2.

Componentele de bază ale teoriei

valorilor. Rolul valorilor în medicină

 Valorile fundamentale ale umanității

 Potențialul axiologiei în spațiul medical
 Valorile fundamentale
„Vorbind despre valorile fundamentale ale
umanităţii, remarcam că: adevărul reprezintă
chintesenţa valorilor teoretice; binele –
chintesenţa valorilor morale; frumosul –
chintesenţa valorilor estetice, şi, am adăuga
noi, libertatea – chintesenţa valorilor social-
politice”
Liviu Rusu
"Logica frumosului"
 Valorile fundamentale
Adevărul – este o valoare gnoseologică, caracterizează
cunoştinţele despre realitate; el poate obţine preţuirea unei
epoci sau a unei comunităţi; consacrat şi însuşit ca valoare este
un însemn al onoarei şi al demnităţii. Celebre au rămas
cuvintele lui Aristotel - "Prieten mi-e Platon, dar mai prieten îmi
este adevărul" -, care semnifică poziţia acestei valori în piramida
axiologică a unui individ sau a unei comunităţi. În ipostaza de
valoare, adevărul este multidimensional: 1. dimensiunea
ontologică (decurge din statutul său de component al realităţii şi
fundament al acţiunilor transformatoare; 2. dimensiunea
praxiologică (posibilă datorită identităţii dintre subiectul şi
agentul acţiunii); 3. dimensiunea anticipativă (temei al
prognozelor); 4. dimensiunea euristică (punct de plecare spre
noi descoperiri); 5. dimensiunea valorizatoare (valorizează
acţiunea umană, de cunoaştere sau practică).
 Valorile fundamentale
Binele (gr."agathos"; lat. "bonus") – constituie valoarea
morală fundamentală a societăţii; toate aprecierile gândirii
etice şi filosofice converg spre aceeaşi concluzie. Platon
asimila binele cu o valoare complexă, supremă, sincretică
deoarece conţine în el frumosul şi adevărul; binele cuprinde în
sine un element logic (adevărul), unul matematic (simetria) şi
altul estetic (frumosul); binele este valoare şi virtute supremă
din care decurg celelalte virtuţi particulare – dreptatea,
cumpătarea, vitejia, înţelepciunea; el constituie principiu, scop
al cunoaşterii şi normă de conduită, valoare şi finalitate
supremă, ideal spre care să tindă omenirea; "Ideea binelui
este cunoaşterea supremă – ideea prin care şi cele drepte şi
toate celelalte bunuri devin utile şi de folos (…) spre care totul
să se îndrepte şi la care totul să năzuiască“.
 Valorile fundamentale
Aristotel considera binele drept scopul vieţii morale, un
scop situat deasupra tuturor scopurilor; semnifică activitatea
sufletească dirijată de virtutea perfectă; binele social
prevalează celui individual; Kant sublinia că binele suprem
presupune unirea virtuţii cu fericirea; iar mai târziu, Er.
Fromm identifică binele cu înflorirea forţelor omului, iar răul
se situează la polul opus. Binele este expresia interesului
general, fiind identificat cu acele trăsături ale umanului
folositoare pentru comunitate. El derivă din necesitatea
convieţuirii sociale a oamenilor; în cazul unui conflict între
valori omul trebuie să opteze pentru bine, binele impunându-
se întotdeauna ca un scop suprem.
Credem că viitorul ne conduce spre o morală pragmatică.
Omul nu trebuie doar să fie bun (din punct de vedere moral),
ci să fie bun la ceva.
 Valorile fundamentale
Frumosul – este o valoare estetică care semnifică
perfecţiunea desăvârşită, perfecţiune privită, de-a lungul
istoriei gândirii filosofice, în mod diferit: Platon echivala
frumosul cu ideea de frumos care sălăşuieşte în lucruri; el ţine
nu numai de exteriorul, ci şi de interiorul lucrurilor; aspiraţia
spre perfecţiune se realizează în trepte: frumosul fizic,
frumosul moral, frumosul în sine; Aristotel concepea
frumosul în ipostază de substanţa perfect organizată, el ţine
de exterioritatea lucrurilor, de forma lor; Sf. Augustin explică
frumosul prin recurs la divinitate, tot ce este frumos are în
sine ceva divin; pentru Kant, frumosul este ceva ce place fără
concept; iar pentru Hegel, frumosul devine întruchiparea
sensibilă a ideii.
