Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in anul 354, in Antiohia Siriei, intr-o fami lie nobila, tatal

sau fiind un general roman, pe nume Secundus, conducatorul arm atei din Siria, iar mama sa, pe nume Antuza, de neam grec, era o femeie cultivat a si cu un caracter deosebit A ramas orfan de tata in frageda copilarie, insa mama sa, admirata pentru virtut ea ei chiar si de catre pagani, nu s-a recasatorit, ci s-a dedicat cresterii si educarii celor doi copii ai ei: Ioan si sora sa. A primit o instructie aleasa la scolile vestite ale timpului, avand intre dascal i pe retorul Libanius si pe filosoful Andragatius. Atat de mult l-a impresionat pe Libanius prin insusirile sale intelectuale si prin zelul sau pentru studiu, i ncat se zice ca, fiind intrebat Libanius inaintea mortii sale pe cine ar dori sa lase ca urmas, acesta ar fi spus: "Pe Ioan, daca nu l-ar fi furat crestinii" . Dupa ce si-a incheiat studiile si pe cand toti cunoscutii se asteptau sa aleaga avocatura, vazand viata tumultuoasa din tribunale, iar el fiind o fire meditativ a, la varsta de 18 ani s-a dedicat citirii Sfintelor Scripturi, rugaciunii si a inceput sa frecventeze "Ascheterionul" din Antiohia, condus de Diodor si Carteriu s . I-a indemnat si pe colegii sai Teodor si Maxim sa faca acelasi lucru. Acesti a i-au urmat sfatul, si in cele din urma au ajuns episcopi, primul de Mopsuestia , iar celalalt de Seleucia . Curand a fost botezat si hirotonit citet de catre episcopul Pimen al Antiohiei . Nefiind multumit doar cu asprimea vietii duse in casa parinteasca, s-a retras in muntii din apropierea orasului, unde a facut ascultare timp de patru ani la un batran monah induhovnicit, apoi s-a retras si a trait de unul singur, intr-o pes tera, pentru ca dorea cu tot dinadinsul sa stea departe de lume. Acolo a vietuit doi ani, petrecandu-si cea mai mare parte a timpului fara sa doarma si incercan d sa invete pe de rost Testamentul Domnului. Ruinandu-si sanatatea, s-a retras d in pestera si s-a intors acasa. A fost hirotonit diacon de catre episcopul Meletie, treapta in care a slujit cin ci ani, apoi a fost hirotonit preot de catre episcopul Flavian, treapta in care a slujit doisprezece ani, luminand clerul cu intelepciunea si cu exemplul vietii sale . Faima preotului Ioan, a vietii si intelepciunii sale trecuse granitele Siriei, c and a murit episcopul Nectarie al Constantinopolului. Si, pentru ca numaidecat s -au si imbulzit multi nechemati ca sa-si asume intaietatea in Biserica , iar uni i propuneau pe unul, iar altii pe altul, poporul s-a scandalizat si a cerut star uitor imparatului sa fie adus episcop cel mai vrednic in ale preotiei. La sugest ia lui Eutropius, care de curand se intorsese din Orient, imparatul Arcadius isi indrepta gandul spre Ioan. El scrise guvernatorului Antiohiei sa trimita numaid ecat Ia Constantinopol, fara a tulbura poporul, pe preotul Ioan. Scrisoarea impa ratului suna cam asa: "Augustul (si) slavitul Arcadius, catre patricianul Victor , generalul Orientului, acestea scriu: intrucat unii neispraviti dau buzna, neav and nici rusine, nici stapanire asupra mintii, si vor sa-si insuseasca (scaunul) episcopal, noi, avand pururea frica de Dumnezeu, pe astfel (de oameni) ii respi ngem. (De aceea), iti poruncesc prin aceasta scrisoare a noastra ca, aratand toa ta dibacia, sa ne trimiteti aici pe Ioan, preotul marelui oras, fara ca cineva s a observe sau sa simta acest lucru. Prin urmare, daca astfel vei executa aceasta porunca, te vei invrednici de cele mai calduroase laude de la noi" . Acesta, de indata ce a primit scrisoarea, l-a rugat (pe Ioan) sa iasa din oras, si (sa vin a) la (locul numit) Martiri, aproape de regiunea numita Romanisia; si, venind, l -a suit intr-o trasura a statului si l-a predat eunucului care fusese trimis (sa -l aduca) impreuna cu aghiotantul comandantului garzii de corp a imparatului . I ar pentru ca hirotonia sa fie cat mai fastuoasa, imparatul a convocat o adunare a episcopilor, din care facea parte si episcopul Teofil al Alexandriei .

