PLANUL JENA

• STANCIU DAVID
• RUZSA DAVID
Peter Petersen
(1881 – 1952)

• Planul Jena este un concept pedagogic apărut în

anii 1920. Iniţiatorul său a fost pedagogul german
Peter Petersen(26 iunie 1884 – 21 martie 1952),
care în 1924 l-a aplicat la şcoala experimentală a
Universităţii din Jena (Germania).
• Dând rezultate foarte bune, în scurt timp modelul
Planului Jena s-a extins atât În Germania, cât şi în
alte ţări.
• Planul Jena se înscrie între pedagogiile reformei de la începutul
sec. XX (asemeni pedagogiei Montessori, Waldorf, Freinet, Planului Dalton). În procesul
educaţional pune accentul pe copil şi pe dezvoltarea integrală a personalităţii sale.
Dezvoltarea propriei identităţi a copilului poate să se desfăşoare doar în interacţiunea sa cu
alţi indivizi, deci în comunitate.
Părinţii, educatorii /profesorii şi copiii, care formează comunitatea grădiniţei / şcolii
urmăresc acelaş lucru: o educaţie de bună calitate. În comunitate copilul învaţă nu numai să
fie membru util al acesteia, ci şi să-şi dezvolte spiritul critic faţă de ea. El învaţă de timpuriu
să-i respecte pe cei din jur, să-şi asume responsabilităţi, învaţă ce este libertatea şi care sunt
limitele ei, învaţă să se manifeste ca persoană dinamică, cu spirit de iniţiativă.
 PLANUL JENA

Din punct de vedere al conţinuturilor educaţionale, acestea nu sunt diferite de

cele ale şcolii tradiţionale, astfel încât copiii au oricând posibilitatea să migreze
de la o şcoală organizată după Planul Jena la una tradiţională şi invers.
Materiile sunt însă tratate interdisciplinar şi se porneşte pe cât posibil, de la
situaţii autentice de învăţare. Ţinându-se cont de particularităţile de vârstă ale
copiilor, la nivel preşcolar şi primar, se pune accent deosebit pe intrarea în
contact direct cu natura şi lumea înconjurătoare în general, deoarece experienţa
personală este cea mai bună bază pentru învăţare,nerenunţând total la împărţirea tradiţională a copiilor
(prin introducerea grupurilor de nivel, care respectă de regulă criteriul vârstei copiilor), Planul Jena
propune organizarea lor în principal pe grupuri de bază (grupuri de vârstă combinate).
 PLANUL JENA
Fiecare modalitate de grupare a copiilor se subordonează anumitor obiective
educaţionale şi nu este astfel formală sau discordantă în raport cu obiectivele
fixate.
În grupul de bază se fac de exemplu activităţi formative generale, orientarea
în mediul înconjurător, avându-se posibilitatea de individualizare. În grupul de
nivel are lor instrucţia, asemeni celei din şcolile tradiţionale.În grădiniţele şi
şcolile organizate după Planul Jena nu se lucrează după un orar tradiţional,
orientat pe discipline de învăţământ, ci după un plan ritmic de activitate, în care
se succed alternativ cele patru activităţi fundamentale, care stau la baza
procesului educativ: conversația, jocul, lucrul și serbarea.
Ca forme de lucru menţionăm în afară de activitatea în grupuri de nivel şi în
grupuri de bază şi pe cea în cadrul proiectelor, cursurile de iniţiere şi cele de
exersare, cursurile opţionale, cercurile.
 PLANUL JENA
COPII ÎN CLASĂ (ANUL 1928)
 PLANUL JENA
Planul Jena se inscrie intre pedagogia reformei de la inceputul secolului
XX. Este o alternativa ca si invatamantul traditional, oferind acestuia
elementele importante de inovatie, pentru cresterea calitatii procesului
educational.
La inceputul anilor 1920, pedagogul german Peter Petersen a preluat
scoala experimentala catedrei de Stiintele Educatiei a Universitatii Jena,
odata cu conducerea catedrei de Pedagogie a acestei universitati.
In 1924 a transformat acea scoala experimentala dupa principiile sale,
Intr-o scoala bazata pe comunitatea de munca si viata, valorificand propria
experienta pe cadrele didactice si pe directorii de scoala comunitara din
Hamburg.
Experimentul a debutat in primavara lui 1924 cu 21 de copii. Un an mai
tarziu s-a organizat o structura scolara completa de 8 ani de studiu, copiii
fiind impartiti in trei grupuri. Din 1994 Planul Jena a fost introdus si in
pedagogia din Romania, la nivelul invatamantului prescolar. Programul este
coordonat de Institutul de Stiinte ale Educatiei si reprezinta punerea in
practica a unor preocupari legate de introducerea alternativei educationale
in sistemul romanesc de invatamant.
 PLANUL JENA
Obiective prioritare:
• Formarea deprinderilor de bază
• Socializarea copiilor
• Individualizarea fiecărui subiect
• Crearea – modelarea de personalitate
Obiective de referinţă:
Să înveţe să se descurce în situaţii diverse
• Să se respecte pe sine, pe cei din jur
• Să descopere lumea prin experienţe proprii
Elemente ale planului Jena:
• Accentul se pune foarte puternic pe viaţa socială
• Promovarea unei atitudini dinamice, responsabile a respectului faţă de cei din
jur, a spiritului de iniţiativă
• A spiritului critic faţă de membrii comunităţii şcolare
 Reţeaua alternativelor educaţionale din România

