CURS NR.

XI
Succesul şi popularitatea Metodei Drumului Critic, atât din punct de vedere
teoretic, cât şi al aplicaţiilor practice, au fost însoţite de o “explozie” a literaturii de
specialitate, care propune numeroase procedee şi variante:
CRITERII DE CLASIFICARE A PROCEDEELOR METODEI DRUMULUI CRITIC
După natura probabilistică a activităţilor După forma de reprezentare a activităţilor După parametrii care intervin în program

Program prin care se analizează parametrul

Procedee cu • timpul sub forma duratelor activităţilor ca:
activităţi a căror -mărimi fixe (deterministe)
durată de realizare Grafice reţea cu -mărimi variabile (probabiliste)

activităţi reprezentate PROCEDEE CU ANALIZA TIMPULUI

este o mărime fixă
MODELE prin arce
Program prin care se analizează parametrii
DETERMINISTE REŢELE DE TIP • timpul sub forma duratelor activităţilor ca:
C.P.M. -mărimi fixe (deterministe)
-mărimi variabile (probabiliste)
• resursele necesare activităţilor
Procedee cu activităţi a
PROCEDEE CU ANALIZA RESURSELOR
căror durată de realizare
este o mărime probabilă Grafice reţea cu activităţi
MODELE PROBABILISTE reprezentate prin noduri Program prin care se analizează parametrii
REŢELE DE TIP M.P.M. • timpul sub forma duratelor activităţilor ca:
-mărimi fixe (deterministe)
-mărimi variabile (probabiliste)
• resursele necesare activităţilor
• costul activităţilor
PROCEDEE CU ANALIZA ŞI OPTIMIZAREA COSTULUI PROIECTELOR

Fig. 3.2. Clasificarea procedeelor Metodei Drumului Critic

 3.3. PROGRAMAREA CU ANALIZA
PARAMETRULUI TIMP DETERMINIST PRIN
REŢELE DE TIP CPM.
 În cadrul acestui procedeu al MDC, singurul parametru care face obiectul
programării şi, ulterior, controlului este timpul.

Rezultatul programării cu analiza timpului îl constituie ansamblul datelor de

începere şi terminare ale tuturor acţiunilor legate de realizarea unui proiect
(lucrare) de construcţie, denumit programul de termene.

Programarea cu analiza parametrului timp este procedeul fundamental al MDC,

deoarece, aşa după cum se constată din figura 3.2. curs nr.10, toate celelalte
procedee, care lărgesc aria de cuprindere a parametrilor, pornesc de la
rezultatele acestuia, dezvoltându-le.
 Particularitatea “timp determinist” constă în aceea că duratele activităţilor
se consideră mărimi unice determinabile, astfel încât durata calculată ( t c ) se
consideră că va fi egală cu durata realizată în practică ( tr ), ceea ce matematic
se exprimă prin P( tc = tr ) = 1.

Elaborarea unui asemenea program presupune parcurgerea următoarelor

etape:
1.Analiza proiectului şi stabilirea listei activităţilor;
2.Elaborarea graficului reţea;
3. Stabilirea duratelor activităţilor;
4. Calculul elementelor graficului reţea;
5. Analiza încadrării în restricţii temporale;
6. Integrarea şi condensarea graficului reţea;
7. Transpunerea calendaristică a graficului reţea.
 Parcurgerea acestor etape se face, în cele mai multe situaţii, în două sensuri
(“dute-vino”) datorită caracterului de nedeterminare al problemelor de
organizare, ce rezultă din necunoaşterea, într-o anumită fază de concepţie-
calcul, a tuturor parametrilor ce intră în această fază

În consecinţă, elaborarea programului de execuţie a unui proiect se face în

“paşi” iterativi, în care o parte din aceştia sunt de tipul “dus-întors” (figura
3.18.).
Analiza proiectului şi stabilirea listei
activităţilor

Elaborarea graficului reţea

NU
Stabilirea duratelor activităţilor

DA

Calculul elementelor graficului

reţea

NU
Analiza încadrării în restricţii
temporale

DA

Integrarea şi condensarea graficului

reţea

NU Fig. 3.18. Etapele de rezolvare a programării execuţiei proiectelor de

Transpunerea calendaristică a
graficului reţea construcţie cu analiza parametrului timp determinist.
3.3.1. Analiza proiectului şi stabilirea listei activităţilor.
 Execuţia unei lucrări de construcţie are la bază proiectul acesteia, faza
Proiect Tehnic (P.T.), care cuprinde:
 piesele desenate;
 listele cantităţilor de procese (antemăsurători);
 devizele ofertă (pe baza cărora s-a angajat lucrarea, prin licitaţie sau
negociere directă).  

