Sunteți pe pagina 1din 8

Rugciunea Sfntului Efrem Sirul

Doamne si Stpnul vietii mele, Duhul trndviei, al grijii de multe [dezndejde, abattement in fr., n.tr.] al iubirii de stpnie si al gririi n desert nu mi-l da mie! Iar duhul curtiei, al gndului smerit, al rbdrii si al dragostei, druieste-mi mie, slugii Tale! Asa, Doamne, mprate, druieste-mi ca s-mi vd greselile mele si s nu osndesc pe fratele meu, c binecuvntat esti n vecii vecilor. Amin.

Rugciunea Sfntului Efrem Sirul (~306 - 373) marcheaz slujbele Postului Mare. Este repetat de trei ori si nsotit de trei metanii mari, nchinciuni cu fruntea pn la pmnt. Metania (metanoia) desemneaz tocmai pocinta ca eliberare a noastr de sub toat stpnirea acestei lumi.

Doamne si Stpnul vietii mele


"Doamne" sugereaz misterul inaccesibil al lui Dumnezeu cel de dincolo de Dumnezeu, hypertheos. Totusi, El nu-mi este strin, ci m aduce la fiint prin voia Sa, mi nsufleteste trupul de lut cu Suflarea Sa, m cheam si asteapt rspuns si devine prin ntrupare "Stpnul vietii mele". El este cel care d sens vietii mele chiar si atunci si mai ales atunci cnd cred c l-am pierdut. "Stpn", aici, desi pune n evident transcendenta, nu nseamn tiran, ci Tat care se jertfeste si m elibereaz, care vrea s m nfieze n Sine si mi respect infinit libertatea. Fiul Su ntrupat, n care este n mod desvrsit prezent, se naste ntr-un staul, se las omort de libertatea noastr crud, nviaz dar nu se reveleaz dect celor care-L iubesc. Or, acest "stpn" rstignit rmne Stpnul Vietii. Numai El ne poate elibera libertatea, numai El poate transfigura, n Suflul Su dttor de viat, patima obscur a vietii noastre. Mretia acestui mprat const n aceea c S-a fcut slujitorul nostru. "Am venit n lume ca s slujesc, nu s Mi se slujeasc". Relatia mea cu acest Stpn nu este deci una de aservire, de sclavie, ci de liber ncredere. El este "Stpnul vietii mele", pentru c El i este izvorul, pentru c nu

contenesc s-o primesc de la El, pentru c El este cel Care d si iar d, din belsug, un viitor nnoit: "Du-te si nu mai pctui". Nu exist dect prin aceast iubire extrem de discret, care m ridic deasupra oricrei determinri, a oricrei necesitti, care se face slujitoare pentru ca cei ce vor s slujeasc, s-i devin prieteni. Asceza pe care insist Postul Mare nu poate fi o adevrat eliberare dect n credint. Iar credinta presupune nti de toate riscul ncrederii. n Tine, Stpnul vietii care Te revelezi ntr-un Chip, mi pun toat ncrederea; n cuvntul si n prezenta Ta, cci Tu nu esti numai un exemplu, tu esti cel nedesprtit, care Te faci limanul nostru, un liman unde nu mai este moarte: "Veniti la Mine, toti cei osteniti si mpovrati si Eu v voi odihni pe voi". A se odihni sau a se reaseza, n divin si n uman n acelasi timp, un loc pentru noi, toti orfanii pmntului natal, un loc al obiceiurilor ntelepte, al civilizatiilor n mod cert aspre si dure, dar un liman de liniste si pace pentru noi, nomazii lipsiti de poezie ai marilor orase; si acesta esti Tu, limanul si Stpnul vietii. n acest loc vom spa catacombele de unde vor tsni catedralele viitorului.