 Valorile fundamentale
Schleiermacher identifică frumosul cu perfecţiunea; T.
Vianu privea frumosul ca ceva izbutit estetic. Astăzi, frumosul
se defineşte ca "ansamblu de reprezentări, emoţii, sentimente
şi idei cu privire la un complex de însuşiri ale entităţilor,
relaţiilor, activităţilor şi produselor activităţii umane, însuşiri
care sunt apreciate ca având valoare estetică"
Frumosul uman reprezintă rezultanta frumuseţii naturale,
psihice, intelectuale şi comportamentale; forme care se
intercondiţionează. Frumosul poate fi în natură şi în artă; în
decursul timpului s-a licitatat în special frumosul în artă.
Credem că acest gen de frumos, realizat de artistul calculator,
va va invada piaţa, şi ameninţă în mod alarmant gustul şi
discernământul artistic.
 Valorile fundamentale
Libertatea – valoare filosofică şi social-politică cu mari
rezonanţe în dezvoltarea umanităţii.
Axiologia, în opinia lui L. Leprince-Ringuet (Science et
bonheur des hommes, 1973), arată mai bine decât oricare
disciplină filosofică, că finalitatea cunoaşterii o constituie
libertatea, iar scopul fiinţei umane îl reprezintă crearea de
valori în deplină libertate.
Modul de înţelegere al libertăţii în societatea actuală şi, în perspectivă,
cea informaţională trebuie să o realizăm pe următoarele coordonate:
1) premisele naturale şi sociale ale libertăţii (libertatea faţă de natură şi
societate; cercetarea nivelului biologic al existenţei cu mijlocele moderne
oferite de dezvoltarea fizicii, chimiei, biologiei şi tehnicii informaţionale,
caracterul parţial deschis al codului genetic ne arată că libertatea are
premise naturale; deci teza clasică a coabitării necesităţii cu libertatea
este valabilă de la Epicur şi Democrit până în zilele noastre.
 Valorile fundamentale
2) libertatea ca unitate dintre cunoaştere - valorizare - acţiune
(libertatea, în termenii culturii tehnice, este definită prin acţiune umană
eficientă; libertatea este un proces ce trebuie analizat din perspectiva
naturii sale triadice, ca relaţie dintre agent, scop şi obstacol. Altfel spus,
libertatea reflectă posibilitatea unui sistem – persoană, grup sau
colectivitate – de a-şi realiza finalităţile sale. Libertatea defineşte
acţiunea umană eficientă, în spaţiul şi timpul social, bazată pe
cunoaşterea adecvată a realului şi pe evaluarea probabilistă a posibilului).

Libertatea, în viitorul (posibilul) context socio-politic şi cultural, va

trebui definită prin capacitatea de inovare şi creaţie a individului atât
în plan teoretic, cât şi acţional.
 Valorile fundamentale
Fericirea – valoare şi stare dezirabilă a omului şi
umanităţii; omul a depăşit starea de fericire animală, dar nu a
atins încă o formă de fericire umană; ceea ce se consideră
specific omului este conştiinţa fericirii şi capacitatea de a fi
fericit.
Pentru Platon numai întemeierea acţiunii pe valori este
condiţia fericirii; în dialogul Gorgias, el susţine că nici un om nu
poate atinge fericirea decât prin realizarea binelui, iar
înţelepciunea implică realizarea binelui, deci, ea s-ar constitui în
mijlocul principal de realizare a fericirii. La Aristotel fericirea nu
este un mod de a fi sau un mod de a avea, ci se obţine prin
acţiune. Prin acţiune serioasă, fundamentată pe valori autentice.
B. Pascal, parcă vrând să-l completeze, adăuga: fericirea
reprezintă motivul tuturor acţiunilor omeneşti; nu orice activitate,
ci cea doar întemeiată pe valori fundament şi valori mijloc, care
pot conferi eficienţă valorilor-scop, cum este şi fericirea.