 Piesele desenate redau forma, structura şi dimensiunile elementelor de construcţie şi a

lucrării în ansamblul său;

 Lista cu cantităţile de procese (antemăsurătoare), pentru o anumită categorie de procese,

redă procesele de construcţie, stabilite pe bază de indicatoare de norme de deviz, cu
cantităţile aferente, necesare pentru elaborarea devizelor ofertă
Articolele din listele cantităţilor de procese (antemăsurători) reflectă necesităţile
proiectării, în primul rând, simplificarea acesteia, pentru care indicatoarele de norme
sunt astfel concepute încât să fie comasate cât mai multe procese
 Din aceste motive, precum şi altele specificate mai jos, o listă cu cantităţile de procese nu este
şi nu trebuie confundată cu lista activităţilor necesare elaborării programului de realizare a unui
proiect, deoarece:

-Lista cantităţilor de procese (antemăsurătoarea) nu redă, cel puţin explicit, toate activităţile
(în sensul Metodei Drumului Critic, sens definit în capitolul 3.2.3.) necesare elaborării
programului de execuţie a proiectului.
De exemplu, lista cantităţilor de procese (antemăsurătoarea) nu redă:
 activităţile cu caracter tehnic (trasarea lucrărilor, recepţia proceselor ascunse, etc.);
 activităţile cu caracter organizatoric (aprovizionarea cu materiale şi prefabricate grele,
asigurarea şantierului cu utilaje, etc.);
 întreruperile tehnologice legate de uscarea sau întărirea proceselor umede.

- Normele pe baza cărora se încadrează articolele din antemăsurătoare sunt concepute astfel
încât ele să comaseze cât mai multe procese, care în execuţie pot fi activităţi distincte.
Exemplu: decofrarea elementelor de beton este cuprinsă ca operaţie a articolelor cofrare, dar
decofrarea se execută ca activitate distinctă la intervale de timp ce variază în limite foarte largi.
- Articolele din antemăsurătoare (lista cantităţilor de procese) nu redau defalcarea
cantitativă a activităţilor, corespunzător execuţiei reale, ceea ce face ca un articol, uneori, să
reprezinte două sau mai multe activităţi distincte.
De exemplu, articolul din antemăsurătoare privind turnarea betonului C12/15 în fundaţiile redate
în figura 3.19.b se constituie în activităţile:
 turnare beton treapta 1;
 turnare beton treapta 2.

Fig. 3.19.b. Detalii fundaţii

- Necesităţi tehnologice şi organizatorice determină, uneori, ca două sau mai multe articole
(în totalitatea lor sau numai parţial cantitativ) din antemăsurătoare să se constituie într-o
singură activitate.
 Faţă de aceste observaţii, analiza proiectului în vederea stabilirii activităţilor, trebuie înţeleasă
ca fiind o analiză completa (exhaustive) având următoarele scopuri:

1. Stabilirea activităţilor legate nemijlocit de execuţia proceselor ce conduc la obţinerea

elementelor de construcţie care se face pe baza detaliilor de execuţie şi a antemăsurătorilor
(listelor cantităţilor de procese).
Aceste activităţi, care pot fi procese simple sau complexe, ar putea cuprinde:
- un articol, atunci când execuţia acestuia are o delimitare precisă din punct de vedere tehnologic
sau organizatoric;
- două sau mai multe articole atunci când între acestea există legături tehnologice sau
organizatorice;
- o parte dintr-un articol, atunci când, mai ales din punct de vedere tehnologic şi/sau organizatoric,
se impune defalcarea acestui articol.