Duhul trndviei, al dezndejdii, al iubirii de stpnire si al gririi n desert, nu mi-l da mie


Exist o cale. Tu esti Calea. Dar pe aceast cale sunt obstacole care definesc conditia noastr fundamental de fiinte pctoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiau s-o ucid pe femeia adulter. "Trndvia" nu este "clinofilia" lui Oblomov, nici lenevirea din diminetile noastre de vacant. Trndvia nseamn uitarea despre care ascetii spun c este "pcatul de cpetenie". "Uitarea", adic neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea. Lipsa trezviei, un soi de somnambulism, al agitatiei sau al inertiei. Nici un alt criteriu, n afara utilittii, rentabilittii, a raportului calitatepret. Agitatia interioar si exterioar, pentru unii agenda prea plin, n care orice moment amenint s vin peste cellalt, pentru altii agenda prea goal, violenta si drogurile, slabe sau puternice. Faptul de a nu mai sti c cellalt exist ntr-o interioritate la fel de profund ca si a mea, de a nu m mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slav si multumire lui Dumnezeu pentru ele pentru c totul mi se cuvine. Cnd nu-mi pas c totul este nrdcinat n tain si c taina locuieste n mine. Cnd uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Cnd nu mai stiu s m accept ca o creatur cu destin vesnic. Cnd uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma: o nevroz spiritual care nu are nimic de-a face cu sexualitatea care devine un mijloc de a uita ci cu ndeprtarea de "lumina vietii", cea care d sens existentei celuilalt, celui mai nensemnat fir de praf, mie nsumi.

Aceast uitare, devenit colectiv, deschide drumurile decderii. Ne spunem atunci c Dumnezeu nu exist, nevroza se accentueaz, ngerii perversi ai neantului invadeaz scena istoriei. Doamne si stpnul vietii mele, trezeste-m. Aceast "trndvie", aceast anesteziere a ntregii fiinte, insensibilitate, pecetluire a zonei profunde a inimii, exasperare a sexului si a intelectului, duce la descurajare, la ceea ce ascetii numesc "acedie" - sil de viat, dezndejde. La ce bun totul? Fascinatie a sinuciderii, o btaie de joc general. M-am sturat de toate, totul mi e indiferent, iat-m cinic sau nchistat. Si foarte mbtrnit, fr pic de suflet de copil. Mai poti, vrnd s rmi activ, s te refugiezi n duhul "iubirii de stpnie" sau n cel al "gririi n desert". Avem nevoie de sclavi si de dusmani, ni-i inventm noi nsine, i sacralizm chiar, asa cum a artat Ren Girard. S stpnesti, s de simti dumnezeu, s ai dusmani, nseamn s-i faci pe ei rspunztori de spaimele tale. Torturndu-l pe cellalt - pentru c ntotdeauna el e cel vinovat - violndu-i trupul si poate si sufletul, s-l tii la bunul tu plac, pe marginea prpastiei, dar fr s-l lasi s-si afle scparea n moarte - faci experienta unui soi de atotputernicie, cvasi divin. Prin el m ursc pe mine ca fiint muritoare. Clcndu-l n picioare, mi batjocoresc propria moarte. Cunoastem regi-zei si tirani divinizati, cci orice exercitiu al puterii se aureoleaz cu un fel de sacralitate. De aceea primii crestini refuzau chiar cu pretul vietii s spun c Cezar este Domnul. Singur Dumnezeu este Domnul. Alti crestini, n secolul nostru, au refuzat s se nchine rasei sau clasei sociale si au pltit pentru asta. Amintindu-ne c trebuie s dm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu si Cezarului ce-i al Cezarului, Hristos a golit stpnirea de sacralitate. De-a lungul veacurilor crestinii nu au fcut-o ntotdeauna. Ei au canonizat un mprat care si-a ucis fiul si sotia, cci considerau c si-a pus puterea n slujba lui Dumnezeu. Sperant, uneori realizat, a unei puteri care devine slujire. Dar cel mai adesea, ea devine o iluzie costisitoare. Biserica nssi: n ce msur este si ea contaminat de duhul stpnirii? n ce priveste "vorbirea n desert" expresia este evanghelic , ea desemneaz orice exercitiu al gndirii si al imaginatiei, care se disociaz de uimire, de nelinistea existential, de mister. Ea tine de orice abordare a omului care pretinde s-l explice, s-l reduc, netinnd seama de ceea ce are n el inexplicabil si ireductibil; orice abordare a creatiei care i dispretuieste ritmurile si frumusetea. Posedare iar nu posesie. Himer a unei arte care nu mai vrea s fie nuptial. Trim ntr-o civilizatie a "vorbelor desarte", a imaginilor desarte, unde nevoile hipertrofiate pervertesc dorinta, unde banii conditioneaz visele, unde publicitatea devine opusul ascezei, aceast reducere voluntar a nevoilor n scopul eliberrii de sub tirania dorintei.

