ACADEMIA ROMN

INSTITUTUL DE FILOSOFIE I PSIHOLOGIE

CONSTANTIN RDULESCU-MOTRU
STUDII DE ISTORIE
A FILOSOFIEI ROMNETI
II
Coordonator: Viorel Cernica
Ediie ngrijit de: Mona Mamulea
EDITURA ACADEMIEI ROMNE
Bucureti, 2007
AMNAREA, VARIANT ROMNEASC
A NDOIELII CARTEZIENE
TEODOR DIMA
Mihai Ralea a scris Explicarea omului n ultimii ani ai celui de al doilea
rzboi mondial, cnd problematica omului incita activitatea unor personalitti cu
traiectorii nepieritoare pe cerul culturii: neokantianul Ernst Cassirer publica n
America Essay on Man (1944), iar Martin Heidegger i rspundea, n 1946, printr-o
Scrisoare despre umanism. Dar preocuprile gnditorului romn debutaser n
1928 printr-un studiu despre Definiia omului, aprut n Viata romneasc,
scriere care anunta marile probleme ale personalittii, de la etic la religie si art,
examinate dintr-un punct de vedere unitar.
1
nc de atunci Mihai Ralea lansa ideea
original c marile teme ale lumii morale trebuie vzute printr-o interpretare care
s le aseze la baz un fenomen primar unic, acela de amnare, de oprire sau de
obstacol omul este animalul care-i poate amna sau opri reaciunile
2
.
Consideratiile noastre au n vedere al doilea capitol al lucrrii lui Mihai
Ralea, intitulat chiar Definiia omului, si care probabil reia studiul din 1928.
Atentia ne-a fost atras de dorinta de explicare a omului pe baza definitiilor care ar
trebui s surprind diferentele specifice ale umanittii. nelegerea omului, adic
autontelegerea, are vechimea celui care se ntreab; de aceea nu poate s surprind
multitudinea rspunsurilor. Mihai Ralea le enunt, le discut si le stabileste
limitele, ndeplinind astfel condiiile necesare ale unei explicatii angajate pentru
satisfacerea ntelegerii. Conditii necesare, adic acele conditii fr de care actul
explicativ nu ar avea loc.
3
O conditie necesar actiunii de explicare, efectuate de Mihai Ralea, o
constituia nediscutarea la noi a specificului umanittii, deoarece preocuprile
antropologice de la noi erau incipiente n deceniul al treilea al secolului care nu
demult s-a sfrsit. nc din antichitate, Occidentul si interoga constiinta definitorie
pentru a afla diferena specific prin care umanitatea s-si exprime unicitatea.
1
nsusi Mihai Ralea recunoaste intentia unitar-sistematic n Cuvnt nainte la Explicaia
omului (vezi Mihai Ralea, Scrieri, vol. I, Explicarea omului, ed. ngrijit si prefat de N. Tertulian,
Bucuresti, Editura Minerva, 1972, p. 1).
2
Ibidem, p. 1.
3
Vezi Teodor Dima, Explicaie i nelegere, vol. I, Bucuresti, Editura Stiintific si
Enciclopedic, p. 81.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 172
Informat temeinic, n spiritul vremii care l-a produs, Mihai Ralea constata c toate
progresele omenirii de la Aristotel ncoace au depins de descoperirea ratiunii si a
logicii, nct s-a constituit ncetul cu ncetul o religie a ratiunii
4
.
Mihai Ralea a dorit s explice si el omul prin ridicarea ratiunii la rangul de
Propriu indubitabil. Pentru aceasta, el ar fi trebuit s cread c-si nsuseste ideea c
omenirea european a cldit cu ncredere si valoare timp de secole cultul
inteligentei rationale...
5
. Angajndu-si funcia credibilitii, Mihai Ralea a cutat
argumente n favoarea tezei definitorii c omul este primul animal care gndeste
si i-a asezat omului oglinda n fat. ndoiala nu s-a lsat asteptat, ea fiind incitat
de behaviorism; studiul conduitelor a artat c facultatea care asigur omului
suprematia, inteligenta, nu este apanajul exclusiv al omului, ceea ce nseamn c ea
si pierde calitatea de diferent specific. Acceptarea ei unilateral, este de prere
Mihai Ralea, ar micsora importanta evolutiei umane. Nu numai intelectul, ci si
sufletul n ntregime s-a transformat. Aptitudinea de a fi om este mai mult dect
aptitudinea de a gndi; ea cuprinde o testur de aspecte, de sentimente nobile sau
josnice, de pasiuni, de obsesii, de complicatii sentimentale, de credinte sau de
ndoieli, de sperante, de dorinte sau de renuntri
6
.
