CURS NR.

IX
 6.3.2.6. Lantul (complex) neritmic

Se caracterizează prin faptul, că ritmul de lucru (t) este diferit de la

ciclu la ciclu şi pentru fiecare ciclu este diferit de la sector la sector, adică:

Ciclul 1: t11 ≠ t12 ≠ … … ≠ t1n

Ciclul 2: t21 ≠ t22 ≠ … … ≠ t2n
………………………………. (6.20)
……………………………….
Ciclul m: tm1 ≠ tm2 ≠ …… ≠ tmn
Modelul grafic corespunzător acestui tip de lanţ este prezentat în figura
6.25:
 sectoare (ns)
1 2 3 ......... i-1 i .................. m-1 m
Pn

n
Dn
..
.

Pj
j
Dj an-1;n
..
. .... ..................
P2
2
D2 aj-1;j
.... ............
. P1
1
D1 a1;2
......... ............ timp (t)
𝐭 𝟏𝟏 τ 𝟏𝟏 ;𝟐 𝐭 𝟏𝟐 τ 𝟏𝟐 ;𝟑 𝐭 𝟏𝟑 ......... 𝐭 𝟏𝐢− 𝟏 𝐭 𝟏𝐢 ............. 𝐭 𝟏𝐦−𝟏 τ 𝟏𝐦−𝟏 ;𝐦 𝐭 𝟏𝐦 𝒕𝒑

=++ . =

+=+++

Fig. 6.25. Lanţ (complex) neritmic

 Parametrii acestui tip de lanţ sunt:

 ns - numărul de sectoare, stabilit pentru realizarea prin metoda în

lanţ a categoriei de lucrări, propusă pentru execuţie;

 m - numărul de cicluri, structurate pentru realizarea prin metoda

în lanţ a categoriei de lucrări propusă spre execuţie;

 td - durata de desfăşurare a lanţului, rezultând intervalul în limitele

căruia intră în lucru toate formaţiile specializate.
Din reprezentarea grafică, figura 6.25, rezultă:

=++ (6.21)
 tp - durata de predare a sectoarelor, reprezentând intervalul de
finalizare succesivă a celor "n", sectoare.
Din reprezentarea grafică, figura 6.25, rezultă:
= (6.22)

 D - durata totală de realizare prin metoda în lanţ a categoriei de

lucrări propusă spre execuţie.
+=+++ (6.23)
 Analizând calitatea organizării execuţiei proceselor, folosind acest
model grafic, prin prisma principiilor de bază ale organizării,
constatăm următoarele:

1). Continuitatea - este asigurată observându-se pe ciclogramă, fig.

6.25, că fiecare formaţie specializată trece continuu, fără întrerupere,
de la un sector la altul.

2). Ritmicitatea - nu este asigurată, deoarece sectoarele se finalizează

la intervale diferite, fig. 6.25, adică:

a12 ≠ a23 ≠… … ≠ an-1,n (6.24)

 3). Uniformitatea - nu este asigurată, avându-se în vedere că
producţia pe unitatea de timp, este diferită de la sector la sector, adică:

≠ ≠ ≠ ≠ ∙∙∙∙∙∙∙ ≠ (6.25)

4). Proporţionalitatea - poate fi asigurată dacă fiecare formaţie

specializată este încărcată cu sarcini de muncă, proporţional cu
numărul de muncitori, gradul de calificare a acestora, dotarea cu
mijloace de muncă.
5). Sincronizarea - este asigurată cu totul sporadic, numai la nivelul
câte unui sector. Din ciclograma prezentată în fig. 6.25, se observă că
sincronizarea se realizează astfel: între ciclul 1 şi ciclul 2, la nivelul
sectorului „n” între ciclul 2 şi ciclul 3 la nivelul sectorului „j”, între ciclul
„j-1” şi ciclul „j” la nivelul sectorului „1" etc..
 Acest model grafic răspunde numai într-o mică măsură cerinţelor de
calitate ale organizării execuţiei proceselor, aceasta conducând la ideia
utilizării sale numai în anumite cazuri. Un asemenea caz apare atunci
când se pune problema realizării în lanţ a unui număr "n" de obiecte
similare (un obiect = un sector), ca structură, dar diferite între ele ca
dimensiuni, ca volum de lucrări .