În legătură cu stabilirea acestor activităţi se pot menţiona 2 etape:

a. Stabilirea unei liste de activităţi principale, în funcţie de tehnologia de execuţie a elementelor.
Exemplu: pentru realizarea fundaţiilor redate în figura 3.19.b sunt necesare activităţile:
 săpături si beton de egalizare C4/5;
 montare armături;
 turnare beton C12/15 – treapta 1;
 cofrare interior şi exterior pahar;
 turnare beton C12/15 – treapta 2;
 decofrare.

b. Defalcarea activităţilor principale, de la punctul precedent, în subactivităţi în funcţie de delimitarea şi

desfăşurarea în spaţiu, pentru care se face o ipoteză iniţială ce ulterior poate fi modificată ca urmare a
rezultatelor calculului duratelor activităţilor.
Delimitarea şi desfăşurarea în spaţiu trebuie stabilită pe baza unei analize temeinice privind evoluţia
viitoare a celorlalte activităţi, întrucât o anumită ipoteză de desfăşurare în spaţiu creează obligaţia ca
activităţile ulterioare să o urmeze, ceea ce nu totdeauna este posibil sau nu este avantajos.
De exemplu, dezvoltarea în spaţiu a activităţilor pentru execuţia fundaţiilor redate în planul de
fundaţii din figura 3.19.a se poate face pe direcţia axelor A, B, C, … (săpături axul A, săpături axul
B, …; beton egalizare axul A, beton egalizare axul B, … etc.) sau pe direcţia axelor 1, 2, 3, …
(săpături axul 1, săpături axul 2, …, beton egalizare axul 1, beton egalizare axul 2, … etc.).

Fig. 3.19.a. Plan fundaţii

 Analizând dispunerea elementelor structurii de rezistenţă, se va adopta dezvoltarea şi desfăşurarea
activităţilor pe direcţia fluxului de montaj al elementelor structurale urmatoare.

Defalcarea activităţilor principale în subactivităţi, în funcţie de delimitarea spaţială, conduce şi la

delimitarea cantităţilor de procese aferente acestora, pe baza cărora se rezolvă calculul duratelor.

2. Stabilirea activităţilor reprezentând condiţionări tehnologice, sub forma întreruperilor

tehnologice, legate mai ales de procesele umede, a căror durată variază, în limite foarte largi,
în funcţie de natura şi calitatea materialelor folosite, temperatura mediului, scopul urmărit,
alte condiţii locale.

3. Stabilirea activităţilor cu caracter tehnic (trasări, recepţia execuţiei unor procese care
ulterior rămân ascunse, alte verificări pe parcursul execuţiei), organizatoric (aprovizionare cu
materiale, prefabricate, asigurarea pe şantier a macaralelor sau a altor utilaje grele,
realizarea sau dotarea şantierului cu obiecte de organizare de şantier, surse de apă, energie
electrică etc), legislativ, financiar etc. care condiţionează în mod hotărâtor execuţia activităţilor
de la punctul 1.
Din cele expuse, rezultă că studiul proiectului şi stabilirea activităţilor în vederea elaborării
programului este o problemă care se bazează pe cunoaşterea şi analiza aprofundată a
proiectului, cunoştinţe temeinice privind tehnologia şi organizarea execuţiei proceselor şi o
bogată experienţă practică, neexistând reguli precise care să conducă la un rezultat unic.
 Rezultatele sunt trecute intr-un tabel care are urmatoarea structura:

STRUCTURA ACTIVITATII DE CONSTRUCTIE

SUBANSAMBLUL DE PROCESE MANUALE PROCESE MCANIZ.

Nr. OBIECTUL DE ANSAMBLUL DE ACTIVITATEA DE COD PROCES DENUMIRE CANTITATE
INVESTITIA CONSTRUCTIE U.M. OBSERVATII
Crt. CONSTRUCTIE CONSTRUCTIE (LUCR. DE CONSTR. SAU CONSTRUCTIE DE CONSTR. PROCES DE (Qj) mi ui
CONSTR. Ntj mj uj
ELEM DE CONSTR.) Ntuj

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Fig. 3.20. Tabel cu structura unei investitii in constructii

3.3.2. Elaborarea graficului retea.
 Pentru execuţia unui proiect de construcţie, toate activităţile ce concură la realizarea
programului trebuie corelate, în legătură cu desfăşurarea lor în timp şi spaţiu, printr-un model
grafic.

