În urmă cu 60 de ani, George C.

Marshall prezenta
în Congresul American un plan ce s-a dovedit a fi
cel mai de succes proiect de reconstrucţie civilă
al secolului XX.

PLANUL MARSHALL

Mara-Elena Dick
Clasa a X-a D
 Planul Marshall
Planul Marshall (în engleză: The Marshall Plan, cu numele oficial European
Recovery Program (ERP)), a fost primul plan de reconstrucție conceput de
către Statele Unite ale Americii și destinat țărilor europene afectate de Al Doilea
Război Mondial. El a avut ca scop ajutorul financiar rapid pentru reconstrucția
Europei și asigurarea de aliați pentru Statele Unite ale Americii pe continent.
  Eradicarea foametei, reconstrucţia civilă şi redarea speranţei oamenilor -
acestea au fost obiectivele fostului secretar de stat american şi laureat al
premiului Nobel pentru pace, George C. Marshall.
La 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universității americane Harvard
secretarul de stat american George Marshall a anunțat lansarea unui vast program de
asistență economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili
extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele
economice. La 19 iunie 1947 miniștrii de externe ai Franței (Georges Bidault)
și Regatului Unit (Ernest Bevin) au semnat un comunicat prin care au invitat 22 de
state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a schița un plan de reconstrucție
europeană\
Planul Marshall este, de asemenea, considerat un catalizator cheie pentru
formarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o alianță militară între
țările nord-americane și europene, înființată în 1949.
 Europa dupa Al Doilea Razboi Mondial
Europa postbelică se afla într-o situație dificilă:
milioane de cetățeni ai săi fuseseră uciși sau răniți grav în
al Doilea Război Mondial, precum și în atrocitățile
conexe, cum ar fi Holocaustul.Multe orașe, inclusiv unele
dintre principalele centre industriale și culturale fuseseră
distruse. Rapoartele furnizate lui Marshall sugerau că
unele regiuni ale continentului erau în pragul foametei,
deoarece producția agricolă și alte produse alimentare au
fost perturbate de lupte.În plus, infrastructura de transport
a regiunii – căi ferate, drumuri, poduri și porturi – a suferit
daune mari în timpul atacurilor aeriene, iar flotele
maritime din multe țări fuseseră scufundate. Reconstrucția
coordonată în cadrul Planului Marshall a fost formulată în
urma unei reuniuni a statelor europene participante în a
doua jumătate a anului 1947. În special, invitațiile au fost
extinse Uniunii Sovietice și statelor sale satelite.Cu toate
acestea, ei au refuzat să se alăture efortului, se presupune
că temându-se de implicarea SUA în afacerile lor
naționale.Președintele Harry Truman a semnat Planul
Marshall pe 3 aprilie 1948, iar ajutorul a fost distribuit
către 16 națiuni europene, inclusiv Marea Britanie, Franța,
Belgia, Țările de Jos, Germania de Vest și Norvegia..
 Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei
Truman.

"Statele Unite fac tot ce le stă în putere pentru a pune pe picioare economia
mondială. Politica noastră nu se îndreaptă împotriva unei ţări anume sau a vreunei
doctrine politice, ci împotriva foametei, a sărăciei, a haosului.“ Aceştia au fost pilonii
pe care urma să fie construit planul Marshall. Sprijin financiar pentru ţările distruse în
urma războiului, livrarea de alimente şi, nu în ultimul rând, ajutor pentru reconstruirea
structurilor democratice.
Dar, Statele Unite, reprezentate prin secretarul de stat George Marshall, au pus şi o
condiţie potenţialilor beneficiari ai sprijinului american: să îngroape trecutul şi să
găsească împreună calea către un nou început.
"Înainte ca guvernul Statelor Unite să facă eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei şi
să ajute europenii să facă primii paşi pe noul drum către reabilitare, ţările din Europa
ar trebui să ajungă la un consens în privinţa nevoilor urgente pe care le au şi a felului în
care vor acţiona aşa încât măsurile guvernului american să aibă rezultatele scontate.“
Între 1948 şi 1952, 16 ţări europene au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care, la
acea vreme, au însumat 14 mld.US$. Numai în anul 1949, în proaspăt înfiinţata
Republică Federală a Germaniei, au curs 1,3mld.US$. Astfel, Planul Marshall a stimulat
milioane de vest-europeni să se apuce de treabă şi să reconstruiască ce fusese distrus în
război. Câţiva ani mai târziu, producţia era chiar mai mare decât cea de dinaintea celei
de-a doua conflagraţii mondiale.
 Efectele Planului Marshall
Secretul succesului a fost noul sistem de conversie valutară
care a condus la multiplicarea efectelor capitalului investit. Mai
simplu spus: un importator german achita contravaloarea
comenzii din Statele Unite în marca germană, dar exportatorul
american nu era plătit cu neatractiva deviză germană, ci primea
dolari din fondurile alocate Planului Marshall.
Trei consecinţe majore a avut aşadar proiectul fostului secretar
de stat american:
1.Țările europene au fost determinate să coopereze din nou în
chestiuni economice şi politice.
2.Țărilor europene le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze
bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război.
3. Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din
Europa de Vest.
Pe 15 decembrie 1949, Republica Federală Germania a devenit,
oficial, stat beneficiar al Planului Marshall. "Statele Unite au
contribuit într-o măsură atât de semnificativă la însănătoşirea
economică a Germaniei şi a Europei de Vest în general, încât nu
pot decât să adresez încă o dată mulţumirile poporului german.
Ne bucurăm că în urma acordului semnat vom putea să sprijinim
şi Berlinul." - spunea cancelarul Konrad Adenauer.
 