La inceput, Teofil s-a opus, vrand sa fie pus episcop Ia Constantinopol preotul Isidor din eparhia sa. Acesta, candva, indeplinise pentru Teofil o misiune peric uloasa. Pe cand imparatul Teodosie era in razboi cu tiranul Maxim, Teofil a trim is pe Isidor in Occident cu daruri si cu doua scrisori (una adresata lui Maxim, iar alta lui Teodosie), cu porunca de a da numai invingatorului darurile si scri soarea adresata lui. Acesta a venit la Roma, dar, temandu-se ca nu cumva lucruri le sa fie descoperite, a revenit la Alexandria. impotriva Iui Teofil se formulasera multe acuzatii si, pentru a nu li se da curs de catre Eutropiu, episcopul Alexandriei a fost de acord cu hirotonia lui loan . De altfel, despre Teofil se spune ca "obisnuia sa nu hirotoneasca pe cei buni si intelepti, afara numai daca nu gresea; pentru ca voia (sa aiba in preajma sa) n umai prosti, ca sa-i domine. Socotea ca este (cu mult) mai bine sa domine pe cei prosti, decat sa asculte de cei intelepti" . Fiind deci hirotonit episcop, Ioan a desfasurat o intensa activitate invatatorea sca misionara, de redresare a moravurilor. Predica cu timp si fara timp, pentru a invata pe cei care ii fusesera incredintati. Afland ca in Fenicia se mai aduceau jertfe idolilor, "a adunat monahi inflacarat i de ravna dumnezeiasca si, inarmandu-i cu legile imparatesti, i-a trimis impotr iva templelor idolesti". Afland, apoi, ca gotii nomazi din preajma Dunarii sunt dispusi si doritori sa li se predice cuvantul Evangheliei, a cautat barbati ravn itori de lucrare apostolica, pe care, dupa ce le-au predicat gotilor cuvantul Ev angheliei, i-a hirotonit, punandu-i in fruntea lor. A scris episcopului Leontius al Ancirei o epistola, in care ii vorbea despre convertirea scitilor si-l ruga sa trimita barbati destoinici pentru indrumarea acestora . A combatut pe arieni, care obisnuiau sa-si propage credinta cantand cantari de n oapte, al caror text era impregnat de erezia lor. El contrapune acestor manifest ari altele mult mai stralucitoare. Obiceiul executarii acestor cantari antifonic e se pare ca a fost introdus de Sfantul Ignatie al Antiohiei . A combatut, de as emenea, pe arianul Gainas, care ceruse imparatului Arcadius o biserica dintre ce le ortodoxe, pentru a servi ca lacas pentru adunarea arienilor. Se impotriveste, de asemenea, marcionitilor , si pe unii care faceau parte din g rupul ereticului Macedonie ii converteste la dreapta credinta . Paralel, el ince pe lupta de insanatosire a moravurilor, atat in Constantinopol, cat si in afara lui. In primul rand, condamna viata dezordonata a clericilor, isi indreapta cuvantul impotriva prefacutei "convietuiri a fratilor", de fapt impotriva acelei convietu iri pacatoase si nerusinate a unor clerici cu acele femei numite "subintroduse", si le arata ca cei care conduc lupanarele sunt mai buni decat acesti oameni rai , care mai traiesc si in erezie. Pentru ca aceia, locuind departe de laboratorul mantuirii, deci, de Biserica, nu fac atata rau cat acestia care "in Biserica fii nd, ii imping catre imbolnavire si pe cei sanatosi" . Condamna, apoi, pe acele vaduve care traiau la casele lor, dar care nu aratau o comportare morala adecvata starii lor. Le indeamna sa-si struneasca trupul prin post, sa se abtina de la a merge Ia baile (publice); sa nu mai poarte vesminte n ecuviincioase, iar daca nu pot sa duca un astfel de mod de viata, sa purceada la a doua casatorie, pentru a nu fi batjocorita legea Domnului . In al doilea rand, incepe a vorbi impotriva nedreptatii de tot felul; condamna l acomia, temelia nedreptatilor, pentru a zidi, apoi, edificiul dreptatii. "Pentru ca asa fac arhitectii cei intelepti: mai intai distrug edificiul (cel vechi si

putred) al minciunii si apoi pun temelia (edificiului celui statornic al adevaru lui), dupa cum (se spune) in (cartea) profetului (Ieremia): Te-am pus peste neam uri si imparatii ca sa smulgi si sa sadesti, sa darami si iarasi sa zidesti (Ier . l,10)" . Exemplu al cumpatarii se da pe sine insusi; mesele de la palatul episcopal devin foarte sobre. Episcopul Ioan ia masa singur. Cheama pe iconom, cerceteaza regis trele si, "gasind ca unele cheltuieli nu (se faceau) in folosul Bisericii, a por uncit ca sumele afectate (in acest scop) sa fie sistate". Ajungand la capitolul "care prevedea cheltuieli pentru episcop si gasind (ca se facea) o risipa neobis nuita, a poruncit ca banii care erau de prisos sa fie transferati la spital, si, pentru ca era nevoie, el a construit