Rezult c, din punct de vedere logic, Mihai Ralea nu era sedus de definirea
omului, pentru c aceast operatie ar fi accentuat asupra unei anumite diferene
specifice, el voia descrierea si chiar explicarea lui: de ce este omul asa si nu este
altfel? Nici rspunsul care face din limbaj un specific uman nu-l multumeste pe
Mihai Ralea, deoarece limbajul este reductibil la gndire si nu le este strin nici
asa-ziselor necuvnttoare. Cu predilectie psiholog, Ralea transform omul n
subiect cunosctor, dotat cu un complex cognitiv ale crui elemente aspir la
obiectivarea lumii exterioare, a omului nsusi, si la construirea abstractiilor. Pentru
om, totul poate deveni obiect de studiu, analizat si nteles n conditia sa
particular, independent de sentimentele pe care le poate strni. El nsusi devine
pentru el un portret, un om ca si ceilalti. Ne explicm si comentm, ne aprobm ori
ne criticm ca si cum am fi pentru noi nsine o alt persoan
7
. Aici Mihai Ralea se
arat influentat de neokantieni, n special de G. Simmel si Max Scheler.
8
Cu
ajutorul lor, gnditorul romn a ajuns la contiin, la facultatea autoreflexiv prin
care omul a reusit s domine mediul exterior; constiinta a fcut din om o fiint
complex dotat cu scrupule, remuscri si aspiratii, capabil s construiasc stiinta:
cultura si tehnica, adic o lume nou cu probleme si orizonturi noi. n plus,
constiinta nu numai c si autoapreciaz actele, dar anticipeaz si si lrgeste
orizontul pn la infinit.
4
Mihai Ralea, lucr. cit., p. 23.
5
Ibidem.
6
Ibidem, p. 25.
7
Ibidem, p. 27.
8
Mihai Ralea folosea lucrrile neokantienilor din primele trei decenii ale secolului al XX-lea.
Amnarea, variant romneasc a ndoielii carteziene 173
Argumentrile explicative l-au condus treptat pe Mihai Ralea spre
conceptualizarea amnrii si formularea cu ajutorul acestui concept a condiiei
primordiale de organizare a comportamentului uman. n capitolul al IV-lea din
Explicarea omului, este parcurs treapt cu treapt ierarhia faptelor sufletesti, de la
cele mai simple, comune cu psihicul animal, cum este reflexul, instinctul si emotia,
pn la sentimentele superioare: gndire si voint. Curba evoluiei se desemneaz
de la izbucnire la amnare. Orice cucerire psihic superioar se cstig printr-o
oprire a cursului spontaneittii naturale, prin necesitatea cresterii complexittii
datorit introducerii de temeni intermediari ntre excitatie si actiune, prin nevoia de
elaborare lent a rspunsului final.
9
Amnarea, n viziunea lui Ralea, mbrtiseaz
ntreaga functionare a mecanismului psihic uman. n aceast notiune de ntrziere a
inclus Ralea specificul diferential al psihicului uman n comparatie cu impulsivitatea
psihologiei animale.
Ideea asteptrii ca specific al constiintei o enuntase nc Pierre Janet, dar
Ralea a ipostaziat amnarea, supralicitndu-i importanta si acordndu-i prioritate
fat de gndire. Credem c este vorba aici de o fundamental nlocuire a ornduirii
ontice cu ordinea euristic. Psihologul, filosoful si oricine se ntreab si caut
rspuns asupra suprematiei umane se ntlneste cu diverse manifestri ale ratiunii si
actiunii umane.
Pe Descartes, de exemplu, l-a frapat ndoiala si a fcut din ea condiia necesar
a cugetrii. Din punctul de vedere al existentei, pentru c ratiunea s-a instalat n
complexul cognitiv uman, ea si arat prezenta determinnd actul ndoielii.
Descartes, declansndu-si odiseea autocunoasterii, se surprinde ndoindu-se de
cunostintele anterioare si si deduce ratiunea (si gndeste gndirea) si apoi existenta.
Aceasta este ordinea euristic ne descoperim ca purttori de umanitate prin actul
ndoielii form a amnrii prin actul deductiv al trecerii rationale de la premise la
concluzie; ne autodescoperim fiintarea prin actele si sentimentele noastre.
