţă din cadre de beton armat monolit, între procesele cofrare, armare,
betonare ale elementelor structurale există o strictă şi unică dependenţă în execuţia acestora la fiecare nivel, cât şi în
trecerea de la un nivel la altul.
Pentru modelarea desfăşurării în timp şi spaţiu, specifică execuţiei a două sau mai multe procese, între care există
o strictă şi unică dependenţă, se va folosi modelul ciclogramei (figura 5.2.).
 desfăşurarea
în spaţiu

Sector 2 i

i+1
Sector 1
desfăşurarea în timp

Schimbul de lucru

Fig. 5.2. Modelul ciclogramei

Acesta este un model grafic în două axe de coordonate. În axa orizontală se urmăreşte desfăşurarea în
timp, având ca unitate a timpului schimbul de lucru. În axa verticală se urmăreşte desfăşurarea în spaţiu, pe
baza parametrului general sectorul de lucru (vezi parametrii de desfasurare in spatiu.). Delimitarea
sectoarelor în ciclogramă este convenţională. Delimitarea fizică, concretă, se face numai în piesele
desenate ale proiectului tehnic, în funcţie de natura construcţiei, soluţia constructivă şi rezultatul
structurării spaţiale specificată mai sus.
Rezolvarea problemelor ce fac obiectul organizării execuţiei proceselor de construcţie se face, în cele
mai multe cazuri, în paşi iterativi în dublu sens (figura 5.1.). Structurarea tehnologică şi spaţială poate
conduce la valori necorespunzătoare pentru t sau M, ceea ce conduce la modificarea structurării spaţiale
sau tehnologice sau şi una şi cealaltă.
 5.3. Principii de bază în organizarea
execuţiei proceselor de construcţie.
 Scopul final al organizării execuţiei proceselor este realizarea unei lucrări de construcţie, ca rezultat al unei
anumite modalităţi de desfăşurare în timp şi spaţiu a proceselor. Atingerea acestui scop este posibilă pe mai multe
căi, în mai multe modalităţi ce decurg din:
− diferite soluţii de structurare a proiectului (lucrării) în procese de construcţie;
− diferite soluţii de concentrare a resurselor (forţă de muncă, materiale, utilaje);
− diferite soluţii de a dispune începerea şi desfăşurarea în timp şi spaţiu a execuţiei proceselor.
Alegerea modului optim (sau cel puţin unul bun) de a ajunge la acest scop, din multitudinea de variante posibile,
trebuie făcută pe baza unor criterii de comparatie, care devin principii pentru organizarea execuţiei proceselor de
construcţie. Aceste principii sunt:
• Continuitatea;
• Ritmicitatea;
• Uniformitatea;
• Proportionalitatea;
• Sincronizarea,.
1. Continuitatea – priveşte activitatea formaţiilor specializate şi a utilajelor implicate în activitatea de execuţie a
proceselor. În esenţă îndeplinirea acestui criteriu de calitate presupune asigurarea condiţiilor tehnico-organizatorice
care permit ca fiecare formaţie specializată, respectiv fiecare utilaj să deruleze activităţile legate de execuţia unui
proces de construcţie, continuu – fără întreruperi pe toată perioada existenţei lor pe şantier.

Îndeplinirea acestei cerinţe – continuitatea – elimină cheltuielile nejustificate pentru salarizarea personalului
muncitor, chiria utilajelor, etc. pe perioade de întrerupere a activităţii.
Continuitatea poate fi asigurată numai dacă:

➢ Se asigură permanent front de lucru pentru fiecare formaţie specializată, respectiv pentru folosirea utilajelor.
Formaţiile specializate respectiv utilajele trec fără întreruperi de la un sector la altul , de la un nivel la altul, de la
un obiectiv la altul etc., în intervalul cât acestea sunt detaşate pe şantier;

➢ Se asigură la timp materialele, semiprefabricatele, furniturile, etc., în cantităţile şi sortimentele impuse de cerinţele
execuţiei;

➢ Se asigură condiţii de funcţionare fără întrerupere a mijloacelor de muncă implicate în realizarea proceselor de
construcţie.
2. Ritmicitatea – urmăreşte cu precădere utilizarea optimă a capacităţii de producţie a şantierului, pe toată perioada
de execuţie a unei anumite categorii de lucrări (construcţii noi, reparaţii, consolidări, modernizări etc.).

Îndeplinirea acestui criteriu de calitate a organizării execuţiei proceselor aferente unei anumite categorii de
lucrări, conduce la realizarea unei producţii ritmice, care asigură o execuţie a lucrărilor şi predarea lor sub formă
fizică, finită (terminate) în cantităţi egale la intervale de timp egale.
3. Uniformitatea – impune condiţia ca producţia exprimată fizic sau valoric, pe unitatea de timp să fie aceiaşi pe tot
intervalul de execuţie a unei anumite categorii de lucrări (construcţii noi, reparaţii, consolidări etc.).
 Îndeplinirea acestei condiţii dă certitudinea exploatării la un anumit nivel, de preferat maxim, a capacităţii de
producţie pe toată durata de realizare a lucrării, impunând în felul acesta crearea condiţiilor tehnico-organizatorice
adecvate:

➢ Asigurarea în permanenţă a fronturilor de lucru pentru formaţiile specializate existente în şantier;

➢ Asigurarea unei aprovizionări ritmice cu materiale, semiprefabricate, prefabricate, furnituri, în cantităţi şi

sortimente impuse de cerinţele execuţiei;

➢ Asigurarea mijloacelor de muncă, adecvate tehnologiei de execuţie a proceselor, conform fişelor tehnologice;