De aceea asteptm un cuvnt al vietii, al mortii date n vileag, un cuvnt plin de liniste, un cuvnt de viat si nviere.

Iar duhul curtiei, al gndului smerit, al rbdrii si al dragostei, druieste-mi mie, slugii Tale.
n fiecare cerere ne recunoastem "slugi", creaturi recreate printr-o suflare care vine din profunzimile sufletului nostru. Rugciunea nu este numai o simpl meditatie, ea este ntlnire, intrare n relatie, convorbire, spuneau vechii monahi. Cci Dumnezeu ne grieste prin Scriptur, prin fiinte si lucruri, prin diferite mprejurri din existenta noastr si chiar prin prezenta Sa; cuvinte tcute, pline de dulceat, flcri care aprind inima (si nu vorbrie mincinoas, nerusinat, amgitoare). Numai o asemenea rugciune poate rupe cercul magic a ceea ce numim philautia, narcisism metafizic, duh de stpnire, de autosuficient. "Virtutile" pe care le enumer rugciunea si care coexist pentru a se uni si au astfel punctul de plecare n credint. Din aceast perspectiv, virtutea nu este numai moral, ea particip la umanitatea lui Hristos ndumnezeit, n care virtualittile umanului sunt duse la desvrsire prin unirea cu Numele divine pe care le reflect. "Curtia" este departe de a se referi numai la nfrnare, conform unei acceptiuni moralizatoare si nguste. Ea evoc mai degrab integrarea si integralitatea. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunz n btaia vntului, de valurile unui eros impersonal. El integreaz eros-ul n comuniune, forta vietii ntr-o existent personal, bazat pe relatie. Clugrul, pentru care curtia este ntradevr nfrnare (dar nu orice nfrnare este curat, cast) si consum eros-ul n agapi, n ntlnirea cu Dumnezeu cel viu, ntru totul personal, n admiratia nesfrsit - durere si apoi uimire - pentru Rstignitul care a biruit moartea. Numai atunci el poate s vin n ntmpinarea celorlalti cu o atentie dezinteresat, ca un btrn-copil, un "btrn frumos", unit cu Hristos n vesnicie. Pentru brbatul si femeia care se iubesc sincer si care si sunt credinciosi unul altuia, curtia este, n Hristos cel unit cu Biserica Sa, ca un Dumnezeu care se uneste cu umanitatea si cu pmntul ei n lumina uni-diversittii trinitare, curtirea este deci pentru doi oameni, transformarea agapic si ea a eros-ului n limbaj al unei ntlniri, n exprimare a persoanelor n cldura unei descoperiri reciproce si rbdtoare. Iar copilul, micut musafir necunoscut si neasteptat, sau dimpotriv, prea mult asteptat, apare mereu la timp pentru a mpiedica iubirea s se nchid n ea nssi, ntr-o parodie de absolut. Curate pot fi: un gnd, un cuvnt, o expresie pe care le strbate cu toat sinceritatea (frate, nu pleca privirea prosteste n fata doamnelor) aceast puritate fundamental, acest respect al trupului, aceast subordonare a vietii unei taine care o mpac si-i