Prin urmare, fcnd din amnare un indice al umanittii si un determinant n
explanans-ul explicrii omului, Mihai Ralea s-a situat n euristic si nu n fiintare
sau n ontologie.
Desi noi sustinem raionalitatea ca fiind conditia funciar a evolutiei si
suprematiei speciei umane, totusi suntem de acord c Mihai Ralea a adugat
ndoielii rationale carteziene o nou conditie necesar a ntelegerii umanittii, o
conditie important pentru autoorganizarea comportamentului uman amnarea ,
cu ajutorul creia se tempereaz dou extreme: spontaneitatea si anchilozarea (sau
lipsa de actiune).
ntr-o comunicare, Le sens heuristique du Discours, prezentat la XXVI
e
Congrs de lAssociation des Socits de Philosophie de Langue Franaise,
Sorbonne, Paris, 30.0803.09.1996, constatam c Descartes a nteles c rolul
9
Mihai Ralea, lucr. cit., p. 90.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 174
filosofului este s argumenteze de ce este ratiunea suprema dovad a diferentierii
umanittii de animalitate. Pentru aceasta, el trebuia s descopere condiia necesar a
raionalitii, cci, altfel, Descartes risca o petitio principii, eroarea de a demonstra
rationalitatea pe o cale rational; n plus, din premis, ratiunea devenea concluzie, iar
deductia se transforma n inductie, adic modalitatea cert de demonstratie se
convertea ntr-o modalitate cu rezultate probabile; prin demonstratie, axioma
rationalittii se transforma ntr-o teorem sustinut cu probabilitate.
Prin urmare, situatia n care se afla Descartes era dilematic: dac ncerca s
demonstreze primordialitatea ratiunii, ajungea la rezultate probabile, pe care le
respinsese alt dat ca nefiind acceptabile n stiint; dac renunta la demonstratie,
atunci era prins de capcanele dogmatismului. Descartes a gsit solutia de evitare a
acestei dileme: intuiia: singurele ci care stau la ndemna oamenilor pentru a
cunoaste cu certitudine adevrul sunt intuitia evident si deductia necesar
10
.
Fr s exprime cu claritate ideea amnrii, Descartes crestea numrul pasilor
de ajungere la adevr cu ajutorul structurilor cognitive. Matematicianul, scria el,
porneste de la principii care intuiesc naturile simple, pentru ca, apoi, prin
deductii succesive, el s ajung la consecinte ndeprtate. Intuitia este obligatorie,
deoarece cu ajutorul ei putem cunoaste naturile simple si relatiile necesare dintre
ele. n plus, deductia more geometrico se desfsoar pe fondul unei perceptii a
ordinii subiacente, care o apropie de intuitie. Este adevrat c, n timp ce intuitia
este un act simplu, deductia presupune miscarea, succesiunea. Dar, prin exercitiu,
se poate ajunge la cuprinderea simultan a tuturor verigilor care formeaz lantul
sinuos al unei deductii. Deductia devine intuitie n miscare
11
.
Ideea c rationalismul lui Descartes ar putea s sugereze c ndoiala, n
calitatea ei de conditie necesar a cugetrii, are drept consecint amnarea
acceptrii adevrului, ceea ce l-ar cupla pe Mihai Ralea la interpretri carteziene,
poate s par hazardat, pentru c explicatiile gnditorului romn se ncadreaz n
mare msur n curentul psihologist sub semnul cruia se derulau provocrile
gnoseologiei, dac scpau de sub tirania empirismului logic, n prima jumtate a
secolului al XX-lea.
Totusi, dup prerea noastr, punnd ntre paranteze calea parcurs pentru a se
ajunge la rezultat, acesta trebuie evaluat. Plecnd de la aceast premis, noi trebuie s
ne sustinem prerea c si Descartes, si alti gnditori, direct sau indirect, au conchis
asupra amnrii ca fiind o trstur a indivizilor care formeaz umanitatea.
La Mihai Ralea, cauza care determin manifestarea amnrii o formeaz
inteligena, desi toate variatele definitii care s-au dat, din punct de vedere
psihologic i biologic (subl. n.), inteligentei prezint un punct comun: toate insist
asupra caracterului de noutate, de schimbare, la care se trezeste, opereaz si ajut
10
Descartes, Reguli utile i clare pentru ndrumarea minii n cercetarea adevrului, trad. de
Corneliu Vilt, Bucuresti, Editura Stiintific, 1964, p. 57.