BOTOSANI

 
 MARAMURES    - Waldorf
 
SATU MARE
BISTRITA- SUCEAVA
  ▲- Pedagogie
Curativă
NASAUD

   IASI

 SALAJ

 - Step by Step
BIHOR

    - Montessori
  NEAMT

 
CLUJ

 HARGHITA
VASLUI
- Freinet
 - Planul Jena
MURES

ARAD  BACAU

   
   
ALBA
   COVASNA   GALATI
- fără alternative
SIBIU
BRASOV VRANCEA
HUNEDOARA

   
TIMIS

        
  BRAILA
TULCEA
BUZAU
CARAS- GORJ VALCEA ARGES PRAHOVA
SEVERIN MEHEDINTI
 
DAMBOVITA 
   IALOMITA

BUCURESTI


OLT
 
   GIURGIU
CALARASI

CONSTANTA

În România , inițiatorii planului Jena au fost Monica

DOLJ TELEORMAN

Cuciureanu, Teodora Călin, Mărioara Catană.

PLANUL JENA

Evoluţia Planului
Jena în perioada
2001-2011

•Pe hărţi sunt trecute judeţele în care există cadre didactice, care aplică
principii ale Planului Jena în procesul educaţional şi mediul în care îşi
desfăşoară ele activitatea. Cele trei hărţi (2001-2006- 2011) oferă o privire
diacronică, comparativă asupra evoluţiei Planului Jena în ultimii zece ani
de activitate.
•X. Concluzii
Ca si o concluzie care sa ne intregeasca continutul putem spune ca colaborarea
dintre parinti si gradinita sau scoala, este extrem de importanta. Se cunosc mult mai bine
activitatiile facute de prescolari si elevi si mai mult decat atat, acest lucru constituie siguranta
lor. Cu acesta ocazie se pot urmarii aspectele pozitive ale acestei alternative educationale,
iar parintii sa fie alaturi de scoala in acest demers.
Parintii sunt ajutati sa sustina copiii in eforturile lor de a dobandi o buna educatie,
ei trebuie sa sprijine si sa cunoasca relatia care se stabileste intre educatia naturala si cea
constienta, indrumata de catre profesor. Ei sunt invitati sa participe la cat mai multe activitati
organizate in scoala, sa fie activi in comunitatea educationala, dar si in comunitatea de viata din
care fac parte.
Din punct de vedere al obiectivelor şi al conţinuturilor educaţionale acestea nu
sunt diferite de cele ale şcolii tradiţionale, astfel încât copiii au oricând posilitatea să migreze
de la o şcoală organizată după Planul Jena la una tradiţională şi invers.
Materiile sunt tratate interdisciplinar şi se porneşte, pe cât posibil, de la situaţii
autentice de învăţare. Ţinându-se cont de particularităţile de vârstă ale copiilor preşcolari se
pune accent deosebit pe intrarea în contact direct cu natura şi lumea înconjurătoare în
general, deoarece experienţa personală directă este cea mai bună bază pentru învăţare.
Planul Jena nu renunţă total la împărţirea tradiţională a copiilor după criteriul vârstei
prin existenţa grupelor de nivel în care se desfăşoară de regulă instrucţia. El propune însă
organizarea copiilor în principal pe grupe de vârstă eterogene numite şi grupe de bază în
care se fac de
•exemplu activităţi formative generale, orientarea în mediul înconjurator, discuţii, împărţirea sarcinilor săptămânale, etc. Pe lângă aceste tipuri de
grupe mai există şi altele, de exemplu cele de masă, cele de lucru, etc., toate subordonându-se anumitor obiective educaţionale şi fiind dinamice
în constituire.

