„S ÎMBR C M PE CEI GOI”

de Cezarina Adamescu | 5 Ianuarie 2009

E duminic . Ai zice c e o duminic de iarn obi nuit . Dar nu, ea încheie un timp sfânt,
acela al Cr ciunului, încununat cu Botezul Domnului nostru Iisus Hristos i începe altul,
cel al zilelor de peste an. Ast zi, Mielul lui Dumnezeu, cerând botezul în apa Iordanului
i-a asumat întreaga responsabilitate a p catelor lumii. Sfin ind toate apele lumii, ne-a
cur it pe noi, de toate f r delegile s vâr ite cu gândul, cuvântul, fapta i omisiunea.
i mai e duminica în care s-au deschis cerurile i Tat l a trimis pe Duhul Sfânt în chip de
porumbel alb asupra Fiului S u, botezându-L cu Duhul lui Dumnezeu, în vederea
începerii misiunii Sale. i tot ast zi e ziua sfânt când Dumnezeu i-a v dit
Atotputernicia divin în cele Trei Persoane: Dumnezeu Tat l, Dumnezeu Fiul i
Dumnezeu Duhul Sfânt, m rturisind deschis: „Acesta este Fiul meu, în care eu îmi g sesc
toat desf tarea” (Mt. 3,17; Mc. 1,11; Lc. 3,22; Ioan 1,33).
A adar, bel ugul de haruri rev rsate peste noi în ziua de ast zi, ne adun i ne întemeiaz
în uria a familia cre tin la Liturghia comunitar . Suntem stropi i cu apa sfin it în
amintirea botezului nostru. „ i ca z pada m voi albi” – r sun glasurile pline de
încredere i smerenie. „Doamne, deschide buzele mele/ i gura mea va vesti lauda Ta”
(Ps. 50).
Liturghia comunitar decurge în chip firesc i ne înal sufletele. Ast zi ne lu m r mas
bun cu strângere de inim de la ieslea în care Pruncu orul Divin s-a întrupat, în sân
neprih nit de Fecioar . Am fost atât de bucuro i în aceste zile, tiindu-L acolo, înconjurat
de îngeri i de Preacura ii lui P rin i, adorat de p stora i i c utat de Magii de La R s rit.
El ne zâmbea i ne încuraja în faptele noastre. Prezen a Lui binef c toare o vom sim i i
de aici înainte, desigur, dar numai la urm torul Cr ciun vom mai fi pe deplin cufunda i i
cuceri i de ging ia Pruncu orului din iesle.
Fiindc , nici un timp al anului nu se asemuie te i nu- i revars în suflet atâta duio ie i
iubire ca timpul binecuvântat al Cr ciunului. Atâta imens bucurie, neumbrit înc de
nici o durere… Abia mai târziu vom intra cu sufletul însetat în oceanul de suferin e al
Mântuitorului nostru.
Sfâr itul solemnit ii liturgice este marcat de sonorit ile ultimului sfânt colind: „O, ce
veste minunat !” – cântat de corul parohiei noastre, cor care a luat numele de „Sfânta
Cecilia”.
Ast zi suntem îmboldi i, ispiti i s facem ceva deosebit, dar nu tim înc anume ce. Ne
oprim stingheri i în fa a bisericii, parc neîndurându-ne s ne lu m r mas bun. Cuvintele
se încheag lesne, fl mânde unul de cel lalt i, cele câteva persoane r zle ite lâng
iesli oar , se retrag, nu înainte de a schimba câteva impresii despre s rb torile
Cr ciunului. Fiecare î i evoc impresiile, socotindu-se mai mult sau mai pu in demn de
talantul încredin at. S-ar zice c e vremea bilan urilor provizorii i c trebuie, neap rat
trebuie s tragi linie i s aduni, s scazi, s împar i totul, pentru ca din nou s - i iei avânt
i s începi de la cap t periplul printre întâmpl rile zilei.
În curte r mân dou surori întru Cristos: o ter iar franciscan i o aspirant la Sion. Î i
împ rt esc una alteia, roadele str daniilor din timpul s rb torilor, experien ele avute la
orfelinatele de copii i c minele de persoane bolnave sau vârstnice. F r ostenta ie sau
înfumurare. Este bilan ul lor spiritual, dup ce, înainte de s rb tori î i împ r iser munca.
Sunt m rg ritarele lor aduse prinos lui Hristos.
Deodat , iau amândou în acela i timp, o hot râre:
„Ce-ar fi s mergem chiar acum la azilul s racilor de pe R zboieni?”
Primul gând rostit, prima ispit care se insinueaz :
„Nu sunt preg tit , nu am ce s le duc”.
Dar aceast ispit este alungat repede i se înfiripeaz hot rârea:
„Gata, mergem, am eu ni te pr jituri de cas , mai g sim ni te iconi e. C bun t i tot vor
fi primit acum, de s rb tori” – sunt vorbele Lumini ei.