11
J. Chevalier, Descartes, Paris, Plon, 1923, p. 184.
Amnarea, variant romneasc a ndoielii carteziene 175
inteligenta
12
. Atunci, cum devine ea o frn? Inteligenta, explica Ralea, respinge
solutiile gata fcute. Ea interzice automatismul, obisnuinta, repetitia, si caut
combinatii noi ale elementelor. Legnd fenomenele si lucrurile din perspective noi,
inteligenta gseste solutii ingenioase, subtile, si, astfel, ea si exercit o funcie
discriminatorie. Dar inteligenta actioneaz cu ncetineal; ea se deosebeste de
instinct prin cresterea numrului reactiilor posibile la o situatie determinat si prin
intervalul dintre excitaie i reaciune. Ideea se interpune ntre excitatia senzorial
si reactia motrice; de unde urmeaz controlul rspunsului, inhibitia rspunsului
insuficient, constructia unui act complex; creierul este un organ de posibilitti.
ntre excitatie si reactie el intercaleaz contingente viitoare. Rezult, considera
Ralea, c nici un fenomen sufletesc, afar poate de voint, nu realizeaz mai
complet functia amnrii ca inteligenta
13
.
Argumentarea lui Mihai Ralea de sustinere a calittii umane de manifestare a
amnrii evidentiaz complexitatea procesului cognitiv: 1) se stabilesc relaii
primare ntre acte si ntre conduite; 2) relaii ntre cuvinte si ntre noiuni;
3) izolarea prin abstractizare a unor proprietti din continutul global al conceptelor
si eliminarea celorlalte proprietti.
Aceste operatii sunt efectuate diferit de inteligentele umane: Marile inteligente
sunt acelea care deosebesc, care diferentiaz, care gsesc aspecte inedite, nu acelea
care genereaz comod si naiv, care contopesc si unific
14
. Astfel, inteligenta
puternic debuteaz rational printr-o atitudine sceptic. Orice judecat suprim o
credint. Starea de credibilitate nu are nevoie de judecat. Ea se mentine prin
fortele ei proprii, sprijinit de sentimente puternice. Judecata e o reexaminare a
unei situatii considerat ca ndoielnic. Credinta, din contr, e afirmarea tendintelor
noastre subiective, a vointei noastre de activitate. Credibilitatea e o stare care n-are
nevoie de justificri sau de argumente. Gndirea ncepe odat cu ndoiala, care
dizolv credinta.
15
Asa cum scriam mai sus, strbtnd o cale a explicatiilor psihologice, Mihai
Ralea ajungea la rezultatul cartezian, conform cruia gndirea ncepe odat cu
ndoiala (subl. n.). De fapt, asa cum remarca unul dintre cei mai importanti
exegeti ai lui Descartes, admitnd c intuitia este o experient nerational a
intelectului, dar care provoac ratiunea, Descartes sustinea de fapt reducerea
adevrului la experienta psihologic a certitudinii
16
; cu alte cuvinte, certitudinea
nu s-ar mai obtine cu ajutorul deductiei rationale, ci n cadrul experientei, unde ar
conlucra si elemente nerationale.
12
Mihai Ralea, lucr. cit., p. 80.
13
Ibidem, p. 81.
14
Ibidem, p. 82.
15
Ibidem, p. 83.
16
Jean-Luc Marion, Sur lontologie gris de Descartes, Paris, J. Vrin, 1981, p. 36.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 176
Jean-Luc Marion sesiza, astfel, o contradictie sau o diminuare a rationalismului
cartezian, n care ratiunile, sau temeiurile, nu mai sunt dect probabile,
certitudinea deductiei fiind compromis.
Desigur, din perspectiva unei axiomatici stricte, asa cum si-a imaginat-o si a
realizat-o Frege, intuitia trebuie s fie nlturat sau mcar pus ntre paranteze
fenomenologice, dar, desi Descartes trece drept ntemeietorul rationalismului
modern, totusi Discursul su este, dup prerea noastr, un exemplu de euristic,
nct el s-ar fi putut numi Discurs asupra metodei de descoperire a sinelui.
Publicat n anul 1637, cnd avea 41 ani, n Discurs se argumenteaz ideea c
este posibil s se spun Je pense, donc je suis, nainte de a exprima generalizarea:
Tout ce qui pense existe. Este formulat aici ordinea euristic de la cunoasterea de
sine, de la introspectie, la generalizarea unor principii care, apoi, ntr-o ordine logic,
justificat, devin premise explicative si demonstrative. Dup ce folosisem ctiva
ani, scria Descartes, studiind astfel n cartea lumii si cutnd s dobndesc oarece
experient, am luat ntr-o zi hotrrea de a studia si n mine nsumi si de a-mi
ntrebuinta toate puterile spiritului pentru a alege cile pe care trebuia s le urmez.
