Umanitatea

de Klara Lucia Losonczy | Mai 28, 2008

Col uri întunecate de stânci m înconjoar de pretutindeni. Deasupra, doar cerul albastru
i nesfâr it. Un râule înainteaz poticnindu-se printre pere ii abrup i, de fier ai celor mai
înal i mun i din lume. Dac a p i spre vârful imensei stânci pe care m aflu, a putea
vedea întinzându-mi-se la picioare pustiul de necuprins al podi ului solitar. Dar nu m
mi c. Sunt nedezlipit de pe piatra pe care stau în pozi ie de lotus, cu ochii închi i, calmi
i cu pletele lungi în vânt.

Meditez intens. i totu i, în acela i timp, a tept. Peste câteva clipe urmeaz s -mi încep
împlinirea destinului. Din acel moment, zilele vor fi num rate…

“Oare cine este?…”

“Nu are nici o importan . Spune-mi, în ce crezi?”

Vorbele acestea, pe care le schimb cu cel care îmi va înlesni, chiar i incon tient,
începutul acestei stranii c l torii de împlinire a sor ii ce mi-a fost h r zit , nu sunt vorbe,
a a cum se percepe în genere aceast no iune pe P mânt. Sunt gânduri, idei, sunete i
imagini astrale, prea greu de redat în cuvinte. i totu i redate, cu toat goliciunea sensului
lor adev rat, ce nu poate fi transpus concret.

Nici m car nu deschid ochii, pentru a-l vedea. La ce bun? S m lovesc de limitele
aparatului meu vizual? A a îl v d mult mai clar: îl v d ca fiin , ca suflet. Este o lumin
aurie. P cat c îi fusese scris un destin atât de tragic. Dar mai pu in tragic decât cel pe
care sunt pe cale s -l încep…

“Cred în Buddha, Cel care a reu it s ating Nirvana.”

“De ce nu crezi în Melhisedec, în Allah, în Iehova sau în Zoroastru?”

Îi percep agita ia, confuzia, uimirea ce se treziser în sufletul lui la întrebarea mea…

“Bine, dar… nu în eleg. Eu sunt discipol buddhist i cred în Buddha pentru c am

convingerea c el este singurul Dumnezeu adev rat!”

“De ce?”

Ca r spuns pot s simt –cuvânt prea p mântean i f r un sinonim convenabil- tot ce se

petrece acum în mintea lui. Frac iuni de sunete, de imagini, multe idei i gânduri uneori
contradictorii. Simt cum structura lui interioar este cu totul înclinat s vad în religia
buddhist singura cale de a evolua, singura credin ce i se potrive te.
“De ce nu po i crede în Iehova sau în Allah? To i sunt unul i acela i: For a Divin care a
creat lumea i Cea care o st pâne te. Buddhismul, hinduismul, mahomedanismul,
iudaismul, cre tinismul sunt doar felul în care oameni diferi i au în eles în mod diferit
acela i lucru.”

tiu c el nu este înc preg tit s m cread . Dar el trebuie s - i asume propria soart !

“Voi, buddhi tii, crede i în reîncarnare. Prin urmare, de ce s nu poat îns i For a
Creatoare s se încarneze de mai multe ori, din moment ce fiecare suflet o poate face?”

Îi simt re inerea concentrat într-un argument: Pentru ce ar avea nevoie s se încarneze de

mai multe ori? El nu trebuie s evolueze. El este Evolu ia!

“Nu, nimeni nu este perfect, nici chiar Creatorul! Perfec iunea, evolu ia exist doar
pentru a nu fi atinse, la fel ca i infinitul… Demiurgul este doar singurul care se poate
apropia de ele! Caut în sufletul t u i vei ti c am dreptate!”

Acum, pe în l imile singuratice ale mun ilor nu se mai afla decât o singur persoan : un
tân r îmbr cat în toga portocalie de c lug r buddhist, ras în cap i apar inând rasei
mongoloide. Cu palmele împreunate într-o atitudine meditativ i cu ochii închi i, se ruga
s deslu easc rostul, înv tura acestei întâlniri ciudate. Confuzia i nesiguran a
domneau în mintea lui.

Parc tr ia un vis. De când pornise în mun i pentru a se reculege, sim ise c era ceva
grav, straniu în aceast dorin . Presim ea c ceva important se va întâmpla. i acum se
întâmplase. R mânea doar ca el s interpreteze sensul mesajului pe care-l primise. Dar
cum s-o fac ? Cum s fie obiectiv când este ancorat în subiectivitatea material de care
încerca s scape mereu? Poate c de fapt aceasta era o încercare. Trebuia s - i înving
carnea i s - i elibereze sufletul pentru a discerne vorbele acestui spirit-femeie care-l
vizitase…

Când se întoarse la m n stire, i se transmise c este chemat de Marele Consiliu. Avu un

moment de panic . Nu mai avusese niciodat parte de un asemenea privilegiu. S se fi
sup rat din cauz c plecase? Sau s fie ceva în leg tur cu întâlnirea de pe munte?

Î i sim ea inima zvâcnind i mintea dominat de fric i emo ie, calvar i revela ie, în
timp ce deschidea poarta mare pe care se intra în Marea Camer . Dar trebuia s se
controleze!

Era o camer înalt , auster , luminat de doar dou ferestruici. Cei ase conduc tori, mari
preo i buddhi ti st teau câte trei la dreapta i la stânga marelui în elept. Purtau obi nuitele
i modestele togi portocalii. St teau cu picioarele încruci ate i cu mâinile împreunate
într-o atitudine m rea , de împ care cu întregul univers, o atitudine pe care numai ei o
pot avea.
Tân rul înaint cu pa i înce i i u or nesiguri pân în fa a lor. Î i împreun mâinile în care
se aflau m t niile i se înclin . Apoi r mase în picioare, a teptând.

- tii de ce te-am chemat? întreb preotul din stânga lui Dalai Lama, f r a deschide ochii
sau a se mi ca în vreun alt fel.

-Da, r spunse el, dup un moment de lini te.

i nu min ea! Din motive ne tiute, i se insuflase o stare de spirit minunat , lini tit ,
relaxat , aproape euforic . Nu putea prevesti nimic r u. Pentru prima dat în via se
sim ea lucid. Putea surprinde ceva din ceea ce se întâmpla cu el. Întrez rea cumva c
fapte grave, de maxim importan se petreceau i c el avea unul dintre roluri. Trebuia
s dea întreaga m sur a spiritului s u. Sim ea c tr ie te momentul cel mai mare al vie ii
lui…

-Atunci spune ce ai f cut ast zi! sun aceea i voce neutr , groas i calm .

-Am fost s m rog în mun i.

Lini tea se instalase definitiv în sufletul s u.

Topice: Medita ii | Edit |