 Valorile fundamentale
Scopurile omului modern sunt legate de progres şi fericire,
realizabile pe cale tehnică. J Ellul vorbeşte chiar de o
tehnologie a fericirii - omul foloseşte tehnici individuale în
scopul adaptării la mediul tehnic, folosirii eficiente a
capacităţilor de care dispun, iar pe termen lung, în scopul
realizării fericirii, obiectivul şi justificarea oricărei tehnici.
Graţie tehnicii, completa autorul, omul va atinge un anumit
nivel de realizare a acestui bun. De fapt, fericirea reprezintă
limita superioară a relizării intereselor şi aspiraţiilor umane.
Alţi autori susţin că avansul tehnologic nu este suficient
pentru realizarea fericirii oamenilor. După cum remarca
W.Baret sursele fericirii ar fi în altă parte: îmbogăţirea vieţii
spirituale, libertatea spiritului de a-şi constitui propriul conţinut,
valorificarea propriilor calităţi, în principal psihice.
 Valorile fundamentale
Astăzi, mai mult ca oricând, se vorbeşte de fericirea
chimică, flagelul secolului, supusă unei cenzuri
instituţionale şi constituie obiectul unor tratamente
medicale.
Fericirea, consideră L. Pană, este o varibilă ce ţine de
trei factori: sursa (viaţa spirituală a individului);
mijloacele (instrumentele culturale ale umanităţii) şi
condiţiile (tipul de civilizaţie).
Deşi, unii gânditori, consideră că ştiinţa şi tehnica nu
determină fericirea, alţii apreciază că totuşi omul cultivat
poate fi fericit; în opinia lui L. Leprince (în Science et
bonheur des hommes), reflectarea supra fericirii sporeşte
capacitatea de a fi fericit a individului.
 Valorile fundamentale
Dreptatea – valoare juridică şi politică; ea presupune
"recunoaşterea în altul a unei personalităţi egală cu a noastră"
(Proudhon), "acordarea libertăţii şi respectul demnităţii
individului"(M. Ralea); dreptatea constituie izvorul libertăţii şi
egalităţii, formează baza societăţii; generic ea semnifică
"respectarea riguroasă a drepturilor fiecăruia". Pentru Rawls,
dreptatea este un compromis între libertate, egalitate şi
recompensă. Dreptatea permite şi anumite genuri de
inegalităţi: de prestigiu, avere, obligaţia de a plăti impozite etc.
Deşi inegalităţile trebuie înlăturate, însă în unele cazuri –
remarca autorul "Teoriei justiţiei" - ele sunt singura modalitate
care permite să existe mai multă dreptate în societate.
 Valorile fundamentale
De la Aristotel s-a păstrat distincţia între diferite
forme de dreptate: comutativă, distributivă şi represivă, în
fiecare regăsindu-se exigenţa egalităţii şi proporţionalităţii:
1. dreptatea comutativă are ca idee centrală o regulă
matematică (două cantităţi egale cu a treia sunt egale între
ele) – un schimb este drept când cei doi termeni schimbaţi au
aceeaşi valoare, fiecare din ei putând fi schimbat pe un terţ
comun; un mod de recunoaştere şi afirmare a egalităţii între
persoanele participanţilor la schimb, pentru că fiecare are
aceleaşi drepturi;
 Valorile fundamentale
2. dreptatea distributivă are ca principiu fundamental
"fiecăruia după munca şi valoare sa", care se corelează cu
principiul egalizării şanselor şi al vieţii decente; este nedrept
să se distribuie retribuţii egale unor oameni inegali; dreptatea
distributivă stabileşte egalitatea în raporturile a patru termeni -
două lucruri şi două persoane; candidatul bun va primi nota
bună, candidatul slab va primi nota slabă;
3. dreptatea represivă, conform căreia sancţiunea
este proporţională cu gravitatea prejudiciului însuşi; are o
formă cutumiară – legea talionului: "ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte". Credem că, în perspectivă, va prevala tipul de
dreptate distributivă, iar dreptatea (să dai ce este al lui) va
tinde să se confunde cu caritatea (să dai ce este al tău, fapt
ce implică devotament şi generozitate).
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
Orice studiu de axiologie specială e necesară să purceadă
de la o prezentare a structurii sistemului valoric. Nu prezintă
o excepţie în această privinţă şi domeniul medical. Examinarea
sistemului valoric în medicină nu poate fi realizat nici de pe
poziţiile riguroase ale ştiinţei contemporane, unde se sesizează
tendinţa de formalizare şi matematizare, nici de pe cele ale unor
examinări libertine filosofice sau înscrise în limitele unui anumit
sistem filosofic coerent.