În aceste situaţie, un sector fiind un obiect de construcţie de sine

stătător, se poate pune problema stabilirii ordinii de abordare a
sectoarelor, astfel încât durata dată "D" de execuţie a celor "n" sectoare,
să fie cât mai mică.
 6.3.2.7. Lanţul complex pentru execuţia construcţiilor liniare

O construcţie "liniară" se caracterizează prin faptul că o dimensiune a

acesteia este preponderentă faţă de celelalte două. În categoria
construcţiilor liniare includem: drumuri, căi ferate, ziduri de sprijin,
canalizări, reţele de alimentare cu apă, energie termică, gaz metan,
energie electrică etc.
 Realizarea oricărei construcţii cu caracter liniar, presupune
parcurgerea unui număr mai mare sau mai mic de procese simple şi/sau
complexe, funcţie de natura şi complexitatea acesteia.

Desfăşurate într-o anumită succesiune tehnologică, pe un umăr de

sectoare stabilit pe baza unor criterii, ce urmează să fie precizate în
continuare "desfăşurarea în timp şi spaţiu a acestora", poate fi modelată
prin cele trei tipuri de lanţuri prezentate:

 Laţul complex ritmic;

 Lanţul complex ritmic cu ritmuri diferite de la ciclu la ciclu;
 Lanţul complex neritmic.
 Pentru organizarea execuţiei proceselor la construcţii cu caracter
liniar, spre deosebire de celelalte tipuri de construcţii, se pune
problema identificării "procesului conducător ".
Procesul conducător - în sensul aplicării uneia din metodele de
organizare a execuţiei cunoscute - succesivă, în paralel, în lanţ -
poate fi asimilată în acel proces din cele "m" pentru realizarea
construcţiei cu caracter liniar, caracterizat prin cel mai mare volum
de muncă - dacă este realizat manual, respectiv cel mai mare volum
de lucru - dacă este realizat mecanic.

Ritmul de lucru pentru procesul conducător va impune ritmul de

lucru pentru celelalte procese şi implicit caracteristicile modelului
grafic.
 7. PARAMETRII NECESARI PENTRU
ELABORAREA MODELELOR GRAFICE
SPECIFICE METODELOR DE ORGANIZARE.
 Pentru elaborarea modelelor grafice specifice metodelor de
organizare a execuţiei proceselor - succesivă, în paralel, în lanţ,
trebuie stabiliţi următorii parametri:

 Numărul "m" şi structura ciclurilor - procese simple sau complexe

care se reiau în mod identic de la un sector la altul;

 Numărul "n" şi configuraţia sectoarelor de lucru - pentru a crea

suportul desfăşurării în spaţiu a ciclurilor;

 Ritmul de lucru "t" pentru fiecare ciclu - durata de realizare a

acestuia pe un sector;

 Numărul de muncitori "M", din formaţia specializată - ce urmează

să execute un ciclu.
7.1. Numărul şi structura proceselor de
constructie (ciclurilor de lucrari)
 Realizarea oricărei categorii de lucrări în construcţii, presupune
elaborarea unui proiect tehnic (P.Th).

Proiectul tehnic - P.Th - este documentaţia tehnico - economică

structurată pe două componente importate:
a). Piesele desenate - concretizează grafic concepţia arhitecturală şi
tehnică a construcţiei, calculele de specialitate - mecanică, rezistenţă,
beton etc., materializate în planşe elaborate la o scară convenabilă, de
obicei 1:50, ce reflectă configuraţia în plan şi spaţiu a construcţiei,
dimensiunile şi structura diferitelor elemente, detaliile de arhitectură,
detaliile tehnice ...
b). Piese scrisele - cuprind evaluări cantitative - antemăsurătoarea,
extrasele de materiale, manoperă, utilaj, transport - şi valorice -
devize analitice şi sintetice.
 Antemăsurătoarea - una din principalele piese scrise - face o evaluare
cantitativă a cantitatilor de proces (volumelor de lucrări), structurate pe
articole de deviz, aferente categoriei de lucrări - construcţii noi, reparaţii,
consolidări etc., pentru care este elaborat proiectul.
 Baza de date necesară pentru stabilirea ciclurilor este constituită din:

 Proiectul tehnic (P.Th), mai ales piesele desenate şi antemăsurătoarea. În lipsa

proiectului tehnic, este obligatoriu un releveu elaborat pe baza observaţiilor efectuat la
faţa locului - pentru lucrări de reparaţii, consolidări, modernizări etc. - însoţit de
evaluarea cantitativă a lucrărilor structurate pe procese simple şi/sau complexe ce se
constituie în etape tehnologice ce trebuie parcurse;

 Informaţii despre tehnologiile de execuţie a diferitelor procese de construcţie, la

îndemâna constructorului;

 Informaţii despre formaţiile specializate - numărul de muncitori şi gradul de calificare

a acestora - ce urmează să fie implicate în realizarea lucrărilor.
 Delimitarea unui ciclu se face ţinându-se seama de mai mulţi factori
printre care:

 Soluţia constructivă a construcţiei rezultată din proiectul tehnic;

 Natura tehnologiei utilizate. Execuţia unui ciclu presupune utilizarea aceleiaşi

tehnologii pe toată durata sa de derulare;

 Specializarea formaţiei (echipei) de muncă ce urmează să execute ciclul respectiv.

 Procesele de constructie (ciclurile de lucrari) stabilite pentru utilizarea
metodelor de organizare - succesivă, în paralel, în lanţ - nu se confundă cu
articolele de antemăsurătoare, fiind de semnalat următoarele:
 Un ciclu poate cuprinde două sau mai multe articole de antemăsurătoare, în cazul în
care între acestea există legătură tehnologică şi organizatorică, formând o etapă
tehnologică distinctă, pentru care este implicată o formaţie de muncă de o anumită
specialitate.

Exemplu: Ciclul "Săpături manuale de fundaţii" poate cuprinde:

 TSA02C1 - Săpătură manuală de pământ în spaţii limitate, având sub 1,0 m sau peste
1,0 m lăţime, executată fără sprijiniri, cu taluz vertical;
 TSA04C1 - Săpătură manuală de pământ în spaţii limitate, având sub 1,0 m lăţime şi
4,50 m adâncime executată cu sprijiniri, cu evacuare manuală;
 TSF01A1 - Sprijiniri de maluri cu dulapi de fag aşezaţi orizontal, la săpături
executate în spaţii limitate, având lăţimea până la 1,50 m între maluri.
 TRB01C12- Transport pământ cu roaba la 20 m.
 Un ciclu poate cuprinde numai o parte dintr-un articol de antemăsurătoare, în cazul în
care realizarea sa completă se face în etape tehnologice distincte, de formaţii de
muncă cu diferite specializări, sau chiar de aceiaşi formaţie specializată.

Exemplu: Ciclul CA02E1 - turnare beton la construcţii în fundatii, diafragme,

grinzi, plăci:
Se identifica cel puţin pe două cicluri:
 Turnare beton în fundatii armate;
 Turnare beton în elevatii.

Între cele două cicluri, se realizează alte cicluri şi anume:

 Decofrare fundatie;
 Armare elevatie zid de sprijin;
 Cofrare elevatie zid de sprijin.
 Este posibil ca aceiaşi cantitate de lucrări, cuprinsă într-un articol, să apară ca sarcină
pentru două cicluri diferite.

Exemplu: Articolul de antemasuratoare CB11A01 - Cofraje din panouri

refolosibile la construcţii cu H ≤ 20 m, la elevatii cu placaj de 8 mm, apare
cu aceiaşi cantitate în două cicluri diferite şi anume:

 Execuţie cofraje la elevatii;

 Decofrare elevatiilor.

Între cele două cicluri se realizează alte cicluri şi anume:

 Turnare beton în elevatii.