Scopul acestuia este de a face posibilă descrierea clară şi precisă a tuturor activităţilor şi
numeroaselor condiţionări dintre ele, ţinând seama de complexitatea proiectului (de exemplu, la
diverse construcţii se pot elabora grafice care cuprind cca. 500 – 1500 activităţi).

Cu prilejul stabilirii activităţilor este firesc ca proiectantul, în domeniul organizării, să-şi

reprezinte mintal o parte, destul de mică, din relaţiile de dependenţă dintre activităţi, în limita
capacităţii sale de reprezentare

Chiar şi pentru un exemplu foarte sumar, modul de desfăşurare a activităţilor, care să

reliefeze ordinea şi interdependenţa dintre ele, este imposibil de obţinut prin reprezentări
mintale. Problema devine şi mai dificilă pentru găsirea soluţiei optime, care implică analiza mai
multor variante.
Problema reprezentării, prin modele grafice, a programului de realizare a unui proiect este
analogă cu cea a reprezentării elementelor de construcţie, prin detaliile de execuţie.

Cum se elaborează, practic, graficul reţea?

Având lista activităţilor, proiectantul în organizare adoptă reprezentarea sub formă de arce
orientate şi luând, din aproape în aproape, fiecare activitate, se stabilesc condiţionările de
realizare a acesteia, în care scop se vor căuta răspunsuri la următoarele întrebări:

a. Există o activitate care condiţionează pe toate celelalte? Care este aceea?

Exemplu:
Identificare-predare
amplasament
0

Fig. 3.21. Modul de incepere a unui grafic retea CPM.

b. Care activităţi pot fi începute dacă se termină activitatea “X”?

Exemplu:

Identificare-predare
amplasament Trasare
0 1

Asigurare
autogreder

Fig. 3.22. Modul de continuare a unui grafic retea CPM cand se raspunde la intrebarea „care activitati pot fi incepute daca se
termina activitatea „X”?”.
 Activităţile “Trasare” şi “Asigurare autogreder” pot începe dacă se termină activitatea
“identificare - predare amplasament”. Se reprezintă grafic (figura 3.22.).

c. Care sunt activităţile ce trebuie terminate ca să poată începe activitatea “Y”?

Exemplu:

Se continuă în acest mod până se obţine figura 3.23.:

Identificare-predare Aprovizionare
amplasament Trasare cu balast
0 1 2

Asigurare Scarificare Realizare

autogreder drum fundatie balast
3 4 4

Fig. 3.23. Modul de continuare a unui grafic retea CPM cand se raspunde la intrebarea „care sunt activitatile care trebuie
terminate ca sa poata incepe activitatea „Y”?”.
Continuând analiza pentru toate activităţile din Tabel, fig.3.20., se obţine graficul reţea (sau
graful), care este o schemă logică, ordonată şi sistematizată a tehnologiei şi organizării execuţiei
proiectului de constructie.

Obţinerea graficului reţea în forma definitivă, care să redea corect şi clar structura tehnologică şi
organizatorică a execuţiei unei construcţii, este rezultatul îmbunătăţirilor succesive a cel puţin 3-
4 variante.

Pentru ca numerotarea nodurilor, respectând regula 7 din capitolul 3.2.4.1., să se facă în

mod unitar, se aplică numerotarea secvenţială, nodul iniţial primind numărul 0.
3.3.3. Stabilirea duratelor activităţilor.
 În această etapă de elaborare a programului, în primul rând, se adoptă ipoteza unităţii de
măsură unice, ziua cu regim de lucru 1 schimb pe zi (γ=1).