red unitatea. Biblia respinge extazul impersonal al prostitutiei sacre, dar pune accentul pe "cntarea cntrilor" unei ntlniri cutate, pierdute, regsite - cci Dumnezeu este Cel "de-a pururi cutat", spunea sfntul Grigorie de Nyssa - si pe credinciosia smerit, cci Dumnezeu este si Cel de-a pururi credincios. "Smerenia" nscrie credinta n existenta de zi cu zi. Nu am nimic al meu care s numi fie dat. Fragil, gata s se rup att de adesea, firul vietii mele nu este pstrat si rennodat dect prin vointa de nenteles a Altuia. "Smerenia este un dar al lui Dumnezeu nsusi si un dar care vine de la El", spune Sfntul Ioan Scrarul, cci s-a zis: "nvtati, nu de la ngeri, nici de la oameni, ci de la Mine - de la Mine, care rmn n voi; de la lumina si lucrarea Mea n voi - cci sunt blnd si smerit cu inima, cu gndul si cu duhul, si veti gsi pace pentru sufletele voastre si eliberarea de rzboiul gndurilor" (Sf. Ioan Scrarul, Scara25, 3). Smerit este vamesul din parabol, care, neputndu-se pretinde virtuos, ca un dispretuit colaborator al puterii ce se afl, nu conteaz dect pe mila lui Dumnezeu, n timp ce fariseul, prea bun, dup prerea lui, nu mai are nevoie de Mntuitor. Omul perfect, sigur pe el, mndru de virtutea lui, nu-i mai las loc si lui Dumnezeu n lume, pentru c l ocup el pe tot. Cel smerit, dimpotriv, se deschide gratuittii mntuirii, o primeste cu recunostint, mbrcndu-si inima n hain de srbtoare. Smerenie, umilint-humus: nu strivire, ci rodire. Smerenia este activ, ea ar pmntul, l pregteste pentru ca s dea rod nsutit atunci cnd va trece Semntorul. Smerenia este o virtute pe care o vedem la cellalt, dar pe care n-o putem vedea la noi nsine. Cel care ar spune: sunt smerit ar fi un biet nfumurat. Smerit devii fr s-ti propui, prin ascultare, detasare, prin respectul tainei, n gratuitatea sa, prin deschidere deci, la primirea harului. Si mai ales prin "frica de Dumnezeu", care nu este teroarea sclavului n fata unui stpn aspru care pedepseste, ci spaima subit de a nu-si pierde viata n iluzie, n pntecele mereu nestul al eului, n balonul umflat cu aer al patimilor. "Frica de Dumnezeu" ne face smeriti si ne elibereaz de teama de lume - sunt liber pentru c nu mai am nimic, spune un personaj din Primul cerc al lui Soljenitsn - ce se transpune ncetul cu ncetul n aceast team uimit la care ajunge orice mare dragoste. Smerenia se materializeaz si n puterea de a acorda atentie celuilalt, unui copac, insectei pe care o zrim n treact, chiar unui nor efemer, dar att de frumos timp de o clip. Smerenia face posibil trezirea, putinta de "a vedea tainele slavei lui Dumnezeu ascunse n fiinte..." (Sf. Isaac Sirul, Tratate ascetice, 72). Smerenia este temelia si consecinta "virtutilor" si una si celelalte ascunse privirilor noastre. Este o sensibilitate la nviere a ntregii fiinte. Dac nu putem sti nimic despre smerenia cu neputint de sesizat, putem totusi afla multe despre rbdarea pe care ne-o cer umilintele vietii acesteia. Ceea ce noi cutm n nfrnare, voi veti gsi n rbdarea n fata greuttilor inevitabile, chiar