Î i dau întâlnire dup amiaz . Din clipa aceea, totul decurge fulger tor. În chip automat,
ca i când Altcineva ac ioneaz prin ele. Altcineva care a teapt de la ele un mic semn de
bun voin i nu doar o u z vorât pe suflet, trântit cu zgomot. Fiecare ia drumul casei
sale. Acolo se precipit , aleg, scormonesc prin c m ri, prin ifoniere, las u ile vrai te. În
sfâr it, încropesc vreo dou zeci de pachete, care cu câte o fust de lân , o c ciuli de
iarn , un pulover, ni te toto ei c lduro i, ceva, acolo, câteva c r i de rug ciuni, sfinte
lumân ri, iconi e. Iisus Hristos le înmul e te în chip miraculos darurile, la fel ca
odinioar , pâinile i pe tii. Cât te întorci i te suce ti prin cas , g se ti ceva care- i
prisose te, de care te po i dispensa. i iat c se dovede te zicala. „Cu mâna goal , dar cu
inima doldora”. Din inima plin s-au rev rsat bra e întregi de daruri, abia dac le mai pot
duce.
La ora fixat se întâlnesc i iau drumul tiut al C minului de s rmani i bolnavi, uita i de
oameni, dar nu i de Dumnezeu, dup cum m rturisea o b trân , a teptându- i, din clip
în clip , ceasul…
Ajung la poarta c minului. Primul obstacol, un lac t mare pe din untru, i, la ghereta
portarului, un orar cu hârtia îng lbenit care le în tiin eaz laconic c programul de vizit
s-a sfâr it demult.
La asta nu se a teptaser . Pe deasupra, câ iva dul i cu bl nuri de o culoare incert se
aproprie amenin tor de gardul din fier forjat, f cându- i datoria.
Una din femei, tem toare de câini h mesi i, se apropie timid de gard i le vorbe te
blând:
„Ei, voi animalele lui Dumnezeu, nu trebuie s ne face i r u. Noi suntem persoane
cumsecade i venim în numele Sfântului Francisc, cel iubitor de animale i de toate
creaturile”.
Câinii nu prea tiu cine e Sfântul Francisc, de bun seam , i, îndeob te, nu cunosc nici
un sfânt în ora ul acesta plin de gherete multicolore, care, în ciuda firmelor luminoase i
a vitrinelor, din ce în ce mai colorate, mai fastuoase, a devenit mai pustiu, mai trist i
parc inaccesibil. De aceea, s rmanele patrupede î i demonstreaz vigilen a în felul lor:
ar tându- i col ii. Nu-i chip s te apropii de poart .
„M i, c elandrilor, asculta i-m : În numele Sfântului Francisc care a îmblânzit lupul din
Gubbio, v poruncesc s nu mai l tra i i s nu ne face i nici un r u, a a cum nici lupul
nu i-a f cut nici un r u S r cu ului din Assisi! Duce i-v mai bine i da i de veste c
suntem aici, dou femei i c a tept m”.
Ce curios! Dac din întâmplare, vreunui trec tor r zle , i-ar fi trecut prin cap s trag cu
urechea la aceste cuvinte spuse în prag de înserare – pe o strad aproape pustie, ar fi
pufnit în râs. i totu i, iat , l tratul câinilor se domole te ca prin farmec, ei î i schimb
brusc atitudinea. Se uit la cele dou fiin e aproape înghe ate, apoi, în chip cu totul
surprinz tor, le întorc spatele i pleac , fluturându- i cozile indiferen i, înspre fundul
cur ii, unde se ocup de treburi ceva mai serioase decât de conversa iile cu aceste
necunoscute: cu puricatul i hârjoana între ei, de parc nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ca din senin, apare un b trân, adus de un gând, care trece de la un pavilion la cel lalt i,
dup semnele i strig tele insistente ale celor dou cre tine, pleac s în tiin eze portarul.
Acesta vine repede, scuzându-se c e ora mesei i îi supravegheaz pe b trâni, ajutându-i
s - i primeasc por ia de sear .
Totul e în ordine, a adar, în înc perea din mijloc dintre cele dou salona e, focul duduie
în teracote i aici se adun , de obicei, la televizor, b trânele, lâng pomul de Cr ciun uitat
într-un col , în care o mân milostiv a atârnat o icoan cu Maica Domnului veghind
Pruncul.
Dup primele momente de stinghereal inerente oric rui început, atmosfera se înc lze te
i la propriu i la figurat. Pensionarele c minului î i amintesc c una din cele dou femei
a mai trecut zilele acestea pe acolo, în Ajun de Cr ciun, oferindu-le, împreun cu un grup
de tineri bine inten iona i, daruri i o raz de lumin prin colindele frumoase i versurile
adecvate momentului.