•În insituțiile organizate după Planul Jena nu se lucrează după un orar tradiţional orientat pe discipline de învăţământ, ci după un plan ritmic
de activitate în care se succed alternativ cele patru activităţi fundamentale care stau la baza procesului educativ: conversaţia, jocul, lucrul şi
serbarea.

•Este important să se ţină seamă de interesele şi aptitudinile fiecărui copil, de ritmul de lucru şi de nivelul său individual.

•În concordanţă cu acest principiu şi pentru angajarea deplină a copiilor în activitate este promovată ideea alegerii activităţii de către ei
înşişi. Reţinând efectul pozitiv al antrenării copiilor într-o activitate efectuată cu plăcere, trebuie însă acceptat şi faptul că ei trebuie să îşi
formeze şi obişnuinţa de a efectua activităţi care, chiar dacă nu sunt dorite, sunt necesare şi utile.

•Mediul în care se desfăşoară procesul educativ este foarte important. El trebuie să ofere confort, siguranţă, intimitate, dar şi stimuli pentru
învăţare, toate aceste vor fi sesizate de copil încă de la intrarea lui în grădiniţă.

•De asemenea, părinţii pot participa ca spectatori sau pot contribui la organizarea, desfăşurarea serbărilor, inclusiv ca actori alături de
copiii lor.

•Părinţii urmăresc progresul copiilor lor prin participarea la programul grupei sau studiind portofoliile acestora (desene, scrisori, lucrări
practice, fişe de lucru, caiete individuale, etc.). De asemenea, părinţii continuă programul educativ acasă prin sprijinirea copiilor în procurarea unor
materiale necesare în derularea unor proiecte tematice (atlase, reviste, curiozităţi, ghicitori) cât şi în confecţionarea unor jucării, albume, costume etc.

•Pe măsura apropierii copiilor de vârsta şcolarităţii educatoarele caută împreună cu părinţii oportunităţi de colaborare cu şcoala, unul din
obiective fiind conştientizarea de către părinţi a faptului că responsabilitatea şi implicarea lor în viaţa şcolii trebuie să crească proporţional cu
complexitatea sarcinilor instructiv-educative.

•În actualele condiţii implicarea comunităţii în educarea copiilor ar trebui considerată un punct vital, cu atât mai mult cu cât se cere
revalorificată tradiţia comunităţii româneşti, aceea de sprijin a membrilor săi.
Bibliografie
• Cerghet, I. – Sisteme de instruire alternative şi complementare,
Editura Aramis, Bucureşti, 2003
• Felea, Gheorghe – Alternativele educaţionale din România, Editura
Triade, Cluj-Napoca, 2002
• Petersen, Peter – O şcoală primară liberă şi generală după Planul
Jena, Cultura Românească, Bucureşti, 1940