tragedii ale existentei, le spun clugrii celor care rmn s triasc n lume. Rbdarea este cu adevrat un monahism interiorizat; si opusul dezndejdii care att de adesea vine din dorinta adolescentin de a avea totul si asta fr ntrziere (rbdarea a fcut-o pe Tereza de Lisieux s-si transforme nerbdarea n nevoie de sfintenie). Rbdarea se ncrede n timp; nu numai n timpul comun, n care moartea are ultimul cuvnt, timpul care consum, desparte si distruge, ci n timpul greu de eternitate pe care ni-l druieste nvierea. Timpul care se ndreapt spre moarte este cel al nelinistii, cel care merge spre nviere, timpul sperantei. Astfel, rbdarea este atent la maturatii, uneori paradoxale, ca cea a bobului de gru care moare ca s aduc mult rod. Ea stie, ntr-adevr, c experientele extreme pot deveni etape, rupturi de nivel quasi-initiatice, atunci cnd ele ne aduc la picioarele crucii celei de viat fctoare si revars n noi apa vie a botezului. Cnd Dumnezeu pare c m-a prsit, cnd privirea celuilalt m desfiinteaz sau ncremeneste n moarte, cnd sperantele colective si personale se nruie, rbdarea nu cade. Prin aceasta ea se aseamn cu dragostea, despre care Sfntul Pavel ne spune c "toate le iart, toate le crede, toate le ndjduieste, toate le rabd" (1 Cor. 13, 7). Printii au amintit adesea de "rbdarea lui Iov", Dostoievski si Berdiaev si de revolta sa. Nu este o revolt goal, ci tot dintr-un fel de credint. Iov refuz teodiceele dulcege ale teologilor "de camer", el stie c Cineva l caut prin experienta nssi a rului. "Rbdare n azur" sau rbdare n mijlocul tenebrelor, poetul (Paul Valry) are dreptate: "Fiecare atom de liniste Este sansa Unui fruct copt". Si ntr-adevr totul culmineaz n dragoste, care constituie sinteza tuturor "virtutilor", a cror esent este Hristos. Eliberarea, prin rbdare si sperant, de "patimile" nerbdtoare si dezndjduite, permite agonisirea a ceea ce se cheam apatheia, care nu este nepsarea stoic, ci libertatea, disponibilitatea interioar de a participa la "dragostea nebun" a lui Dumnezeu pentru fpturile Sale. Simeon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinteste c devine "un srac plin de iubire frteasc" (cf. Basile Krivocheine, n lumina lui Hristos, Sf. Simeon Noul Teolog, cap.1: "Un srac plin de iubire frteasc", Editura Chevetogne, 1980, p.13-25.). Srac, pentru c se leapd de functiile lui, de importanta lui social (sau ecleziastic), de nevrozele si obsesiile sale, pentru c se deschide n acelasi timp lui Dumnezeu si aproapelui, fr s despart rugciunea de slujirea fratelui. El va putea atunci s deosebeasc chipul celuilalt n spatele attor msti ale urteniei si ale pcatelor, asa cum face si Iisus n evanghelii. Si-i poate mpca pe cei ce se ursc si ar vrea s distrug lumea.

Scena judectii, n capitolul 25 de la Matei, arat c exercitiul iubirii active s hrnesti, s primesti, s mbraci, s ngrijesti, s eliberezi nu are nevoie s-L serveasc direct pe Dumnezeu, cci omul este pentru om o tain a lui Hristos, "omul-maxim" ( Nicolas de Cuse, Predici, 49, De pace fidei, 444; De cribatione, Alchorani, 507.). O tain ascuns, dar real. Avva Antonie mai spune: "viata si moartea sufletului nostru depind de aproapele nostru". ntr-adevr, dac l cstigm pe fratele nostru, l cstigm pe Dumnezeu. Dar dac-l smintim pe fratele nostru, pctuim mpotriva lui Hristos (Pateric, Antonie 11). Si Sfntul Isaac Sirul: "Frate, iat cum te ndemn: fie ca balanta milei tale s se ncline pn cnd ti vei simti inima cuprins de toat mila lui Dumnezeu pentru lume" (Tratate ascetice, 34).