„Parc te cunosc pe matale…”
„N-ai venit… A…da. da…”
Se discut deschis, prietene te, afectuos chiar. Se împart dulciurile. De la alte saloane
sosesc b trâni i b trâne. Apar darurile i iconi ele. O femeie oarb , care de zece ani i-a
limitat micul univers în jurul unui pat, plânge c data trecut ea nu a primit cruciuli i
c tare i-a p rut r u. Cu un gest spontan, Lumini a î i scoate sfântul Rozariu de la gât i,
iat -le îmbr i ate, b trâna oarb e atât de fericit , i-a dorit atât de mult o cruciuli ! Din
ochii ei goi, opera i de cataract , cândva atât de vii, se preling lacrimi. Apoi lacrimile se
amestec , nu mai tii ale cui sunt. Prime te explica ii cum s se roage: fiecare m rgic – o
rug ciune c tre Domnul sau c tre Preacurata Fecioar .
„Pot s dorm cu el la gât?” – întreab femeia cu glas r gu it de o tuse provocat de o
„bron ” mai veche.
„Desigur, maic . Te va ap ra de boal i de vise urâte.”
Atmosfera s-a înfierbântat de-a binelea. B trânele sunt fericite, care cu ce a primit i nu
tiu cum s le mul umeasc celor dou femei, le povestesc necazurile, bolile, cele mai
multe l crimeaz . Unele au copii chivernisi i prin ora , altele nu mai au pe nimeni în
afar de bunul Dumnezeu.
„Haide i s ne rug m împreun în seara aceasta!” se aude glasul Lumini ei. i femeile,
ca la un semn, î i trag scaunele în jurul ei, a a încât o înconjoar pe ea, care se înal
precum un lujer de lumin în mijlocul lor.
„Da, da, s ne rug m i s mul umim lui Dumnezeu c a fost a a de bun i v-a trimis.”
Majoritatea sunt octogenare, câteva chiar nonagenare, lipsite de puteri, câteva r mân în
picioare.
Se începe, desigur, cu Rug ciunea Domneasc , apoi cu „Bucur -te Marie”, „Slav
Tat lui” i Rug ciunea de sear . Se roste te chiar i actul de c in i fiecare cere iertare
Tat lui pentru infidelit ile de peste zi, inerente traiului într-o colectivitate atât de mare.
i, ca o prelungire a acestor clipe de în l are spiritual , are loc i un moment poetic cu
versuri închinate Domnului i Sfintei Fecioare. Apoi se cânt psalmi, imnuri sau mici
cânt ri religioase. Femeile nu tiu versurile dar îngân i ele frânturi de refrene.
Se ascult smerit. Cu urechile i cu inima. La sfâr it, b trânele mul umesc cuviincios.
Ele f g duiesc c se vor ruga în comun seara, la o anumit or , pentru a aduce mul umiri
 i laude Domnului. Cele dou surori întru Hristos promit i ele c vor reveni cât de
curând. Pensionarele azilului nutresc speran a c nu vor fi uitate. Fiecare î i ia r mas bun:
mama Adela, mama Sevasti a, mama Elena, mama Ioana i, pe rând, celelalte. Au c p tat
dou fiice noi. i la rândul lor, cele dou surori, s-au îmbog it cu nenum rate mame.
Ce sentiment stenic e acela când tii c nu e ti singur! C partea ta de durere, fie i în
chip sufletesc, e împ rt it i de alt fiin . C cineva mai e dispus s - i ofere, un
col i or din inima sa, în Numele Iubirii lui Iisus Hristos, în numele iubirii de aproapele!
Cele dou cre tine se despart cu greu de aceste blânde f pturi, împov rate de ani, de boli,
de triste i i mai ales, de uitare. Pe strad , în întunericul nop ii, Lumini a îi spune
celeilalte:
„Vrei s vezi ceva?” i- i deschide paltonul, dând la o parte e arfa i descoperindu- i
pentru o clipit pieptul absolut gol, feciorelnic , acoperit doar cu o bluz cu en-coeur,
scuzându-se parc .
„ tii, o b trânic plângea c n-a primit c ma i se uita cu jind la cele norocoase care
primiser câte un cadou. A a c am mers la vestiar, mi-am scos c ma a i i-am dat-o.
Cealalt r mâne perplex . Nu-i vine a crede: tr ie te într-adev r în plin epoc modern ,
ori s-a transmutat în alt timp, pe când Sfântul Martin de Tours îl îmbrac pe Domnul
Iisus-cer etor – cu jum tate din mantia sa de cavaler?…
Numai S r cu ul din Assisi, care i-a lep dat de sute de ori tunica, pantalonul ba chiar i
cing toarea pentru a-l îmbr ca pe cel mai s rman decât el, ar putea în elege asta.
„Nu i-e frig?”
Întrebarea e de prisos i cade cu zgomot pe caldarâmul înghe at, acoperit cu un pospai
de z pad .
Amândou simt c orice întrebare e inutil . Se strâng una într-alta, ca s - i transmit
c ldura i merg a a, în întuneric, luminate doar de candelele inimilor lor, vegheate de
îngerii p zitori, îmbujorate de gerul bobotezei, dar i de o fericire mai presus de toate
închipuirile i sentimentele încercate în aceast lume.
Ceva ce nici un cuvânt omenesc nu ar putea zugr vi cu fidelitate pentru simplul fapt c
nu s-au n scocit cuvintele care s oglindeasc o asemenea stare…

Gala i, 6 ianuarie 2008