1.1.

Conţinutul conceptului
managementul execuţiei proiectelor
de construcţie
 Definirea şi conţinutul conceptului managementul execuţiei proiectelor
de iconstrucţie sunt esenţiale pentru pregătirea teoretică într-un domeniu
extrem de complex (asupra căruia planează, încă, numeroase confuzii), cât şi
pentru activitatea practică a inginerului constructor.

Puternica dezvoltare industrială a Statelor Unite ale Americii în secolul XIX

şi începutul secolului XX a impus schimbarea opticii pur tehniciste de a face
producţie cu orice preţ.

Gândirea asupra organizării şi conducerii a apărut ca urmare a dorinţei

generale, ingineri şi economişti, de a evita risipa şi ineficienţa strădaniilor
colective.

Primul care a formulat principii ştiinţifice în vederea obţinerii de realizări

maxime cu minim de efort, la nivelul activităţilor colective şi productive, a
fost J. F. Taylor, în cartea sa "Principii şi metode de conducere ştiinţifică"
apărută în 1911.
In conformitate cu The Concise Oxford Dictionary of Current English,
cuvantul MANAGEMENT cuprinde necesitatea de proiectare, planificare,
administrare, control şi dirijare a unei activităţi îndreptată spre un scop
bine determinat, cu maxim de eficienţă.

Conceptul management a fost adoptat în toate domeniile de activitate:

industrie, comerţ, sănătate, învăţământ, spectacole, sport etc. Dar,
conţinutul foarte larg al conceptului management se aplică în mod specific
la fiecare din aceste domenii, în funcţie de conţinutul şi caracteristicile
acestora.

Locuţiunea “managementul execuţiei proiectelor de construcţie” o

considerăm cea mai adecvată pentru a exprima caracterul de unicitate şi
conţinutul specific pentru managementul activităţii de construcţie.

Din punctul de vedere al conţinutului, specificitatea managementului în

construcţii este redată de următoarea “egalitate”:
managementul execuţie organizarea, conducerea şi
proiectelor de economia execuţiei
construcţie proiectelor de construcţie
1.2. Organizarea execuţiei proiectelor de
construcţie
 Cuvântul organizare derivă la origine din grecescul "organon",
care înseamnă "instrument".

Realizarea unei lucrări de construcţie, (în toate formele de

manifestare: construcţie nouă, reparaţie, reabilitare) presupune
două etape distincte:

1. proiectarea constructivă, concretizată în elaborarea

Proiectului Tehnic (prescurtat PT, conform Ordin
nr.784/34/1998 al MLPAT şi MF), care are drept scop să
stabilească: dimensiunile, forma şi structura elementelor de
construcţie şi a lucrării în totalitatea ei; proiectul astfel
elaborat devine instrumentul descrierii concepţiei
proiectantului asupra soluţiei tehnice constructive a lucrării
de construcţie;
 2. execuţia lucrării, realizată printr-un complex de acţiuni
(procese de construcţie, dar şi acţiuni cu caracter
tehnic, economic, organizatoric, administrativ, etc.) pentru
transformarea materialelor în scopul edificării lucrării de
construcţie.

Stabilirea modului de concentrare şi ulterior de dirijare a

forţelor pentru realizarea acestui scop (edificarea lucrarii de
construcţie) constituie probleme rezolvabile pe mai multe căi,
printr-o multitudine de soluţii.

Selectarea soluţiei privind organizarea execuţiei lucrărilor de

construcţie, soluţie care trebuie să fie cea mai bună datorită
caracterului conştient al activităţii şi tendinţei fireşti, continue,
spre maxim de utilitate (eficienţă), este rezultatul unei
activităţi de concepţie-proiectare.
Finalitatea verbului „a organiza” o constituie proiectul de
organizare a execuţiei proiectului tehnic al lucrării de
construcţie.

La baza elaborării proiectului tehnic stă principiul maximului

de utilitate, din punctul de vedere al valorii de întrebuinţare.
Prin aceasta se înţelege că proiectul tehnic trebuie să
propună acele soluţii pentru construcţii, care să satisfacă cel
mai bine pe utilizator, beneficiarul lucrarii de construcţie.