Asa, Doamne mprate, druieste-mi ca s-mi vd greselile mele si s nu osndesc pe fratele meu, c binecuvntat esti n vecii vecilor! Amin
Ultima cerere denunt, d pe fat una dintre formele cele mai ngrozitoare ale pcatului, n plan personal ca si n plan colectiv: s te justifici ncriminnd, s te autodivinizezi osndind, s ursti, s dispretuiesti, s desfiintezi cu constiinta curat a dreptului. "A-ti vedea greselile nseamn s te supui primului ndemn evanghelic: "Pocitiv, c s-a apropiat mprtia Cerurilor". Cnd lumina se apropie, ea alung ntunericul din noi. Omul care se descoper astfel si ale crui minte si inim - care se identific n Biblie - se cerceteaz pe sine, si ntelege dimensiunea propriei rtciri, a pierzrii n care i duce si pe altii, sau a neantului care l pndeste si l stpneste deja, a prpastiei peste care a aruncat doar cteva scnduri fragile, si acelea rupte. Aceasta este "aducerea aminte de moarte", despre care vorbesc ascetii: demascarea acestei nelinisti fundamentale pe care ne-o nbusim, dar care se exprim n ura fat de aproapele, n nevoia nebun de a-l judeca, de a-l osndi. Dar dac cugetarea la moarte este nsotit nu de batjocur, ci de credint, ea va da la iveal, neclintit ntre noi si neant, pe Hristos biruitorul iadului. n El, orice dezbinare e depsit: pcatul, moartea. Nu mai sunt judecat, ci mntuit, de aceea nu sunt nici eu chemat s judec, ci s salvez. "A-ti vedea pcatele" nu nseamn s stai s socotesti orice clcare de porunc, ci s te simti sufocat, necat, pierdut si zbtndu-te zadarnic n aceast pierzanie, s

ntelegi c ai trdat iubirea si s te dispretuiesti pe tine nsuti. nseamn s te cufunzi n apele mortii, spre a le transforma n ape ale botezului. S mori, dar de acum n Hristos, pentru a renaste n suflarea Sa si pentru a te regsi n casa Tatlui. "Mai mare lucru este s-si vad cineva pcatele dect s nvieze din morti", spune o vorb veche. Cci a-ti vedea pcatele nseamn s treci prin cea mai crunt moarte, n timp ce, dup renasterea prin botez, viata sporeste n tine fr s-ti dai seama, pentru c ai devenit un "fctor de pace"; mcar c trebuie "s-ti versi sngele inimii", spunea staretul Siluan de la Muntele Athos, pentru a zdruncina negatii, pentru a topi mpietrirea unor inimi si pentru a putea cere de la Dumnezeu mntuirea tuturor. Cel care-si vede pcatele si nu-l judec pe fratele su va putea ntr-adevr s-l iubeasc. Sunt destul de scrbit de mine nsumi pentru a mai putea fi de altcineva. Stiu c omul, dup chipul lui Dumnezeu, este Tain si Iubire, dar mai stiu c aceast iubire se poate schimba n ur. Respect Taina si nu astept nimic n schimb. Trimite-mi Tu, Doamne, iubirea, cci ea este rodul harului Tu. S binecuvntm, deci, s ncercm s devenim nu fiinte de posesiune care stpnesc si sunt stpnite , ci fiinte de binefacere. Reciprocitate fr margini a binecuvntrii: s-L binecuvntm pe Dumnezeu care ne binecuvinteaz, s binecuvntm tot ceea ce exist, n lumina Sa, fr s uitm c binecuvntarea, pentru a nu se transforma n "grire n desert" trebuie s devin "binefacere". Da, s punem n practic binecuvntarea primit, s ne supunem la tot ce este viat, pentru a o mplini si pentru ca ea s devin binecuvntare. Rugciunea sfntului Efrem sugereaz exact ce este de fapt asceza: post, dar nu numai de hran a trupului, ci si de toropeal a sufletului, pentru ca s nu mai trim numai cu pine (imagini, sunete, provocri), ci cu tot cuvntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). S postim de patimi, de dorinta de a stpni si de a osndi, pentru a atinge adevrata libertate de care vorbea sfntul Ioan Scrarul: Fii ca si un mprat ntru lumina ta, stai ridicat ntru smerenie, poruncind rsului din tine: Du-te, si se duce (Matei 8, 9), lacrimilor dulci: Vino, si vin, iar trupului care nu mai este tiran, ci slug: F aceasta, si face" (Scara 7, 3).