17
Cu ndrepttire s-a scris despre solemnitatea mrturisirilor carteziene n legtur cu
caracterul voluntar si hotrt al reformei sale intelectuale
18
.
Descartes, prin autoreflectie, a remarcat c adevrul gndesc, deci exist era
att de puternic si de cert, nct toate presupunerile cele mai extravagante ale
scepticilor nu erau n stare s-l zdruncine, am socotit c pot s-l iau, fr nici o
sovire, drept primul principiu al filosofiei pe care o cutam
19
.
Dac Mihai Ralea ajunsese la ideea fundamental a amnrii studiind
comportamentul psihic uman, Descartes dovedea, prin textul Discursului, c este
posibil trecerea, cu ajutorul introspectiei si al intuitiei, de la un eu psihologic la un
eu transcendental, prin care gndirea, controlat metodic si cenzurat de ndoial,
devine actul pur al constiintei care efectueaz cunoasterea. De asemenea, el a
considerat c gndirea este o existen, de aceea je suis urmeaz dup je pense.
Astfel, prin introspectie, gndirea este si obiect, si subiect al cunoasterii, nct
gndire si existent fac o unitate perfect si se constituie n primul adevr n
ordinea logic a ntemeierii cognitive. Cogito-ul are, prin natura sa, n acelasi
timp, un aspect existenial si un aspect logic.
20
Considernd c existenta si gndirea sunt ntr-o perfect unitate, poate fi
diminuat credinta n dualismul cartezian si putem pune ntre paranteze prerea c
formula: je pense, donc je suis este un raionament eliptic. Noi considerm c, prin
semnificatiile date Cogito-ului, Descartes a reconstruit filosofia, ndreptnd-o spre
17
Descartes, Discurs asupra metodei, trad. de Cr. Totoescu, Bucuresti, Editura Stiintific,
1957, p. 40.
18
Franois Mizrachi, Prsentation et annotation la Discours de la mthode, suivi des
Mditations, Paris, Union Gnrale dEdition, 1969, nota 45, p. 91.
19
Descartes, lucr. cit., p. 62.
20
F. Mizrachi, lucr. cit., nota 154 (3), p. 102.
Amnarea, variant romneasc a ndoielii carteziene 177
autocunoasterea eului, subliniind c cine vrea s devin filosof trebuie s se retrag
n el nsusi si s ncerce s gseasc aici drumul devenirii sale filosofice.
Dedicnd o lucrare ampl, Cartesianische Meditationen
21
, conceptiei carteziene,
Edmund Husserl preciza n Introducere c orientarea spre subiect trebuie s
parcurg dou etape importante, descoperite de Descartes n noaptea clar a
formulrii metodologiei euristice. n primul rnd, cum artam mai sus, oricine vrea
cu adevrat s devin filosof trebuie, asa cum a fcut el nsusi, s se retrag n el
nsusi mcar o dat n viat si s ncerce n interiorul su o rsturnare radical,
revolutionar, a tuturor cunostintelor valabile pentru el pn atunci si s le
reconstruiasc din temelii.
22
Filosofia ar depinde, astfel, numai de ntelepciunea
celui care filosofeaz. Ea trebuie s se constituie ca o sum de cunostinte care tind
s devin universale si pe care filosoful le poate justifica pe baza ideilor sale clare
si absolute. Aflat n aceast situatie, filosoful ar trebui s se gndeasc la
descoperirea unei metode care s-l conduc spre adevrata stiint. Pentru aceasta,
el trebuie s mpiedice admiterea cu credibilitate a certitudinii prin intermediul
trsturii esentiale si necesare a ratiunii: ndoiala. Aceasta elimin imprudenta
deciziilor nejustificate si asigur manifestarea cu demnitate a amnrii.
Demnitatea provine din faptul c cel care se afl n stare de meditatie se
consider pe sine nsusi drept absolut indubitabil, ego pur al cogitatiilor sale, care
nu poate fi suprimat chiar dac aceast lume n-ar exista
23
. Pentru Descartes, eul
meditativ are o existen f restricii exterioare. n schimb, ndoiala l obliga s
caute ci apodictice pentru a reconstrui cu certitudine la nivel rational ceea ce se
afl n afara sa. Rezult c primul adevr care poate fi admis din experienta
ndoielii este existenta Cogito-ului. Acesta faciliteaz stabilirea unui echilibru
rational necesar pentru ca individul uman s se manifeste cu demnitate si s-si
realizeze conditia de creator.