Lucrul în 2 sau 3 schimburi pe zi poate face obiectul analizei la acele activităţi la care se impune
din motive tehnologice şi organizatorice.
În stabilirea duratelor activităţilor se remarcă următoarele situaţii:

1. Activităţi manuale, manual-mecanice şi mecanice pentru care există norme de timp (NT,
NTU), pentru care duratele se vor stabili pe baza relaţiilor de baza intre parametri;

2. Activităţi pentru care există reglementări normative privind durata de realizare.

Aceste reglementări privesc, în general, întreruperile tehnologice ce urmează proceselor
umede, turnarea betoanelor în diverse elemente de construcţie, aplicarea tencuielilor,
aplicarea zugrăvelilor. Cu acest prilej se stabilesc durate care să permită circulaţia
muncitorilor peste un beton proaspăt turnat, pentru decofrarea elementelor din beton,
pentru uscarea tencuielilor în vederea aplicării zugrăvelilor etc.;

3. Activităţi pentru care nu există norme de timp sau alte reglementări privind durata de
realizare, cum ar fi: trasări ale construcţiilor, recepţia lucrărilor ascunse, aprovizionarea cu
diverse materiale, asigurarea şantierului cu utilaje etc. În această situaţie, duratele se vor
aprecia pe baza experienţei şi a evidenţelor statistice rezultate din perioade anterioare.
3.3.4. Calculul elementelor graficului reţea.
 Scopul elaborării graficului reţea este de a stabili, în funcţie de condiţionările dintre activităţi,
pe care le descrie, termenele posibile şi necesare de începere şi terminare pentru fiecare activitate.

În reţelele de tip CPM, nodurile graficului reţea reprezintă legătura logică, determinată de
condiţionările tehnologice şi/sau organizatorice, dintre activităţi.

În consecinţă, un nod arată că începerea fiecărei activităţi, din cele emergente lui (activităţile
care emerg, care încep, în nodul respectiv), este condiţionată de terminarea tuturor activităţilor
imergente nodului respectiv (activităţile care imerg, care se termină în nodul respectiv).

Termenele nodurilor, în sensul de momente în timp, vor defini legături “rigide” sau “elastice”
între activităţile imergente şi cele emergente, în funcţie de duratele drumurilor, până şi de la
nodurile respective.
3.3.4.1. Definirea drumului critic.
 Pentru o înţelegere mai rapidă a noţiunii „Drum critic” vom lua un "proiect" mai simplu
(abstract), pentru care se dă graficul reţea din figura 3.24., având marcate la fiecare activitate si
durata (tij).

Dacă s-ar pune întrebarea, cunoscand duratele activităţilor, după cate zile (duratele fiind
exprimate in zile) se termină execuţia proiectului pe ansamblul său, răspunsul necesită calculul
duratelor ce rezultă pe succesiunile posibile de activităţi pornind din nodul iniţial până la nodul
final:
 succesiunea 0-1-2-3 D=15+20+10=45 zile;
 succesiunea 0-2-3 D=45+10=55 zile
 Din punct de vedere practic, proiectul, pe ansamblul său, va fi terminat atunci când
succesiunea activităţilor cu durata cea mai mare va fi terminată,
respectiv 0-2-3, D=55. Acesta este drumul critic.

 Deci, vom reţine, ca o primă definiţie, drumul critic este drumul complet
intr-un grafic reţea, între nodul iniţial si nodul final, cu durata cea mai
mare.
Activităţile situate pe acest drum se numesc activităţi critice.

Scopul elaborării programului de execuţie a unui proiect nu se poate reduce numai la stabilirea
duratei totale, durata drumului critic.
Deosebit de importantă este stabilirea termenelor de începere a activităţilor, termene la care
trebuie asigurate resursele necesare.

Este de remarcat faptul că, in timp ce durata de execuţie a "proiectului" este dată de drumul
critic, drumul cu durata cea mai mare, aceasta este durata cea mai mică, in condiţiile tehnologice
şi organizatorice fixate prin duratele activităţilor si relaţiile de dependenţă dintre activităţi.
3.3.4.2. Calculul termenelor nodurilor.
 În reţelele de tip CPM, nodurile graficului reţea reprezintă legătura logică, determinată de
raţiuni tehnologice sau organizatorice, dintre activităţi.
Un nod arată că începerea fiecărei activităţi din cele emergente este condiţionată de
terminarea tuturor activităţilor imergente nodului respectiv.