Medicina e spaţiul unde interacţionează complex şi armonios
ştiinţificul şi filosoficul, psihologicul şi culturalul, personalul şi
practicismul concret de moment, armonia şi contradicţia,
performanţele acumulate şi experimente pentru perspectivă.
Aceasta impune noi abordări a valorilor medicale,
fundamentate în condiţiile socio-culturale şi istorice curente, un
caracter interdisciplinar prin ponderarea caracterului axiologic.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical

Putem contura patru clase de valori medicale.

Prima clasă de valori medicale include valorile primare
(iniţiale sau de start) cu referinţă apreciativă (estimativă):
medicul, medicaţia (tratamentul, actul medical), credinţa,
încrederea, profesionalismul (competenţa), speranţa, ajutorul,
informaţia, responsabilitatea, protecţia, corectitudinea,
sensibilitatea, decenţa. Aceste valori se manifestă
preponderent la contingentul de pacienţi sau de potenţiali
pacienţi.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
A doua clasă de valori medicale reprezintă valorile
mediatoare sau instrumentale ale medicului. Aceasta se
divizează în: valori individuale ale medicului: vocaţia,
nobleţea, înţelepciunea, decenţa, demnitatea, reputaţia,
disciplina, bărbăţia (curajul, eroismul), modestia,
corectitudinea, imparţialitatea şi valori aplicative ce se implică
în: a) actul medical – competenţa, devotament profesional,
perspicacitatea, creativitatea, sensibilitatea, adevărul,
comunicarea, imparţialitatea, conştiinciozitatea, echitatea
(dreptatea); b) în relaţiile cu colegii – colegialitatea, bunul
simţ, consideraţia, sinceritatea; c) în contractul cu bolnavul –
ajutorul, solicitudinea, echitatea, direcţia, respectul, grija,
dragostea, răbdarea, binefacerea, caritatea, clemenţa,
toleranţa.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
A treia clasă de valori medicale cuprinde valorile
modulatoare: bioetica, etica medicală, democraţia,
umanismul, libertatea, cunoaşterea, simţul etic (moral),
puritate morală, binele (altruist), informaţia, cinstea,
sufletismul, eficacitatea, fidelitatea profesională,
transparenţa. Respectivele valori sunt valori din cadrul
social-general proiectate în sfera medicinei după care
acestea devin un grup de valori-condiţie cu o implicaţie
activă – toate segmentele activităţii medicale
transformând-o pe aceasta din urmă sau, cel puţin
numite să o optimizeze aducând-o/readucând-o la o
armonie iniţială care, cu timpul şi-a pierdut sau deformat
anumite sensuri şi meniri.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
A patra clasă de valori medicale conţine valorile
ce constituie un scop general: viaţa, sănătatea,
fericirea, binele, bunăstarea, dragostea, speranţa,
securitatea, sacrul, divinitatea, corpul uman, umanul
(omul), pacea, ordinea, frumosul (estetic) sau simţul
estetic, libertatea, dreptatea, fraternitatea, egalitatea,
veracitatea, recunoştinţa, supravieţuirea. Acest grup
de valori manifestate cu plenitudine în cadrul
medical, devin subiecţi spirituali ai acestuia dar sunt
percepute şi devin valori (cu trăsătura medicală
căpătată) pentru întreaga sferă socială.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
Un component structural al axiologiei medicale constituie
particularităţile valorilor în medicină.
În primul rând, în medicină structural se disting trei
categorii sau entităţi de grupare valorică: 1) diversitatea
valorică unde se atribuie toate valorile specifice sferei
medicale; 2) registre de valori care conţin anumite categorii
de valori grupate conform unor criterii; 3) ierarhie valorică ce
reprezintă nu anumite predilecţii propriu-zise sau subordonări,
ci anumite poziţionări ocazionate sau de durată ce au la bază
motivaţii general-medicale, individuale, sociale etc.