 Uniunea Sovietică a respins Planul Marshall
Invitația a fost adresată și țărilor din Estul Europei. Inițial, propunea a fost bine
primită de conducerile țărilor comuniste din Europa de Est, însă Moscova a
etichetat Planul Marshall drept „imperialism economic american” și a interzis
ţărilor satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că
acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera sa de
influență şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în
Europa Centrală şi de Est la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial.
Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, își amintea în 1979 cum a fost
primită la Moscova propunerea de a participa la Planul Marshall.
”La început noi, la ministerul de Externe, am vrut să propunem să participe toate
țările socialiste, dar ne-am dat seama repede că nu e corect. Ei (americanii –
n.r.) ne atrăgeau compania lor, oricum, o companie supusă. Am fi depins de ei,
dar nu am fi primit nimic cum se cuvine...”, spunea fostul ministru de externe al
URSS, citat în cartea ”Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste”,
publicată recent în traducere românească, la Editura Corint.
Stalin a denunțat planul şi a refuzat să participe, obligând şi celelate state est-
europene să refuze ajutorul economic.
 Mostenirea politica a Planului Marshall
Din punct de vedere politic, totuși, moștenirea Planului
Marshall spune, fără îndoială, o poveste diferită. Având în vedere
refuzul de a participa din partea așa-numitului Bloc de Est al
statelor sovietice, inițiativa a întărit cu siguranță diviziunile care
începeau deja să prindă rădăcini pe continent.De remarcat, de
asemenea, că Agenția Centrală de Informații (CIA), agenția
serviciilor secrete a Statelor Unite, a primit 5% din fondurile
alocate în cadrul Planului Marshall. CIA a folosit aceste fonduri
pentru a înființa afaceri „de front” în mai multe țări europene, care
au fost concepute pentru a promova interesele SUA în regiune. De
asemenea, agenția a finanțat, se pare, o insurgență anticomunistă în
Ucraina, care la acea vreme era un stat satelit sovietic. .În general,
însă, Planul Marshall a fost în general lăudat pentru impulsul
extrem de necesar pe care l-a oferit aliaților europeni ai Americii.
În calitate de proiectant al planului, George C. Marshall însuși a
spus: „Politica noastră nu este îndreptată împotriva niciunei țări, ci
împotriva foametei, sărăciei, disperării și haosului”.Totuși,
eforturile de a extinde Planul Marshall dincolo de perioada inițială
de patru ani au stagnat odată cu începutul războiului din Coreea în
1950. Țările care au primit fonduri în temeiul planului nu au trebuit
să ramburseze Statele Unite, deoarece banii au fost alocați în forma
granturilor. Cu toate acestea, țările au returnat aproximativ 5% din
bani pentru a acoperi costurile administrative ale implementării
planului.
 Bibliografie
 https://www.dw.com/ro/planul-marshall-o-poveste-de-succes
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Marshall
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/planul-marshall-
cum-au-salvat-americanii-economiile-din-europa-de-vest-pentru-a-
opri-expansiunea-comunismului
 https://www.history.com/topics/world-war-ii/marshall-plan-1