În consecinţă, termenul minim al unui nod i (tim), privit ca moment minim posibil de începere
a activităţilor emergente, va fi lungimea maximă a drumului din cele imergente nodului i (Di¯).
=max

i j

Fig. 3.25.
𝑫 −𝒊
Pe de altă parte, având în vedere că drumurile într-un grafic reţea sunt de lungimi diferite
(noţiune echivalentă cu durate diferite), mai mici sau cel puţin egale cu drumul critic, rezultă că
terminarea activităţilor se poate face cel mai târziu într-un termen maxim egal cu durata totală Dn
(durata drumului critic, în fapt aceasta rezultând din termenul nodului final) minus durata
maximă a drumului din cele emergente nodului j ().

(3.2)

i j l

m
Fig. 3.26.
+¿ ¿
𝑫𝒋
Calculul termenelor minime.
 Se efectuează pornind de la nodul iniţial (0) către nodul final (n), mergând numai in sens direct
arcelor.

1. Termenul minim al nodului iniţial se consideră ca fiind egal cu 0.

t0m = 0.
3.3.

2. Termenul minim al nodului j, tjm, unde există o singură activitate imergentă (ij), având
durata tij, este concretizat in relaţia 3.4.

Sensul de calcul

𝒕𝒎 𝒕 𝒎𝒋
𝒊
𝒕𝒊 , 𝒋 tjm = tim + tij. 3.4.
i j
 Termenul minim al nodului j, tjm, unde există două sau mai multe activităţi (ij), imergente
(), de durate tij, este concretizat in relaţia 3.5.:

Sensul de calcul
g
𝒕𝒈
,𝒋

− 𝒕 𝒊, 𝒋 =
𝑼 𝒋 i j
𝒕 𝒉, 𝒋 sau detaliat:

h
+;
=max. +; (3.5’)
+.

Fig. 3.27.
Calculul termenelor maxime.
 Se efectuează pornind de la nodul final către nodul iniţial mergând numai in sens contrar
arcelor.

4. Termenul maxim al nodului final (tnM) este egal cu termenul minim al acestuia (tnm),
calculat anterior:
t nM = t nm. (3.6)

Explicaţia practică este aceea că proiectul, pe ansamblul său,nu poate avea două termene
de terminare, un termen minim şi un termen maxim

5. Termenul maxim al nodului i, unde există o singură activitate emergentă (ij), de

durată tij, este:

Sensul de calcul

tiM = tjM - tij. (3.7.)

Fig. 3.28.
 6. Termenul maxim al nodului i, unde există mai multe activităţi (ij) emergente (Ui+), de
durate tij, este:

(3.8)

sau detaliat:

-;
Fig. 3.29. =min. -; (3.8’)
-.

7. Termenul maxim al nodului initial este egal cu termenul minim al nodului initial, este
egal cu 0.

==0 (3.9)
 Termenele nodurilor calculate astfel, se trec în dreptul nodurilor, existând mai multe
modalităţi de notaţii, dintre care reţinem pe cele din figura 3.30.

Fig. 3.30.
 Aplicarea practică a algoritmului de calcul al termenelor nodurilor se face pentru graficul din
figura 3.31.

Fig. 3.31. Exemplu de calcul al termenelor

nodurilor
 Calculul termenelor nodurilor într-un grafic reţea, pe baza regulilor de mai sus, permite o altă
definire a drumului critic si posibilitate de punere in evidenţă a acestuia.

 Drumul critic este drumul complet de activităţi, într-un grafic reţea, între
nodul iniţial si nodul final, cu lungimea cea mai mare, având activităţile
marcate de noduri unde termenul minim este egal cu termenul maxim.

Această definiţie corespunde întrutotul cu faptul că drumul critic este succesiunea de activităţi
cu durata cea mai mare. Acest aspect rezultă din regulile de calcul al termenelor minime şi
maxime prezentate mai sus.