În al doilea rând, în medicină clasele de valori pot fi
calificate drept registre de valori. Se delimitează două domenii
specifice ale faptului axiologic în medicină: registrele/clasele
de valori şi acţiunea/dinamicitatea valorilor.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
În al treilea rând, se evidenţiază două categorii al
registrelor de valori: registre structural-schematice şi registre
funcţional-dinamice. Din prima categorie fac parte câteva
registre pe care le vom expune în continuare.
În al patrulea rând, o paricularitate a axiologiei medicale
rezidă în faptul că în cadrul său poate căpăta statut de
valoare: a) categoriile de bază ale eticii medicale: „autoritatea
medicului”, „încrederea pacientului”, „confidenţialitatea
medicală”, „riscul” ş.a.; b) unele calităţi, trăsături, virtuţi.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
În al cincilea rând, o trăsătură a valorilor în medicină constă
în existenţa unei situaţii când o serie de valori promovează (nu
substituie!) alte valori, situaţie care aparent pare a fi
contradictorie. Astfel, aşa valori ca prestigiul, autoritatea
medicului, bunăstarea medicului, faima lucrătorului medical,
poziţia socială prioritară a profesiei (sau a persoanei purtătoare
a profesiei de medic), onoarea ş.a., se consideră drept valori
„impuse” de situaţie (care poate fi diversă în dependenţă de
motivaţie). Anumite prin aceste valori se manifestă
corespunzător alte valori: profesionismul, încrederea, simpleţea,
decenţa, conştiinciozitatea, respectul. Respectivele valori
„impuse” ar putea fi considerate drept valori – „mijloc”,
fundamentate mai mult sau mai puţin de teoria valorilor în
general şi/sau determinate de noi în special în cadrul medical.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
În al şaselea rând, în cadrul medicinei se evidenţiază o
particularitate ce survine din principiul autonomiei, mai mult sau
mai puţin caracteristice valorilor şi structurilor valorice –
realizarea valorilor ierarhic superioare nu depinde de cea din
nivelurile mai inferioare.
În al şaptelea rând, o particularitate esenţială a valorilor
medicale rezidă în ponderea, stabilitatea aceloraşi valori
tradiţionale şi acelui conţinut semantic a lor de-a lungul timpului.
În al optulea rând, în procesul dinamic de activitate a
sistemului valoric din medicină funcţionarea unor valori de aici
se află în relaţie şi cu antivalorile. Neorientarea către unele
valori nu numaidecât reorientează către antivalori, însă pot
interveni atare acţiuni. Lipsa potenţialului valoric oferă posibilităţi
de reliefare a antivalorilor.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
Domeniile axiologiei medicale:
medicina teoretică, teoria medicinei, medicina practică, istoria
medicinei, filosofia medicinei, bioetica, etica şi deontologia
medicală, biologia, sociologia, axiologia, psihologia, psihologia
medicală, pedagogia medicală, filosofia, etica, estetica, istoria
medicinei.
Nivelurile axiologiei medicale:
social general, sfera medicală în ansamblu, cadre medicale,
personal.
Subiecte ale acţiunii valorice în medicină: 1) caracteristici
generale de funcţionalitate şi dinamism valoric; 2) procese,
mişcări, acţiuni, deplasări valorice evidente; 3) caracteristici
specifice în funcţionarea valorilor; 4) principii axiologice; 5)
condiţii pentru caracteristica şi funcţionalitatea valorilor. Acestea
sunt doar o încercare de delimitare generală, realizată în baza
investigaţiilor curente a acţiunii valorice în sfera medicală.
 Potențialul axiologiei în spațiul medical
Principalele aspecte ale axiologiei medicale:
primul aspect constă în determinarea principalelor
domenii ori probleme de bază ale medicinei cu implicaţie
axiologică, fixând ulterior statutul lor valoric;
al doilea aspect presupune stabilirea pentru fiecare
domeniu complexul de probleme axiologice;
al treilea aspect, general-analitic, determină constituirea
valorilor, apreciază conţinutul lor, le sistematizează,
ierarhizează, apreciază potenţialul lor etc.;
al patrulea aspect, teoretico-metodologic, depistează
domeniile de predilecţie, implicaţia empirică, direcţiile de
acţiune investigaţională ş.a.
© Catedra de filosofie și bioetică,
USMF „Nicolae Testemițanu”
 Vă
mulţumesc pentru
atenţie