➢ Asigurarea forţei de muncă, cu un grad de calificare compatibil cu gradul de dificultate a proceselor ce urmează a
fi executate;

➢ Asigurarea unui climat de muncă, favorabil astfel încât factorul uman să fie motivat în îndeplinirea sarcinilor de
muncă, a exigenţelor privind calitatea execuţiei, a respectării normelor de protecţie a muncii etc.
 4. Proporţionalitatea – este o cerinţă firească ce trebuie avută în vedere pentru a obţine maximul de randament. În
legătură cu organizarea execuţiei proceselor, acest criteriu presupune ca fiecărei formaţii specializate (dulgheri,
fierari betonişti, instalatori, etc.) să i se repartizeze sarcinile de muncă proporţional cu:
➢ Numărul de muncitori din formaţie;

➢ Gradul de calificare a muncitorilor din formaţie;

➢ Dotarea cu mijloace de muncă;

➢ Posibilitatea şantierului de a asigura condiţiile tehnico – organizatorice ca formaţia să-şi deruleze activitatea.

Se are în vedere prin îndeplinirea acestui criteriu, mai ales calitatea execuţiei şi protecţia muncii, dar şi
obţinerea maximului de randament din partea formaţiei de muncă.
5. Sincronizarea – are în vedere ocuparea permanentă a formaţiilor de lucru, existente la un moment dat pe şantierul
care execută o anumită categorie de lucrări (construcţii noi, reparaţii, consolidări, etc.). Cu alte cuvinte, un front de
lucru pe care s-a terminat execuţia unui anumit proces de construcţie, trebuie ocupat imediat, pentru execuţia altui
proces de construcţie, care se înscrie în succesiunea tehnologică firească pentru obţinerea unei anumite categorii de
lucrări.
Îndeplinirea acestui criteriu de calitate, creează certitudinea că un proces deja executat pe un anumit front de
lucru, nu este supus „degradării” sub acţiunea agenţilor externi, până la începerea procesului următor pe acelaşi front
de lucru.
În sinteză cele cinci principii de bază ale organizării execuţiei proceselor (criterii de calitate) se prezintă astfel,
tabelul 5.1.
Nr Denumirea principiului
Crt (criteriului)
1 2
1 Continuitatea
2 Ritmicitatea
3 Uniformitatea
4 Proporţiona-
litatea
5 Sincronizarea
Tabelul 5.1 Principii de bază (criterii de calitate)ale organizării execuţiei proceselor
Cerinţa criteriului
3 4
Formaţia specializată, respectiv utilajul,
lucrează fără întrerupere pe toată durata
detaşării sale pe un şantier.
Execuţia lucrărilor şi predarea lor în forma
fizică, finită (terminate) în cantităţi
constante la intervale de timp egale.
Producţia, exprimată fizic sau valoric, pe
unitate de timp să fie aceeaşi pe tot
intervalul de execuţie a unei anumite
categorii de lucrări (construcţii noi,
reparaţii, consolidări)
Fiecărei formaţii specializate i se atribuie
sarcini proporţional cu numărul de
muncitori, gradul de calificare, dotarea cu
mijloace de muncă.
Ocuparea permanentă a fronturilor de lucru
existente la un moment dat pe şantier.
Avantajele îndeplinirii criteriului
 Valorificarea capacităţii de muncă a formaţiei pe durata
detaşării sale pe şantier;
 Eliminarea cheltuielilor inutile pe perioadele în care formaţia
nu are condiţii de lucru;
 Creşte eficienţa activităţii
pe şantier şi în final profitul.
 Utilizarea optimă a capacităţii de producţie a şantierului;
 Garanţia respectării riguroase a unui program de execuţie;
 Garanţia decontării lucrărilor, în tranşa convenite la intervale
de timp egale.
 Asigură utilizarea uniformă a capacităţii de producţie a
şantierului;
 Impune măsuri tehnico-organizatorice constante pe toată
perioada de execuţie a lucrărilor;
 asigură garanţia unor lucrări de calitate.
 asigură compatibilitatea dintre gradul de dificultate a
procesului şi gradul de calificare a muncitorilor.
 asigură o încărcare raţională cu sarcini de muncă pe fiecare
formaţie;
 asigură o garanţie în plus pentru calitate.
 elimină timpul de aşteptare pentru frontul de lucru, implicit a
riscului de “de degradare” a unor procese executate, sub
acţiunea agenţilor externi.
 Dupa unii autori, principiile de baza ale organizarii sunt: concordia, continuitatea, sincronizarea.
Concordia (proportionalitatea) exprimă corelaţia ce trebuie să existe între cerinţele procesului şi mijloacele
(resursele) necesare execuţiei acestuia.
Cerinţele procesului sunt exprimate prin următoarele elemente:
a. Conţinutul tehnologic redat prin operaţiile ce trebuie executate, operaţii specificate în conţinutul normativelor
tehnice şi normelor de muncă. Execuţia acestor operaţii reprezintă condiţia esenţială pentru obţinerea calităţii
procesului;
b. Cantitatea de proces;
c. Durata de execuţie;
Mijloacele (resursele) necesare sunt caracterizate prin:
a. Calitate - pentru forţa de muncă, calificarea muncitorilor; pentru utilaje, caracteristicile tehnico-funcţionale
(de exemplu, pentru un escavator: capacitatea cupei, lungimea braţului, norma de producţie); pentru materiale,
natura, caracteristici fizice şi mecanice, dimensiunile, greutatea;
b. Cantitate - număr de muncitori şi/sau utilaje, cantităţi de materiale.