Semnul sacru Pentru gandirea tradiional, asa cum apare ea dezvluit n scrierile lui Eliade, lumea nconjurtoare nu era

alceva dect un camuflaj de semne, o oglind pentru un dincolo, pentru lumea nevzut a spiritului, a sacrului. Nu doar artele sunt circumscrise religiei, ci chiar lucrurile sau aciunile i dezvluie originea divin. Simbolul (n sensul su originar de semn sacru) este marc a relaionrii cu absolutul. Centrul, cercul sau crucea nu sunt dect cteva dintre imaginile care devin puni ntre sacru i profan, semnul sacru fiind indispensabil limbajului artistic, ntruct simbolul este mijlocul prin care misterul se poate exprima si proteja in acelai timp (R. Otto). Ruptura se produce n secolul Luminilor care a avut un pronunat discurs antireligios. Chateaubriand se plngea c Voltaire i ceilali iluminiti au fcut din ateism o mod. De aici laicizarea culturii i a artei, religia devenind n cele din urm tolerat. coala sociologic francez, ncepnd cu Levy Bruhl, Claude Levi Strauss, Marcel Mauss, consider c transcendena nu este o realitate obiectiv, ci o dimensiune a contiinei sau a memoriei colective. Durkheim Explic sacrul ca fiind determinat de realitile istorice, etnice i sociale, astfel nct modernii fac distincia ntre simbolul religios i cel artistic, lucru nentlnit n trecut. Cum privim sacrul n lumea contemporan, ce mai nseamn semnul sacrul acum? Trimite el la ceva real, la o realitate autentic esenial existenei umane, sau este doar o emanaie a contiinei colective, cum spunea Durkheim? Intr-o lume care i afirm din ce n ce mai brutal eliberarea de orice reguli i norme, semnul sacru devine o imagine recurent sau rmne o necesitate fiinial pe care lumea contemporan nu poate dect s o camufleze n profan, dar de care nu se poate lepda fr a renuna la condiia nsi de fiin uman?