La baza elaborării proiectului de organizare stă principiul

maximului de rezultate cu minim de efort; acesta din urmă,
privit din punctul de vedere al valorii, este denumit principiul
optimului economic.
Efortul necesar pentru execuţia P.T., privit din punctul de
vedere al valorii,capătă semnificaţia practică de costul
execuţiei P.T. Proiectul de organizare (P.O.) trebuie să caute, să
identifice şi să aplice toate măsurile posibile care să conducă
la un cost minim de execuţie a P.T.
Faţă de cele prezentate, definim organizarea în construcţii,
care, în mod concret, înseamnă organizarea execuţiei
proiectului tehnic al unei lucrări de construcţie, atât sub aspect
teoretic, cât şi practic, ca fiind totalitatea activităţilor de
concepţie-proiectare pentru:

 descrierea desfăşurării în timp şi spaţiu a execuţiei

proiectului tehnic aferent unei lucrări de construcţie;
 dimensionarea necesarului de forţă de muncă, materiale şi
utilaje şi distribuţia acestui necesar în timp,
corespunzător execuţiei proiectului tehnic, execuţie
descrisă în etapa precedentă;
 dimensionarea, distribuţia (în timp), amplasarea şi
evaluarea construcţiilor şi instalaţiilor de organizare de
şantier.
Interferenţa dintre primele două grupe de activităţi este
indisolubilă (figura 1.1.) şi se concretizează în programarea
execuţiei proiectelor.

Figura 1.1. Activităţile de concepţie-proiectare ce alcătuiesc organizarea

execuţiei proiectelor de construcţie.
1.3. Conducerea execuţiei proiectelor de
construcţie
 Conducerea execuţiei proiectului înseamnă ansamblul de
metode, tehnici şi procedee pentru punerea în mişcare şi
asigurarea funcţionării aparatului de producţie, respectiv
mijloacele de producţie şi forţa de muncă, în cadrul stabilit de
proiectul de organizare, astfel încât să fie asigurată realizarea
proiectului.

Toate aceste transformări sunt posibile prin exercitarea

principalelor atribute ale conducerii:
a) Comanda, având înţelesul de iniţiere a acţiunilor, de
punere în mişcare a mijloacelor de producţie şi a forţei de
muncă;
b) Coordonarea acţiunilor efectuate de oameni şi utilaje în
legătură cu desfăşurarea în timp şi spaţiu a execuţiei
proiectului;
 c) Controlul pe etape al tuturor transformărilor, sub două
aspecte:
 cantitativ, respectiv măsurarea cantităţilor de procese
executate;
 calitativ, respectiv identificarea şi măsurarea mărimilor
ce caracterizează execuţia de calitate a proceselor, în
conformitate cu normativele în vigoare.
d) Evaluarea rezultatelor obţinute, pe etape, pentru a se lua
măsuri în etapele următoare.

Etapele sunt lunile calendaristice, deoarece acestea sunt

unităţile de timp la limitele cărora are loc evaluarea
cantitativă, calitativă şi economică a lucrarilor executate şi
urmare acestei evaluări se produce “vânzarea” (“vânzarea” în
construcţii, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor se face pe
“bucăţele”, nu la terminarea lucrării).
În figura 1.2. se prezintă structurarea sintetică a managementului proiectelor
de construcţie, iar în subcapitolele prezentate se argumentează conţinutul
specific al acestuia.

Fig.1.2. Conţinutul managementului execuţiei proiectelor de construcţie

Ca urmare a controlului şi evaluării rezultatelor, conducerea se
poate afla în două situaţii:
S1) constată îndeplinirea tuturor prevederilor programării din proiectul
de organizare până în etapa respectivă şi posibilitatea continuării
execuţiei, în etapa următoare, conform aceloraşi prevederi;

S2) constată că ipotezele iniţiale din proiectul de organizare privind

condiţiile de execuţie au suferit modificări (variaţia numărului de
muncitori şi/sau utilaje, condiţii atmosferice dificile, schimbări ale
soluţiilor din proiectul constructiv etc.) ce nu au putut fi prevăzute în
proiectul de organizare sau au fost omise. În această situaţie
conducerea ia decizii şi măsuri corective pentru a pune de acord
situaţiile şi împrejurimile ce au apărut pe parcursul execuţiei cu
prevederile proiectului de organizare; aceste decizii şi măsuri corective
permit trecerea în etapa următoare. Prin acest “feed-back” are loc
autoreglarea sistemului din activitatea de construcţie. (fig.1.1)
Distincţia şi delimitarea activităţilor organizarea şi conducerea execuţiei
proiectelor de construcţie sunt rezultatul diviziunii muncii celor ce participă
la execuţia construcţiilor, ca urmare, pe de o parte, a creşterii deosebite a
complexităţii şi dificultăţii problemelor de organizare, iar pe de altă parte, a
responsabilităţii privind rezolvarea optimă a acestora.