 Un ciclu se identifică cu un singur articol de antemăsurătoare, în cazul în
care, acesta reprezintă o etapă tehnologică distinctă, realizată de o
formaţie (echipă) cu o anumită specializare.
 Rezultă că structura cantitatilor de proces (volumului de lucrări)
aferente unei construcţii ce urmează a fi executată după una din metodele
cunoscute – succesivă, în paralel, în lanţ – pe cicluri, este o activitate de
analiză responsabilă, ce implică foarte mulţi factori tehnici, economici şi
nu în ultimul rând multă experienţă.
7.2. Numărul şi configuraţia sectoarelor
de lucru
 Calculul numărului de sectoare în vederea organizării execuţiei proceselor, se face
distinct pentru lucrări de fundaţii, structuri de rezistenţă, finisaje, instalaţii eferente, pentru
poduri, căi ferate, drumuri, reţele de alimentare cu apă etc.
Pentru fiecare din aceste categorii de lucrări, principiile şi relaţiile de calcul a
numărului de sectoare îmbracă aspecte specifice tehnologice şi organizatorice.
Dimensiunile şi forma sectoarelor determină în mod direct cantitatile de proces
(volume de lucrări) (qi) aferente diferitelor cicluri, care la rândul lor intră in relaţia de
calcul a ritmului de lucru (ti).
În concluzie, apare necesitatea de a stabili o configuraţie a sectoarelor astfel încât să
rezulte cantitati de procese (volume de lucrări) (qi), aproximativ egale pentru toate
sectoarele (qi = max.1,2 qi+1).
Egalitatea sectoarelor ca dimensiuni şi configuraţie, conduce la cantităţi de procese
(qi) aproximativ egale, implicit la acelaşi ritm de lucru (ti) pentru fiecare proces pe toate
sectoarele, rezultând în final modele grafice uşor de proiectat şi de utilizat.
7.2.1. Determinarea numărului de sectoare pentru
execuţia fundaţiilor
 Utilizarea metodelor de organizare cunoscute: succesivă, în paralel, în lanţ, presupune
împărţirea fundaţiilor în sectoare de lucru, astfel încât acestea să fie egale sau relativ
egale.
Împărţirea în sectoare depinde de soluţia constructivă a infrastructurii, de natura
lucrărilor ce urmează a se executa de dimensiunile şi configuraţia în plan a construcţiei.

Această împărţire pe sectoare se rezolvă pentru fiecare caz în parte neexistând soluţii
unice pentru toate tipurile de construcţii.

Un aspect particular la lucrările de fundaţii este acela că trebuiesc să fie făcută de aşa
manieră, încât săpăturilor realizate pe un sector să li se asigure stabilitatea prin turnarea
betonului cât mai repede, de obicei imediat în schimbul următor. Se evită în felul acesta
eventuala "degradare" a săpăturii (colmatarea săpăturii, umplerea cu apă, etc.) sub
acţiunea agenţilor externi.
În baza acestui raţionament, rezultă următoarea relaţie de calcul:
(7.1)

Unde:
 nc - numărul de sectoare rezultat din calcul;
 Qb - cantitatea de beton cu ajutorul căreia se stabilizează ("se prinde") săpătura. Este primul strat de
beton care se toarnă într-o fundaţie, fie că este betonul din talpa unei fundaţii continui, fie că este stratul
de egalizare la o fundaţie pahar, fie că este betonul în blocul unei fundaţii izolate. Se gaseste in
antemăsurătoare, sau cantitatea respectivă se evaluează pe baza detaliilor de execuţie. Se exprimă în mc;
 A - parametru ce poate avea următoarea semnificaţie:
• Cs - capacitatea de livrare pe schimb a staţiei de betoane, care asigură betonul. Se exprimă în
mc/schimb;
• Npsbi - norma de producţie pe schimb a formaţiei (echipei), care pune în operă cantitatea Qb de
beton. Se exprimă în mc/schimb;
• Npsui - "Norma de producţie pe schimb", a autopompei de beton cu care se pune în operă cantitatea
Qb de beton. Se exprimă în mc/schimb.
 α - parametru ce poate avea următoarea semnificaţie:

• kfuis - coeficientul de folosire a staţiei de betoane, care asigură alimentarea cu beton a şantierului;

• Ii - indice mediu de îndeplinirea normei de către formatia de muncitori care pune în operă cantitatea
Qb de beton;
• kfuip - coeficientul de folosire a autopompei de beton
Ţinând seama de semnificaţia parametrilor A şi α, relaţia 7.1 capătă următoarele forme:

 În cazul în care se ia în considerare capacitatea de livrare pe schimb a staţiei de betoane:

(7.2)

 În cazul în care se ţine seama de capacitatea de lucru pe schimb a echipei care toarnă beton:
(7.3)

 În cazul în care se ţine seama de capacitatea de lucru pe schimb a autopompei de beton, cu care se
pune în operă betonul:
(7.4)
Se observă uşor că de fapt, numărul de sectoare calculat (n c), coincide cu numărul de schimburi necesar
pentru punerea în operă a cantităţii Qb de beton.

