Moara cu

noroc
IOAN SLAVICI
 Cuprins
Ioan Slavici

Context

Încadrare

Tema și titlu

Structură

Conflicte

Elemente de structură

Concluzie
 -Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea
de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român
 -Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie).
 -Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e
Ioan Slavici
închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează.
 -În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei
Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În
timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.
 -În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova, Slavici e arestat din nou,
judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza
convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.
 -Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica
sa, care traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece în
lumea umbrelor, înmormîntat la schitul Brazi.
 -Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin
nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul
care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii,
întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru
romanul social, ci si pentru cel psihologic.
 -Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului,
Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv
ale romanului.
 Context
 Publicată în 1881 în volumul de debut „Novele din popor”, nuvela
realistă, de factură psihologică „Moara cu noroc” devine una dintre
scrierile reprezentative pentru viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici
asupra lumii și asupra vieții satului transilvănean.

 Tudor Vianu afirmă despre începuturile analizei psihologice ale lui

Slavici, următoarele: „ceea ce pare nou și fără asemănare în epoca
începuturilor lui este analiza psihologică pe care Slavici o practică într-
un limbaj abstract (...) povestitorul vede oamenii lui dinlăuntru, în
sentimentele sau în crizele lor morale”.
 Încadrare

Este o nuvelă psihologică deoarece înfățișează frământările de conștiință ale personajului

principal, care trăiește un conflict interior, moral, și se transformă sufletește. Analiza se
realizează prin tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil indirect liber, scene
dialogate, însoțite de notația gesticii și a mimicii.
Se încadrează la realism prin trăsături manifestate la toate nivelurile textului: tema
familiei și a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative, includerea unor
personaje tipice pentru categorie socială, analiza psihologică, verosimilitatea, prezentarea
veridică a societății ardelenești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precizarea unor
toponime reale (Arad, Ineu, Oradea Nouă), pentru a crea iluzia vieții, tehnica detaliului
semnificativ în descriere (drumul și locul de la Moara cu noroc) și în portretizare (Lică),
tehnica punctului de vedere.
 Tema si titlul

Titlul nuvelei este un toponim, loc în care se ajunge greu, mai degrabă un titlu ironic,
deoarece acesta este cu ghinion datorită ușurinței câștigurilor de aici care ascund abateri etice
grave.

Moara cu noroc are ca temă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de

îmbogățire, în contextul pătrunderii relațiilor capitaliste în satul transilvănean. Tema poate fi
privită din mai multe perspective: din perspectiva socială nuvela arată încercarea lui Ghiță de a-și
schimba statutul social (din cizmar vrea să devină cârciumar) și de a-și asigura familiei sale un
trai îndestulat. Din perspectiva moralizatoare, scriitorul descrie consecințele nefaste ale dorinței
de a avea bani. Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță,
care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat încrederea în sine și în familie.
 Structură