Accentund pe rationalitate, Descartes a descris suita consecintelor prin
care omul se separ de oricare alt fiint: eu m ndoiesc, eu sunt, eu sunt
imperfect, pentru c eu m ndoiesc, eu am ideea despre perfectiune, pentru c
mi dau seama de imperfectiunea mea deci Dumnezeu este deci cunoasterea
uman este asigurat de ideile clare si distincte deci sufletul meu este n mod
sigur (realmente) distinct de corp pentru c, pentru mine, este o idee clar si
distinct aceast separare deci fizica matematic, bazndu-se pe aceast distinctie
dintre psihic si fizic, este posibil.
24
21
Lucrarea are la baz Conferinele pariziene (Parizer Vortrge), prezentate la Sorbona n
februarie 1929; ele au fost traduse n francez de un colaborator al su, Emmanuel Levinas, si
publicate, n 1931, la Paris. Textul german va aprea abia peste 19 ani.
22
Edmund Husserl, Meditaii carteziene. O introducere n fenomenologie, trad., cuvnt nainte
si note de Aurelian Critu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994, p. 32.
23
Ibidem, p. 33.
24
Franois Mizrachi, lucr. cit., nota 155, p. 102.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 178
Nu comentm aici faptul c, n Discurs, universalul si particularul se
identific, ajungndu-se la Dumnezeu, la fiinta perfect, principiu al existentei si al
cunoasterii, constiinta gsindu-si un temei divin, pe noi ne intereseaz cum, pe ci
eminamente psihologice, Mihai Ralea a gsit n amnare temeiul explicrii
omului, apropiindu-se astfel de ndoiala cartezian. Si, pentru ca aprecierea
propus de noi s nu par fortat, s-l citm pe nsusi Ralea; el a descris mai nti
modul n care din punct de vedere psihologic, inteligenta e refractar oricrui
apriorism. Misiunea ei e s constate, s verifice, s controleze fapte, nu s le aplice
vechi tipare. [] Luptnd s nbuse instinctul, memoria, obisnuinta, inteligenta
mai are de eliminat din calea sa si alti adversari. Acestia sunt: credinta, asociatia,
intuitia si sentimentul
25
.
Din perspectiv psihologic, explicrile lui Ralea sunt telurice, dar ele ne
ntresc intentia de a apropia amnarea de ndoial, cci gndirea ncepe odat cu
ndoiala
26
; pentru a se putea realiza, gndirea interzice functiunea attor alte
fenomene sufletesti, de la instinct la intuitie si de la memorie si asociatie la credint
si sentiment
27
. Argumentele lui Mihai Ralea erau formulate pe msur ce era
parcurs ierarhia faptelor sufletesti de la cele mai simple, comune cu psihicul
animal, cum sunt reflexivitatea, instinctul si emotia, pn la sentimente, gndire si
voint, concluzia final fiind: Curba evoluiei se desemneaz de la izbucnire la
amnare. Orice cucerire psihic superioar se cstig printr-o oprire a cursului
spontaneittii naturale, prin necesitatea cresterii complexittii datorit introducerii
de termeni intermediari ntre excitatie si actiune, prin nevoia de elaborare lent
(subl. n.) a rspunsului final
28
.

Am urmrit pe scurt modul n care pot fi apropiate dou solutii formulate la

niveluri si perspective diferite. Descartes a fundamentat filosofic natura rational a
umanului pe condiia necesar a rationrii: ndoiala, iar Mihai Ralea, uitat, din
pcate, de exegetii romni, a explicat esenta umanului printr-o variant psihic a
ndoielii: amnarea.
Orict ar fi de ndeprtate, ca semnificatie, valoare si influent, cele dou
scrieri, Discours de la mthode si Explicarea omului, pot fi alturate chiar dac ar
fi o nereusit propria mea ncercare. Dar Goethe a spus: Gloria ta const n a nu
reusi, iar Paul Valry l-a contrazis: Spiritul e absurd prin ceea ce caut, e mare
prin ceea ce gseste
29
.
25
Mihai Ralea, lucr. cit., p. 83.
26
Ibidem.
27
Ibidem, p. 8485.
28
Ibidem, p. 90.
29
Citate cu care Mihai Ralea a ncheiat Explicarea omului, p. 301.