Numărul de sectoare calculat (nc) se verifică dacă din punct de vedere practic este posibil a se realiza.
În acest sens se studiază planul de fundaţii al construcţiei şi în funcţie de configuraţia în plan şi de aria
construcţiei (Ac), se apreciază dacă numărul de sectoare calculat (nc) poate fi real.
Orientativ se poate proceda astfel:

 Se studiază planul fundaţiilor care reflectă soluţia constructivă şi implicit posibilitatea cererii unor
variante tehnologice valabile pentru toate procesele ce conduc la realizarea fundaţiilor;

 Se determină aria construcţiei (Ac), aceasta reprezentând suprafaţa în plan a construcţiei;

 Se determină suprafaţa unui sector (Ss), luând în considerare un anumit număr de muncitori (Mi)
din echipa ce urmează să toarne beton, indiferent daca procesul de turnare se face manual sau
mecanizat. Se tine cont şi de suprafaţa minimă necesară unui muncitor (So), pentru ca acesta să
lucreze în condiţii depline de securitate a muncii, de calitate şi productivitate.
Rezulta:

Ss = Mi ∙ So (7.5)

 Se determină numărul de sectoare real (nr) cu relatia:

(7.6)
 Daca pentru aceleaşi parametru „numărul de sectoare pentru fundaţii” rezultă două valori n c şi nr
diferite, se stabileste numărul efectiv de sectoare - nef - astfel, fig. 7.1:

Fig. 7.1. Schema de calcul a numărului

de sectoare pentru fundaţii
7.2.2. Determinarea numărului de sectoare pentru
execuţia construcţiilor liniare.
 Construcţiile liniare se caracterizează prin faptul că una din dimensiuni -
lungimea - este mult mai mare faţă de celelalte două dimensiuni - lăţimea şi
înălţimea. În categoria construcţiilor liniare intra:
 drumuri;
 căi ferate;
 alimentare cu apă;
 canale de irigaţii;
 împrejmuiri etc.
 În vederea stabilirii numărului de sectoare, utilizat pentru execuţia lucrărilor prin una din
metodele de organizare cunoscute - succesivă, în paralel, în lanţ, - se consideră că lungimea
unui sector coincide cu viteza de înaintare pe schimb a formaţiei de muncă (a echipei),
respectiv a utilajului, care execută procesul conducător.

Procesul conducător se caracterizează prin cel mai mare volum de muncă, dacă este
executat manual, respectiv cel mai mare volum de lucru dacă este executat mecanizat. Acest
proces are viteza de inaintare cea mai mica, motiv pentru care va da durata de executie cea
mai mare.

Se alege din multitudinea de procese de constructie (cicluri de lucrari) rezultate din

structurarea tehnologica a lucrarii de constructie, procesul care nu poate fi unit cu alte
procese, care poate fi structurat spatial si cu volumul de muncă - dacă este executat manual,
respectiv volumul de lucru dacă este executat mecanizat, rezonabil. Procesele cu volumul de
muncă - dacă este executat manual, respectiv volumul de lucru dacă este executat mecanizat
mai mic se vor executa de regula pe obiect, sau se vor uni cu altele, daca este posibil. Acest
proces, ales in urma unei analize aprofundate, va sta la baza calculului numarului de
sectoare.
 Pe baza raportului intre timpul total de munca (lucru) a procesului conducator si a
procesului ales pentru calculul numarului de sectoare, se stabileste (cu aproximatie) ritmul
de lucru a procesului conducator.
 Algoritmul pentru calculul numarului de sectoare la lucrarile de constructie liniare este:

 Se precizează procesul conducător calculându-se pentru toate procesele, timpul total de

munca (volumul de muncă), respectiv timpul total de lucru (volumul de lucru):
a). Pentru procese executate manual:
1. Procesul 1 VM1 = Q1 . NT1
2. Procesul 2 VM2 = Q2 . NT2
---------------------------------------------------------- (7.7)
i. Procesul i VMi = QI . NTi
-----------------------------------------------------------
m. Procesul m VMm = Qm . NTm
b). Pentru procese executate mecanizat:
1. Procesul 1 VL1 = Q1 . NTu1
2. Procesul 2 VL2 = Q2 . NTu2
---------------------------------------------------------- (7.8)
i. Procesul i VLi = QI . NTui
-----------------------------------------------------------
m. Procesul m VLm = Qm . NTum.
 Procesul conducător: Max (VM1, VM2, --- VMi --- VMm), sau
Max (VL1, VL2, --- VLi --- VLm) (7.9)

Acest proces va avea cea mai mica viteza de inaintare (durata cea mai mare) si va fi baza de analiza
pentru restul proceselor de constructie.

 Se identifica procesul de constructie cu un timp total de munca (lucru) rezonabil care sta
la baza calculul numarului de sectoare:
VMi ales ≤ VMi max. sau: (7.10)
VLi ales ≤ VLi max.

Unde:
VMi - volumul de muncă pentru execuţia procesului „i":
VLi - volumul de lucru a utilajului pentru execuţia procesului „i";
Qi - cantităţile de lucrări aferente procesului „i";
NTi, NTui - norma de timp a formaţiei minime respectiv norma de timp a utilajului.
• Se determină viteza de înaintare pe schimb, a formaţiei specializate sau a utilajului care
execută procesul care sta la baza calculului numarului de sectoare:

= (m) (7.11)
În cazul în care procesul conducător este executat mecanizat:

= (m) (7.12)

unde:
• NPSBi - norma de producţie pe schimb a formaţiei specializate (a echipei) ce urmează să execute
procesul de constructie ales;
• Ii - indice mediu de îndeplinire a normei, de către echipa ce execută procesul ales;
• NPSui - norma de producţie pe schimb a utilajului ce urmează să execute procesul ales;
• kfui - coeficient de folosire a utilajului;
• qui - cantitatea de lucrări corespunzătoare procesului de constructie ales, aferentă unui metru
liniar de construcţie.
 Se determină lungimea sectorului "li", calculând produsul dintre viteza de înaintare pe
schimb (vi) a formaţiei specializate sau a utilajului şi timpul de lucru t I = 1 schimb.
Rezultă clar că lungimea sectorului coincide cu viteza de înaintare într-un schimb a
echipei sau a utilajului.

l i = vi . t i (ti = 1 schimb) (7.13)

 Cunoscând lungimea totală L a construcţiei liniare, precum şi lungimea unui sector (l i)

se determină numărul de sectoare (nef), astfel:
≥ (7.14)
 Introducând în relaţia (7.14), expresia lungimii sectorului (li) - relaţia 7.13, implicit a
vizei (vI) - relaţiile 7.11 şi 7.12, rezultă:

 Când procesul de constructie ales se execută manual:

≥ (7.15)

 Când procesul de constructie ales se execută mecanizat:

≥ (7.16)

Numărul de sectoare calculat nef, se verifică dacă din punct de vedere practic se poate
materializa în teren. În acest sens se studiază detaliile de execuţie şi profilul în lung a
construcţiei liniare.
7.3. Principii pentru calculul ritmului de
lucru (t) şi a numărului de muncitori (M)
 Legătura de strânsă dependenţă dintre ritmul de lucru şi numărul de muncitori
cât şi principiile generale de calcul ale acestor doi parametri , bazate pe analiza
condiţiilor tehnologice şi organizatorice de execuţie , se găsesc explicate în
CURSUL ONLINE NR.5.

Pe baza acestora se redau în fig.7.2, 7.3, 7.4 si 7.5 schemele logice de calcul ale
parametrilor t , M si u .
Fig. 7.2. Schema logică de
calcul a parametrului t
pentru un proces manual
(manual-mecanic).
Fig. 7.3. Schema logică de
calcul a parametrului M
pentru un proces manual
(manual-mecanic).
Fig. 7.4. Schema logică de
calcul a parametrului t
pentru un proces mecanizat.
Fig. 7.5. Schema logică de
calcul a parametrului u
pentru un proces mecanizat.