În nuvela realistă, spațiul și timpul sunt precizate, cârciuma de la moara cu

noroc este așezată la răscruce de drumuri, izolată, înconjurat de pustietăți
întunecoase. Descrierea inițială a locurilor anticipează deznodământul tragic:
„culmea dealului pleșuv”, „locurile rele”, „cinci cruci stau înaintea mori”.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu
valoare le religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paștele din anul următor,
când apa și focul purifică locul.
Alcătuită din 17 capitole, cu prolog și epilog, nuvela are un subiect concentrat.
În expozițiune ni se descrie drumul care merge la moara cu noroc și a locului în care se
află cârciuma. Ghiță un cizmar sărac hotărăște să ia în arendă cârciuma pentru a câștiga
bani mai mulți și mai repede. O vreme afacerile îi merg bine, iar primele semne ale
bunăstării și ale armoniei în care trăiește familia nu întârzie să apară, scena numărării
banilor, sambătă seara, fiind una sugestivă(„ Sâmbătă e cu seară locul se deșerta și Ghiță
ajungînd să mai răsufle, se punea cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunciel
privea la Ana, Ana privea la el, anadoi priveau la cei doi copilași...”).
Apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi
constituie intriga nuvelei și declanșează conflictul interior al lui Ghiță tulburând
echilibrul familiei. Lică îi cere să-i spună „cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce
zice și cine ce face”, iar Ghiță își dă seama că nu poate rămâne la cârciuma fără acordul
Sămădăului, dar pentru a-și putea proteja de acesta familia merge la Arad să-și cumpere
două pistoale, își face rost de doi câini și își angajează încă o slugă, pe Marți, „un ungur
înalt ca un brad”.
 Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului față de familie și
al dezumanizării provocate de dorința de îmbogățire prin complicitatea cu Lică . Datorită
generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță ajunge tot mai înfloritoare, numai că
Ghiță începe să-și piardă încrederea de sine devenind interiorizat, mohorât, violent și brutal
față de Ana și față de copii. La un moment dat ajunge să regrete că are familie și copii, pentru
că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Dornic să facă avere, se
îndepărtează treptat de Ana și devine complicele lui Lică la diverse nelegiuiri, primind în
schimb banii obținuți din jafuri și crime. Este anchetat în două rânduri, acuzat de complicitate
în jefuirea arendașului și chiar de uciderea unei femei și a unui copil și este eliberat pe
chezășie dar își pierde imaginea de om cinstit pe care o avea în fața oamenilor. Frământările și
neputința de a ieșit brusc din înțelegerea cu Lică alternează cu momentele de sinceritate în
care îi cere iertare soției. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, un fost hoț de codru și
tovarăș a lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădăul, însă nu este cinstit nici față de Pintea,
deoarece dorește să își păstreze o parte din banii obținuți din afaceri necurate.
 Punctul culminant ilustrează dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile Paștelui, Ghiță
își aruncă soția în brațele Sămădăului, lăsând-o singură la cârciumă, în timp ce el
merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui banii furați. Dezgustată de
lașitatea soțului și fără să știe motivul real pentru care acesta plecase, într-un gest de
răzbunare disperată, Ana i se dăruiește lui Lică deoarece, spune ea, în ciuda
nelegiuirilor comise, el e om, pe când Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine
bărbătești”.
 Deznodământul este unul tragic. Dându-și seama că soția la înșelat , Ghiță o ucide pe
Ana, și este la rândul lui omorât de Răuț, din ordinul lui Lică. Un incendiu provocat
de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la moara cu noroc iar pentru a nu cădea viu
în mâinile jandarmului Pintea, Lică se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Nuvela are final moralizator, sancționarea protagoniștilor este pe măsura faptelor iar
singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii, ființele morale și
inocente.
 Conflicte
Moara cu noroc este o nuvelă psihologică și de aceea conflictul
central este unul moral, psihologic, fiind vorba despre conflictul interior
al protagonistului. Ghiță, personajul principal, oscilează între dorința de a
rămâne om cinstit, pe deoparte, și dorința de a se îmbogății alături de
Lică, pe de altă parte. Conflictul exterior constă în confruntarea dintre
cârciumar și sămădău. Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil
față de Lică, deoarece are familie și ține la imagine sa de om cinstit în
fața lumii. Obișnuit cu independența, Ghiță se vede constrâns accepte
colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav echilibrul interior.
 Elemente de structura și limbaj
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul
narativ. Descrierea inițială are, pe lângă rolul de obișnuit de fixare a
coordonatelor spațiale și temporale, funcție simbolică și de anticipare. Narațiunea
obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor
subiectivității. Dialogul contribuie la caracterizare indirectă a personajelor,
susține veridicitatea relațiilor dintre personaje și concentrarea epică.
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al
personajelor valorifică aceleași registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc,
limbajul popular, oralitatea. Înțelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut
prin zicale și proverbe populare sau prin replicile-sentințe rostite de bătrână la
începutul și la sfârșitu nuvelei.
 Concluzie

Concluzionând, Moara cu noroc de Ioan Slavici este nuvelă realistă prin temă,
tipologia personajelor și stil și o nuvelă psihologică pentru că urmărește conflictul
interior, frământările în planul conștiinței personajelor. Observarea este minuțioasă,
detaliată și servește realizării unor psihologii complexe, susținând afirmația lui George
Călinescu cum că „Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumusețare a vieții rurale” , iar
personajele lui sunt observate „fără cea ma mică părtinire (...) adică cu acel amestec de
bine și de rău ce se află la oamenii adevărați”