mai multe spitale, pe care le-a pus sub co nducerea a doi preoti cucernici; inca si medici le-a adus, si bucatari, si munci tori fara familie, pe care i-a pus in slujba acestora. Si s-au bucurat de ingrij ire nu numai (localnicii), ci si strainii veniti (intamplator) in partea locului si cuprinsi de boala" . Episcopul Ioan a inteles sa puna randuiala nu numai in Constantinopol, ci si in afara lui, mergand pana la Efes. Lui i s-a adus la cunostinta de catre Eusebiu, episcopul de Valentinopolis, ca episcopul Antonin a hirotonit pe bani sase episc opi. Murind intre timp Antonin, Ioan merge la Efes, depune pe cei sase episcopi simoniaci si hirotoneste pe Heraclid, care provenea din Cipru si care facuse par te dintre monahii din Scetis .Data fiind aceasta atitudine era firesc ca aceia c are fusesera certati sa se manie si sa coalizeze impotriva lui. Atata timp cat a mustrat doar pe clerici zice istoricul Socrates, viclesugul urzit impotriva lui a fost slab si fara efect. Dar indata ce a incercat sa-i mustre pe cei din afar a clerului, indeosebi pe nobili, s-a aprins mania multora impotriva lui, iar acu zele formulate au inceput sa fie crezute. Acestei tensiuni i-a pus varf cuvantar ea rostita impotriva lui Eutropius. Acesta, vrand sa pedepseasca pe cei condamna ti, care isi gaseau refugiul in biserica, a staruit pe langa imparat sa emita o lege prin care sa se ia Bisericii dreptul de a-i ocroti pe acestia in incinta ei . Curand insa Eutropius insusi a venit in conflict cu imparatul si el insusi s-a refugiat in biserica. Atunci, episcopul Ioan a tinut un cuvant in care a vorbit despre desertaciunea vietii prezente si a mustrat pe Eutropius pentru demersuri le facute pentru a i se rapi Bisericii acest drept . Nemultumitilor li s-a adaugat un grup de episcopi, dintre care unii, Ia inceput i-au fost prieteni lui Ioan; este vorba despre Acacius de Bereea, Severian de Ga bala si Antioh al Ptolemaidei. Venind la Constantinopol, Acacius nu s-a bucurat de o sedere placuta. El s-a man iat pentru acest fapt, l-a pus pe seama episcopului Ioan, si, coplesit de gandur i nestapanite, a rostit, din prisosul mintii sale, un cuvant nesabuit, vrednic d e mintea lui, impotriva lui loan . Antioh al Ptolemaidei a venit in Constantinopol spre a castiga bani pentru biser ica lui. Vorbea frumos si, dupa ce si-a implinit gandul, s-a intors in eparhia l ui. Fiind sirieni, episcopul Ioan i-a primit cu blandete, ba chiar le-a dat tot concursul. Ei au revenit in Constantinopol si, in lipsa episcopului Ioan, care s e afla Ia Efes pentru hirotonirea episcopului de acolo, impinsi de mandrie, au d ezbinat Biserica . Acestui grup i s-a atasat cu multa usurinta Teofil al Alexandriei, cel care nu d orise pe Ioan ca episcop de Constantinopol. Motivul intrarii lui Teofil in aceas ta polemica a fost primirea de catre episcopul Ioan la Constantinopol a monahilo r pe care Teofil ii prigonise in Egipt. Avva Isidor, monah cu o statura morala impresionanta, - care avusese de implinit la Roma, in timpul razboiului dintre imparatul Teodosie si tiranul Maxim, o mis iune in numele lui Teofil, fapt pentru care Teofil il si sustinuse pentru ocupar

ea postului de episcop in Constantinopol -, a primit din partea vaduvei unui dre gator o suma de bani, pentru a-i cheltui in folosul saracilor. Ea I-a rugat pe A vva Isidor "sa nu faca cunoscut acest lucru Iui Teofil, ca nu cumva acesta, luan du-i, sa-i cheltuiasca pe pietre (de constructie), pentru ca il stapanea lithoma nia faraonica, constructiile de care Biserica in nici un fel nu are nevoie" . Afland despre acest fapt, Teofil s-a maniat pe Avva Isidor si a nascocit o scris oare impotriva lui, invinuindu-l de viata imorala. Atunci Isidor s-a retras prin tre monahii din pustiul Nitriei, unde isi petrecuse anii tineretii, intrucat s-a savarsit aceasta nesabuinta, un numar de sapte episcopi egipteni, trei episcopi din Libia, impreuna cu douazeci de clerici din Alexandria au caterisit pe Teofi l. Aducandu-se la cunostinta acest lucru papei, el i-a scris lui Teofil, pentru a nu mai proceda in acest chip cu monahii. Acesta insa i-a raspuns ca nu accepta amestecul papei in eparhia sa. Drept urmare, papa, indignat, a acceptat cateris irea lui Teofil . Dar Teofil devine violent. El a scris episcopilor din imprejur imi sa alunge pe conducatorii monahilor, iar el i-a excomunicat pe motivul ca su nt origenisti. Mai mult decat atat, venind in toiul noptii, cu oaste,a dat foc c hiliilor monahilor.