În grafice reţea de mari dimensiuni, mai ales, este posibil să se pună în evidenţă două sau mai
multe drumuri critice, având sau nu părţi comune
 Există situaţii, ca cele din figura 3.32., când pot apărea ambiguităţi privind parcursul real al
drumului critic. În asemenea situaţii,pentru a pune în evidenţă drumul critic, se apelează la
calitatea “lungimea cea mai mare” şi se constată că drumul 0-1-2 (D=5+8=13) este mai lung
decât drumul 0-2 (D=10).

5 5

0 2 3
t 0,2 = 10 t 2,3 =6
0 0 13 13 19 19

Fig.
3.32.
3.3.4.3. Calculul termenelor activitatilor.
𝒎
(𝒕 𝒊 , 𝒋 )
❑
𝑴
(𝒕 𝒊 , 𝒋 )
❑ ¿¿ ¿¿

𝑴
𝒕𝒎
𝒊 𝒕 𝑴
𝒊 𝒕𝒎
𝒋 𝒕 𝒋
)
i j
𝒕𝒊 , 𝒋
Fig. 3.32’. Legatura intre termenele nodurilor si termenele activitatilor.
 Termenele nodurilor oferă posibilitatea de a pune in evidenţă patru termene principale ale
activităţilor:

1. Termenul minim de începere m(tij) a unei activităţi (ij), este termenul minim al
nodului „i”.
m
(tij) = tim. 3.10.
2. Termenul minim de terminare (tij)m a unei activităţi (ij), va fi suma dintre
termenul minim al nodului „i” si durata activităţii:
(tij)m = tim + tij. 3.11.
3. Termenul maxim de incepere M(tij) a unei activităţi (ij), va fi diferenţa dintre
termenul maxim al nodului „j” si durata activităţii:
M
(tij) = tjM – tij. 3.12.
4. Termenul maxim de terminare (tij)M a unei activităţi (ij), va fi termenul maxim
al nodului „j”:
(tij)M = tjM. 3.13.
 Se constată, cu uşurinţă, că, pentru activităţile critice, termenele minime de începere şi
terminare sunt egale cu cele maxime de începere , respectiv de terminare, ceea ce indică un singur
termen posibil de începere şi terminare.

Spre deosebire de acestea, activităţile necritice au grade de libertate privind începerea sau
terminarea, determinate de diferenţa între termenul minim şi termenul maxim. Pentru activităţile
necritice, în afară de termenele principale evidenţiate mai sus, există şi alte termene intermediare
între termenul minim şi termenul maxim de începere şi/sau de terminare.
3.3.4.4. Calculul rezervelor de timp ale activitatilor.
O activitate este marcată de un nod de început şi un nod de sfârşit.

Pentru o activitate necritică, gradele de libertate, de care dispune, privind realizarea începerii şi
respectiv terminării, depind de termenele acestor noduri, care la rândul lor pot fi rezultatul unor
multiple drumuri si de durata activităţii.

Măsura libertăţii de “amplasare” a unei activităţi pe scara timpului, in limitele

termenelor nodurilor, se numeste rezervă (sau marjă) de timp a activităţii.

Pentru sistematizarea calculului şi utilizării, s-au propus următoarele patru categorii de rezerve de
timp ale activităţilor:

 rezerva totală de timp;

 rezerva liberă de timp;
 rezerva intermediara de timp;
 rezerva independenta de timp.
 Pentru ilustrarea grafică a rezervelor, in figura 3.33. se detaşează două noduri, „i” şi „j”, între
care există activitatea (i,j), cu durata tij.