Astfel, organizarea devine o activitate de concepţie-proiectare,

premergătoare execuţiei, realizată de un colectiv de ingineri care
elaborează proiectul de organizare, cu care prilej se pot ivi următoarele
situaţii:

a1 - Se studiază toate modalităţile posibile de execuţie şi se propune o

singură modalitate optimă;

a2 - Studiul indică un număr restrâns de modalităţi, fiecare având unul

sau mai multe criterii de optimizare.
1.4. Economia lucrarilor de construcţie
 Economia execuţiei proiectelor de construcţie se regăseşte atât în
elaborarea proiectului de organizare, cât şi în conducerea execuţiei
proiectului, prin analiza şi decizia economică asupra fiecărei soluţii de
execuţie a proceselor, care se fundamentează pe următoarele aspecte:

 preţul materialelor oferite de diverşi furnizori;

 costul asigurării materialelor la şantier; de exemplu costul
transportului în diverse variante, costul depozitării, în cantităţi mai
mari sau mai mici sau chiar fără depozite etc.;
 costul asigurării cu forţa de muncă şi utilizării acesteia (salarii orare
directe, costul programului de lucru prelungit, costul lucrului în 2 sau
3 schimburi; costul sarcinilor sociale – CAS, CASS, şomaj etc.;
impozite, concedii etc.);
 costul asigurării cu utilaje şi utilizării acestora;
 costul asigurării unor mijloace financiare suplimentare (credite) şi
modul de utilizare a acestora.
Astfel, economia este suportul raţiunilor pentru analiza şi
aplicarea tuturor soluţiilor tehnice, tehnologice şi
organizatorice de execuţie şi, în final, stabileşte costul total de
realizare a proiectului, care este măsura cea mai edificatoare
şi sintetică a capacităţii de a organiza şi conduce execuţia
proiectului, denumită capacitate managerială.
 1.5. Modelarea fenomenelor din
managementul execuţiei proiectelor de
construcţie
 Toate disciplinele tehnice şi economice şi-au apropiat modele
pentru descrierea fenomenelor pe care le analizează.

Modelul este un mijloc adecvat de a studia un sistem sau un

fenomen supus diverselor acţiuni. Modelele, adoptate de
diferitele ştiinţe, pot fi fizice sau abstracte.
 Modelele fizice sunt realizate la scară naturală sau redusă.

 Modelele abstracte sunt cele pe care le pune la dispoziţie mai ales

matematica, prin care se pot studia un sistem sau un fenomen supus
diverselor acţiuni luând în considerare numai un număr de proprietăţi
esenţiale ale acestora.
Modelele abstracte apeleaza la o serie de ipoteze, dar nu toate
acestea corespund exact realităţii, ele au fost absolut necesare
pentru a se putea efectua raţionamente şi calcule matematice.
Managementul activităţilor economice în general, implicit managementul
activităţii de construcţie, şi-a dobândit un statut de disciplină ştiinţifică
atunci când fenomenele ce le studiază au fost exprimate prin modele.

Modelele care s-au creat şi sunt folosite în managementul activităţii de

construcţie, ca de altfel în toate activităţile economice (la nivel micro sau
macro-economic), sunt modele abstracte, respectiv modele matematice.

Amintim din Cercetarea operatinala (matematica organizarii) capitole cum ar

fi: teoria grafelor, programarea liniară, programarea dinamică, teoria firelor
de aşteptare, teoria stocurilor. În construcţii, aceste noi capitole ale
matematicii au căpătat un conţinut specific, concretizat în modele
matematice, dar şi grafico-matematice (ciclogramele, care aparţin descrierii
metodelor de organizare a execuţiei proceselor, graficele reţea ce aparţin
Metodei Drumului Critic, ca metodă de programare şi conducere a execuţiei
proiectelor de construcţie).