y
(i,j)
ti,j

i j
(
𝒎
❑ ( 𝒕 𝒊 , 𝒋 )=𝒕 𝒎
𝒊 𝒕𝒎
𝒊 𝒕 𝒊𝑴 𝒕 𝒎𝒋 𝒕 𝑴𝒋

ti,j 𝑹 𝑻𝒊 , 𝒋 t
0

ti,j 𝑹 𝑳𝒊 , 𝒋

ti,j 𝑹 𝑰𝑻𝒊 , 𝒋

ti,j 𝑹 𝑰𝑫𝒊 , 𝒋

Fig. 3.33. Rezervele de timp ale activităţilor

 Rezerva totală RT(i,j) a unei activităţi (i,j) pune in evidenţă durata maximă cu
care se poate depăşi termenul minim de terminare a activităţii (t ij)m, fără a depăşi
termenul final al programului (termenul maxim al nodului „n”, tnM):
RT(i,j) = tjM – (tim + tij).
3.14.
Rezerva liberă RL(i,j) a unei activităţi (i,j) pune in evidenţă durata maximă cu care se poate
depăşi termenul minim de terminare a activităţii (tij)m, fără a consuma rezervele activităţilor
următoare:
RL(i,j) = tjm – (tim + t ij). 3.15.

Rezerva intermediară, RIT(I,j), a unei activităţi (ij) pune in evidenţă durata maximă, ca rezervă de timp,
de care mai dispune o activitate fără a afecta rezervele activităţilor precedente:
RIT(i,j) = tjM - (tiM + tij). 3.16.

Rezerva independentă, RID(i,j), a unei activităţi (i,j) pune in evidenţă durata maximă, ca rezervă de timp,
de care mai dispune o activitate, fără a afecta rezervele activităţilor precedente şi următoare:
RID(i,j) = tjm - (tiM + tij). 3.17.
Dacă, urmare a aplicării relaţiilor 3.16. si 3.17. rezultă valori negative, se adoptă RIT(i,j)= RID(i,j) = 0.
 Succesul de care se bucură metoda drumului critic in programarea, conducerea şi urmărirea
execuţiei proiectelor este, mai ales, determinat de punerea in evidenţă a acestor rezerve de timp.
În acest sens, menţionăm că rezervele de timp ale activităţilor se pot utiliza in următoarele scopuri:

1. Modificarea termenelor de începere, respectiv de terminare ale activităţilor, in limitele acestor

rezerve, datorită sosirii cu întârziere sau eventualelor lipsuri de materiale, muncitori, utilaje;

2. Realizarea proiectului tehnic (PT) la termenul stabilit prin contract, impune urmărirea şi
asigurarea cu resursele necesare activităţilor critice.
Eventualele lipsuri de materiale, forţă de muncă sau utilaje ce pot apărea la aceste activităţi, se
pot suplini, prin preluarea de forţă de muncă, utilaje sau materiale de la activităţile necritice si
in consecinţă prelungind durata de execuţie in limitele rezervelor disponibile. Resursele, astfel
eliberate, vor putea fi folosite pentru susţinerea activităţilor critice, in vederea respectării
termenului contractat sau pentru reducerea duratei de execuţie;

3. Modificarea termenelor de începere, combinată eventual cu prelungirea duratei de execuţie şi

reducerea corespunzătoare a intensităţii resurselor, reprezintă suportul principal al aplicării
procedeelor Metodei Drumului Critic cu analiza resurselor şi cu analiza şi optimizarea
costului.
 CALCULUL TERMENELOR NODURILOR ÎNTR-UN GRAFIC REŢEA SI A
REZERVEI TOTALE DE TIMP, pe baza regulilor de mai sus, permite o a treia definire
a drumului critic si posibilitate de punere in evidenţă a acestuia. DRUMUL CRITIC
ESTE DRUMUL COMPLET DE ACTIVITĂŢI, ÎNTR-UN GRAFIC REŢEA,
ÎNTRE NODUL INIŢIAL SI NODUL FINAL, CU LUNGIMEA CEA MAI
MARE, AVÂND ACTIVITĂŢILE MARCATE DE NODURI UNDE TERMENUL
MINIM ESTE EGAL CU TERMENUL MAXIM SI REZERVA TOTALA DE
TIMP EGALA CU ZERO.  
Exemplu
:

𝑀 𝑚
𝑅𝑇 =𝑡 −(𝑡 +𝑡 )=5−(0+5)=0
5 5

𝑹 𝑻 =𝟎 𝑹 𝑻 =𝟎

1 0 0−1
0 2 3
t 0,2 = 10 t 2,3 =6
0 0 13 13 19 19

0−1
𝑹 𝑻 =𝟑 𝑹 𝑻 =𝟎

Fig.
3.34.